■ Înconjurat de maldăre de cărți. Citite, recitite, frunzărite, abandonate, regăsite. Cartea – punctul. Și capătul vieții. Regăsesc și aforismele lui Nietzsche: „Istoria filosofiei este o furie ascunsă împotriva premiselor vieții, împotriva sentimentului valorilor ei, împotriva apărării ei. Filosofii nu au pregetat niciodată să postuleze un univers, cu condiția ca acesta să contrazică universul existent, să ofere un mijloc de a vorbi de rău acest univers. Până acum istoria filosofiei a fost marea școală a calomniei (…)” (p. 134, ediția Humanitas, 2022). Și autorul în cauză a fost elev, eminent, ce-i drept, la „marea școală a calomniei”, dacă ar fi să acceptăm zicerea. Să fie Dumnezeu un „univers postulat”? Fără început, adică punctul, și fără capăt. L. Wittgenstein, în celebrul sfârșit al „Tractatus”-ului: „Există, bineînțeles, inexprimabilul. Acesta se arată, este misticul. Metoda corectă a filosofiei ar fi propriu-zis aceasta: să nu spună nimic altceva decât ceea ce se poate spune, adică propoziții ale științelor naturii – adică ceva ce nu are nimic de-a face cu filosofia – și apoi, ori de câte ori cineva ar vrea să spună ceva metafizic, să i se arate că el nu a dat nicio semnificație anumitor semne în propozițiile sale. Această metodă ar fi pentru celălalt nesatisfăcătoare – el nu ar avea sentimentul că l-am învățat filosofie –, dar ea ar fi singura în mod riguros corectă. (…) Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (Humanitas, 2025, p. 188-189). Prin urmare, pentru a nu fi calomniatori, despre Dumnezeu ar trebui să tăcem. Chiar dacă există inexprimabilul, „misticul”. Și, oare, inexprimabilul nu se „exprimă”, doar se „arată”? Cohorte de poeți „mistici” (și nu numai) m-ar trimite urgent în iadul creatorilor. Pe de altă parte, observ și aici obsesia învățării, a maestrului, a mentoratului. Nu doar istoria filosofiei, istoria gândirii poate, e „contaminată”, să zic așa, de dualitatea „cineva știe” – „cineva poate învăța”. Înconjurat de maldăre de cărți. Citite, recitite, frunzărite, abandonate, regăsite. Cartea – punctul. Și capătul vieții. Regăsesc și „Jurnalul alchimic” al lui Vasile Lovinescu: „Una din dovezile că ești pe o cale bună de realizare spirituală stă în faptul că silogismele încălzindu-se, premisa tinde să se identifice cu concluzia și astfel se face un scurtcircuit. Într-o cale autentic inițiatică, logicul se identifică cu ontologicul, pe când în speculația profană raționamentul e o morișcă, învârtindu-se steril în jurul ei, ca un câine ce caută să-și prindă coada” (Institutul European, 1994, p. 140). În logica „tradițională”, argumentul de mai sus este invalid. „Logicul se identifică cu ontologicul” nu doar „într-o cale autentic inițiatică”, ci și în orice discurs pur. Văd aici mai multe tipuri de „logică”. Oare nu ne putem realiza spiritual doar dacă urmăm calea indicată de un anume „învățător”, „maestru”?
■ Atâtea emoții, atâtea frustrări. Atâta ură, atâta violență. S-a schimbat România după alegerile prezidențiale din mai 2025? Cu siguranță, nu. Și pentru că „alegerea” nu a ținut cont de niciun punct și de niciun sfârșit.
■ Subiect oarecum seducător: consilierea filosofică. M-a bătut gândul. Dar sunt eu oare filosof? Cristian Iftode, „Filosofia ca mod de viață. Sursele autenticității”: „(…) anticii aveau obiceiul de a considera și de a numi explicit filosofi nu doar pe cei care au dezvoltat un discurs filosofic, ci, în egală măsură și admirație, pe aceia care erau considerați a trăi ca niște filosofi, chiar dacă nu au scris un rând și nici măcar nu au predat niciodată cuiva filosofie” (Editura Trei, 2022, p. 89). Nu știu dacă intru într-o asemenea paradigmă… Nu văd nici punctul. Și nici sfârșitul.
■ Cristian Pîrvulescu: „În locul unei transparențe compulsive, este nevoie de o transparență etică, contextualizată, proporțională. Numai așa putem evita ca idealurile democrației să se transforme în instrumente de control și delegitimare și să protejăm, în același timp, atât spațiul public, cât și demnitatea funcționarilor care îl deservesc” (observatorcultural.ro). Mă tot întreb, printre multe altele, ce mai înseamnă pentru români „democrația”. Nu vă grăbiți să răspundeți.
