Sulina și crima

Mi-a fost dor să revăd Sulina acelor ani dispăruți iremediabil. Am găsit o pensiune onorabilă la un colț de stradă liniștită. Proprietăreasa deținea vreo șapte camere, oferea și micul dejun, hrănea câteva pisici și uda în neștire florile din vasele de lut. Geamul camerei mele dădea spre curte. Perfect! Fără țânțari. Plasă de sârmă. Pozitiv. Oare? În fiecare dimineață, la ora cinci, proprietăreasa se trezea, zdrăngănea oalele și, mai ales, povestea cui apuca (erau unii care n-aveau somn):

– Primul meu bărbat, David, era o dulceață de om. La parastasul lui l-am cunoscut pe Victor. Nu știa să taie castraveții, dar în pat își făcea datoria. Cum sosea acasă, mă pupa de la picioare spre buric, Dumnezeu să-l ierte! Scuză-mă, mă sună Vasile, al treilea! Da, iubire! Du-te la piață! Să fie proaspete legumele! Scuze, ce ziceam? Când mi s-au micșorat picioarele, Vasile mi-a comandat pantofi cu toc…

În fiecare dimineață, la ora cinci, auzeam: „Primul meu bărbat, David…” După o săptămână, n-am mai putut răbda. Am coborât în curte, am luat un cuțit de bucătărie și l-am înfipt adânc în pieptul femeii. Sângele țâșnea, dar ea își continua povestea. N-am sunat la poliție, deoarece am ucis-o în imaginația mea. Da, la mine contează enorm acest fel de răzbunări. Oricum, începând din ziua următoare, ea a tăcut. Murise Vasile și pregătea înmormântarea.