Stimați colegi, doamnelor și domnilor,
Îmi revine mie, fost coleg de Institut cu sărbătoritul de astăzi, să rostesc această Laudatio, pentru un valoros cercetător și deschizător de drum în disciplinele pe care le-a slujit întreaga viață, Folcloristica și Antropologia, și unde s-a impus, prin cercetările sale remarcabile, ca un adevărat savant și spirit enciclopedic de talie europeană. Mă recomandau pentru această însărcinare atât poziția învecinată de studii, cât și vechimea unei prietenii cu rădăcini în timpul studenției din anii 1956-1960, cât, mai apoi, după terminarea studiilor universitare, activitatea comună, în calitate de colegi cercetători la aceeași secție din cadrul fostului Muzeu al Limbii Române, prima instituție de nivel universitar și academic, înființată de Sextil Pușcariu, cel dintâi rector al Universității clujene de după Marea Unire, în 1919. Acestui Institut, care îi poartă astăzi numele, și care a avut inspirația de a găzdui, în anii de atunci, ai începutului activității noastre științifice, importanta Arhivă de Folclor, înființată de Ion Mușlea în 1930, instituție cu influențe hotărâtoare pentru activitatea de viitor a lui Ion Taloș. Considerăm amândoi, atât eu, cât și sărbătoritul de astăzi, să aducem omagiul nostru științific mai întâi acestui mediu de cercetare cu totul special, care a fost leagănul formațiunii noastre științifice, bazate pe muncă neîntreruptă, obiectivitate și spirit al noului.
În 1956, când am intrat pe poarta Facultății de Filologie din Cluj, una dintre primele materii predate chiar la început de an a fost și Folclorul, iar titularul disciplinei de atunci, Dumitru Pop, ne-a comunicat faptul că materia pe care o predă este destul de nouă și că introducerea în universitățile europene a unui curs despre Literatura orală s-a produs destul de târziu, la mijlocul secolului al XVII-lea, când, prin descoperirea eposului scoțian, prin poezia lui Ossian, a celui sârbesc prin Vuk Karadjici și a celui românesc, prin traducerea de către Vasile Alecsandri a frumoaselor noastre balade, Europa cultă a luat cunoștință de marile valori artistice conținute de creația folclorică a unor popoare în care s-a depozitat istoria și arta lor, hotărând că aceste bijuterii artistice merită întreaga atenție a universităților de atunci, creându-se un mediu prielnic pentru cercetarea lor. În acei ani s-a auzit pe plan european și vocea unei compatrioate de-a noastre, descendentă voivodală, cu pseudonimul de Dora d’Istria, care a vorbit de bogatele tradiții ale unor popoare răsăritene, care au ținut multă vreme loc de literatură cultă, stârnind nu numai entuziasm, ci și destulă vâlvă printre specialiști. În condițiile de atunci, au răsărit mai multe centre de preocupări, reviste și publicații diverse, iar emulația aceasta a prins și la noi, mai ales în Transilvania, unde, în centrul educațional al Blajului (1754), profesori de mare autoritate, ca Timotei Cipariu sau Ioan Micu Moldovan și alții, au declanșat inițiativa culegerii unor asemenea frumoase producții artistice, prin grija unor foști elevi ca Nicolae Pauleti sau Alexiu Viciu, asupra cărora s-a aplecat și interesul lui Ion Mușlea sau Ion Taloș. Acesta din urmă a inițiat cercetări speciale asupra folclorului din Banat și părțile de vest ale țării, oferind într-o primă etapă studii remarcabile despre culegerile lui Mircea Stănescu Arădanul sau ale fraților Schott. Marea lui descoperire a fost însă cel mai vechi artefact de baladă a Meșterului Manole, păstrat în Transilvania sub formă de colindă, cu care a răsturnat toate opiniile mai vechilor specialiști, în domeniu, inclusiv pe cele ale lui Dumitru Caracostea. Cartea sa de doctorat a avut ecouri în lumea întreagă, primind aprecieri inclusiv din partea lui Mircea Eliade, dar și a lui Lucian Blaga, coleg și el la acea vestită Secție de Istorie Literară, care era deja contaminat de dragostea pentru literatura populară, dorind să realizeze o culegere de producții populare cât mai reprezentativă. Pentru această culegere a oferit material și tânărul de atunci Ion Taloș, ca, mai târziu, s-o popularizeze în lumea germanică printr-o excepțională ediție critică.
Consider că prin cartea mea despre Ion Taloș n-am făcut altceva decât să atrag atenția asupra unei munci oneste, de mare dăruire, dedicate punerii în valoare a nestematelor populare românești, spre a le sublinia vechimea și mesajul de adâncă latinitate. Prin nobila sa muncă, soldată cu rezultate dintre cele mai concludente, el aparține cu prisosință acelei pleiade de valoroși oameni de știință care au dus în lume prestigiul fostului Muzeu al Limbii Române, ca fiind locul de formare al profilului nostru cărturăresc. Șederea sa la Köln, în Germania, i-a oferit noi oportunități de lucru pentru valorizarea disciplinelor amintite, având șansa de a cunoaște de aproape toate marile centre folclorice din Occident, germane, franceze, spaniole, italiene, printr-o cunoaștere aprofundată a Romanității Occidentale și a problemelor ei. Era firesc, prin urmare, să acorde Romanității Orientale aceeași importanță și s-o așeze la locul cuvenit în constelația culturii populare a Europei, domeniu în care s-a dovedit cel mai ilustru folclorist pe care îl avem, folcloristul clujean care a revoluționat știința cercetării ethosului popular, întrecându-și maeștrii din domeniu.
În tinerețile mele studențești de la Cluj am consultat cărți la Institutul de Lingvistică, unde am avut șansa de a-l vedea pe Lucian Blaga de aproape, deoarece și-a adus diploma de doctorat de la Universitatea din Viena spre a i se face o copie pentru dosarul de atestare. Cum Institutul era așezat într-o poziție extrem de agreabilă, cu o grădină plină cu pomi care urca până la marginea dealului Cetățuiei, am îndrăgit acest loc ales de Sextil Pușcariu pentru întemeierea Muzeului Limbii Române și am visat ca, la absolvire, să pot lucra și eu acolo. Șansa a făcut să reușesc la concursul din 1963 și să ajung coleg cu Ion Taloș, desfășurându-ne activitatea în camera dinspre stradă de la etaj, cameră rezervată istoricilor literari și folcloriștilor, unde am ținut ședințe comune preț de un an, sub conducerea prof. I. Pervain, șeful Secției. La venirea mea la Institut, Secția noastră era formată din Liviu Rusu, Elena Stan, Tiberiu Rebreanu și Ana Ciurdariu la Literatură română, Ion Mușlea și Ion Taloș la Folclor, Jancso Elemer și Carol Engel la Literatură maghiară. Acest institut a intrat în memoria colectivă a Clujului ca unul dintre primele institute de cercetare românești create după Marea Unire și a dispus de o strălucită pleiadă de savanți și oameni de cultură, pe care noi, cei ce am lucrat acolo, i-am venerat și evocat periodic. Consider că prin cartea mea despre Ion Taloș n-am făcut decât să-l așez în această strălucită galerie de oameni de știință, întrucât, prin opera sa dată la lumină până acum, s-a dovedit cel mai ilustru folclorist pe care îl avem, folcloristul clujean care a revoluționat știința cercetării ethosului popular, demn de înaintașii săi în domeniu, Ion Mușlea, Petru Caraman, Dumitru Caracostea, dar superior tuturor prin ceea ce a realizat.
În ce constă munca excepțională a lui Ion Taloș pe acest tărâm am să schițez în câteva cuvinte, care sper să vă lămurească asupra superiorității sale față de ceilalți colegi de breaslă din generațiile anterioare sau din cele care i-au urmat.
În ceea ce privește meritele științifice ale lui Ion Taloș, ele pot fi ușor decelate din cartea pe care i-am consacrat-o, cu titlul Ion Taloș și romanitatea orientală (Editura Școala Ardeleană, 2025), carte care a contribuit și ea, chiar dacă în mică măsură, să atragă atenția asupra muncii de adevărat savant a lui Ion Taloș, pe care noi îl numim în clipa de față „profesorul clujean care a revoluționat cercetările consacrate literaturii noastre populare”, meritând cu prisosință Premiul acordat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj reprezentat de managerul său, scriitorul Daniel Săuca, sufletul „Caietelor Silvane”.
Și iată de ce socotim noi că această distincție trebuia să i se acorde marelui reprezentant al Țării Silvaniei, Ion Taloș:
– Fiul unei modeste familii de țărani din Sălaj a dovedit că poate sta alături de cei mai învățați ai disciplinei sale din întreaga lume, așa cum o dovedește volumul omagial ce i s-a închinat cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani (2009), când s-a bucurat de aprecierea a 57 de semnatari, dintre care 20 de străini, cei mai străluciți pe care îi are folcloristica la ora de față;
– A urcat prin merite toate treptele învățământului românesc și străin, dobândind la Universitatea din Köln titlul de Doctor docent și de Profesor titular la Facultatea de Filosofie de acolo, după ce a fost un excelent lector de limba română, obținând pentru disciplina sa statutul de masterat și doctorat, așa ca la celelalte limbi romanice;
– A acoperit cu maximă exigență toate sectoarele cercetării comparatiste a folclorului, culegând și interpretând toate capodoperele baladistice ale literaturii noastre populare, Meșterul Manole, Soarele și Luna, și ale colindelor Lupta voinicului cu Leul și Colinda Făptuitorului bun, punându-le într-o perspectivă critică universală;
– A realizat pentru întâia dată o sinteză generală a Gândirii magico-religioase la români, carte apărută mai întâi în anul 2001, la o prestigioasă editură din Franța;
– Și-a îndreptat atenția asupra fondului nostru patrimonial străvechi, subliniind importanța fenomenului etnologic și folcloric la fundamentarea conștiinței noastre latine, descoperind filiații cu marile capodopere ale eposului european: Cântecul lui Roland, Cidul, Tristan și Isolda, cântecele lui Charlemagne etc., printr-o strălucită demonstrație de erudiție și originalitate;
– A pus în valoare culegerea de poezie populară a lui Lucian Blaga, traducând-o în germană și însoțind-o de un aparat critic de mare clasă (prefață, note etc.);
– A realizat cea dintâi ediție a scrierilor de specialitate ale mentorului său Ion Mușlea;
– A scos la lumină valoarea culegerilor folclorice ale lui Alexiu Viciu;
– A realizat cea mai impresionantă suită de culegeri de literatură populară română făcute de germani, punând la dispoziția cercetătorilor de astăzi un strălucit tezaur de oralitate orientală;
– A popularizat realizările folclorice naționale în paginile celor mai onorante reviste din lume;
– A realizat o primă sinteză asupra folclorului sefard;
– A continuat munca lui Ion Mușlea la Arhiva de Folclor și la „Anuarul Arhivei de Folclor”;
– A schimbat unghiul de percepție asupra romanității orientale, prin valorificarea unor surse documentare de cel mai înalt nivel, oferind prin scrierea sa despre Traian noi argumente la etnogeneza poporului român;
– În sfârșit, președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop l-a numit „profesionist desăvârșit” și „unul dintre cei mai importanți etnologi români din toate timpurile”, semn că strădania sa științifică a atins cele mai înalte cote valorice și că numele său poate sta cu cinste alături de cei mai iluștri cercetători ai vechiului fenomen literar românesc, Nicolae Iorga, Mozes Gaster, Mircea Eliade, Nicolae Caraman, Nicolae Cartojan, Ion Mușlea, Adrian Fochi, Ovidiu Bîrlea, pe mulți dintre aceștia întrecându-i prin comprehensiune și mobilitate;
– Nu trebuie să ignorăm faptul că, ținând cont de mai noile sale contribuții în domeniu, date la lumină prin paginile revistei „Steaua”, directorul ei, Ovidiu Pecican, i-a acordat Premiul revistei „Steaua” pe 2025. Apoi, ca autor al incitantei sale cărți Istoria culturii române (Ed. Cuantio, 2025 – în care face dese raportări la scrierile lui Ion Taloș, fiind citat de 24 de ori), i-a acordat compatriotului nostru un rol important în configurarea latinității noastre din primele secole ale medievalității;
– În aceeași ordine de idei a ieșit la lumină, cu puțin timp în urmă, o nouă carte despre sărbătoritul nostru, intitulată Introducere în opera lui Ion Taloș (Ed. RCR Editorial, 2026), semnată de cunoscutul om de specialitate, Iordan Datcu.
Toate aceste împrejurări ne determină să-i fim alături cu trup și suflet la impresionantele dovezi de prețuire, să-l felicităm și să-i urăm viață lungă și noi succese de proporții! La mulți ani, stimate coleg și prieten!
* Laudatio rostită la întâlnirea cu Ion Taloș, organizată în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, în 19 martie 2026.
