Pledoarie pentru iubire

Onorată instanță, vin azi în fața dumneavoastră cu gândul la ceea ce numim generic drepturile omului. Trei precepte fundamentale de drept roman, formulate de Ulpian stau la baza documentelor de drept cutumiar ce circumscriu drepturile omului: „Iurus praecepta sunt: haec: honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere”, adică: „Preceptele dreptului sunt: a trăi cinstit, a nu vătăma pe nimeni, a da fiecăruia ce-i al său”. Mai mult decât niște elemente eminamente fundamentale, la care o persoană are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că este o ființă umană, sunt niște cutume prin care ne manifestăm respectul, educația, empatia, bunăvoința. N-ar trebui să luptăm pentru ele, n-ar fi nevoie nici să facem apel la un set de norme prestabilite, dar lumea în care trăim e mai mereu a celor puternici, iar ei decid spre care dintre vulnerabilități să-și îndrepte atenția.

Nu e de ajuns să declari că îl respecți pe cel de lângă tine, dacă acțiunile tale nu sunt susținute de fapte. Putem teoretiza la infinit vulnerabilitatea celui mai puțin norocos fără să o trăim cu adevărat. De când e lumea, bogatul nu-l înțelege pe sărac, nici sătulul pe flămând, nici sănătosul pe neputincios, iar excepțiile au ajuns să fie titluri de glorie. Nu e de mirare că am ajuns să aplaudăm zgomotos o persoană care își face meseria, deși acela e salarizat mult superior față de cei mai mulți care muncesc la fel de onorabil, își aduc o contribuție salutară la bunul mers al societății, al comunității. Chiar dacă viața acestora mulți nu e în pericol explicit, aproape nu e om să poată spune că nu îi este amenințată sănătatea la locul de muncă: radiațiile echipamentelor electronice, igrasia și mucegaiul din clădirile istorice nerenovate, radonul ce pătrunde printre crăpăturile clădirilor, utilajele, neglijența celor din jur, inconștiența șoferilor care gonesc cu viteză și claxonează la semafor pentru a fugi cu câteva clipe mai repede. Unde? Ce vor face atât de important în acel timp infim, câștigat cu agresivitate în trafic? Să mai spun de trotinetele electrice care zboară pe trotuare și pe trecerile de pietoni, de autoturismele parcate pe trotuare care te obligă să cobori pe carosabil? Desigur, nu trăiești cu gândul la drobul de sare, dar poți pretinde mai multă responsabilitate pe străzi, mai multă empatie pentru cei vulnerabili, mai multă omenie între noi.

Onorată instanță a celor care mai au încredere în omenie, în respect și viață decentă, drepturile omului privesc necesităţi fundamentale. Dreptul vine din nevoia de instruire, de educație, de sănătate, de condiții adecvate de muncă și remunerare proporțională a lucrului prestat. Proprietatea privată, nivelul de trai decent, participarea la viața politică, libertatea religiei, protecția împotriva abuzurilor sunt tot atâtea puncte ce conturează un complex pentru care nu ar trebui să fim dispuși să cedăm.

Viața din fiecare an mai este pentru mulți dintre noi punctată de ritmul sincopat al sărbătorilor religioase. Moda contemporană e să disprețuim manifestările conaționalilor, dar să admirăm, să îmbrățișăm pe cele ale altor popoare, cu cât mai îndepărtate geografic, cu atât mai incitante și mai interesante. Libertatea religioasă înseamnă nu doar să te poți manifesta potrivit credinței tale, ci și să nu batjocorești alte confesiuni sau religii. Felul în care trăiești nu e un scadențar, în care e defalcată datoria față de cel ce a suflat viață în iubirea părinților tăi, ci e chiar oglinda alegerilor și a educației.

Îi spunem Dumnezeu. Îi putem spune la fel de bine tată, creator, iubire. Nu e nevoie să crezi în Dumnezeu. El există indiferent de credința ta. E la fel de firesc cum e aerul din jurul tău. Dumnezeu lucrează prin oameni. Crezi că trebuie să lupți ca să aduci în jurul tău oameni care să te ajute, când tocmai greutatea parcursului te învață, iar tu te ajuți singur. Crezi că Dumnezeu e un bătrân căruia nu-i pasă de tine, când acela căruia nu-i pasă de tine suficient ești chiar tu. Altfel, ai lupta pentru tine, pentru dreptul tău, pentru al celui de lângă tine. Când îl pierzi pe cel drag, dai vina pe Dumnezeu. Arareori îi atribui Lui meritul de a fi adus în viața ta pe cineva. La urma urmelor, e dreptul tău să crezi sau să nu crezi, dar o lume în care nu-ți bați joc de cei care sărută moaște, cruci, icoane, străbat în genunchi un drum al căinței sau postesc, e aceeași lume în care admiri statui cu flori și bețișoare parfumate, ofrande de fructe, tatuaje, jertfe.

Drepturile omului înseamnă că nimeni nu îmi poate administra cu forța ceva, în numele unei politici, fiecare știind ce și cât e potrivit pentru sine însuși. Ai dreptul să greșești, dar îndatorirea să nu rănești pe altul. Ai dreptul să deții bunuri, dar îndatorirea de a nu lăsa în sărăcie pe cel de lângă tine cu fapta ta. Ai dreptul să nu faci nimic, chiar atunci când nu există piedici, dar ai îndatorirea ca inactivitatea ta să nu îngreuneze viața altuia. Un singur lucru ar putea exista fără opreliști, și aceea este iubirea, una generoasă, caldă, gata de sacrificiu, atentă cu cel slab, admirativă, căci numai ea ar face ca toate declarațiile lumii să fie redundante.