Ioan Ardeleanu Senior – 115 ani de la nașterea sa

Acum 115 ani, la 28 octombrie 1908, în localitatea Supuru de Sus vedea lumina zilei Ioan Ardeleanu Senior, personalitate marcantă a Sălajului. A fost dascăl, director de școală, redactor al revistei culturale și pedagogice „Școala Noastră”, inspector general al învățământului sălăjean, funcție din care a fost epurat politic la doar câteva luni după numire, în anul 1945 și autor al unor lucrări de referință pentru istoriografia sălăjeană. De asemenea, în perioada 1945-1947, a îndeplinit funcția de secretar general al organizației PNȚ Sălaj.

Tatăl său, Vasile Ardelean, a decedat în timpul Primului Război Mondial, în anul 1916, pe când copilul său, Ioan, avea vârsta de numai opt ani. Astfel, mama sa, pe care o chema Floarea, născută Farcău, a rămas văduvă de tânără și a făcut eforturi deosebite pentru a-l întreține la școală.¹

A urmat cursurile școlii primare din Supur, în perioada 1918-1922, avându-l ca învățător pe Laurențiu Ardelean, după care s-a înscris la Școala Normală de învățători din Zalău. Aici i-a avut ca profesori, printre alții, pe Cornel Pop, directorul școlii, Pompei Țolca și pe Gheorghe Matieșanu², fost prefect al județului Sălaj în timpul guvernului condus de Nicolae Iorga (1931-1932).

A absolvit cursurile școlii normale în anul 1928 și a fost numit învățător suplinitor la școala din Sighetu Silvaniei, unde a funcționat până în toamna anului 1929, când a fost încorporat în armată, în cadrul Batalionului 88 Infanterie din Carei. Aici a satisfăcut stagiul militar, până în anul 1931.

După eliberarea din armată a fost numit ca învățător în Eriu-Sâncrai, unde a funcționat doar un an de zile, după care, în anul școlar 1932-1933 a funcționat ca învățător la școala primară din Siciu.

În perioada 1933-1936 a funcționat ca învățător în localitatea Sărăuad, iar din anul 1936, până la Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, a funcționat ca învățător și director de școală în Tășnad, după care s-a refugiat la Blaj.³

În anul 1936 s-a căsătorit cu învățătoarea Sofia Mazilu, născută la 12 decembrie 1912, în comuna Cesești Muncel, fiica lui Nicolae și Maria, născută Popeasca. Din fericita lor căsătorie s-au născut cinci băieți: Laurențiu, născut la 28 decembrie 1936, în Tășnad; Titu, născut la 20 iulie 1942, în Blaj; Doru, născut la 7 noiembrie 1943, în Blaj; Vasile, născut la 6 februarie 1946, în Supuru de Jos; Iuliu, născut la 16 august 1949, tot în Supuru de Jos.⁴

Pe lângă activitatea școlară, Ioan Ardeleanu Senior a des-fășurat și o prodigioasă activitate culturală, publicând două lucrări de referință pentru istoriografia sălăjeană: Istoria învățământului românesc din Sălaj, apărută în anul 1936 și Oameni din Sălaj. Momente din luptele naționale ale românilor, apărută în anul 1938, ambele la tipografia „Luceafărul” din Zalău. De asemenea, a fost un colaborator constant al revistei cultural-pedagogice „Școala Noastră”, iar în ultimii doi ani de apariție (1939-1940) a îndeplinit funcția de redactor.

În timpul refugiului a funcționat ca învățător la Școala Normală de învățători din Blaj și a îndeplinit funcția de secretar general al Asociației refugiaților și expulzaților ardeleni din județul Târnava Mică. De asemenea, a îndeplinit funcția de director al Cooperativei „Ardealul” a refugiaților și expulzaților din Blaj și cea de cercetător la Biblioteca Centrală din Blaj. S-a îngrijit, ca un adevărat părinte, de cei peste 600 de elevi refugiați, printre ei găsindu-se și micul copil orfan, Octavian Lazăr Cosma, fiul foștilor săi colegi-martiri, învățători în Treznea, uciși cu bestialitate de către trupele horthyste în hotarul satului Bodia. L-a crescut alături de copiii săi și a ajuns o personalitate marcantă a culturii românești, un reputat muzicolog și membru al Academiei Române.

Fiind printre primii dascăli care s-au reîntors în Sălaj, și ținând cont de activitatea sa deosebită pe care a desfășurat-o în perioada interbelică, Ministerul Educației Naționale l-a numit în fruntea învățământului sălăjean. În această calitate, a încercat să-i ajute pe învățătorii români, care se reîntorceau din refugiu, să-și ocupe posturile pe care au fost nevoiți să le părăsească în urma Dictatului, ceea ce nu a fost pe placul „iredentei” maghiare, care a făcut tot posibilul să-l înlocuiască din funcția de inspector general al învățământului sălăjean.

Apăruseră deja „celebrele” comisii de epurare care, sub pretextul căutării „fasciștilor”, i-au înlocuit din funcțiile publice pe cei care nu se înscriau pe linia noului regim pro-comunist.

Ioan Ardeleanu Senior a trecut printr-o astfel de comisie de „purificare” a Corpului Didactic primar încă de la Blaj, după cum rezultă din adeverința eliberată la data de 3 februarie 1945.⁵

Cu toate acestea, la 26 februarie 1945, la Poliția de Reședință Zalău era depusă următoarea reclamație împotriva sa, din partea Grupării Evreilor din Tășnad:

„Domnule Prefect,/ Având în vedere că dl. Ardelean Ioan fost director la Școala Primară de Stat Tășnad până la cedarea Ardealului de Nord, în prezent inspector școlar al județului Sălaj –

Avem onoarea a Vă raporta următoarele: Susnumitul a făcut parte din partidul Cuzist cu «Izbânda» și prin atitudinea sa Național-Hitleristă ajunsese chiar Primarul (viceprimar – n.n.) acestei comune. În acest timp și calitate, a batjocorit populația, copii de școală, colegii săi de altă părere politică cât și pe minoritari.

La cedare s-a refugiat. Acuma a îndrăsnit să se întoarcă ca inspector școlar al județului Sălaj, crezând că oamenii sunt proști și au uitat de toate faptele rușinoase săvârșite de el.

Cu onoare Vă rugăm să binevoiți a dispune ca acest element periculos al democrației și al păcei între popoarele conlocuitoare să fie imediat scos din acest post important al județului. Să părăsească cât mai repede acest teritoriu. În caz contrariu vom folosi a lua măsuri pe alte căi mai drastice și mai neplăcute pentru a scăpa de acest fascist. Sperând că cererea noastră va fi cât mai urgent satisfăcută semnăm.

Cu deosebit respect

1. Varnai Mihai

președinte

L.S.

Kolya Ștefan ss.

Președinte FND din plasa Tășnad”.⁶

După părerea noastră, este o cerere tipic stalinistă, prin care comuniștii căutau să elimine elita interbelică românească, afirmând tot felul de inepții. De altfel, peste câțiva ani, pe Varnai Mihai îl găsim în funcția de căpitan al Securității județului Sălaj. La 17 aprilie 1950 cerea subalternilor să o condamne cu orice preț pe Cornelia Maniu, sora lui Iuliu Maniu: „Rugăm dispuneţi măsuri de deferire Justiţiei a numitei în cauză din partea organelor de Miliţie, urmărind totodată mersul procesului ca numita să fie judecată în spiritul luptei de clasă. Raportaţi rezultatul”. De asemenea, să ia „măsuri de recrutarea unui informator în anturajul ei cât mai urgent”.⁷

Ioan Ardeleanu Senior dezminte cu vehemență, în memoriul său⁸, acuzația de antisemitism, subliniind că în acele vremuri tulburi a încălcat chiar legile nedrepte adoptate împotriva evreilor. Menționează că în iunie 1938 a prezidat un examen de sfârșit de an la o școală minoritară și că a tolerat existența unei școli evreiești, care funcționa clandestin în Tășnad. De asemenea, amintește că în casa lui din Tășnad, copiii rabinului Maximilian Brisk erau pregătiți pentru învățământul primar, „pentru a se putea pregăti în cele rituale”. Deci, acuzația de antisemitism nu rezista, așa că s-au căutat alte capete de acuzare.

În data de 10 martie 1945, la numai o zi după instalarea administrației românești în Ardealul cedat Ungariei horthyste, în anul 1940, la Cluj are loc o importantă ședință a Frontului Național Democrat, în cadrul căreia s-a luat hotărârea epurării prefecților puși în funcție în toamna anului 1944, recunoscuți chiar de către Comandamentul militar sovietic. Printre ei s-a numărat și prefectul județului Sălaj, Augustin Pintea, care a fost demis a doua zi, la 11 martie 1945.⁹

A urmat epurarea altor funcționari publici sălăjeni, printre care s-a numărat și Ioan Ardeleanu Senior. Destituit în mod ilegal din funcția de inspector general al învățământului sălăjean și rămas chiar fără loc de muncă, Ioan Ardeleanu Senior înaintează un memoriu ministrului Educației Naționale, la care anexează o serie de acte, care îi dovedeau nevinovăția. Printre acestea se regăsea actul care dovedea trecerea sa prin comisia de „purificare” din Blaj și un certificat eliberat de Poliția din Blaj, care adeverea că nu a luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 și că nu a făcut parte din nicio organizație „cu caracter subversiv”.¹⁰

Noua conducere a învăță-mântului sălăjean l-a transferat abuziv ca învățător în Șimleu Silvaniei, dar Ioan Ardeleanu Senior nu acceptă postul, „pentru a nu se risipi pe drumuri”, având un „cortegiu de greutăți și datorii acumulate într-un refugiu de 4 ani și mai bine” și astfel a acceptat detașarea la Economatul Funcționarilor Publici din Zalău.

Prin decizie ministerială, în anul 1946 a fost transferat ca învățător la Școala Nr. 1 din Zalău, iar în data de 8 iulie 1946 înainta un nou memoriu ministrului Educației, prin care solicita numirea lui în funcția de director al acestei școli. Sublinia faptul că detașarea lui a echivalat cu „o punere pe linie moartă”, pe care trecutul și activitatea sa nu îl îndreptățeau să mai fie, dar pe care „a stat și răbdat cu resemnare”. Nădăjduia că „acest canon s-a terminat” și că era un „act de dreptate socială și umană revenirea în cadrele școlii pentru care am contribuit și eu cu ceva în 17 ani de activitate”. Motiva că face această solicitare și pentru că are o situație materială grea, având patru copii, iar în calitate de director de școală ar beneficia de drepturile acordate prin lege directorilor de școli: locuință, iluminat și încălzit, pe lângă salariu.

Noul inspector general al învățământului sălăjean adnota pe marginea memoriului că l-a desemnat în funcția de director al școlii pe învățătorul Macedon Olaru, subliniind că Ioan Ardeleanu Senior era „un element” care nu se încadra „în ritmul vieții politice”, aducând acuze mincinoase că ar fi fost un membru marcant în organizația legionară „Totul pentru țară”.¹¹

Dintr-o notă informativă trimisă Siguranței din Zalău, la 2 martie 1947, aflăm că Ioan Ardeleanu Senior era funcționar principal la Economatul funcționarilor publici din Zalău. În nota informativă se subliniază că era un „înfocat” membru al Partidului Național Țărănesc, îndeplinind funcția de secretar general al organizației județene, „manifestându-se și în prezent contra actualului regim, căutând cu orice ocazie să preamărească partidul Maniu și să evidențieze legăturile acestui partid cu Anglia și America (pe care le considera – n.n.) singurele noastre salvatoare”. Totodată, i se face următoarea caracterizare: „Este un om foarte capabil și inteligent și știe a se feri de oricine pentru a nu cădea în vină, iar dacă este prins cumva atunci se manifestă ca un foarte devotat democrat. Datorită șireteniei sale a reușit de multe ori să se eschiveze din incorectitudinile provocate de el și astfel să nu poată suferi rigorile legii. Lucrează cu mult tact și pricepere, motiv pentru care este și apreciat de organizația P.N.Ț. Maniu. Este văzut numai în rândul membrilor marcanți ai acestui partid, propagând ideile lor din om în om, dar numai la cei de încredere”.¹²

În urma Capcanei de la Tămădău, din dimineața zilei de 1 iulie 1947, întreaga conducere a Partidului Național Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu, a fost arestată. De asemenea, s-a trecut la arestări și în cadrul organizațiilor județene.

Ioan Ardeleanu Senior a fost și el vizat, după cum reiese dintr-un raport al Poliției de Siguranță din Zalău. Astfel, din raport aflăm că Ioan Ardeleanu Senior s-a adresat poliției, aflând că este căutat. El subliniază că era bolnav, la pat, urmând a se interna la Clinica medicală din Cluj și că se retrage din viața publică și politică: „Bolnav, mistuit zi de zi de un ulcer duodenal neiertător, cu greutăți materiale neasemuit de grele și usturătoare, urmărit și amărât în executarea profesiunei mele, căreia i-am adus numai cinste și jertfă, simt că sub blestemul acestui destin nu mai pot trăi.-

Pentru aceasta mă retrag pentru totdeauna din viața publică-politică, neînțelegând a-mi asuma nicio răspundere pentru programul și acțiunile niciunui partid politic”.

Amintește de dublul discurs al comuniștilor. La instalarea în funcția de prefect al județului Sălaj, în data de 17 iulie 1947, Miron Mechiu „a enunțat cât se poate de plastic”, că guvernul Groza nu urmărea „să distrugă pe nimeni, ci să îndrepte”, spunând că „a greși e lucru omenesc, a perpetua în greșală e lucru deavolesc, a te întoarce e lucru îngeresc”. În sensul acestor declarații făcute de către prefect, Ioan Ardeleanu Senior cerea să i se îngăduie să revină „acolo unde nevoile usturătoare de părinte și de dascăl mă cheamă, pentru familie și școală”. De asemenea, promite că după ce se va însănătoși, dacă era nevoie, se va prezenta la Poliția din Zalău, „pentru orice alte lămuriri”.¹³

Pe moment, Ioan Ardeleanu Senior a scăpat de prigoana începută de regimul pro-comunist asupra elitei interbelice, dar a venit apoi anul 1948 și legea învățământului după model sovietic, iar Ioan Ardeleanu Senior a fost detașat ca profesor de limba română la ciclul II al școlii din Supuru de Jos.

A fost nevoit să se înscrie și în noile organizații „de massă”, îndeplinind, în perioada 1948-1950, funcțiile de președinte al Crucii Roșii a RPR, filiala Supuru de Jos, responsabil cultural al filialei ARLUS, din plasa Supuru de Jos, responsabil al grupei sindicale din Supuru de Jos și responsabil cu asigurările sociale pentru toți salariații din învățământ, din fosta plasă Supur. Din anul 1950 a scăpat de această corvoadă, fiind numit director al școlii de 7 ani din Supuru de Jos și dirijor de cor.¹⁴

Pe când se părea că lucrurile au intrat cumva pe un făgaș normal, Securitatea încearcă să inventeze tot felul de scenarii, pentru a-l pune sub acuzare. Printre acestea și obținerea unor note informative că i-ar fi bătut pe unii elevi săraci și că s-ar comporta abuziv cu personalul auxiliar din școală. Iată o astfel de mostră perfidă a Securității: „După cum reiese din declarațiile alăturate se vede că acest pretins domn director al școalei din Supurul de Jos, pe nume Ardelean Ioan senior, care în trecut a fost candidat la Maniu, iar azi bate copiii indiferent că sunt ai celor săraci, îi ridică sus de urechi, va să zică el nu uită regimul în care a fost crescut, mai ales cu servitorii școalei se poartă urât, arde lemne mai multe decât toate clasele sau sălile unde se învață. Deci nu ține cont nici de partid, după cum reiese din declarații. Am propus ca Județeana să intervină la Inspectorat pentru a-l transfera în altă parte”.¹⁵

Alt părinte declară că i-a bătut copilul pentru că „a zgâriat puțin peretele”, iar într-o notă informativă i se aduce o acuzație aberantă: „zahărul (din școală – n.n.) îl mănâncă secretara cu copiii directorului, zahărul care a venit pentru copiii săraci de la școală”.¹⁶

Totuși, într-o altă notă informativă i se recunoaște munca profesională, dar este acuzat că nu se implică în politica partidului: „Muncește foarte mult pe linie profesională, prin care caută să se sustragă din viața politică a satului. Nu ține legătura cu Partidul și nici cu organizațiile de massă”.¹⁷

O altă acuză adusă de către Securitate a fost aceea că nu s-a implicat în organizarea zilei de 23 august, act istoric care, după cum știm, a fost confiscat de către comuniști, iar Ioan Ardeleanu Senior încerca să nu se implice în astfel de festivisme comuniste. Iată ce se spune într-un raport informativ din 25 august 1951, înaintat de către plutonierul de Securitate Velea Gheorghe: „Din informațiile primite de la informator reiese că ziua de 19 când a fost sărbătorită ziua de 23 (august – n.n.) a fost slab organizată (pe) motiv că directorul Ardeleanu Ioan, secretar al PNȚ Județean Sălaj, care nu numai că nu dă interesul pentru ridicarea nivelului cultural al populației din comună, ba chiar este un element care pentru școala maghiară din acea comună nu își dă nici un interes (sic)”.¹⁸

A venit apoi acea zi de tristă amintire, ziua de 15 august 1952, când a fost arestată întreaga elită sălăjeană ce scăpase până atunci doar cu amenințări și marginalizări. Cu o zi înainte de arestarea lui Ioan Ardeleanu Senior, organele securității din Baia Mare cereau Parchetului Militar din Cluj să aprobe efectuarea unei percheziții domiciliare la Ardeleanu Senior, „unde suntem informați că se găsește material cu caracter subversiv ce interesează ordinea și securitatea statului”. Însă, după cum reiese din procesul verbal încheiat de către sergentul de Securitate, Bara Crăciun, la 15 august 1952, nu au reușit să-și atingă scopul și să găsească nici un document compromițător: „Percheziția a fost efectuată în amănunțime și conform prezentului ordin. Rezultatul este Negativ”.¹⁹

Cu toate acestea, Securitatea l-a arestat și l-a închis la Carei, unde a fost supus la numeroase interogatorii. După cum reiese, de exemplu, din interogatoriul efectuat de către anchetatorul lt. Herța Vasile din Baia Mare, la 30 august 1952, acuzațiile „grave” care i se aduceau erau cele legate de funcția sa administrativă de ajutor de primar (viceprimar) al Tășnadului, în timpul guvernului condus de către Octavian Goga și, în mod special, faptul că a fost secretarul general al organizației PNȚ Maniu din Sălaj, în perioada 1945-1947. Astfel, cu toate că a deținut aceste funcții într-un regim democratic, perfect legal, a fost condamnat la cinci ani pedeapsă administrativă, adică închisoare politică.²⁰

Interesantă este una dintre caracterizările care i se fac în urma interogatoriilor, din care reiese verticalitatea și curajul său: „Susnumitul este un element nesincer, a căutat tot timpul anchetei să nege legăturile lui avute cu fostele partide: gogist și PNȚ Maniu. Este un element perfid, nefricos, un temperament revoltător”.²¹

A efectuat muncă forțată în lagărul de la Ghencea, ferma Dudu-Chiajna, la grădinărit, în anul 1953, după care a fost transferat la Văcărești, de unde a fost eliberat, la 30 iunie 1954, fără a mai avea dreptul să profeseze în învățământ, doar să se angajeze în întreprinderi de Stat. În acest context, ajunge contabil la Întreprinderea Minieră din Șărmășag, unde a lucrat până la pensionare, efectuând naveta de la Supuru de Sus, în condiții foarte grele, ceea ce și-a pus amprenta asupra sănătății sale.²²

După eliberarea din închisoare a fost încadrat cu informatori, după cum aflăm dintr-un raport al Securității, în care se spune că, până în anul 1956, „obiectivul a fost lucrat prin agentul „Mureșan Ioan, care din acel an domiciliază în Supurul de Jos”.

În anul 1957, Securitatea ia hotărârea de a-i deschide dosar de verificare individuală, verificare ce urma să se desfășoare în perioada 13 martie – 13 septembrie 1957. Pe baza acestor verificări, la 27 iunie 1958 i s-a deschis dosar de acțiune individuală, care a fost înregistrat la Secția „C” a Direcției Regionale MAI Crișana, fără a fi înregistrată la secția „C” Baia Mare.²³

În urma „dirijării” informatorilor cu nume de cod „Popescu Niță”, „Crișan Vasile” și „Lupu Grigore” pe lângă Ioan Ardeleanu Senior, Securitatea nu reușește să obțină nici un material compromițător. Aflăm că era preocupat doar de serviciu, având un program infernal. Făcea naveta, când îi permiteau condițiile climatice, cu bicicleta, iar cu ocazia încheierii lunare rămânea mai multe zile la locul de muncă.²⁴

Totuși, Securitatea din Tășnad a „reușit” să găsească un material „compromițător”, după lungi eforturi, „pe linie informativă”: în localitatea Supuru de Sus au descoperit un exemplar al cărții sale Oameni din Sălaj, în care era acuzat că „scoate în evidență pe unii preoți originari din fostul județ Sălaj, care au făcut parte din P.N.Ț. Maniu, dintre care se cunoaște Cupcea Petru, care a fost și candidat de deputat pe lista P.N.Ț.”.²⁵

Dintr-o notă informativă a agentului cu nume de cod „Lisandru”, aflăm că în anul 1965 îndeplinea funcția de șef serviciu financiar la Întreprinderea Minieră „Sălajul” din Șărmășag, fiind înaintat de la funcția de contabil de sector, pe care a avut-o până atunci. Informatorul sublinia că în cadrul sectorului unde a lucrat înainte „a fost văzut și apreciat bine de către muncitori, întrucât a avut o comportare bună cu ei”.²⁶

Întrebat fiind de către informatorul „Lupu Grigore” de ce nu reintră în învățământ, Ioan Ardeleanu Senior îi răspunde că secția de învățământ din Carei nu vrea să-i dea post în satul natal, Supuru de Sus, iar posturile ce i s-au oferit erau mult mai îndepărtate de casă decât mina de la Bobota-Șărmășag, unde era angajat.²⁷

În puținul timp rămas liber, se ocupă de studiul documentelor istorice, ceea ce dă de bănuit organelor de securitate, „având în vedere faptul că acționatul în trecut s-a ocupat de scrierea unor cărți”, dar nu aveau nici o dovadă, pentru că Ardeleanu Senior le ținea, deocamdată, „la sertar”, așteptând vremuri mai bune. În acest sens, în cursul anului 1965, șeful secției raionale Carei a Securității, maiorul Matei Ioan, propune efectuarea unei percheziții domiciliare, „motivând că suntem informați de faptul că ar avea unele obiecte ce nu-i aparțin, cu care ocazie în caz că se va găsi manuscrisele scrise (sic) de el sau manuale cu caracter antidemocratic să se facă proces verbal și să se ia măsuri ca atare împotriva lui, iar în caz că nu se va găsi nimic, propunem să fie închisă acțiunea ca material de mică importanță și să fie luat în evidență ca fost membru P.N.Ț. și să fie lucrat activ”.²⁸

Printre altele, lucrarea „O conscripție urbarială în Bobota la anul 1785” a fost considerată de către Securitate „o lucrare de sertar cu conținut dușmănos, pentru care fapt a fost urmărit în mapă de lucru”. Însă, după ce Ardeleanu Senior le-a arătat lucrarea și originalul documentului, care era în limba latină, organele de securitate încep să-și schimbe părerea despre activitatea lui de cercetare și chiar o încurajează, pe linia istoriei „oficiale”.

În urma unor „discuții”, la care a fost „invitat” de către Inspectoratul de Securitate Județean Satu Mare, dintr-un raport datat 21 ianuarie 1970 aflăm că a fost chiar întrebat sau mai bine spus testat, „de ce nu s-a afirmat mai din timp cu astfel de documente”, la care le-a răspuns că deși a avut aceste documente acasă, până prin anii 1964-1965 nu a avut curajul să le scoată, pentru că a fost considerat de organele de stat ca element periculos, având în vedere activitatea desfășurată de el între anii 1945-1946. În continuarea raportului, se subliniază că „începând cu anul 1968 s-a preocupat mai mult de activitatea culturală, a căutat să antreneze și intelectualii din comună la inițierea Muzeului Satului, fiind apreciat de organele locale și județene de partid și încurajat să scrie documente istorice în cooperare cu Comitetul de Cultură și Muzeul din Satu Mare, despre viața social, politică, cultural economică a țăranilor români din cele mai vechi timpuri”.

Concluzia raportului ni se pare, iarăși, foarte interesantă: „Ardeleanu Ioan este un element inteligent și în comună nu sunt oameni de aceeași talie. Informatorii noștri sunt mult sub nivelul acestuia”. De asemenea, se afirmă că „a stârnit invidia unor cadre didactice din comună, pe motivul că tocmai Ardeleanu se ocupă de „descoperirea istoriei”.²⁹

În acest context de presupus „dezgheț ideologic”, Ioan Ardeleanu Senior reîncepe colaborarea cu Grațian Mărcuș, Leontin Ghergariu, Constantin Daicoviciu etc., totul fiind atent supravegheat de către Securitate. Așa reintră în atenția lor, în anul 1968, când s-au aniversat 50 de ani de la Marea Unire, deoarece îi trimite o scrisoare lui Corneliu Coposu, fost secretar personal al marelui om politic Iuliu Maniu. În scrisoare își manifestă indignarea că Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu România, pe care îl numește codificat „cel din capul unghiului”, nu era nici măcar amintit în scrierile comuniste. De asemenea, nu se spunea nimic despre protopopul Valentin Coposu și alți semnatari ai Unirii.³⁰

În anul 1969, alături de directorul școlii din Supur, Ioan Ciutan, reușește să organizeze o întâlnire cu „Fiii satului”, tipărind și trimițând peste 200 de invitații, după cum reiese din rapoartele Securității. Cu această ocazie a fost inaugurat Muzeul satului, iar în cuvântul său, Ioan Ardeleanu Senior a prezentat câteva secvențe din istoria satului, anunțând că are în lucru, în colaborare cu preotul Teodor Pilca, o monografie a satului Supuru de Sus.

Observând că desfășoară o activitate culturală atât de prodigioasă și că are contacte cu tot mai multe personalități, Securitatea intenționa să-i deschidă un nou dosar de urmărire informativă, sub numele de cod „Istoricul”, începând cu data de 1 iulie 1973. Însă, Postul de Miliție din Supur raporta Securității din Satu Mare că Ioan Ardeleanu Senior a decedat, la 13 iunie 1974, în spitalul din Tășnad, în urma unui infarct miocardic.³¹

Prin trecerea lui la cele veșnice, rămânea un gol imens în viața culturală a Sălajului, pe care a slujit-o cu credință, chiar și după ce a avut de suferit în temnițele comuniste. Era încă unul dintre reprezentanții elitei sălăjene interbelice, care a avut de suferit în urma instaurării regimului totalitar comunist în România. Deși a avut merite incontestabile în ridicarea nivelului învățământului și culturii sălăjene interbelice, după război a fost înlăturat din funcția în care a fost desemnat, condamnat la închisoare, marginalizat și a sfârșit într-o nemeritată uitare.

Note:

¹ Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (A.C.N.S.A.S.), fond Informativ, dosar I. 98519, vol. 1, f. 110.

² Ibidem, f. 111.

³ Ibidem, f. 156.

⁴ Ibidem, f. 155.

⁵ Ibidem, vol. 2, f. 36.

⁶ Idem, fond Penal, dosar P. 77330, f. 51.

⁷ Vezi, în acest sens, A.C.N.S.A.S, fond Informativ, dosar I. 973.328, f. 26.

⁸ Vezi, pe larg, Marin Pop, Epurarea lui Ioan Ardeleanu Senior din funcția de inspector general al învățământului sălăjean – 1945, articol dat spre publicare în revista „Satu Mare. Studii și comunicări”. Seria istorie-etnografie artă, 2023.

⁹ Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (S.J.A.N. Sălaj), fond Colecția personală Leontin Ghergariu, dosar 69/195, f. 7.

¹⁰ A.C.N.S.A.S, fond Informativ, dosar I. 985410, vol. 2, f. 35.

¹¹ Ibidem, f. 5.

¹² Idem, fond Penal, dosar P. 77330, f. 44.

¹³ Idem, fond Informativ, dosar I. 985410, vol. 1, f. 163.

¹⁴ Ibidem, f. 112.

¹⁵ Idem, fond Penal, dosar 77330, f. 34-35.

¹⁶ Ibidem, f. 36-39.

¹⁷ Ibidem, f. 40.

¹⁸ Idem, fond Informativ, dosar I. 985410, vol. 1, f. 101.

¹⁹ Idem, fond Penal, dosar 77330, f. 60-61.

²⁰ Ibidem, f. 4-8.

²¹ Ibidem, f. 58.

²² Idem, fond Informativ, dosar I. 985410, vol. 1, f. 110-112.

²³ Ibidem, f. 1-8.

²⁴ Ibidem, f. 9 și 37.

²⁵ Ibidem, f. 134.

²⁶ Ibidem, f. 56-58.

²⁷ Ibidem, f. 70.

²⁸ Ibidem, f. 167.

²⁹ Ibidem, f. 184-188.

³⁰ Vezi, pe larg, Marin Pop, Ioan Ardeleanu Senior către Corneliu Coposu (23 noiembrie 1968), în „Caiete Silvane”, nr. 105, octombrie 2013, p. 35-37.

³¹ A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar I. 985410, vol. 1, f. 243-248.