Cuvântul momentului: aglomerație

Zilnic primim știri și imagini despre evenimente publice ori private la care participă foarte mulți oameni; piețele, stadioanele, mallurile, sălile de sport, barurile devin, în ciuda restricțiilor, e drept, mereu ajustate, locuri supraaglomerate; singura aglomerație benefică și dorită este cea de la… centrele de vaccinare.

Cuvintelor care denumesc în limba noastră „o adunare numeroasă de oameni” (îmbulzeală, înghesuială, buluceală, îngrămădeală) li s-a adăugat, în timp, aglomerație, împrumutat din francezul agglomération. Așa cum substantivele românești amintite sunt derivate de la verbele a îmbulzi, a înghesui…, tot așa și agglomération este un derivat, cu sufixul –ation de la verbul agglomérer. Intrarea deplină în limba noastră a neologismului a presupus o adaptare fonetică (dicționarele mai vechi înregistrează și varianta aglomerațiune) și o frecvență din ce în ce mai sporită în vorbire, în publicistică și în creația literară. La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, termenul își făcuse intrarea în lexicul limbii noastre; el apare, bunăoară, în finalul unui pamflet („Casa de nebuni”) semnat de Anton Bacalbașa și într-o schiță a lui I.L. Caragiale intitulată „Repausul dominical” publicată în ziarul Universul, la 25 mai 1909. Mai apropiat de zilele noastre, cuvântul și-a găsit locul în versurile subtile ale Anei Blandiana care fac referire tot la un „eveniment” nedorit: „Ferestrele se dau de perete,/ Copiii uită de caiete,/ Crengile se apleacă peste gard,/ E o aglomerație ca pe bulevard,/ Mașinile sunt obligate să încetinească,/ I se aruncă ocheade/ În maniera pisicească,/ I se dau flori,/ Pâine cu sare,/ Câte-o scrisoare în plic/ Și toată lumea strigă/ Ar-pa-gic! (O vedetă pe strada mea). Faptul că aglomerație a adus și sensul de „așezare omenească” (vezi „aglomerație urbană”) a ajutat cuvântul în concurența cu seria de sinonime în care a intrat. Mai ales îmbulzeală era concurentul cel mai redutabil, pentru că trimitea la o metaforă pastorală „pe care au creat-o înaintașii noștri atunci când au vrut să spună că oamenii se înghesuiesc întocmai cum se adună în săculețe bulzii de caș” (Tudor Vianu, Cercetarea stilului în Studii de stilistică, EDP, București, 1968, p. 47).

Vorbitorii de azi nu mai simt notele stilistice care însoțeau altădată verbul a îmbulzi și derivatele lui. Doar specialiștii domeniului mai pot face trimitere la nuanțele expresive care însoțeau nucleul comunicării. Unul dintre aceștia a fost Sextil Pușcariu. În ultimul capitol al Limbii române (1940), intitulat „Influențe culturale”, acesta se apleacă asupra împrumuturilor lexicale și, implicit, asupra neologismelor. Multe dintre nuanțările și formulările lui Sextil Pușcariu (reromanizarea limbii române, problema neologismului e de natură stilistică, împrumuturi de lux și necesare) sunt amintite deseori când se discută spinoasa și mereu actuala problemă a neologismelor. Convins că „îmbogățirea normală a limbii se face prin valorizarea elementelor vechi, printr-o necurmată împrospătare a celulelor din organismul viu al limbii”, Sextil Pușcariu îndeamnă la o cunoaștere mai temeinică a limbii „tradiționale”. Pentru a releva bogăția latentă a lexicului românesc, lingvistul recomandă câteva corespondențe populare pentru neologismele care cereau intrarea în limbă. Între altele, este sugerat răsuflat pentru banal, deochiat pentru compromis și îmbulzeală pentru aglomerație, cu următoarea motivare: „imaginea care stă la baza acestei figuri trădează marele aport pe care l-a adus limbii viața pastorală”. Numai că și la baza verbului francez agglomérer și a derivatelor acestuia stă tot o „figură”, o metaforă, fiindcă acesta își are originea în latinescul glomus,-eris care înseamnă „ghem”. Deci a aglomera însemna inițial „a face ghem” și, mai apoi, „a aduna grămadă”. Și cuvântul românesc ghem își are originea în lat. pop. *glemus (pentru glomus). Nu întâmplător DA, după ce dă definiția substantivului ghem „rotogol de ață, de tort sau sfoară depănată”, trimite la mototol, bulz, cocoloș, bulgăr. Două cuvinte cu origini și vârste diferite se întâlnesc și se concurează în continuare spre mulțumirea vorbitorilor care au de unde alege cuvântul potrivit.