Filmografiile Simonei: Are You There God? It`s Me, Margaret (2022)

Gen: comedie/dramă/familie 

Durată: 1h 46m

Regizor: Kelly Fremon Craig 

Scenariști: Kelly Fremon Craig, Judy Blume

Roluri principale: Abby Ryder Fortson, Rachel McAdams, Kathy Bates

Filmat în: USA

Limbă care se vorbește în film cu bold: engleză

Premii și nominalizări: 26 de premii și 82 de nominalizări: nominalizat la Peopleʼs Choice Awards, categoria Comedia anului, câștigător al unui premiu Heartland Film la categoria Truly Moving Picture Award, UK Critics Association Awards, nominalizat la categoria Cel mai bun scenariu adaptat pentru Kelly Fremon Craig la International Online Cinema Awards etc.

Judy Blume e o scriitoare americană de ficțiune pentru copii și adolescenți. În anul 2023 a figurat în topul Times al celor mai influenți 100 de oameni din toate timpurile, datorită romanelor pe care le-a scris. Prin Are You There God? Itʼs Me, Margaret – Mai ești acolo, Doamne? Sunt eu, Margaret (n.t.) (1970), Poveștile unui nimic de clasa a patra (1972) ori Deenie (1973), a dat voce adolescenților complicați, cu o mie de întrebări nerăspunse și care încercau să răzbească în hățișul social. Preadolescența și adolescența sunt etape formative și transformative, în care fiecare duce propriile sale lupte de adaptare. Personajele pe care le-a creat scot la lumină preocupări eterne, temeri și mai ales nevoia unui dialog consistent cu figurile autorității (divine sau parentale). Adaptarea din 2023 a romanului îndrăgit din 1970 al lui Judy Blume, Are You There God? It’s Me, Margaret, reușește să surprindă onestitatea brută a materialului sursă, transmițând în același timp mesajul său și unei noi generații. Filmul reușește să abordeze subiectele sale mai sensibile – precum pubertatea, imaginea corporală și întrebările legate de credință religioasă – cu o atingere ușoară, dar atentă. Monologul interior al lui Margaret (interpretată de Abby Ryder Fortson) cu Dumnezeu, un element esențial al romanului, este păstrat într-un mod introspectiv, fără a deveni moralizator, oferind un spațiu contemplativ pentru spectatorii de toate vârstele, care sunt invitați să reflecteze asupra propriilor întrebări spirituale sau existențiale. Anxietățile lui Margaret, legate de maturizare, de prima menstruație și de înțelegerea locului său în lume rezonează la fel de mult în 2023, anul lansării filmului, așa cum au făcut-o în 1970, transcenzând deceniile. Margaret e o fetiță de 11-12 ani, care se mută cu familia ei (un tată evreu și o mamă creștină – de unde și confuzia religioasă prin care trece, alimentată de un eseu școlar pe care ar trebui să-l scrie), din New York, într-o suburbie (undeva în New Jersey). Mediul se schimbă, presiunea socială e diferită, dar, mai ales, e forțată să o lase în urmă pe amuzanta și boema sa bunică, Sylvia (interpretată de Kathy Bates), care e un fel de ghid, relaxat, prin meandrele pubertății fără de griji. Abby Ryder Fortson în rolul copilei e complet naturală, evitând clișeele sau dramatizările excesive, ceea ce ar fi putut ușor să domine un personaj atât de concentrat pe navigarea prin pubertate, prietenii și întrebări de identitate. Mie mi-a plăcut mult tocmai pentru această naturalețe credibilă.

Cinematografia, realizată de Tim Ives, aduce filmului o estetică moale și nostalgică, ancorându-l vizual în anii ’70, fără a-l transforma într-un film de epocă. Paleta de culori este caldă, cu casele suburbane și holurile școlii scăldate în lumină, ce evocă un sentiment de inocență și tinerețe, completând călătoria lui Margaret. Camera se oprește adesea pe momentele liniștite – Margaret singură în camera ei, privirile ei ezitante în oglindă sau interacțiunile stângace cu prietenii – permițându-ne să simțim emoțiile ei la fel de mult pe cât le vedem. Regulile societății secrete, jocurile de la petrecerea de naștere, formulele magice prin care încearcă grăbirea maturizării corporale, competiția ascunsă, dar inocentă, sunt momente în care se regăsesc fetele de pretutindeni și, poate, tocmai de aceea, filmul ar fi grozav de privit, în familie.

Regizat de Kelly Fremon Craig, acest film pare să se întoarcă tematic la preocupările regizoarei. Tot ei îi aparține și The Age of Seventeen din 2016, pe care mi-l doresc mult să-l văd și Postgrad (2009). Cred că filmele ei, ca și cartea autoarei, pe care a ecranizat-o, sunt un omagiu adus femeilor tinere, care descoperă lumea cea mare în care ne avântăm forțat și care ne întâmpină fascinant de înșelătoare.