Gheorghe Pop de Oarța (1865-1933) – 90 de ani de la moartea sa

În dimineața zilei de Crăciun a anului 1933, clopotele bisericii greco-catolice din Zalău anunțau cu jale plecarea la Domnul a lui Gheorghe Pop de Oarța, una dintre cele mai importante personalități pe care Sălajul le-a dat istoriei.

Aflat și el suferind la Cluj, Alexandru Aciu, bun prieten și colaborator politic apropiat al marele dispărut, publica un articol comemorativ în prestigiosul ziar „Gazeta de Duminecă”, în care îi făcea următoarea caracterizare:

Figură „zdravănă”, înaltă, cu ochii sclipitori, nas acvilin, gura strânsă a unui om pretențios și „scump”, fața curată, gât rotund, piept bombat, un glas metalic seducător: de la prima întâlnire și privire îți impune simpatia, ce o poți discuta, poți s-o completezi, dar care îți rămâne, oricum ți s-ar schimba părerile de mai târziu.

A fost la timpul său un om dintre cei mai harnici, era mâna dreaptă a lui Badea Gheorghe de Băsești în toate chestiunile administrative și electorale și a lui Andreiu Cosma în cele economico-financiare. El însuși un advocat apreciat și un român respectat, pe rând a avut toate funcțiunile, unde trebue un om integru, un om cu înțelegere, un cap cumpenit, un om independent și respectabil: a fost decanul baroului, președintele consiliului județean, președintele băncilor Silvania și Sălăjana, președintele Camerei de agricultură, curatorul bisericei gr. cath. din Zalău, în două rânduri (în 1919 și 1932-1933) prefect al județului Sălaj.

Om bine situat, sobru și cruțător, secundat de o soție distinsă, casa și biroul lui – era un focular de atracție.

„Cărpănos” și sfătos uneori, dar bun, la sfârșit primea cu prudență și părerea contrară, când i-se părea mai potrivită decât a lui; un om de încredere, care nu-și schimba cuvântul nici simpatiile de azi pe mâine, nici cele personale, nici cele politice. Se mira ca și cloșca de puii rătăciți, când unul sau altul dintre nepoți „se orienta” prin alte părți.

Aderent și rudă a dlui Vaida-Voevod și a dlui Maniu, critizându-i adeseori și pe unul și pe altul, a rămas până la moarte neclintit partizan și conducător al Partidului național-țărănesc din Sălaj, îndurerat pentru pretinsele conflicte dintre cei doi, deopotrivă iubiți și deopotrivă merituoși conducători, pe cari ca și orice Sălăjan adevărat îi iubea și stima fără deosebire – pe amândoi.

Cu Gheorghe Pop se stinge decanul unei generații, ce tot mereu își rărește șireagul, bună, cinstită, care ne-a conservat în Sălaj tesaurul național, religios și moral. (…)”.¹

Ziua de 27 decembrie 1933, când Gheorghe Pop a fost înmormântat, a fost o zi de doliu a întregului Sălaj. Ceremonia funebrală a avut loc în sala festivă a Prefecturii, începând cu orele 10,30, după ritul bisericii române unite. La ceremonie au participat toți intelectualii Sălajului și o mulțime de țărani, „veniți să dea ultima cinste celui care a fost îndrumătorul sincer al lor”. Armata i-a dat onorurile militare, „ca unui înalt decorat și mare român al acestui județ”. A asistat și marele om politic Iuliu Maniu, bunul său prieten și colaborator apropiat, „ceea ce a ridicat mult fastul acestei ceremonii”. Serviciul religios a fost celebrat de canonicul Maghiar de la Oradea, Petru Cupcea, vicarul Silvaniei și Aurel Ghilea, protopopul Zalăului. După terminarea serviciului divin, au urmat cuvântările rostite de canonicul Maghiar, protopopul Aurel Ghilea, din partea parohiei unite Zalău, iar Augustin Pintea a luat cuvântul ca reprezentant al baroului avocaților, prezentând biografia marelui dispărut. A urmat la cuvânt reprezentantul Tribunalului, apoi Mihai Gurzău, prefectul în funcție al județului Sălaj, Victor Deleu din partea PNȚ, Emil Lobonțiu din partea PNL, comandantul Batalionului 7 Vânători de Munte din Zalău, Gheorghe Matieșanu din partea partidului condus de Nicolae Iorga, Teofil Dragomir din partea instituțiilor bancare pe care le-a patronat Gheorghe Pop de Oarța și Ionel Ciobanu, președintele Societății culturale studențești „Sălăgeana”. După terminarea serviciului religios, sicriul a fost transportat și depus în cavoul familiei, în localitatea Oarța de Jos.²

Pe lespedea de mormânt a marelui dispărut, care în prezent se află răsturnată, neîngrijită și în totală uitare, în „Cimitirul Domnilor” din Oarța de Jos, se află înscris următorul epitaf:

GHEORGHE POP DE BĂSEŞTI, fost primul prefect român al Sălajului, avocat, decanul baroului Sălaj, senator, preşedinte al Consiliului judeţean şi al Camerei de Agricultură judeţeană, primcuratorul bisericii române unite din Zalău, decorat cu Steaua României în grad de comandor; 1865-1933.

Pentru a nu fi confundat cu „badea” George Pop de Băsești, i s-a adăugat titulatura „de Oarța”, locul nașterii sale.

Despre viața și activitatea sa prodigioasă s-a mai scris, dar s-a scris mai puțin despre ultimul său an de viață, când a îndeplinit, pentru a doua oară, funcția de prefect al județului Sălaj³, perioadă pe care ne propunem să o analizăm în prezentul studiu.

După numai un an de zile, neavând o majoritate politică în Parlament, guvernul condus de Nicolae Iorga a demisionat, la 31 mai 1932. În urma mai multor consultări politice eșuate, regele Carol al II-lea l-a desemnat pe Alexandru Vaida-Voevod în fruntea unui guvern electoral, format doar din membrii național-țărăniști, la 6 iunie 1932. În aceeași zi au fost numiți și o parte dintre miniștrii noului guvern.⁴

Prin Înaltul Decret Regal Nr. 1933 din 10 iunie 1932, dr. Gheorghe Pop a fost numit în funcția de prefect al județului Sălaj. Noul prefect îi anunța pe sălăjeni, printr-o telegramă publicată în „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, despre noile numiri efectuate în guvernul Vaida. Astfel, prin Înalt Decret Regal, Armand Călinescu a fost numit în funcția de secretar de Stat la Ministerul de Interne. La 7 iunie erau numiți în funcție următorii miniștri: Voicu Nițescu, la Agricultură și Domenii; Ion Gr. Periețeanu, la Lucrări Publice și Comunicații. De asemenea, au fost numiți în funcția de subsecretari de Stat, Gheorghe Crișan la Finanțe, Mihail Ghelmegeanu și Mihai Șerban, la Departamentul Agriculturii și Domeniilor. În data de 9 iunie 1932 au fost numiți în funcția de miniștri: D.R. Ioanițescu, la Muncă, Sănătate și Ocrotiri Sociale și Dimitrie Gusti, la Instrucțiune Publică, Culte și Artă. Prin același Înalt Decret Regal au fost numiți ca secretari de Stat: Grigore Gafencu, la Departamentul Afacerilor Străine, Ioan Coltor, la Departamentul Muncii, Sănătății și Ocrotirii Sociale și Ioan Pop, la Departamentul Ministerului de Interne. De asemenea, se face cunoscut publicului că prin Înaltul Decret Regal Nr. 1940 din 10 iunie 1932, Parlamentul a fost dizolvat, iar electoratul a fost convocat pentru noi alegeri, după următorul calendar: 17 iulie 1932, pentru Camera Deputaților; 20 iulie, pentru Senat; 24 iulie, pentru Senatul colegiilor consiliilor comunale și județene; 26 iulie, pentru Colegiul camerelor profesionale și colegiile universităților.⁵

La nivel naţional, alegerile parlamentare au fost câştigate de PNŢ, care a obţinut un număr de 1.203.700 voturi, ceea ce reprezenta un procentaj de 40,30% din numărul total de voturi şi 274 de mandate de deputaţi. Pe locul doi s-a situat PNL cu doar 407.023, ceea ce reprezenta 13,62% din numărul total de voturi şi 28 de mandate. Pe locul trei, la mare distanţă, s-a situat PNL (Gh. Brătianu) cu un procentaj de 6,53%, cu care a obţinut 14 mandate de deputaţi.⁶      

În judeţul Sălaj, conform „fișei postului”, Gheorghe Pop de Oarța a gestionat buna desfășurare a alegerilor. În urma desfășurării scrutinului, organizația PNŢ Sălaj a obţinut o strălucită victorie. La Cameră, a obținut 23.218 voturi, fiind urmat, la mare distanţă, de Partidul Maghiar cu 13.821 voturi şi de social democraţi cu 6.931 (faţă de 13.241, cât obţinuseră cu doar un an înainte). Interesant este faptul că unele partide foloseau semne electorale asemănătoare cu cele ale PNŢ sau ale maghiarilor, obţinând astfel un număr mare de voturi prin inducerea în eroare a votanţilor. În acest context, pe locul patru s-a clasat partidul lui N. Lupu (lupiştii), desprins din PNŢ, dar care folosea acelaşi semn electoral, obţinând 4.955 voturi. De asemenea, Partidul Agrar al lui Octavian Goga, care imita tot semnul PNŢ, a obţinut 1.853 de voturi, iar Partidul Conservator, care imita semnul electoral al maghiarilor, a obţinut 727 voturi. PNL a obţinut la Sălaj doar 2.746 voturi, clasându-se abia pe locul 6, după gruparea fostului guvern Iorga-Argetoianu, care a obţinut 3.141 voturi (faţă de 11.308 cu un an înainte când se aflau la guvernare).⁷

La Senat, alegerile au avut loc în data de 20 iulie 1932. La fel ca la alegerile pentru Cameră, organizația PNȚ Sălaj a câştigat detaşat, obținând 14.956 voturi. A fost urmată de cea maghiară, cu 7.228 voturi şi lista lupiştilor, care a obținut 2.312 voturi. Lista liberală a obţinut doar 1.494 voturi, iar cea a fostului guvern Iorga 1.321 voturi.⁸

În urma desfășurării alegerilor au primit mandatul de deputaţi ai Sălajului următorii fruntaşi politici: Victor Deleu, Alexandru Aciu, Iuliu Coroianu, Gheorghe Fodoreanu şi Ioan V. Pop, toţi de la PNŢ, şi I. Josika de la Partidul Maghiar. Iuliu Maniu, care a candidat primul pe listă, a câştigat un mandat de deputat şi la judeţul Alba. A optat pentru acesta din urmă şi a lăsat locul lui unui fruntaș politic sălăjean.

Din cauza suprafețelor reduse care au fost cultivate și a pagubelor produse de ger, inundații și boala numită rugină, în acest context, la 3 august 1932, prefectul județului Sălaj, Gheorghe Pop de Oarța, înștiințează populația că recolta de cereale a anului 1932 se anunța a fi „mediocră”. Având în vedere acest lucru, anunță că Ministerul Agriculturii și Domeniilor intenționa să facă o evaluare națională a producției de grâu, dispunând către Camerele de Agricultură județene să întocmească o situație a stocurilor de grâu aflate „în mâinile agricultorilor, negustorilor și morarilor” la data de 10 iulie 1932. Totodată, cere prim-pretorilor, primarilor și notarilor să dispună ca autoritățile din subordine „să dea tot concursul Camerelor de Agricultură în executarea însărcinării primite, lămurind și pe cei interesați că ancheta ordonată nu urmărește niciun scop fiscal, că se face numai în interesul populației și al agriculturii în general”.⁹

În urma ordinelor telegrafice ale Ministerului de Interne, din 7 și 12 septembrie 1932, referitoare la „determinarea modului de grupare a centrelor de populațiuni în comune rurale”, Gheorghe Pop de Oarța anunță populația că „ținând cont de dorința locuitorilor” județului Sălaj, dar și de faptul că organizarea administrativ teritorială existentă la momentul respectiv corespundea mai bine „intereselor publice ale populațiunii”, se menținea în continuare aceeași situație, respectiv 286 de localități cu rang de comună și trei comune urbane (Zalău, Șimleu Silvaniei și Carei).¹⁰

La 21 octombrie 1932, Gheorghe Pop de Oarța îi anunța pe prim-pretori, primari și notari că prim-ministrul României, Alexandru Vaida-Voevod, și-a înaintat demisia, care a fost primită de către regele Carol al II-lea, la 20 octombrie 1932. Prin același Înalt Decret Regal, Iuliu Maniu a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Miniștri, în locul lui Vaida-Voevod. Era cel de al treilea guvern național-țărănesc condus de către marele om politic sălăjean. În aceeași zi, tot prin Înalt Decret Regal, erau numiți și ceilalți membri ai guvernului, în frunte cu George G. Mironescu, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri fără portofoliu, Nicolae Titulescu la Externe și Ion Mihalache la Interne.¹¹

În cadrul audienței pe care a avut-o la Palat, Iuliu Maniu subliniază că acceptă să formeze noul guvern, cu condiția de a i se da mână liberă în conducerea ţării. Aici făcea aluzie la Camarila regală care se constituise în jurul Elenei Lupescu. El mai cerea ca regele să se reîmpace cu regina Elena, mama regelui Mihai, şi să se încoroneze împreună, ca rege şi regină, la Alba Iulia. Aceasta însemna că trebuia să o alunge de la Palat și din țară pe Elena Lupescu. În prezenţa lui Nicolae Titulescu şi George Mironescu, regele Carol al II-lea a fost nevoit să accepte, pe moment, condiţiile impuse de Iuliu Maniu, având în vedere situația grea în care se găsea țara.¹²

Iată ce notează și Constantin Argetoianu, în memoriile sale, despre acest moment delicat pentru regele Carol al II-lea. El spune că Iuliu Maniu a impus condiții, ceea ce regelui nu-i plăcea, „dar a cedat și el cu gândul să mai amâne venirea liberalilor, să se împace cu Titulescu și prin el cu Europa și a ales să curețe definitiv pe Maniu” (s.a.). Dar, tot el completează, apoi, că regele Carol al II-lea „făgăduise tot, dar n-a dat nimic”, ceea ce explică de ce și-a dat demisia Iuliu Maniu.¹³

Gheorghe Pop de Oarța aducea la cunoștință populației că noul guvern convoca electoratul, pe data de 4 decembrie 1932, pentru alegerea Consiliului Județean.¹⁴ De asemenea, în conformitate cu ordonanța ministerială adoptată, în perioada 6-15 decembrie, prefectul județului Sălaj stabilește zilele pentru alegerile comunale. Noii consilieri aleși, împreună cu cei de drept, urmau să se întrunească în ziua de 22 decembrie 1932.¹⁵

După cum reiese din procesul verbal încheiat la 6 decembrie 1932 de Tribunalul Sălaj, alegerile pentru Consiliul Județean au fost câștigate de lista nr. 1 (PNȚ în alianță cu Partidul Maghiar), care a obținut 29.545 voturi, urmată la mare distanță de lista Uniunii Naționale-Iorga (12.652 voturi) și lista PNL (6.514 voturi). În acest context, au primit mandatul de consilieri județeni 25 de candidați ai listei nr.1: Dr. Alexandru Aciu, care a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Sălaj; vicarul Petru Cupcea, Béldy Koloman, Pop Mihail, Coza Aurel, Jósika Ioan, Dumitru Mureșan, Vaida Petru, Dr. Kaizler Gheorghe, Sălăjan Silviu, Dr. Oros Sever, Dr. Bőlőni Zoltan, Mihalca Traian, Indrean Vasile, Brandt Iosif, Pop Victor, Sima Valentin, Erdei Alexandru, protopopul Ioil Ghiuruțan, Pérenyi Ioan, Dr. Cornel Pop, Bay Francisc, protopopul Valentin Coposu, protopopul Cornel Oțiel și Győrffy Ludovic. Lista nr. 2 a obținut 11 mandate de consilieri județeni: Dr. Alexandru Zeno Gheție, Porcsalmi Iosif, profesorul Pompei Țolca, Toth Augustin, Rusu Gligore, Vanca Valentin, Dr. Alexandru Incze, Chimiveș Teodor, Ilie Talpoș, Pop Teodor și Simion Hațeganu.¹⁶

În data de 8 ianuarie 1933, prim-ministrul României și președinte al PNȚ, Iuliu Maniu, împlinea vârsta de 60 de ani, din care aproape 40 i-a dedicat vieții politice românești.

Chiar în acea zi, în Şimleu Silvaniei, oraşul său natal, sălăjenii au organizat o adunare festivă, în cinstea lui, la care s-a înregistrat o numeroasă prezenţă. Au participat şi autorităţile locale, în frunte cu primarul oraşului Şimleu, Ioan Szabo, împreună cu membrii consiliului local și fruntașii politici sălăjeni, indiferent de coloratură politică. De asemenea, au fost prezente numeroase personalităţi sălăjene, în frunte cu prefectul judeţului, Gheorghe Pop de Oarţa.

În cuvântul rostit cu această ocazie, prefectul judeţului Sălaj, Gheorghe Pop, şi-a exprimat mirarea pentru faptul că membrii Consiliului local al oraşului Şimleu, în care erau reprezentate toate forţele politice, au arătat „o atât de impunătoare solidaritate, când e vorba de a face cinste oraşului”, exprimându-şi dorinţa ca şi în alte probleme de interes general să se manifeste aceeaşi solidaritate şi înţelegere. Aceste constatări le făcea în urma proclamării lui Iuliu Maniu, cu unanimitate de voturi, în calitate de Cetăţean de Onoare al oraşului Şimleu. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa marelui om politic printr-o telegramă, deoarece el se afla la Bucureşti.¹⁷

Din păcate, tocmai de ziua lui de naștere, Iuliu Maniu a fost nevoit să accepte, după ce s-au consultat, demisia bunului său prieten și colaborator apropiat, Ion Mihalache, din funcția de ministru de Interne, iar după câteva zile s-a solidarizat cu ministrul său și a prezentat demisia regelui Carol al II-lea, care se implicase grav în actul de guvernare, deși la preluarea mandatului i-a promis lui Iuliu Maniu că va avea „mână liberă”.

În acest context politic agitat, în data de 14 ianuarie 1933, fără să se consulte cu Iuliu Maniu și ceilalți fruntași politici ai PNȚ, Alexandru Vaida-Voevod preia conducerea unui nou guvern național-țărănesc.

Prefectul Gheorghe Pop de Oarța a avut relații bune și cu noul guvern condus de Vaida-Voevod, rămânând în continuare în funcție și ocupându-se de buna gestionare a treburilor publice din județul Sălaj. El era responsabil și de buna funcționare a târgurilor, de problemele legate de situațiile de urgență (incendii, inundații și alte calamități naturale, epidemii etc.). De la Ministerul Agriculturii și Domeniilor veneau multe ordonanțe referitoare la ținerea de târguri, sacrificarea animalelor, epidemiile care afectau animalele, în special pesta porcină și turbarea, care se transmite și la om. De exemplu, în privința eliberării autorizației de funcționare a unei măcelării, fabrici de mezeluri etc., primarii puteau elibera autorizații numai în baza referatului medicului veterinar oficial și în baza avizului favorabil al Consiliului de igienă.¹⁸

Gheorghe Pop de Oarța a avut câțiva colaboratori apropiați, precum Ioan Deleu, Cornel Sima sau medicul veterinar județean, Traian Jarca, ultimii doi ajungând în funcția de primari ai orașului Zalău.

În calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu, trebuia să se preocupe de toată activitatea economică din județ și să stimuleze „aducerea la îndeplinire a tuturor dispozițiunilor date de organele centrale”. De exemplu, în vederea bunei desfășurări a campaniei agricole din toamna anului 1933, primește de la Ministerul Agriculturii și Domeniilor „instrucțiunile necesare”, pe care le transmite prim-pretorilor, primarilor și notarilor. În instrucțiunile trimise se subliniază că, spre deosebire de alți ani, anul 1933 a avut ploi abundente, așa că pământul avea umezeala suficientă pentru însămânțările de toamnă. Se recomanda ca însămânțările să fie făcute la timp, cunoscându-se că „semânțurile puse mai devreme, au șansa de a reuși mai bine decât cele târzii”. Îi amintește că avea datoria de a-i îndemna pe țărani să urgenteze campania semănăturilor de toamnă (grâu, orz, secară, rapiță) și să dea atenție specială grâului, care constituia hrana de bază a populației. Recolta de grâu a acelui an fusese „mulțumitoare”, așa că exista grâu pentru semănat. Pentru regiunile care au fost afectate de calamități naturale, ministerul acorda împrumuturi agricultorilor, prin Banca Centrală Cooperativă. De asemenea, la sfârșitul lunii septembrie, guvernul urma să distribuie în județe câte 10-15 butoaie „sistematice” pentru tratarea semințelor cu prafuri uscate, model după care țăranii își puteau construi și singuri aceste butoaie. De asemenea, urma să distribuie selectoare pentru curățirea tuturor semințelor.¹⁹

Una dintre ultimele apariții publice ale prefectului județului Sălaj, Gheorghe Pop de Oarța, a fost cea de la Bădăcin, în data de 10 septembrie 1933, cu ocazia aniversării centenarului naşterii lui Ioan Maniu şi sfinţirii „pietrei fundamentale” la Casa Naţională „Ioan și Clara Maniu”, ridicată de Societatea culturală „Sălăgeana”, a studenților sălăjeni de la Cluj, pe terenul donat de către Iuliu Maniu, președintele de onoare al societății.²⁰

În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1933, „o mare mulţime de ţărani din întreg judeţul şi jur” se îndreptau către Bădăcin. Încă de la orele 8, dimineaţa, „coloane nesfârşite de ţărani cu drapele, prapori şi muzici” împânzeau Dealul Ţarinei din Bădăcin. De asemenea, drumul dintre Şimleu şi Bădăcin era înţesat cu autobuze şi automobile, care transportau „o mulţime imensă de intelectuali, veniţi din toate unghiurile ţării să participe la marea solemnitate”. Numărul participanţilor la această impresionantă manifestare s-a ridicat, conform relatărilor presei vremii, la aproximativ 5.000 de persoane.²¹

Pe lângă intelectualii sălăjeni și autoritățile locale, au participat la eveniment şi foarte multe personalităţi din afara judeţului.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Gheorghe Pop de Oarța a evocat „marile însuşiri” ale părinţilor lui Iuliu Maniu. Amintește că în acel an s-a dorit a se da o mai mare amploare manifestărilor ocazionate de împlinirea a 60 de ani de viaţă ai marelui om politic sălăjean, Iuliu Maniu, însă, „datorită dorinţei exprese” a acestuia, manifestările s-au rezumat la cele iniţiate de societatea culturală a studenţilor sălăjeni, la care au aderat şi autorităţile judeţului Sălaj.²²

Prin Înaltul Decret din 14 noiembrie 1933, regele Carol al II-lea a primit demisia guvernului prezidat de către Alexandru Vaida-Voevod. Prin același decret, Ion Gh. Duca era numit președinte al Consiliului de Miniștri și însărcinat cu formarea noului guvern. În aceeași zi au fost numiți și membrii guvernului liberal, în frunte cu Nicolae Titulescu, care rămânea în funcția de ministru la Externe, Ion Inculeț la Interne, iar dr. Constantin Anghelescu revenea în funcția de ministru al Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor.²³ Acesta din urmă s-a remarcat prin reformele importante pe care le-a inițiat în cadrul învățământului interbelic românesc, inițiind un vast proiect național de construcții școlare.²⁴ A doua zi, în 15 noiembrie 1933, fruntașul politic liberal, Mihai Gurzău, era numit în funcția de prefect al județului Sălaj.²⁵

În aceste condiții lua sfârșit cea de a doua guvernare a PNȚ și începea confruntarea electorală organizată de liberalii duciști, aduși la putere de către regele Carol al II-lea. Se poate afirma că și cea de a doua guvernare național-țărănistă a fost profund afectată de criza economică mondială, la care s-au adăugat și disensiunile ivite în cadrul partidului, conflicte generate, în special, de regele Carol al II-lea și Camarila formată în jurul său.

La 22 noiembrie 1933, Mihai Gurzău, noul prefect al județului Sălaj, anunța că în data de 19 noiembrie Parlamentul a fost dizolvat, iar electoratul a fost convocat pentru noi alegeri, conform următorului calendar: 20 decembrie, pentru Adunarea Deputaților; Senat, 22 decembrie; Senat, Colegiul Consiliilor comunale și județene, 28 decembrie; Senat, Colegiul Camerelor profesionale și Colegiul universităților, 29 decembrie. Noul parlament era convocat pentru data de 10 ianuarie 1934.²⁶

Din păcate, Gheorghe Pop de Oarța a trecut la cele veșnice, în dimineața zilei de 25 decembrie, nemaiapucând să vadă noile realități politice rezultate în urma alegerilor parlamentare.

Lespedea care ar trebui să stea pe mormântul primului prefect român al Sălajului și prim președinte al Consiliului Județean Sălaj este o mărturie clară că nu știm să cinstim, așa cum se cuvine, memoria înaintașilor noștri. Cimitirul din Oarța de Jos, unde se găsesc mormintele familiei Pop de Oarța și mormântul simbolic al lui Ioan Ossian, fost prefect al Sălajului și director al primului liceu românesc din Sălaj, „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, căsătorit cu nepoata lui Gheorghe Pop de Oarța, în prezent este o adevărată pădure, după cum se poate observa și din imaginea pe care o anexăm.

Note:

1 „Gazeta de Duminecă”, nr. 47-52, 31 decembrie 1933, p. 1.

2 Ibidem.

3 Vezi, în acest sens, Cornel Grad, Doru E. Goron, 1918/1919. Contribuții sălăjene la Marea Unire, Zalău, Editura Limes, 2000, p. 115-118; Dănuț Pop, Doru E. Goron, Prefecții județului Sălaj. O istorie în documente, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2007, p. 55; Marin Pop, Personalități sălăjene, din generația Marii Uniri, Cluj-Napoca, Editura Argonaut și Editura Mega, 2018, p. 83-92.

4 Astfel, Alexandru Vaida-Voevod devenea președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de Interne și ad-interim la Externe, Emil Hațieganu și Pantelimon Halippa miniștri de Stat, George G. Mironescu la Finanțe și ad-interim la Lucrările Publice și Comunicații, Virgil Potârcă la Justiție și ad-interim la Agricultură și Domenii, Generalul Constantin Ștefănescu-Amza ministrul Apărării Naționale, Ion Lugoșianu la Industrie și Comerț și ad-interim la Instrucțiune Publică, Culte și Arte, Viorel V. Tilea subsecretar de Stat la Președinția Consiliului de Miniștri, pentru presă și informații și Rudolf Brandch subsecretar de Stat la Președinția Consiliului de Miniștri, pentru Minorități; vezi Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 până în zilele noastre – 1995, București, Editura Machiavelli, 1995, p. 103-104.

5 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 24, 16 iunie 1932.

6 Marcel Ivan, Evoluţia partidelor politice în cifre şi grafice. 1919-1932, Sibiu, 1934, tabelul V şi V a; Ioan Scurtu, Istoria Partidului Național Țărănesc, București, Editura Enciclopedică, 1994, p. 175.

7 „Gazeta de Duminecă”, nr. 30, 24 iulie 1932 ; „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 30, 28 iulie 1932, p. 219.

8 „Gazeta de Duminecă”, nr. 30, 24 iulie 1932.

9 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 32, 11 august 1932.

10 Idem, nr. 38, 22 septembrie 1932.

11 Idem, nr. 43, 27 octombrie 1932.

12 I. Scurtu, op. cit., p. 182.

13 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Memorii, vol. X (1932-1934), p. 217-218.

14 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 44, 3 noiembrie 1932.

15 Idem, nr. 45, 4 noiembrie 1932.

16 Idem, nr. 50, 6 decembrie 1932.

17 „Gazeta de Duminecă”, nr. 3-4-5, 22 ianuarie 1933, p. 2-3.

18 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 32, 10 august 1933.

19 Idem, nr. 33, 21 septembrie 1933.

20 „Gazeta de Duminecă”, nr. 29-30-31, 10 septembrie 1933.

21 Idem, nr. 32-33, 17 septembrie 1933, p. 2.

22 Ibidem, p. 5.

23 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 46, 16 noiembrie 1933.

24 Vezi, printre altele, Marin Pop, Vizita ministrului Angelescu la școlile nou-construite în Sălaj, în „Caiete Silvane”, nr. 209, iunie 2022, p. 35-38.

25 Vezi, pe larg, Marin Pop, Mihai Gurzău (1897-1975) – personalitate marcantă a Sălajului interbelic, în „Caiete Silvane”, nr. 180, ianuarie 2020, p. 24-28.

26 „Gazeta Oficială a județului Sălaj”, nr. 47, 23 decembrie 1933.