Despre jurnalele de călătorie am mai scris de-a lungul timpului, începând cu Însemnarea călătoriei mele a lui Dinicu Golescu, din 1826, primul volum din această specie literară, în care boierul de la Goleşti relatează din călătoriile sale din Austria, Bavaria, Italia de Nord şi Elveţia, dar şi despre confraţii de peste munţi, din Transilvania. Într-o panoramă succintă îi menţionez pe: Gheorghe Asachi, cel care descoperea arta din Italia, Vasile Alecsandri, după ce vede Veneţia, în 1845, face însemnări asupra călătoriei, Mihail Kogălniceanu în Spania, Dimitrie Bolintineanu şi ale lui experienţe aşezate în volumele: Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria, Călătorie la Ierusalim în sărbătorile Paștelui și în Egipt, Călătorie la românii din Macedonia și Muntele Athos sau Santa-Agora, Călătorii în Asia Mică, Grigore Alexandrescu – Memorial de călătorie. Apoi România pitorească (1901) a lui Alexandru Vlahuţă, seria de jurnale semnate de Nicolae Iorga, Sate și preoți din Ardeal, Drumuri și orașe din România, Sate și mănăstiri din România, Neamul românesc în Bucovina, Neamul românesc în Basarabia, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească; Mihail Sadoveanu şi Oameni și locuri, Geo Bogza şi Țări de piatră, de foc și de pământ şi Cartea Oltului, Camil Petrescu cu Rapid Constantinopol-Bioram, Mircea Eliade şi India, Zaharia Stancu – Călătorind prin URSS, Petru Dumitriu – Note dintr-o călătorie în Uniunea Sovietică, Geo Bogza – Meridiane sovietice, Demostene Botez – Prin URSS, Cezar Petrescu, Însemnare de călător, G. Călinescu – Kiev, Leningrad, Moscova, dar şi jurnalele semnate de Adrian Marino, Romulus Rusan, Eugen Simion, A.E. Baconsky, până la cele de azi, când posibilităţile de călătorie, dar şi tehnicile de prezentare sunt altele, pe lângă cuvânt fiind inserate şi fotografii, şi chiar filme pe cd-uri ataşate cărţilor.
Marius Chivu este unul dintre scriitorii apreciaţi ai generaţiei sale. A debutat cu volumul de poezie Vântureasa de plastic (Editura Brumar, 2012), cu care a obţinut premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor şi revistei Observator Cultural. A mai publicat cartea de interviuri literare Ce-a vrut să spună autorul (Polirom, 2013) și volumul de proză scurtă Sfârşit de sezon (Polirom, 2014). A realizat mai multe antologii: Best of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română (împreună cu Radu Vancu, Nemira, 2016) și Singurătatea noblețele ei, de Petre Stoica (Cartier, 2017). Împreună cu Florin Iaru ține cel mai longeviv atelier de creative writing din România. Este redactor al revistei Dilema veche şi realizatorul radio-talk-ului cu scriitori „All You Can Read” de pe UrbanSunsets.com.
Cărţile lui de călătorii, trei la număr până acum, apărute toate la Editura Humanitas, în condiţii deosebite, ne fac părtaşi, atât prin textul cu valenţe scriitoriceşti, dar şi prin imaginile autorului, la câte trei săptămâni în Anzi, Atlas şi Himalaya, vorbind despre frumuseţea unor locuri pe care păşim, iată, şi noi, cu gândul. „Să călătoreşti încontinuu fără intenţia de a ajunge undeva. Ca stil de viaţă. (…) Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să mănânci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, şi drumul să fie însăşi destinaţia în schimbare, să nu ai un loc al tău, pe care să-l posezi şi căruia să îi aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în promisiuni, să nu fii legat de nimic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa de ceva sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să fii tu cel care controlează schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre tot, pasagerul mobil al lumii, mereu altundeva, altcândva, altcineva pentru cei care nu te vor revedea, nu te vor face al lor, mereu străin, nou, interesant şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, mereu proaspăt în ciuda vechimii, să nu te (re)cunoască nimeni, doar tu să-i întâlneşti pe toţi… Niciodată nu am fost atât de departe de tot ce-mi defineşte viaţa. Când am plecat am crezut că plec doar pentru a ajunge altundeva, dar de fapt nu ajungi cu adevărat nicăieri, pleci ca să rămâi cât mai în urmă, să ai perspectiva din spate, nu de sus, oricât de mult ai urca”, spune Marius Chivu, cel care ne prezintă poveşti ce ne poartă din deşert până pe streşinile lumii.
Cărţile Trei săptămâni în Himalaya, Trei săptămâni în Anzi şi Trei săptămâni în Atlas sunt recomandate şi de Discovery Channel şi prezintă, prin ochii ageri ai scriitorului, o altfel de lume, pentru că nu doar clădirile ce strălucesc şi locurile extravagante unde se înghesuie toată lumea sunt importante pentru Marius Chivu, ci şi călătoriile în satele în care întâlneşte tradiţiile locului şi oamenii simpli. Călătoriile acestea, toate, sub cifra magică 3, sunt dătătoare de energie aparte de tot ce prisoseşte înăuntrul tău, odată cu urcarea muntelui coborând în tine.
Visând de mic la călătorii în aceste zone, după cum el însuşi a declarat, scriitorul găseşte o formulă aparte în toate cele trei călătorii iniţiatice, fiind însoţit de prietenul lui, Marius Rădoi, „cel mai bun tovarăş de drum posibil”. Cărţile prezintă şi date istorice şi geografice, dar şi coordonate culturale despre locurile în care poposesc autorii. Nu lipseşte nici partea socială, aflând, spre exemplu, despre Nepal, că „90% dintre căsătoriile de aici sunt aranjate cât mai convenabil şi, în general, între membrii aceleiaşi caste. (…) Aspectele religioase şi cele legate de castă ale căsătoriei sunt foarte complicate. Există, spre exemplu, nu mai puţin de opt feluri de căsătorie, având cutume şi ceremoniale diferite, din care patru sunt condamnate de hinduism ca fiind impure”.
Cărţile sunt şi un fel de mărturie antropologică, sociologică şi turistică a oamenilor pe care călătorul îi întâlneşte în drumul său, o mulţime de detalii semnificative purtându-ne alături de ei în această lume.
Mergem cu fiecare volum câte trei săptămâni prin locuri nemaiîntâlnite, alături de şerpaşii Rishi şi Rajeev, munţii Nepalului, ajungând în multe aşezări din Peru, parcă desprinse din rai. Ajungem apoi în Atlas unde, din nou, Marius Chivu notează lucruri deosebite de la faţa locului, trăite alături de colegul său. Poveştile sunt pline de culoare, amintind aici doar secvenţe, precum băutul unui fresh de rechin sau campania electorală din Lima, dar şi reîntoarcerea, din când în când, la amintirile de acasă, precum în Ţuica şi Basmaua ruptă, unde autorul îşi aminteşte de bunica Margareta: „De dimineață, mi-am trecut prin găicile pantalonilor o basma veche de-a bunicii mele materne Margareta. Nu e doar o basma veche, e basmaua de mătase purtată doar la ocazii speciale sau când pleca departe de casă și care mie îmi plăcea cel mai mult pentru că avea un imprimeu cu mașini de epocă”.
Vorbind despre călătoria în Nepal, autorul spune: „Jurnalul călătoriei mele… poate fi citit ca un roman de aventuri. Cartea vorbeşte însă despre forţa curiozităţii, despre tentaţia şi plăcerea de a pleca departe şi a-ţi testa limitele, despre nevoia de schimbare a obişnuinţelor vieţii de zi cu zi. La sfârşit, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru că încercarea de a străbate acei munţi foarte înalţi înseamnă să cobori la fel de mult în tine”. Despre călătoriile lui, Marius Chivu declară: „Aveam în cap de multă vreme America de Sud și Peru, iar câteva nopţi de surfing pe Internet m-au ajutat să mă decid asupra unor obiective interesante şi, pe cât posibil, mai puţin turistice. În primul rând, Machu Picchu, pentru care însă am ales cel mai lung şi mai dificil traseu: Choquequirao, despre care toată lumea spunea că e neatractiv pentru turismul de masă. În al doilea rând, dar, poate, cel mai important: Nevado Mismi (5597 m), muntele unde se află izvorul Amazonului. Oamenii au călătorit şi au făcut marile descoperiri înainte de epoca digitală, folosind busole, hărţi incomplete şi propriile simţuri. Şi ce plăcere să foloseşti o hartă de hârtie! Fragilitatea ei, gestul amplu al desfăşurării, punerea degetului pe un punct minuscul şi exerciţiul imaginaţiei de a estima distanţele, de a completa tot ce nu se vede, de a «întrevedea» geografia reală, apoi momentul în care, ajuns în cele din urmă la destinaţie, locul căutat îşi etalează dimensiunile, întotdeauna surprinzătoare, sub privirea ta entuziastă! Ca să pleci la drum nu ai nevoie de aplicaţii, ai nevoie de aplecare”.
Povestea oamenilor este în prim plan, cu faptele lor de viaţă, trăită de multe ori după alte concepţii faţă de noi, apoi reţetele culinare ale locului, de multe ori asistând la prepararea acestora, muzica, religia şi tot ce conturează cultura unui popor. „Odată cu timpul, ești exclus din spectacolul naturii, ești înlăturat de pe traseu și redus la tine însuți. Începi prin a îmblânzi muntele doar pentru a te înstrăina de el. Fascinația se topește în neplăcere. Trupul tău preia povara muntelui. Acum trupul este muntele care trebuie urcat. Natura e mereu în formă, natura e mereu vie. Tu, doar temporar”, mărturiseşte Marius Chivu, cel pentru care călătoria înseamnă „improvizaţie, ocoluri, rute alternative, chiar disconfort și, uneori, minime riscuri”. Adică, ceea ce spuneam şi la început, faptul că a preferat să meargă pe cont propriu, fără agenţii de turism, fără ghizi, fără un traseu stabilit dinainte, ci să cunoască lumea de la firul ierbii sau, dacă vreţi, de la firul de nisip. Jurnalul, scris de mână la faţa locului, este, odată ajuns acasă, aşezat de către autor într-o formă finală, la care adaugă note de subsol și chiar capitole scrise ulterior documentării. Cele trei cărţi sunt şi o sursă de inspiraţie pentru cei care doresc să călătorească în marea lume. Din mulţimea de fragmente ce pot fi selectate, am extras unul din călătoria, împreună cu Mustafa, prin Maroc:
„S-a înserat deja și, în drum spre casă, îl întrebăm pe Mustafa ce anume le este interzis femeilor.
– Femeile sunt libere să facă tot ce vor, ne spune el.
– Au voie să fumeze? întrebăm noi.
– Nu, la noi doar bărbații fumează, așa e normal. E urât ca o femeie să fumeze. Într-o cafenea, poate, dar pe stradă niciodată.
– Dar alcool au voie să bea?
– Alcool niciodată. Bărbații mai beau, dar rar. Eu, de când m-am însurat, n-am mai fumat și n-am mai băut niciodată, ne spune Mustafa, tatăl a doi copii, ambii plecați în străinătate, băiatul în Franța, fata în Suedia, căci, ca și la noi, fiecare familie de marocani are cel puțin un membru plecat la muncă în străinătate.Mustafa a lucrat în birourile unei uzine de fosfat, iar acum e pensionat.
– Și ce faceți toată ziua? îl întreabă M.
– Nimic.”
De asemenea, despre deşert, autorul care a luat la pas Marocul, Nepalul şi Peru declară: „Deșertul începe să ți se arate ca o formă de relief abstractă, contradictorie, fără sens. O anomalie a naturii, în sensul unei extravaganțe minimaliste de dimensiuni improbabile. O formă de relief obținută din măcinarea tuturor celorlalte. O dimensiune în care orice ar pătrunde s-ar preface automat în nisip. Marea nisiparniță a planetei. Depoul tuturor vânturilor. Abatorul mineral al timpului. Timpul prefirat în spațiu. Pustietate, deșertăciune, nimicnicie geografică în plină expansiune. Aici, oameni și dromaderi, cu toții suntem niște biete insecte, însemne mișcătoare efemere pe plaja unei mări imemoriale evaporate în amintirea timpului”.
Tejghele cu carne, grămezi de colaci şi lipii, saci plini cu condimente din pieţe, copaci de avocado, lapte de tigru – care este o supă de rechin cu ceapă roşie, preparate din porcuşori de Guineea – vorba unui om al locului, „cu un litru de vin nu se moare de sete, cu un kil de carne nu se moare de foame”.
Nu lipsesc din peisaj Daciile noastre Logan care, se pare, că sunt preferate în acest colţ de lume, inclusiv în Casablanca, dar nici mulţimea de gunoaie de pe unele străzi, printre blocurile şi terenurile pe care pasc vaci şi turme de oi, detalii despre îmbrăcămintea femeilor sau comportamentul în societate. Doar în Nepal, bilanţul trekkingului nostru ar arăta cam aşa: 18 zile de mers pe jos, peste 400 de kilometri străbătuţi, 4.576 de metri urcaţi şi 4.303 de metri coborâţi.
Impresionantă aducerea în faţă a poveştii lui Vasile Alecsandri, cel care ajungea, la fel ca autorul jurnalului postmodern, într-o lună de septembrie, însă a anului 1853, nu în 2022, cu vaporul, de la Constantinopol, pentru două săptămâni, în Maroc. De altfel, Marius Chivu face, în jurnalele sale, adeseori referiri la călătoriile scriitorilor noştri, dar şi la scriitorii locurilor pe unde acesta poposeşte.
Ne spune despre cele 60 de grupuri etnice, triburi, clanuri, caste şi rase, care vorbesc peste 124 de dialecte, despre ocupaţii străvechi precum sfărâmatul pietrei cu un ciocănel de către femei, care primesc, pe zi, până la 200 de rupii. Pentru că tot promovăm noi Cununa grâului din arealul transilvan, ne bucurăm să aflăm date despre secerişul dintr-o altă parte a lumii, din Kalopan – Nepal, unde oamenii „culeg grâul folosindu-se de două beţe prin care trag spicele, pe care apoi le lasă să cadă într-un coş imens de nuiele purtat pe umăr”. Şi tot aici descoperim bivolii pe care bunicii noştri îi aveau în ogradă şi care dădeau cel mai bun lapte, acum pe cale de dispariţie în gospodăriile din România. Şi tot din Nepal, o informaţie mai aparte, marijuana e urzica lor, „oriunde te-ai uita îţi zâmbeşte ironic frunza ei în trei petale”, care la noi face atâtea probleme.
Bucuria întâlnirii cu aceste ţinuturi, prin intermediul scrisului şi al fotografiilor lui Marius Chivu, este una garantată. Nu putem decât să-i îndemnăm pe cei care iubesc călătoriile să citească aceste trei cărţi, iar noi să aşteptăm alte experienţe ale autorului.
+ There are no comments
Add yours