Neliniști metafizice

Ceea ce m-a impresionat mai mult la scriitorul Daniel Săuca este sinceritatea copleșitoare cu care știe să abordeze o temă. Iar cartea „ok.ds”, apărută la Editura Caiete Silvane (Zalău, 2023), mă poartă în ontologia ființei, unde orice gând, orice idee dă nuanțe semnificative spiritului. Scrie cu patimă despre oricine, începând de la neajunsurile societății până la descoperirea unor noi oaze spirituale. Veșnic preocupat de prezent, de orice apariție editorială și mai ales de soarta culturii românești. Sever cu el însuși, dă valențe satirice eseurilor care cuprind teme diverse, într-o societate unde jurnalismul își spune cu greu cuvântul, iar politica devine din ce în ce mai demagogică! Este ca un soldat în linia întâi, „împușcând” orice abatere de la morală, prin cuvinte bine tâlcuite, având în vedere că o societate se formează pe ea însăși doar acceptând undele adevărului. Și cum crearea unei societăți perfecte este visul de aur al omenirii, așa și filosoful Daniel Săuca încearcă să ne arate care este viitorul societății românești, cu toate imperfecțiunile ei, căci acceptând adevărul o societate poate renaște atât cultural cât și spiritual. O „Republică”, așa cum zice Platon, nu o construiești decât având oameni integri, curajoși, plini de patimă și pasiuni absolute pentru crearea unui stat puternic. Omul, încă de la începuturi, a avut în el însuși două idei puternice înfipte în intelect: una – ideea materialistă; a doua – ideea idealului suprem. Și cum amândouă se bat cap în cap, este foarte greu să le împaci, deoarece societatea românească este în declin și numai niște maeștri spirituali pot să mai salveze ceva în aceasta. „Spectacolul dezagreabil al violenţei, prostiei, ignoranţei din spaţiul public românesc. Înainte de apariţia «social media» şi a pandemiei prezente, parcă era mai suportabil. Pe urmele unor «vorbe din bătrâni», constat şi eu: cantitatea de prostie și ignoranţă rămâne constantă. Faţă de alte vremuri e sigur mai zgomotoasă…” [„(Post) Pandemice”]. Un adevăr spus pe șleau, redând starea unei națiuni, unde predomină demagogia politică.

Este preocupat de soarta tinerei generații care, din păcate, citește tot mai puțin. Mulți dintre ei nu au citit niciun fragment din Eliade, Cioran, Noica, Țuțea etc., dar ce să mai vorbesc despre autorii străini! Eliade era preocupat de soarta tinerei generații, cum bine zice în „Mitul generației tinere”. Câți dintre tineri știu că pot trăi basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”? Câți dintre ei știu că există o anumită vârstă când pot depăși condiția umană? Câți dintre tineri nu visează o societate unde pe prim plan să fie adevărul? Acestea ar trebui să fie date tinerilor în ziua de azi: visul, speranța că vor putea păși pe plaiurile metafizice, unde mitul să devină realitate, schimbând cursul istoriei și de ce nu, cursul societății românești, dându-i României Eternitatea! Bine zice Daniel Săuca în eseul „A fost și Ziua Națională a Lecturii”, citez: „Din păcate, destui elevi nu mai citesc nimic, nici măcar cărţile aşa-zis obligatorii la vreo materie, şi nici măcar manualele. Le este mai uşor să «intre» pe net, de unde, de pildă, pot plagia, fura, fără jenă, diferite texte. Din această pagină subliniez din nou semnalul de alarmă mai vechi legat de soarta educaţională a noilor generaţii, care nu numai că vor fi (în bună măsură, din păcate) analfabete funcţional, cât şi incapabile să citească, pur şi simplu, un text (de analiza lui ce să mai vorbim)”. Progresul unei societăți stă în educația tinerilor. Cu cât deschizi mai multe biblioteci și muzee, cu atât ai șanse mai mari de a salva ceva în societatea românească și de ce nu, în cultură! Un tânăr bine pregătit, atât pe plan spiritual, cât și pe cel material, bineînțeles, de cei care se ocupă de educația lui, cu atât avem șanse de a schimba ceva, deoarece acel tânăr nu va mai putea să mintă! Ori rațiunea pură, despre care vorbea Kant, se naște în tinerețe, când tinerii sunt absorbiți de visuri. Chiar în Biblie zice: „Învățați-vă să visați”, deoarece visul dă naștere mitului, iar mitul dă naștere realității spirituale, care, din păcate, este tot mai departe de tineri.

Alarmat tot mai mult că lumea nu mai citește, bineînțeles, nu generalizează, Daniel Săuca scoate în evidență soarta scriitorilor sălăjeni și nu numai, în eseuri ca: „Oare ne prețuim scriitorii?”, „Un an fără Daniel Hoblea”, „S-a dus și dr. Gârbea…”, „Pe fereastră cu Flavius Lucăcel”, „După 30 de ani” etc. Iar cartea mă încântă cu citate din Goethe, Kant, Marc Aureliu, Epictet etc. Pot să afirm că oricine este în căutarea sensului și al lumii are toate șansele ca în mintea-i să se nască Ideea Binelui. Ori citirea lui Platon, Aristotel, Pascal, Descartes, Kant, Hegel, nu face decât să te închini în fața unui om care accede spre Binele Suprem. Cum zice în „Copacul minții. Arborele interior”: „Aşa poate mă întâlnesc cu arborele. Arborele interior. Am transfigurat cândva Omul Vitruvian într-un arbore. Mâinile par crengile gândurilor, trupul omului poate fi trunchiul copacului, iar picioarele rădăcinile arborelui. Iar seva e sângele. E posibil ca Omul Interior să semene şi cu un Arbore Interior. Un pom – al cunoștinței binelui şi răului? – din raiul iniţial. Poate şi un uscat ciot din tenebrele iadurilor de mâine”. „Arborele interior”, frumos spus, sau „Picăturile de ploaie sunt lacrimile lui Dumnezeu”, un alt citat al scriitorului. În principiu, fiecare om își caută „Arborele interior”, care este binele. Toată viața alergăm după cunoaștere: ori a propriului spirit, ori a societății, trăind într-un univers unde poezia dă naștere frumosului. Prin cunoașterea naturii devenim ceea ce am fost odată: copii. Copilăria nu se uită niciodată. Este implantată în noi prin amintiri. Și ceea ce este mai frumos e când ne aducem aminte de copilărie, prin poeme, poezii, eseu sau roman. Cei care scriu se descarcă prin creație, ceilalți prin vorbe. Așa ia naștere crearea frumosului, căci scriitorul este una cu universul său interior. Un „Arbore interior” care încearcă să ajungă la cer, descoperind Sacrul.

Este preocupat de soarta culturii românești, mai ales a celei contemporane. Nu poți duce mai departe lupta dintre generații dacă nu descoperi tineri talentați în ale scrisului. Noica spunea în „Cei 22, sau despre cultura de performanță” că tinerii trebuie căutați pe băncile facultății. Din păcate, se înșela, ei trebuie căutați încă de mici, de prin școlile primare. Doar acolo vei găsi tineri care să descopere noi oaze spirituale. Nu se știe de unde va apărea un Eminescu, un Blaga, un Preda etc., dar orice creație adevărată necesită multă transpirație și sacrificiu de sine. Așa se întreabă filosoful Daniel Săuca în „Probleme ce ar merita să ne intereseze pe toți”; redau un citat: „Viitorul literaturii române? Se scrie enorm şi se publică monstruos. Cantitativ, viitorul pare super mişto. În realitate, bag seamă că aproape totul este pulverizat”.

Metoda cititului o formezi de-a lungul timpului, prin lecturi bine alese, care să-i dea spiritului căutări metafizice. Cititul zilnic, mai ales prin alegerea unor cărți care să dea noi valențe spiritului în cunoașterea de sine, te duce în lumea ideilor, unde o întâlnire cu Platon, Pascal sau Hegel te face mai energic în spirit, reușind să escaladezi culmile perfecțiunii interioare. Un tânăr întotdeauna va căuta să ducă o viață perfectă din toate punctele de vedere. Încă de pe băncile școlii visează să fie absolut sincer, mai ales în iubire și în dragoste! Câți dintre noi nu am căutat acest vis în tinerețe, unde tumultul pasiunilor pure pune stăpânire pe intelectul tânărului, ducându-l departe, în visul paradiziac?! Iar Daniel Săuca încearcă să deschidă ochii tinerilor prin eseuri bine scrise, spunându-le despre puritate și speranță. Cum comunismul a pus piedici scriitorilor, tot așa internetul pune o piedică în formarea viitorului scriitor. Fără o atragere spre natură și universul interior nu există creație adevărată, ci doar plombe puse pe scara unei culturi care se îndepărtează tot mai mult de spirit! Haosul în cultură e produs și de mulțimea cărților care apar fără a avea un reper anume, iar fără polemici, mai ales în creație, nu se creează suferință, care duce spre formarea viitorului scriitor candidat la Premiul Nobel! Marile creații apar de pe urma suferinței, numai acolo se naște cu adevărat geniul. Ori cititul este mult mai atrăgător în vreme de restriște, când spiritul caută ceva, acel ceva care să-ți aline sufletul de căutările metafizice. Neliniștile metafizice se văd în scrisul jurnalistului Daniel Săuca: „Prin natura meseriei, într-un fel, sunt obligat să citesc zilnic. Fireşte, obişnuinţa lecturii nu e de ieri. Am crescut, am trecut prin viaţă însoţit de cărţi, reviste şi ziare. Exagerez, poate, dar de multe ori simt că o zi în care nu am citit nimic, e o zi pierdută. Citesc, aşadar, şi din pasiune, şi din credinţa că «obiceiul» mă ajută pe drumul învăţării, cunoaşterii, educaţiei. După mulţi ani de lectură, de meditaţie am ajuns singur la certitudinea, afirmată, de altfel, nu de puţini, că acest drum nu se încheie odată cu finalizarea studiilor formale. Ci la încheierea socotelilor cu viaţa fizică”, zice în eseul „Ce mai citiți? Cum mai scrieți?”.

Într-un interviu acordat doamnei Elena Abrudan zice: „Meditez în continuare la această ipoteză seducătoare a cunoaşterii depline. Oricum, e o potecă relativ recentă în parcursul meu spiritual ce poate se va intersecta cu marele drum al înţelegerii. Scandalul cunoaşterii, nu numai din perspectivă filosofică, mă urmăreşte însă din tinereţe. Există cu adevărat cunoaşterea? Ce anume putem să cunoaştem? Înclin să afirm că, esenţial, nu putem ajunge la cunoaşterea deplină”. Sau într-un alt răspuns la o anchetă a revistei clujene „Apostrof”: „[…] ştiinţa nu ar fi capabilă să explice originea materiei şi energiei din care suntem alcătuiţi, în vreme ce Dumnezeu – Creatorul materiei, energiei, omului – nu poate fi cunoscut. Ca o posibilă subtilitate: fiind creaţi «după chipul şi asemănarea» lui Dumnezeu, «cunoaşte-te pe tine însuţi» ar însemna şi cunoaşterea Creatorului…”; „După mii de ani de filosofie, m-am cam săturat de interpretări. Poate e vremea întoarcerii la discursul pur, şi fără obositoare note, într-un domeniu în care strălucesc tot mai puţini gânditori. Probabil”; „Toate cărţile mele importante sunt legate şi de lecturile, meditaţiile mele filosofice. Structural, cred, sunt una cu Filosofia. Ceea ce nu sunt sigur că e un lucru neapărat bun… Oricum, în cazul meu, creaţia literară, eseistică, publicistică a fost şi este stârnită de «ştiinţa întrebărilor», aşa cum îmi place să cred că este Filosofia.”

Adevărul ultim, cel relevant, nu apare decât mergând pe calea cunoașterii de sine. Iar curajul filosofului Daniel Săuca de a urca pe scara conștiinței este dat de voință. Doar acolo te întâlnești cu sinceritatea din tine, doar acolo apar plaiurile cunoașterii metafizice absolute, iar visul lui este de a ajunge la cunoașterea deplină, la acel Univers interior unde razele luminii sunt alcătuite din energii pozitive care inundă conștiința oricărui cercetător de sine. Calea cunoașterii de sine este simplă: să ajungi să nu te minți pe tine însuți! Un drum care duce spre „Arborele interior”, unde predomină cunoașterea pură, inocentă. Orice judecată are rădăcina în adevăr, cum orice filosof caută fericirea deplină, libertatea, nemurirea. Acele răspunsuri la întrebările fundamentale ale filosofiei: de unde venim? cine suntem? încotro ne îndreptăm?