Filmografiile Simonei: Patch Adams (1998)

Robin Williams a interpretat rolul unui doctor de cel puțin cinci ori în cariera sa cinematografică (Awakenings – 1990, Nine Months – 1995, Good Will Hunting – 1997, What Dreams May Come – 1998), dar poate nu a făcut-o niciodată cu aceeași ingenuitate și candoare cu care a făcut-o în Patch Adams (1998). Filmul e o adaptare parțială a unei cărți scrise de un real Patch Adams, Gesundheit: Good Health is a Laughing Matter, în colaborare cu Maureen Mylander în scenografia lui Steve Oedekerk și narează povestea unui tânăr hotărât să devină medic, în ciuda tuturor opreliștilor.

Filmul se deschide cu imaginea unui sanatoriu în care Hunter Adams (Robin Williams) se internează voluntar, în urma unei încercări de suicid. Vindecarea sa emoțională vine nu din ședințele de terapie unde i se adresează întrebări standard de către un medic curant neimplicat, ci din contactul nemijlocit cu pacienții pe care-i ascultă și, mai ales, îi ajută prin compasiune și umor. Aici are revelația că ar putea face mai mult pentru oameni, că ar putea schimba procesul birocratic și impersonal prin care pacienții sunt dezumanizați și hotărăște să se externeze și să se înscrie la facultatea de medicină. Sistemul de care se lovește este unul bazat pe reguli stricte și cinism, dar reușește să-l eludeze, chiar dacă-și atrage oprobriul decanului, care consemnează în fișa de observație că, în ciuda notelor foarte mari, suferă de o veselie exagerată. Divergențele de opinie dintre cei doi creează unul din punctele de tensiune ale scenariului alături de antipatia inițială a colegului de cameră, relația sa romantică cu Carin (Monica Potter), casa pe care o pun la dispoziția pacienților refuzați de sistemul medical pentru care nu au asigurare, decesul neașteptat al unuia dintre personajele-cheie, momentele de îndoială, precum și de dramele unora dintre pacienții tratați. Ceea ce-l face pe Patch Adams memorabil e convingerea că dincolo de titlul științific, un doctor trebuie să fie, în primul rând, om. Problematica prezentată în film e, din nefericire, o realitate de care fiecare dintre noi, în postura de pacienți sau membri de familie/prieteni ai pacienților ne-am lovit. Lipsurile sistemului medical, indolența, lipsa de compasiune, orele de așteptare sunt lucruri pe care le cunoaștem foarte bine și un motiv pentru care pelicula atinge o coardă emoțională a celui care o vizionează vizavi de o realitate cu care poate empatiza.

Trebuie să precizăm că Patch Adams, cel real (care apare pentru un scurt moment în film), nu personajul interpretat de Robin Williams, a reușit să-și deschidă clinica mult-visată, înfrângând parțial sistemul și că lui i s-au alăturat sute de medici voluntari. De aceea, filmul e, în opinia mea, un omagiu, chiar dacă aspecte din realitatea eroului au fost modificate în scop estetic. Vizual, așa cum apare și-n posterul filmului, imaginea doctorului șugubăț e individualizată prin nasul roșu – de clovn – care a devenit mai târziu simbolul unei campanii de binefacere anuală desfășurată în Statele Unite. Despre această campanie, elevii din clasa a VI-a au în manualul de limba engleză o lecție și așa au ajuns să vadă și filmul pe care vi-l recomand. Dincolo de textele din carte, școala trebuie să formeze caractere, lucru pentru care militează și personajul principal. Apropo de copii, cei care apar în film în camerele de gardă pe care le vizitează protagonistul sunt copii cu suferințe reale, în faze canceroase diferite, cărora, în timpul filmărilor, membrii echipei de filmare împreună cu fundația Make-A-Wish le-au îndeplinit dorințele. Tocmai de aceea, vizionarea filmului nu poate fi desprinsă de o contextualizare care modifică percepția spectatorului. Moartea recentă a celui care a fost Robin Williams, tot în urma unui act suicidal, în 2014, pune pe tapet tocmai această diferență, dintre aparență și esență. Depresia de care suferea actorul și pe care a mascat-o prin nenumărate roluri de comedie rămâne, în continuare, o mărturie răsunătoare a nevoii de vindecare emoțională și nu doar fizică a pacienților de orice fel.

În plus, o peliculă intertextuală fină pe care eu am sesizat-o e cea dostoievskiană. Un fel de Idiot idealist, un Mîșkin, se poate regăsi în ecouri subtile în compozitul protagonistului, tot astfel cum ceva din scena răzvrătirii Marelui Inchizitor din Frații Karamazov se rezolvă prin simbolul fluturelui care pune capăt furiei lui Adams. Cred, de aceea, că dincolo de aparența unui film de familie, care emoționează, filmul are aspecte mai profunde, pe care vă provoc să le descoperiți.