Nu știu dacă vreodată în trecut am așteptat cu atâta bucurie un album nou de muzică bună, cum îl aștept în tenebroasa lume a kitschului de azi. Pot să vă încredințez că inima mea se revarsă de dragoste și devine sensibilă atunci când e vorba despre frumos. Știu că frumosul n-o să plece niciodată, fiindcă n-are unde să se ducă. Întocmai fotografiilor cu monumente și străzi, sau cântecelor făcute cu dragoste, caut zilnic crezuri ce poartă lumina și savoarea binelui, a frumosului. Câteodată mă mișc mai greu printre cadavrele îngrozitoare ale vechilor mele ambiții, printre formele respingătoare ale visurilor care s-au destrămat sub apăsarea nepăsătoare a miilor de tălpi. Oricum, când mă trezesc nu-mi amintesc nimic din ce am visat.
După cum au promis cei de la Sonata Arctica, continuarea „aventurii acustice” nu s-a lăsat mult așteptată. Spre marea mea bucurie, noul disc include una dintre melodiile mele preferate „Full Moon” de pe primul album „Ecliptica”. Ca și în primul volum, grupul experimentează sunete noi, dar cu vocea inconfundabilă a lui Tony. Începând cu deschiderea „I Have A Right” – care încă îmi dă fiori de fiecare dată – și terminând cu „Full Moon”, totul este magnific.
În cele din urmă, cele două volume au permis grupului să reinventeze o parte din lucrările sale într-un material complet acustic, transmițând o conexiune aparte către public. Acest lucru l-am simțit în concertul de luna trecută de la Cluj. Albumele acustice sunt întotdeauna ceva aparte. Sonata Arctica și-a pus inima și sufletul în acest proiect, rezultând un dublu album extraordinar.
Un lucru nu s-a schimbat în toți acești ani, și acesta este Sonata Arctica. Ei rămân constanți și neclintiți, în ciuda schimbărilor din piață.
Dacă vă place să ascultați muzică acustică, nu trebuie să ratați acest album: doar ascultați, savurați și bucurați-vă!
Tracklist:
1. I Have A Right (Stones Grow Her Name, 2012)
2. Black Sheep (Silence, 2001)
3. Half A Marathon Man (Pariah’s Child, 2014)
4. Broken (Winterheart’s Guild, 2003)
5. Letter To Dana (Ecliptica, 1999)
6. Full Moon (Ecliptica, 1999)
7. Shamandalie (Reckoning Night, 2004)
8. San Sebastian (Silence, 2001)
9. Gravenimage (Winterheart’s Guild, 2003)
10. Flag In The Ground (The Days Of Grays, 2009)
11. My Land (Ecliptica, 1999)
12. Victoria’s Secret (Winterheart’s Guild, 2009)
Componență Sonata Arctica:
Tommy Portimo – tobe
Tony Kakko – voce, clape
Henrik Klingenberg – clape
Elias Viljanen – chitară
Pasi Kauppinen – bass
Discografie Sonata Arctica:
Ecliptica (1999)
Silence (2001)
Winterheart’s Guild (2003)
Reckoning Night (2004)
Unia (2007)
The Days of Grays (2009)
Stones Grow Her Name (2012)
Pariah’s Child (2014)
The Ninth Hour (2016)
Talviyö (2019)
Acoustic Adventures vol. 1 (2022)
Acoustic Adventures vol. 2 (2022)
+ There are no comments
Add yours