Poeme de Dumitru Zdrenghea

S-a născut la 29 septembrie 1946, în Cluj. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 1970; în 1980 a devenit medic primar interne, iar în 1990, medic primar cardiolog. A făcut specializări la Universitățile Tours și Aberdeen. Este membru al Societății Europene de Cardiologie (ESC) și membru al European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation (EACPR). Din 1972 este cadru didactic și a primit mai multe premii și distincții, printre care Meritul Academic al Academiei Române și titlul de Profesor Emerit al Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: Eu celălalt, Cioburi de nimic, Semne, Iubiri, Trist peste lume, 101 fiorduri, Întrupări, Căderea în adâncuri, Trecerea în iarnă, Complicata mea viață în pântecul mamei, Balada cavalerului fără armură sau La crâșma lui Jackie. Estemembru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.

6.

O umbrelă deschisă pe podea,

Pe pereți, tabloul cu Mănăstirea Bârsana,

Icoana cu Christ răstignit de-a pururi,

Ecranul prea plin al calculatorului,

Îndoiala și frica ce se strecoară în suflet,

Fotografia tot mai ștearsă a ta și a copiilor tăi,

Telefonul ca o liană spre lume,

Cărți aliniate scrise de tine,

Gânditorul de la Hamangia, care le păzește de uitare.

Timpul tău, tot mai puțin și departe,

Și amintirea care cutreieră peste tot,

Dar nu mai găsește pe nimeni

Care să-ți atingă obrazul

Și să-ți spună că te iubește.

9.

Din nou biroul acesta

Nemișcat de o treime de secol,

Cu disperarea ascunsă în fiecare colț

Și speranța fericirii uneori.

Parafa mereu undeva, de negăsit,

Cheile de multe ori fugite să se joace de-a v-ați ascunselea,

Atâta frumusețe fără rost pe pereți,

Vorbind despre cei plecați prea devreme.

Mâna ta tot mai zbârcită scriind

Atâtea lucruri pe care nu le va citi nimeni,

Și tu, și tu, și tu, venind uneori fără trup,

Să cutreierați prin ochiul cu pleoapa căzută.

Atâtea vânturi de toamnă,

Atâta fericire nescrisă,

Prunci cu brațele întinse spre viitor

Și cortina care trebuie să cadă

Pentru că spectacolul s-a sfârșit.

23.

Pe Doamna Dalloway ai cunoscut-o în studenție,

La fel ca și pe Străinul lui Camus.

Ai descoperit că spațiul și timpul,

Oricât de mici, pot fi infinite.

„Ai putea trăi toată viața privind un petic de iarbă.”

Doamna Dalloway își petrecea ziua cu lucruri mărunte,

Obsedată de detalii.

Ai început să privești în jur cu mirare,

Cotoarele cărților din bibliotecă

Oare sunt aranjate în aceeași direcție?

Tabloul din față e puțin înclinat, trebuie să-l îndrepți,

Solnița asta ar sta mai bine în altă parte,

Iar fotoliul preferat, cinci centimetri mai încolo.

Florile ar fi mai de efect în altă vază?

Distanța canapea-televizor e cea potrivită?

Câți pași sunt din living până la bucătărie?

Câte trepte sunt până la etaj?

Una are o mică pată, trebuie să o ștergi.

Cuvertura de pat trebuie puțin întinsă.

Oare periuța de dinți se asortează cu faianța din baie?

Îți privești casa cu alți ochi.

Nu te mai atrage necunoscutul,

Nu vei mai pleca nicăieri.

Unul dintre eroii lui Camus scrisese de sute de ori

Variantele primei fraze a unei cărți posibile.

Tu vei aranja casa iar și iar,

În acest spațiu care îți aparține,

Până când Dumnezeu, înduioșat,

Te va chema la El.

29.

Privești încă o dată biroul,

Îți petreci aici zece ore în fiecare zi,

Minus consultațiile, desigur.

E un talmeș-balmeș plăcut,

Cărți medicale, teze de doctorat sau de diplomă,

Cărți de literatură primite în dar

De la autorii acestora, ca recunoștință,

Raftul de cărți scrise de tine în peste patruzeci de ani,

Oare le mai citește cineva?

Unele au avut chiar succes, cu câteva ediții succesive.

Ar trebui actualizate și republicate.

Totul e pe tonuri calde de maro,

Mai puțin tu, îmbrăcat în gri,

Cu riduri tot mai adânci.

Cazi pe gânduri și ai tot felul de vedenii,

De la doctorițe tinere și frumoase,

La cei care te-au uitat sau au murit.

Gândește pozitiv, îți spui,

Moartea e doar trecerea spre eternitate

Pe care n-o vrea nimeni.

Fiind duminică seara, îți pui un disc cu muzică preclasică,

Iubești repetarea la nesfârșit a frazelor muzicale melodioase.

Trebuie să asculți iar fugile lui Bach

Care urcă iar și iar spre dumnezeire.

E timpul să pleci,

Te îmbraci, stingi lumina, închizi ușa

Pe care poate o vei deschide și mâine.

43.

Vineri, pregătiri de weekend.

Mâncare mai multă, dacă vor veni și copiii?

Te oprești în piață, pentru cumpărături,

Roșii „de grădină”, ridichi, salată verde.

Cartofi de Dângău – vei face o salată cu ouă și brânză.

Telemea proaspătă și caș de oaie „copt”,

Are găuri, deci e bun; îl guști, ai dreptate.

Puțină șuncă de casă – o să înlături grăsimea,

Tobă de limbă, iar ești lacom!

Să nu uiți, avocado pentru fiica ta, și lămâie.

Desertul, cauți tort de iaurt cu pișcoturi.

S-a terminat, o să vii mâine mai devreme.

Dacă nu, ștrudel cu fructe din piața volantă.

Băutură ai, vodcă din Ucraina și vin roșu,

„It’s enough”.

Ai ajuns acasă, mâncarea gătită e pe blatul din bucătărie,

Ciorbă de vițel, pipote de curcan, mămăligă,

Friptură de curcan, conopidă pané, salată de vinete,

Va fi un adevărat festin.

Jumătate din mâncare va rămâne neatinsă.

Poate copiii nici nu vor veni,

Dar nu vrei să fii surprins nepregătit,

În fond, speranța e totul.

(Din volumul „Poeme pentru Doamna Dalloway”, în curs de apariție la Editura Școala Ardeleană.)