Andreea Făt

Arborele de cafea

În dimineața aceea când te-am regăsit

ți-am mărturisit cu tot curajul

pe care îl mai aveam

că arborele de cafea din celălalt capăt al grădinii

se îmbolnăvește

că are frunzele mov, lucioase

și geme de durere

nu-mi dădeam seama dacă

te bucură revederea

sau te întristează soarta copacului nostru

care se apropia încet, încet

de moarte

îmi era teamă că voi fi nevoită

să trăiesc

doar pe jumătate,

în umbra arborelui de cafea.

Maria Anastasiu

Lumină lină

O stea oarecare,

fără constelație,

fără acte de identitate,

a depus cerere să fie lăsată să cadă

unde nu se știe,

unde o apuca, la nimereală,

să cadă numai și ea o dată prin abisul nemărginit,

bineînțeles, cu cea mai desăvârșită discreție,

nici n-o să facă „pleosc” (promite ea) la aterizare,

nici n-o să se observe,

va cădea atât de repede

că va fi ca și când nu ar fi căzut niciodată,

că va fi ca și când nu ar fi existat niciodată.

Dacă o observă, totuși, cineva și-și pune o dorință

ea n-are puterea să împlinească dorințele,

prin urmare, persoana cu pricina

s-ar putea să facă plângere către forurile superioare –

ea semnează că-și asumă riscul ăsta,

că întreaga responsabilitate, ca și răspundere, îi aparține

și vrea să cadă totuși,

să simtă și ea pe pielea ei

cuvântul acela mistic: „gravitație”.

Cu viteza luminii în repaus,

cu viteza gândului în repaus,

în noaptea asta de august

Perseidele, ca niște gâște albe,

zboară și cad în stol,

una mai grațioasă decât cealaltă,

se întrec care cade mai adânc,

se întrec în splendoare –

artificii naturale

care taie respirația

cum taie mușchiul un cuțit împlântat în carne.

E cascadă de stele în noaptea asta

și, iată, steaua aceea fără constelație

cade de jos în sus.

Mihaela Poduț Ienuțaș

Cuvintele mele se izbesc de ziduri de umbre

Carnea gândurilor le iese la iveală

Însângerată

Și plânge în ele osul tăcerii

Fluier doinindu-mă

Ce măiestru știu să cânte la el

Răspunsurile tale

Peste toate întrebările mele nepuse!

Cuvintele mele clădesc ziduri de umbre

Lângă ziduri de umbre

Metereze pe care patrulează disperarea păzind

Însingurări

Adrian George Itoafă

zgomotul nefiresc din adâncul de umbre

zgomotul nefiresc din adâncul de umbre
se sparge de pași care trec agale la poartă,
spre lumina plăpândă al unui stâlp prea semeț,
unde luna pe cuibul de barză dansează
sprijinită de ciocul înserării,
o penumbră bătrână iese
căutându-și proteza în bocet de frunză,
apoi înserarea pe dale mă uită,
prins în zgomotul nefiresc din adâncul de umbre,
am urechi potrivite pentru a le percepe
sunetele sacadate,
voi, da, voi, le auziți?

Mihai Pascaru

Cimpanzeii

Dacă vedem cimpanzeii

și înclinația lor spre canibalism

nu-i o vedere-n trecut,

e o secvență de viitor.

Cândva, mai aproape

de vremea de-apoi,

nu noi vom fi rude cu cimpanzeii

ci ei vor fi rude cu noi.

Vasile Hatos

Mă adâncesc în mine

Mă adâncesc în mine

Să știu ce sunt? Ce-am fost?

Ce-a mai rămas din moarte?

Oare mai are un rost?!

Sunt clipe ce adună

Metafore în gând,

Și-ncet privesc norii,

Parcă-i aud plângând …

Apoi le scriu pe-o carte

Ce o citesc de zor,

Rânduri și citate

Mă încântă cu mult dor!

În limpezimea minții

Mă întorc de unde am plecat,

E copilăria

Ce adesea am visat…