„Și pisica a ieșit din cutie. Memorialistică”

Sânziana Batiște

Mamele elevilor nu mai știau ce să le pună de mâncare, în vremurile acelea în care și cumpărarea pâinii era o problemă. Copiii se săturaseră de slănină și de zacuscă. Mezeluri, unt și alte produse comestibile nu existau în magazinul sătesc și era o mare izbândă dacă le găseai și la oraș. Singurul loc în care nu lipseau era Cantina partidului din reședința de județ, unde aveau acces doar oamenii partidului. Nevestele acestora, învățătoare sau profesoare, se chestionau reciproc la școală, în sala profesorală, ce le-a adus bărbatul după ședința de la capitala de județ. Și unt? Și cafea? Dar portocale? Asta în timp ce Dora și alți colegi ai săi vedeau cafea și portocale doar în sacoșele altora, când ieșeau din sat. Până când, într-o vreme, pâinea a început să fie dată doar pe buletin de oraș și ea a trăit umilința și rușinea de a fi refuzată de vânzătoare. I-a fost refuzată pâinea pe care a vrut s-o cumpere cu banii munciți de ea, în țara ei!

Ca să nu plece cu mâna goală, a acceptat oferta unei doamne de a-i lua pâine pe propriul buletin…

Un mare noroc avea cu milițianul cu care locuia în același bloc. El avea acces la Cantina partidului și, din când în când, făcându-i-se milă de amărâtele de vecine, le cumpăra de acolo câte-o pâine, câte-un baton de salam, pe care Dora avea atunci grijă să-l sporească, făcând din el chiftele… Altminteri, carne și cașcaval putea să-și procure doar de la un restaurant din cel mai apropiat oraș, mituindu-i pe bucătari. Dar asta a durat o vreme; a urmat o perioadă în care aceștia i-au mărturisit că primesc atât de puțină carne, încât nici măcar pentru propria familie nu mai puteau lua. Clienților le serveau chiftele făcute din carne de pește… Același scenariu s-a repetat apoi când a fost nevoită să meargă după de-ale mâncării în capitala de județ. Acolo a ajuns să trăiască și o altfel de rușine și deziluzie.

În redacția cotidianului județean, pe post de frunte, se afla o cunoștință din orașul ei natal, un domn (s-a dovedit a fi doar un… tovarăș), pe care ea, elevă la liceu, l-a ajutat cu manuale și caiete, acesta urmând cursurile la seral. Reîntâlnindu-se peste ani, ea – profesoară la țară, el – mare redactor, acesta a îndemnat-o să i se adreseze dacă are orice problemă. Ani de zile n-a făcut-o, până când, într-unul din drumurile ei la județ pentru a căuta de-ale gurii (tocmai îi aștepta în vizită pe sora și pe nepotul ei), l-a întâlnit. Au povestit un pic, el plin de sine, i-a vorbit despre realizările lui și, cum se aflau în centrul orașului, i-a indicat blocul unde tocmai cumpărase apartament pentru băiat…

Cu sănătatea nu stătea prea bine, a mărturisit. Ea era sănătoasă, doar că nu stătea prea bine la capitolul realizări, nu se putea lăuda nici măcar că și-ar fi găsit și ea un român asupra căruia să-și verse nervii la o adică… Și atunci i-a venit ideea să-i destăinuie necazul ei: aștepta oaspeți și nu găsise nici carne, nici mezeluri. A, eu n-am probleme în privința asta, a asigurat-o el. Când nu merg la Cantina partidului, cumpăr pui sau găini de la rotiserie și-i gătește nevastă-mea cum vrea. Aha, a zis Dora. E o idee… Doar că nu le cunosc pe doamnele de la rotiserie, a întins ea o nadă, mai ales că rotiseria cu pricina era la doi pași și el ar fi putut s-o recomande vânzătoarelor. Numai că peștele nu s-a lăsat prins! Mă așteaptă cu masa, s-a uitat el la ceas. Ei, la revedere!… La revedere! i-a răspuns. Și ai grijă de sănătate!…

În cele din urmă a fost inspirată să ceară ajutor la un restaurant: la urma urmei, cu un bacșiș bun, ar reedita istoria din orașul apropiat de satul ei. Supoziția a fost corectă, o perioadă de timp de acolo își făcea rost de carne, până când, s-a repetat, la indigo, deznodământul primului… acord comercial…

Procurarea mâncării și chiar a pâinii devenise o luptă pentru supraviețuire.

Au urmat drumurile la Baia Mare, fieful ghearelor și al gâturilor de pui cu resturi de pene nejumulite… Nu cumpăra, de revoltă! Prefera să mănânce cartofi prăjiți. Căci, ceea ce era considerată o delicatesă, frații Petreuș, se întâmpla să găsească mai rar! Românul și hazul de necaz: așa erau botezați (după numele bine cunoscuților frați, interpreți de muzică populară) cei doi-trei pui amărâți, fiecare cât pumnul unui copil, rebuturile crescătoriei de pui, poate bolnavi, puși într-o singură pungă și din care, fericitele gospodine puteau încropi o ciorbă… Se întorcea totuși bucuroasă de la oraș, când găsea o carte dorită și-și spunea că e un noroc că n-are familie și copii, care să o aștepte să le aducă mâncare, iar ea să fie mai prejos decât… capra din basm… Că v-aduce mama vouă…

Avantajul drumurilor la Baia Mare – două librării și biblioteca județeană unde putea răsfoi reviste literare. Dezavantaje: prețul mai mare al biletului de tren și timpul consumat.

* Fragment din volumul „Și pisica a ieșit din cutie. Memorialistică”, de Sânziana Batiște, eLiteratura, București, 2021.