Un poem de Voichița Lung

„Restul e tăcere“

De la o vreme

Mă tem să-ntreb oamenii

Ce mai fac…?

Până s-ajungă din urmă

Semnul de întrebare,

Ei deja și-au rânduit lucrurile,

Gândurile, sentimentele,

Au uitat ce era de uitat

Și au plecat

Pe alte mări,

Către alte zări…

S-au înstrăinat.

De la o vreme

Mă tem să-ntreb iarba

Cum o mai duce…

Pe pășunea verde

Vegheată de-o stea,

Până să coboare vocea mea,

Firele ei crude

S-au resemnat

Și s-au uscat

Sub coasa ascuțită a lunii

Florile de câmp au sângerat,

S-au întomnat.

De la o vreme

Mă tem să-ntreb fluturii

Ce mai fac…

Până s-ajungă la ei

Suflarea zefirului din cuvânt,

Au ieșit din cocon,

Au invadat scena pe rând,

Aripile și-au pudrat

Și au dansat

Până s-a lăsat peste lume

Cortina grea,

De catifea.

De la o vreme

Mă tem să-ntreb arborii

Ce mai fac…

Până să urce strigătul

Ca seva cea dulce

Spre frunza amară,

Ploaia de primăvară

Învolburată a curs,

Soarele verii a apus,

Toamna a zburat.

Peste liniile din palmă

Ninge zbuciumat.

De la o vreme

Mă tem să-ntreb norii

Unde se duc?!

Până s-ajungă ecoul

La ei și-napoi,

Au plâns

Peste deșertul din mine,

S-au scuturat de suspine,

Cerul și-a deschis

Umbrelă de curcubeu.

Tunetul s-a spulberat,

Culori de apă s-au evaporat.

Și vine o vreme

De mă tem să-ntreb oglinda

Ce mai faci?…

Apele ei prea adânci

Pecetluiesc vechi imagini,

Ca un lac înghețat

Fără nuferi dalbi,

Fără peștișorul de aur.

Mult prea devreme

Liniștea se cerne,

S-a înnoptat de tot

Peste bucurii și durere…

„Restul e tăcere!”

Poem citit în cadrul ședinței Cenaclului „Silvania” din 9 noiembrie 2023.