Filmografiile Simonei: Ladies in Black (2018)

Gen: dramă/comedie/romance

Durată: 1h 49m

Regizor: Bruce Beresford

Scenariști: Bruce Beresford, Sue Milliken – adaptare după romanul Madeleinei St. John

Roluri principale: Julia Ormond, Angourie Rice, Rachael Taylor

Filmat în: Australia

Limba care se vorbește în film: engleza

Premii și nominalizări: Câștigător a două premii pentru Cea mai bună actriță (Angourie Rice) și Cel mai bun rol secundar feminin (Noni Hazlehurst) la Film Critics Circle of Australia Awards, nominalizat pentru Cel mai bun fundal sonor și editare sonoră, Cel mai bun regizor la Premiile Asia Pacific Screen Awards etc. Nu a fost nominalizat la niciun festival european sau american de profil.

Numele lui Bruce Beresford se leagă, fără drept de apel, în mintea cinefililor de vârstă nu foarte recentă de admirabilul Driving Miss Daisy din 1989, înduioșătorul Mao’s Last Dancer din 2009 sau sensibilul Mr. Church din 2016. Ori cele două nominalizări la Oscar pentru Tender Mercies (1984) și Breaker Morant (1981). Dacă rândurile de mai sus nu sunt un motiv suficient pentru a alege spre vizionare Ladies in Black (2018), atunci poate conving topurile serviciilor de streaming care-l recomandă, de altfel, insistent.

Pe scurt, filmul prezintă destinele tangente ale unor angajate, Ladies in Black (doamnele în negru, trad.n.), dintr-un magazin universal (ce vremuri! înlocuit de mallurile moderne) care deservea clientela majoritar feminină a orașului Sydney în 1959. Fundalul pe care se profilează aceste destine este o Australie în schimbare din toate punctele de vedere: imigranții europeni veniți aici după cel de-Al Doilea Război Mondial întâmpină o opoziție ignorantă a celor care au trăit ca-ntr-o bulă de săpun o etapă istorică importantă și traumatică (localnicii sunt descendenți la rândul lor din imigranți mai vechi, dar aleg să elideze acest aspect genetic), rasismul nu e încă obliterat, iar drepturile femeilor sunt mai degrabă teoretice. În acest tumult, punctul central în desenul epic al filmului e Lesley/Lisa (Angourie Rice), o adolescentă care-și ia o slujbă de vară la magazinul universal, în așteptarea rezultatelor finale la examenul de absolvire. Visul ei e să se înscrie la Universitate, dar tatăl său validează tiparul obtuz al unui cvasi misogin și-i reamintește constant că notele sale sunt prea bune pentru o fată. Prin urmare, slujba de vânzătoare la raionul de modă i se potrivește întocmai în viziunea lui și, contrar așteptărilor paterne sexiste, se va dovedi un punct de cotitură în lărgirea orizonturilor sale, pentru că acolo vine în contact cu câteva colege care portretizează delicat stereotipuri feminine: ingenua (Fay – jucată de Rachael Taylor) care ascunde un trecut mai dramatic decât lasă să se vadă, nevasta (Myra), imigranta (Magda – rol desăvârșit jucat de Julia Ormond) ori domnișoara bătrână/șefa (Noni Hazlehurst o interpretează pe Miss Cartwright). Fiecare dintre ele este o influență benefică și un caracter mai puternic decât pare inițial. Rolului pasiv dictat de societate, ele îi suprapun fie puteri de păpușar, fie corecții dantelate, care nivelează din asperitățile pe care viața dictată le pune înainte. Chiar dacă filmul are ceva de roman picaresc în el, întâlnirile tangențiale sunt cele conțin seva filmului. Imigranta, Magda, e epitomul bunului gust, iar dialogurile minimale și aproape reverențioase pe care aceasta le poartă cu soțul său îmi aduc aminte de Amour, un alt film despre care am scris recent. Ea o ghidează pe Lisa ca un fel de mentor învăluit de mister într-o lume mai cultă decât cea din care se va desprinde adolescenta, mai subtilă și de ce nu, mai ambițioasă. Însă domnișoara Cartwright, care suspină spunând că nu e nimic mai frumos decât o fată deșteaptă, este cea care trasează tușa de condei definitorie a filmului.

E un film de atmosferă, nostalgic, despre femei în toate formele lor și-n toate tipurile de bătălii pe care le duc, nu doar în anii ’60, ci și-n viața, fie ea din Australia acelor vremuri, fie în general, care pică bine. E aclamat, deși mie mi-a părut călduț la o primă vizionare. Doar apoi, în retrospectivă, am înțeles că delicatețea romanțată era singura variantă pentru a portretiza o lume inocentă și ignorantă deopotrivă, o lume nepoliticoasă din pricina unei educații fără o fundație sănătoasă, consumeristă și simplificată în ierarhiile sale semi-fosilizate.