Malaxorul de noiembrie

■ „Vocile tăcerii. Zece poete latino-americane”, selecție și traducere de Cornel Drinovan, Editura Waldpress, Timișoara, 2023. „A vorbi despre literatura latino-americană feminină este o încercare nouă, căci în această direcție nu s-a scris decât în general, adică problema literaturii latino-americane a fost mereu stăpânită de scriitori lăsând deoparte scrisul feminin, ceea ce este oglinda situației literaturii din America Latină, întrucât în România și în literatura de limba română nu prea s-a scris, doar după anii ʼ90, după explozia traducerilor, au fost traduse câteva scriitoare, dar criteriul acestor traduceri a fost mai mult comercial, neavând un studiu serios asupra producției literare feminine din America Latină, sunt doar câteva nume care s-au impus în lumea întreagă, ceea ce nu reprezintă cu adevărat creație literară. Desigur, în lumea de azi, se cere un echilibru față de gen, în sensul de a reda aceleași posibilități atât bărbaților cât și femeilor în literatură; acest dezavantaj al femeilor este relevant, pentru că efortul creației literare feminine este foarte mare, ca să poată ieși în evidență. Din cele spuse mai sus, această antologie și traducerea lui Cornel Drinovan vin în ajutorul unei înțelegeri mai largi a spectrului literar feminin latino-american, deoarece selecția făcută este atotcuprinzătoare, redând cu mare obiectivitate ceea ce se întâmplă în genul creației feminine; acest florilegiu al poeziei feminine din America Latină, deși nu cuprinde toate numele importante, ne oferă posibilitatea de a pătrunde în lumea scrisului feminin din America hispană. În concluzie, Cornel Drinovan ne oferă o fereastră pentru a privi în largul poeziei feminine latino-americane și nu numai, și, totodată, ne introduce într-o tematică puțin cunoscută cititorilor de limba română, într-o atmosferă a ceea ce este realitatea magică a trăirilor acestui continent atât prin poezia cât și prin proza sa.” (Mario Castro Navarrete)

■ „33 de cîntece pentru Didgeridoo”, de Nicolae Coande, Editura Tracus Arte, 2023. Într-un recent volum de poezie, Nicolae Coande a adunat 33 de poeme așezate sub trei capitole ale căror titluri împrumută numele a trei poeme: Diastema, Regizorul mut și Salteaua de paie. Interesant titlul cărții. Didgeridoo este un instrument muzical de lemn, de suflat, care produce sunete prin vibrația buzelor și printr-o tehnică de respirație numită respirație circulară. El este folosit în ritualuri. Printre aborigenii din Australia există o credință conform căreia femeile nu au voie să cânte la didgeridoo. Acest didgeridoo reprezintă, în opinia mea, cheia care poate decripta poemele din acest volum, pentru a le face înțelese. Mai există și alte chei, cum ar fi însuși numărul „33” din titlu. „Gardul // Sînt campionul care n-a ajuns campion. / Învingi cu inima nu cu pumnii / Dar câteodată îți trebuie pumni tari / Iar inima singură nu poate sări un gard unde / Dincolo te așteaptă raiul / Deseori dincolo nu este nici un rai / Doar o grămadă de pietre chiar îți trebuie pumni tari / Iar când una din pietre deschide un ochi/ Înțelegi că pietrele au fost cândva fețe de oameni / Care n-au ajuns campioni / Și atunci asta necesită refacerea forțelor / Alți pumni din ce în ce mai tari / Alte inimi din ce în ce mai dornice să piardă / Alte fețe din ce în ce mai împietrite. / Alt rai – dacă îmi este permis.” (Nicolae Coande)

■ „Poezie și senzație” este tema de toamnă a revistei „Poezia”, nr. 105/2023. De ce senzația? Pentru că „Senzația, un primum movens” (prima care se mișcă), explică directorul publicației, Cassian Maria Spiridon, într-un articol de mari dimensiuni care deschide revista. Ediția de toamnă a „Poeziei” cuprinde poeme de Echim Vancea, Adi Cristi, Victoria Milescu, Veronica Balaj, Cristina Rusu, Cristina Scarlat, Alexandru Sfârlea, Adrian Munteanu, Carmen Secere, Constantin Lupeanu, Nina Viciriuc, Rodica Popel, Aurelian Sârbu, Constantin Mărăscu, Ana Ardeleanu, Marioara Vișan, Mihaela Aionesei, Rian Roman, Aurora Popescu, Raul Constantinescu, Cătălina Soare-Hȕll, Doina Harnagea, Cornelius Drăgan, Liliana Bădărău, precum și tinerii autori Emilia Stajilă, Maria Moscaliuc, Amalia Mayer. Revista mai publică și poeme românești traduse în diferite limbi, precum și poezia altor culturi, tradusă în limba română, eseuri, cronici și recenzii.

(C.Ș.C)

■ La Editura Eubeea din Timișoara, sub egida Fundației Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, a apărut volumul „Ștefan Goanță – 90. Profil biobibliografic” realizat de drd. Anca Mariana Lazea și prof. Irina Goanță. Ștefan Goanță (1933-2010), membru al Uniunii Scriitorilor din România, prozator, dramaturg, publicist și eseist, și-a desfășurat cea mai mare parte a activității în județul Sălaj. Cartea apărută la aniversarea a 90 de ani de la nașterea scriitorului a fost lansată în cadrul celei de-a XIII-a ediții a simpozionului național „Colocviile de la Liebling”, organizat în perioada 6-7 octombrie 2023 de Fundația Ateneul Cultural „Ștefan Goanță”, Primăria Liebling și Asociația „Pro Liebling”. Volumul cuprinde fragmente din operă, repere biografice, bibliografia operei, interviuri, referințe critice și fotografii din viața și activitatea lui Ștefan Goanță.

■ În perioada 13-14 octombrie 2023 s-a desfășurat cea de a VI-a ediție a evenimentului „Zilele revistei Cronograf”, în organizarea Consiliului Județean Satu Mare, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Satu Mare și Cenaclului „Cronograf”. Revista și Editura „Caiete Silvane”, parte a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, au fost reprezentate la această manifestare literară de redactorul-șef Daniel Săuca. În cadrul evenimentului a fost lansat numărul 3/2023 al revistei de cultură și atitudine „Cronograf”. Din cuprinsul publicației sătmărene: „Strângem cureaua… în jurul gâtului?” (editorial semnat de Robert Laszlo), „Un antimodernist feroce și o poetă care știe să admire” (prezentarea făcută de Mircea Petean volumului „De la tinerețe… pân’ la bătrânețe” de Puiu Răducan), „Obiceiuri și practici ritualico-magice la constituirea și desfacerea turmelor” (Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu), „Restitutio: Páskándi Géza – 90 și prima sa soție, Madeleine Fortunescu, traducătoare la revista «Secolul 20»” (Marta Cordea, Muzsnay Árpád), versuri de Ion Pop, Ioan Moldovan, Ioan Nistor, Victor Albu, Brandy Barasch, Adrian Lupescu și Mircea Moldovan. Numărul este ilustrat cu lucrări ale artistei Lepedus Ildikó.

■ Într-o atmosferă sărbătorească, pe 18 octombrie 2023, s-a desfășurat, în sala festivă a Liceului Tehnologic „Cserey-Goga” din Crasna, întâlnirea elevilor și profesorilor instituției de învățământ cu membrii Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Daniel Săuca, Alice Valeria Micu, Viorel Mureșan, Doina Ira-Tăutan, Viorel Tăutan, Simone Györfi, Györfi-Deák György, Angela Maxim și Ion Pițoiu-Dragomir au fost protagoniștii întâlnirii literare. Daniel Săuca, președintele Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, a fost cel care a moderat întâlnirea, făcând câte o scurtă prezentare a scriitorilor prezenți. El a subliniat necesitatea organizării unor astfel de întâlniri între elevi și scriitori. A fost prezentată activitatea asociației, a revistei și editurii „Caiete Silvane”, precum și a Cenaclului literar „Silvania”. Scriitorii au citit din creațiile proprii și și-au prezentat noile apariții editoriale. Întâlnirea a fost susținută de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Liceul Tehnologic „Cserey-Goga”, Reprezentanța Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și Primăria comunei Crasna.

(A.-B.K.)

■ Coltău nu înseamnă doar Petőfi. Unul dintre nativii celebri din luna octombrie este pianistul şi compozitorul Franz Liszt. El a fost foarte bun prieten cu proprietarul castelului din Coltău (Maramureş), contele Teleki Sándor, un om pe care Jókai Mór l-a admirat şi despre care a afirmat: „eu scriu romane, dar el le săvârşeşte”. L-a cunoscut pe artist în Germania, la Berlin, în 1841, unde i-a apărat imaginea (la propriu) într-un duel cu căpitanul von Norhausen. În cadrul turneului baltic din 1842, Liszt a concertat în Sankt Petersburg şi s-a îndrăgostit de soţia generalului rus Wilhelm Otto „Vladimir” von Glasenapp. Fusese invitat la Moscova de ţarul rus Nicolae I în primăvara anului 1843, dar n-a vrut să meargă, ceea ce ar fi dat naştere unui scandal enorm. Aristocratul maghiar i-a promis că o va răpi pe Magdalena şi va face tot ce-i posibil ca îndrăgostiţii să se întâlnească la întoarcere. S-a ţinut de cuvânt. Şase ani mai târziu, după capitulările de la Şiria şi Jibou, Teleki a devenit prizonier al soţului, în fortăreaţa de la Arad. S-a spovedit camarazilor, fiind convins că muscalul îl va spânzura datorită rolului jucat în destrămarea căsniciei. Când colo, von Glasenapp s-a bucurat să-l întâlnească, ba chiar a invitat întregul corp ofiţeresc la o cină festivă, deoarece a socotit că omul l-a scăpat de o năpastă. Teleki l-a însoţit pe Liszt în turneul din 1846, prin Transilvania, Muntenia, Moldova şi Bucovina. Compozitorul i-a dedicat mai multe piese. Ultima dată s-au întâlnit la Cluj, în 1878. Iată de ce, în 2011, la Coltău a fost dezvelit un bust al celebrului pianist, realizat de sculptorul Dinyés László.

■ Urmuz – peste tot în cartier. În 23 noiembrie se împlinesc 100 de ani de la intrarea lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău în paginile istoriilor literare. De o vârstă cu Kafka, viaţa celui care a semnat cu pseudonimul Urmuz permite câteva paralele cu cea a scriitorului austriac-ceh-evreu, la fel de absurd, dar de o notorietate mondială. Nu-i vina Nemuritorului. Am căutat etimologia cuvântului ales de fostul grefier de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: provine de la insula Ormuz din Golful Persic, un important nod comercial. Deoarece aici se vindeau şi perle, şi mărgele de sticlă care le imitau, marfa a primit numele sursei de provenienţă. În perioada interbelică, un rozariu al Sfintei Fecioare este descris ca: „o vână fină de urmuz”. O spectatoare de teatru poartă: „trei şiraguri de perle la gât, care sunt urmuz veritabil…” O frumoasă imagine din natură: „toamna aşezau pe olane cununa de mărgean a razachiei, din care picau cercei înlăcrămaţi, gătind cercevelele îngândurate cu stropi de urmuz”. Dar termenul se poate transforma într-un element peisagistic luat în sens propriu: bobiţele albe, cu un luciu discret, constituie fructele arbustului Symphoricarpos albus, ale cărui tufe împrejmuiesc spaţiile verzi din jurul blocurilor de locuinţe. Bobiţele sunt cele suflate de copii prin sarbacane în duelurile dinainte de începerea anului şcolar. Precum domnul Jourdain nu ştia că face proză, nici noi nu realizăm că trăim de decenii într-o lume delimitată de gardurile vii din Urmuz.

■ Mateiaş Ludoş, tehnicianul avicultor. Întâlnirea scriitorilor sălăjeni cu liceenii din Crasna (18 octombrie a.c.) a prilejuit reamintirea vizitelor făcute de Fazekas Mihály în Sălaj. Scriitorul şi-a câştigat traiul ca profesor de ştiinţele naturii la colegiul din Debreţin şi a fost coautor al primei botanici sistematice în limba maghiară. Este cunoscut pentru „Ludas Matyi”, poezie epică în patru cânturi, tradusă la noi, în diferite versificări, de Ioan Barac (1826), Avram P. Todor (1949) şi Rusalin Mureşanu (1966). În 1961, Alexandru Mitru a repovestit „Mateiaş Gâscarul” conform rigorilor luptei ideologice din epocă, în vederea formării unei conştiinţe revoluţionare înaintate la viitorii „decreţei”. Astfel, băiatul nu este neisprăvitul care visa cai verzi pe pereţi din textul original, ci „un flăcău frumos, înalt şi priceput la toate: ştia să are şi să semene, să spargă piatră şi să taie lemne, ştia să mâie herghelia peste pustă, ştia să crească oi sau gâşte…” Rămas orfan de tată, cu „foncierea” (impozitul pe teren) neplătită, însuşi primarul din sat vine să-l ameninţe. Iată primul deviant: un mutant tip 3 în 1, care-i şi portărel, şi jandarm cu pene de cocoş la pălărie, şi recrutor al forţei de muncă pentru grof. Când gâştele fug pe un lac, moşierul goneşte să le prindă şi alunecă în baltă, unde o broască îi sare pe frunte. Totala necunoaştere a limbii maghiare face ca povestitorul să-i scrie numele Döbrögy în loc de Döbrögi („gy” este o consoană muiată, nu se citeşte „ghi”). Cărticica apărută în colecţia „Traista cu poveşti” merită să fie cu totul uitată.

(G.-D.G.)