Poeme de Ioan-Vasile Bulgărean

Doi trecători

De pe terasa mea

îi văd cum alunecă în seară

ca într-un vers,

ținându-se de mână

ca doi adolescenți,

sprijinindu-se unul de altul

ca de o cârjă de ceară…

Ce imagine tristă

mi-a fost dat să repet

într-o lume plină de clipuri,

despre doi oameni

frumoși și deștepți,

renăscuți printre anotimpuri.

Sunt sigur că nu-i mai aveți

în mintea sau memoria voastră

mult prea trecătoare,

dar ei sunt aici,

plimbându-se semeți

ca într-o poveste reală.

Și câtă bucurie trăiesc,

privindu-i ca pe-o legendă,

cum se tot duc

sau cum rămân pe veci,

imaginea vieții transcendentală.

Icoană în cub de gheață

Mintea îmi plutește

într-un pahar cu vin

iar cubul de gheață

mi-o criogenizează…

Între lichid și solid

nu mai este decât

o fantezie

într-o zi, la amiază.

Îmi vine

să scot cubul din vin,

să-ți imortalizez chipul

în el, ca pe-o icoană.

Cu două degete să te învârt

ca într-un vârtej

și să-ți simt apoi gustul

prin totul meu,

din gură și până în vene,

curgând și mângâindu-mă mereu.

Stropul

Am fixat cu privirea

stropul de ploaie

și l-am oprit

între cer și pământ,

privindu-l,

întrebându-l

de ce dispare,

de ce nu mai rămâne

în cerul infinit.

Apoi,

am oprit cu gândul șoapta

căzută spre mine

dinspre el, stropul de ieri…

Auzindu-l cum plânge

implorând să rămână

acolo mereu.

Dar cum să rămână

sub acea formă de strop,

de mister,

când în mintea lui

se visa

o lacrimă în ploaie?