Malaxorul (de) Mărțișor

■ Am primit recent o bună carte de promovare a Sălajului: „Cartea podgoriilor sălăjene și a vinurilor nobile” (2024), în limba română și în limba maghiară, volum ce cuprinde prezentări și fotografii cu producători și podgorii din Ip, Carastelec, Camăr, Nușfalău, Boghiș, Borla, Crasna, Șamșud și Șimleu Silvaniei. Să trecem, și cu un pahar de vin bun de Sălaj (apropo, de curând s-a deschis un minimuzeu al viei și vinului la Borla), la un subiect ce ar merita să ne intereseze: dispariția presei tipărite. „Printr-o coincidență interesantă, ultimul număr tipărit al «Ziarului de Iași» propunea, ca temă specială pentru ediția de Anul Nou (e în tradiția ziarului să publice de Anul Nou grupaje de articole pe un subiect anume), expresia «brain rot», putregaiul din creier, confuzia creată de excesul de informație și de amestecul de adevăr și ficțiune. Intră aici consecințele utilizării inteligenței artificiale, dar și ale rețelelor sociale. Trecând în format digital, «Ziarul de Iași» ar fi un factor de echilibru. Numai că navigarea pe internet poate fi haotică și generatoare de confuzie. A învăța să alegi și să înlături «putregaiul» e operațiune delicată și dificilă”, scrie Alexandru Călinescu în „România literară” (nr. 4/2025). Câți dintre humanoizii de astăzi reușesc să înlăture „putregaiul” amintit? Să rămânem la Iași. Salutăm și noi noua formă tipărită a publicației „Scriptor”. Cel puțin la noi, revistele de cultură tipărite rezistă. Tirajele, bănuiesc, sunt tot mai reduse. Ar fi de văzut câți cititori de reviste literare/de cultură sunt în spațiul online. În „Steaua” (nr. 1/2025), Ovidiu Pecican se întreabă „de ce nu le place românilor să fie socotiți slavi?” Autorul a indicat un răspuns: „românii au un instinct profund al libertății personale și comunitare, iar cine a încercat o dată să le pună juvățul – mai ales dacă efemer a și părut că izbutește –, acela se poate pe urmă declara până și frate cu ei, că de înșelat nu-i va înșela. Românilor le place să fie români și din românitatea lor nu-i scoți nici cu miere, nici cu biciul; ceea ce nu poate fi decât firesc”. Oare nu le place să se întrebe despre românitatea lor? Să notăm și noi: „Scriitorul Mircea Cărtărescu este laureatul din acest an al Premiului național pentru proză «Ion Creangă», Opera omnia, distincția fiind înmânată (în 1 martie 2025), în cadrul unui eveniment organizat la casa memorială a scriitorului, din Humulești. Prozatorul se adaugă, astfel, listei laureaților care îi are pe Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Eugen Uricaru sau Gabriela Adameșteanu. Juriul de anul acesta a avut de ales dintr-o listă de nominalizări care i-a mai cuprins pe Gabriel Chifu, Ioana Pârvulescu, Florina Ilis, Bedros Horasangian și Ștefan Agopian. Aflat în acest an la ediția a opta, proiectul cultural este finanțat de Consiliul Județean Neamț și este organizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România” (agerpres.ro). Oare cum se va termina povestea primirii în Academia Română?

(D.S.)

■ Cântec spre seară, de Andrei Moldovan, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024, Ediție îngrijită de Ioan Pintea și Menuț Maximinian. Cuvânt-înainte de Menuț Maximinian. Volum memorial, la 75 de ani de la nașterea lui Andrei Moldovan (2 februarie 1949 – 29 octombrie 2020). „Poezia este aidoma unei ferestre prin care contemplăm ce este dincolo de ea. Geamul poate să fie neted sau cu denivelări, poate fi limpede sau marcat de diferite culori, poate fi chiar ciobit. Oricum, dincolo de el, se dezvăluie imaginile unui univers, fie ele fragmentate, limpezi, colorate în diferite nuanțe, mai senine sau mai sumbre, distorsionate, mai mici sau mai alungite, ca într-un basm, dar care ar putea să fie asemeni celor pe care le purtăm în propria-ne ființă, cu care ne-am putea identifica (mai ales spiritual) sau nu.” (Andrei Moldovan) „Andrei Moldovan a plecat spre veșnicie acum patru ani, în 29 octombrie 2020, lăsând ca testament literar mai multe manuscrise în format electronic, pe care, împreună cu fiul lui, Octavian Moldovan, ne-am luat angajamentul de a le publica. Surpriza a venit atunci când am văzut cartea sa de poezii. Andrei Moldovan ne elucidase mai demult misterul. Scria poezii încă din timpul studenției, apoi a renunțat în favoarea criticii. După 2000 s-a reapucat de scris versuri, însă, în tot acest timp, a publicat două grupaje, sub pseudonim, alegând numele de fată al bunicii materne, Tudorica Bindea. La dorința autorului, de a-și «deconspira» latura poetică abia postum, publicăm volumul Cântec spre seară, construit din două părți – Exodul poeților și Elegii în Grădina albă a Sfintei Maria. Suntem convinși că poemele din această carte vor avea ecouri în rândul criticii și vor stârni comentarii care vor reliefa și noua ipostază literară a lui Andrei Moldovan.” (Menuț Maximinian)

■ A apărut un nou volum al celui mai prolific scriitor sălăjean (și nu numai) de roman istoric, domnul Florin Horvath. Volumul, cu titlul „Ana între întemeiere și legendă”, într-o ținută grafică de excepție, dovedește încă o dată dragostea autorului pentru istoria și legendele acestui neam. Florin Horvath s-a născut la 1 mai 1945, în localitatea Hațeg, județul Hunedoara. Cofondator al Cenaclului Județean Literar „Silvania”. Fondator și colaborator la o serie de reviste și publicații culturale din Sălaj și din țară. Premii literare: 1984 – Premiul „Ioniță Scipione Bădescu” al Bibliotecii Județene Sălaj pentru creație și montaj literar; 1985 – Premiul „Ioniță Scipione Bădescu” al Bibliotecii Județene Sălaj pentru proză, ediția a XI-a; 1986 – Premiul „Nicolae Bălcescu” al Consiliului Culturii Râmnicu Vâlcea, pentru poezie; 1987 – Premiul național pentru roman istoric, atribuit romanului „O lacrimă pentru Măria Sa”; 2001 – Premiul național „Duiliu Zamfirescu” pentru roman în manuscris, atribuit volumului „Voievodul albastru”. Cărți editate: „O lacrimă pentru Măria Sa”, Editura Albatros, București; „Coroana celor 7 mari maeștri”, Editura Caiete Silvane, Zalău; „Voievodul albastru”, Editura Caiete Silvane, Zalău; „Îndreptar francmasonic”, Editura Tipomur, Târgu Mureș; „125 de ani de lumini și umbre în francmasoneria românească”, Editura Delta III, București; „Îndreptar francmasonic”, Editura Tipomur, Târgu Mureș, Reeditare; „Un templier la Sarmizegetusa”, Editura Delta III, București; „Un strop din arhitectura templului”, Editura Color Print, Zalău; „O lacrimă pentru Măria Sa”, Editura Delta III, București, reeditare; „Legenda marelui Zalmoxis”, Editura Color Print, Zalău; „Ultimul festin”, Editura Caiete Silvane, Zalău; „Coroana celor 7 mari maeștri”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; „Îndreptar heraldic”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; „Vecernie la amiază”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; „Umbrele nevăzutului”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; de la „Zalmoxis la Sarmizegetusa”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; „Cupa destinului”, Editura Ordo AB Chao, Zalău; „O lacrimă pentru Măria Sa”, Editura Librex, București, reeditare; „Vecernie la amiază”, Editura Librex, București, reeditare; „Umbrele nevăzutului”, Editura Librex, București, reeditare; „Nașterea Daciei”, Editura Caiete Silvane, Zalău; „Nașterea Daciei”, Editura Color Print, Zalău, reeditare; „Eșafodul cu Fantome”, Editura Color Print, Zalău; „Testament din țara lucrurilor ascunse”, Editura Caiete Silvane, Zalău.

■ Jumătatea plină a mărului, de Mihaela Meravei, Editura Ex Ponto, Constanța, 2024. „Mihaela Meravei a riscat cu «Jumătatea plină a mărului», să iasă din zona sa de confort și nu a dat greș. Dimpotrivă. Prozopoemele, unele dintre ele aforistice, dezvăluie odiseea eului prin sine în scop inițiatic și cu efect cathartic totodată. Dragostea este principalul instrument care oglindește, investighează și sublimează încărcătura secvențelor ce compun acest demers. De aici și dramatismul viziunii ori voluptatea mărturisirilor melancolice. Filtrul rațiunii, lăsat aparent în plan secund, reorganizează continuu trecerea introspectivă printre meandricele stări. Finalul odiseii este unul generos: actanta devine conștientă de substanța mitică a firii umane și se descătușează. Prin empatie, cititorul acestei cărți are șansa de a se elibera pas cu pas și fantă cu fantă de povara întunericului și a propriilor pietre și de a (re)deveni ceea ce este, cum ar spune Nietzsche, adică «iubire», cum ne asigură cunoscuta și talentata poetă Mihaela Meravei. (Diana Dobrița Bîlea)

(C.Ș.C.)

■ În numărul 1 (378)/2025 al revistei de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, „Arca” din Arad, Doina Adriana Nicolăiță prezintă volumul apărut în 2024 la Editura „Caiete Silvane”: „Arca poeziei. 75 de poeți străini în selecția lui Viorel Mureșan”, ediția a doua, augmentată. „Arca poeziei? Utilă. Binevenită. O carte care nu poate lipsi din bibliotecă. Nu poate lipsi de pe masa de lucru unde se modelează poezia. Și care îmi amintește de anii de studenție la Timișoara când citeam, oriunde mă aflam: în tramvai, pe peronul gării, în tren, în diverse locuri de așteptare, câte o carte pe care o purtam mereu cu mine. Așa cum fac și acum, cu o astfel de carte. O Arcă a poeziei? Închipuită de un poet nesățios de poezie, care speră să atragă spre lectură cât mai mulți cititori, în special, liceeni. Autorul, Viorel Mureșan (n. 1953), este un renumit poet, eseist și critic literar, redactor-șef adjunct al revistei «Caiete Silvane». Sub amprenta personalității sale și trecută prin filtre interioare a apărut Arca poeziei. 75 de poeți străini, ediția a II-a, augmentată. Deloc întâmplător, Viorel Mureșan lansează a doua invitație de a urca în Arca poeziei, spre familiarizarea cu cei mai mari poeți ai lumii. Cu siguranță, cel mai onorant lucru. Poate mai mult decât orice premiu sau recompensă financiară. Și cine nu se visează «îmbarcat» pe o corabie a poeților adevărați, exponenți ai unor culturi diverse. Iată o ofertă de multiculturalitate”, scrie Doina Adriana Nicolăiță, poeta originară din Salonta, județul Bihor și membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad.

■ În revista „Neuma”, numărul 1-2 (87-88)/2025, sunt publicați trei scriitori sălăjeni: Elena Abrudan, Teodor Sărăcuț-Comănescu și Alice Valeria Micu. Profesoară la Facultatea de Jurnalism a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Elena Abrudan scrie despre cea mai recentă expoziție a Laurei Poantă, „De la Don Q la Domnul K”, găzduită la Galeriile Steaua din Cluj-Napoca, la finele lui 2024, an marcat de comemorarea celor 100 de ani de la moartea scriitorului ceh Franz Kafka. „Comentariul referitor la destinul tragic al scriitorului și al personajelor sale a primit forma unor interpretări grafice ale situației existențiale a Domnului K, fiind potențat de aducerea în ecuație a faimosului personaj al lui Miguel de Cervantes, Don Quijote. Poziționarea lucrărilor pe doi pereți opuși ai spațiului expozițional pare firească, dacă avem în vedere cele câteva secole care-i despart pe cei doi autori și operele lor. De asemenea, o privire de ansamblu asupra exponatelor evidențiază crearea unei tensiuni între imaginile dedicate interpretării grafice a aventurilor cavalerești ale lui Don Quijote și încercărilor nereușite ale Domnului K de a depăși izolarea față de lume. Dincolo de calitatea excelentă a execuției figurilor, de treceri coloristice sofisticate, de fundalul stratificat și adeseori filigranat, lucrările grafice expuse pe simeze reușesc să sugereze atât asemănarea încercărilor celor două personaje de a-și cuceri drepturile și de a-și dovedi nevinovăția în diferite situații de viață, cât și deosebirile dintre situația existențială și aspirațiile celor doi, deosebiri provenite din inevitabilele reflectări ale unor episoade biografice ale autorilor în operele realizate. Amintesc acum experiența de luptător a lui Miguel de Cervantes care după o onorantă carieră de luptător în războaiele contra păgânilor a fost luat în captivitate, răscumpărat și apoi a îndeplinit diferite funcții administrative, pentru care nu avea aplecare, după care s-a dedicat scrisului. Rememorarea gloriei apuse ia forma aventurilor unui cavaler care se străduie să demonstreze în manieră tragicomică aptitudinile sale de cavaler rătăcitor și respectarea regulilor cavalerismului”, a apreciat Elena Abrudan. Fost profesor și inspector școlar, Teodor Sărăcuț-Comănescu publică articolul „Reprezentarea ludicului în folclorul copiilor”, concentrându-se asupra condiționărilor ludicului – copilărie, joc-joacă și armoniei ludicului – ritmică și text în folclorul copiilor. „Folclorul copiilor subsumează caracteristici asemenea producțiilor arhaice cu funcție rituală față de care interpreții au încercat să manifeste o grijă deosebită și în consecință o reproducere fidelă pentru a nu le știrbi eficiența. Nu pot fi omise în cercetarea folclorică mărturiile interpreților, iar atunci când acestea au lipsit în cea mai mare parte, copiii nefiind expuși la asemenea practici, e necesar să se identifice și să se analizeze concepțiile populare cronotopice pentru a apropia cât mai mult cercetarea de realitatea obiectivă. Or, se știe că în folclor se aplică adesea contrastele, lumea reală sau imaginară apărând doar în alb și negru. Contrastul este specific manifestărilor copiilor, fapt care a dus la o interpretare hiperbolică, ludică a lumii înconjurătoare, de unde se motivează și apariția metaforelor și comparațiilor de contrast. Pentru copil totul este o joacă permanentă; el vede și percepe realitatea ca o subsumare de atribute transformabile în funcție de propria lui necesitate”, a concluzionat Teodor Sărăcuț-Comănescu, membru al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Alice Valeria Micu, poetă, jurnalistă, traducătoare și colaboratoare permanentă a revistei „Caiete Silvane” publică în „Neuma” trei poezii: „Mâinile tale cos mai departe”, „Noi nu mai prindem chip din Chipul Lui” și „Repetiție generală”.

(A.-B.K.)