Daniel Mureșan, Dream Theater – Parasomnia

Estimated read time 3 min read

Cataloghezi un muzician ca artist din momentul în care îi recunoști stilul. Nimeni nu-i muzician numai pentru că s-a născut muzician, ci fiindcă a vrut să devină artist, printr-un efort fantastic. Încărcătura și calitatea muzicii exclude un reproș ce adesea se face cu multă ușurință unui artist: „nu e destul de comercial”. Dar comercialul este adesea armonie neînsuflețită de emoție, în timp ce în muzica progresivă, emoția palpită, contaminează. Dream Theater, prin noul album, se arată plin de ispite creatoare, căci fiecare piesă e promisiunea unui tablou frumos.

Așteptarea a luat sfârșit! A ieșit primul album după întoarcerea lui Mike Portnoy în trupă. La finalul anului 2023 l-am văzut pe Mike în concert la Košice cu Winery Dogs, iar în seara următoare a anunțat că revine la Dream Theater. Anul trecut am văzut trupa la Praga, cu noul-vechiul component. Iar acum a apărut albumul. Au fost ceva evenimente…

Celor cinci discuri lansate fără Portnoy le-au lipsit fluiditatea și dinamica din percuție. Mangini era foarte eficient în concerte, dar la compoziții parcă scârțâia ceva, lipsea energia.

Cele trei single-uri de pre-lansare m-au făcut să sper într-o redinamizare a trupei. „Night Terror” a servit drept reintroducerea perfectă pentru fanii care s-ar fi rătăcit în ultimul deceniu. „A Broken Man” și „Midnight Messiah” au dat de veste că era metalică se întoarce, că riff-urile grele sunt la locul lor. Deși cele trei piese au stiluri diferite, s-a observat o viziune solidă asupra compozițiilor, bazate pe chitară, cu un sound mai întunecat decât de obicei.

Discul este unul conceptual, evidențiind tulburările de somn pe care le au tot mai mulți oameni, visele ciudate ce ne cuprind tot mai des. Poate de aici stilul mai dark, fără „floricele” la clape sau chitară. Cea mai reprezentativă piesă în acest sens este „The Shadow Man Incident”, care în cele 20 de minute ale sale narează conceptul albumului, cu un Mike Portnoy de zile mari.

Parasomnia este o gură de aer proaspăt în discografia trupei. Noile idei se mulează perfect pe sound-ul tradițional, reușind un echilibru perfect. Instrumentele se așază ușor pe noile idei, dar suficient de complicat pentru a oferi elementele prog cu care sunt obișnuiți fanii Dream Theater.

Este puțin din toate. Dar revenirea lui Mike Portnoy are un efect major, atât la tobe cât și la compoziții. Parasomnia este o revenire triumfătoare, poate cel mai captivant și creativ disc de la Metropolis Pt. 2 încoace.

Tracklist:

1. In The Arms Of Morpheus (5:22)

2. Night Terror (9:55)

3. A Broken Man (8:29)

4. Dead Asleep (11:06)

5. Midnight Messiah (7:58)

6. Are We Dreaming? (1:28)

7. Bend The Clock (7:24)

8. The Shadow Man Incident (19:32)

InsideOut Music 2025

Componență:

James LaBrie (voce – Winter Rose, MullMuzzler)

John Petrucci (chitară – Liquid Tension Experiment, G3)

Jordan Rudess (clape – Rudess/Morgenstein Project, Liquid Tension Experiment)

John Myung (bass – The Jelly Jam, Platypus, Gordian Knot, Explorers Club)

Mike Portnoy (tobe – Liquid Tension Experiment, Transatlantic, Avenged Sevenfold, Neal Morse Band, Flying Colors, Adrenaline Mob, Haken, OSI, Metal Allegiance, Sons of Apollo, The Winery Dogs, John Arch, Between the Buried and Me, Bigelf)

Discografie:

When Dream and Day Unite (1989)

Images and Words (1992)

Awake (1994)

Falling into Infinity (1997)

Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory (1999)

Six Degrees of Inner Turbulence (2002)

Train of Thought (2003)

Octavarium (2005)

Systematic Chaos (2007)

Black Clouds & Silver Linings (2009)

A Dramatic Turn of Events (2011)

Dream Theater (2013)

The Astonishing (2016)

Distance Over Time (2019)

A View from the Top of the World (2021)

Parasomnia (2025)

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours