Articole

Robert Sabatier

Poet, prozator, scenarist, tipograf, istoric literar, editor, născut la 17 august 1923, în Paris, și decedat la 28 iunie 2012, în Boulogne-Billancourt. Rămas foarte devreme orfan de ambii părinți, și-a petrecut copilăria, împlinindu-și apoi destinul, în celebrul cartier Montmartre, dar și în cartierul Canalului Saint-Martin. Este crescut de către bunicul pe linie maternă, Auguste, potcovar, și de unchiul său, proprietarul unei mici tipografii, unde este motivat să învețe meseria de tipograf. Începe să scrie înainte de a ști să citească, după cum relatează într-unul dintre cele opt romane inspirate de această etapă a vieții (Seria „Romanul lui Olivier”). Din 1950, se ocupă timp de 12 ani de Presa Universitară a Franței și devine, pentru o perioadă de șapte ani, directorul literar al edițiilor (editurii – s.n.) Albin Michel. În consecință, este ales membru al Academiei Goncourt, cât și al Academiei Malarmé (1971). I-au fost publicate de-a lungul vieții 27 de romane, 13 cărți de poezie, Memorii (Vă părăsesc îmbrățișându-vă puternic) și o Istorie a poeziei franceze (în 9 volume).

 

Miracolele

 

Aici surdul. În fundalul urechii mele

Atâtea vorbe moarte, cuvinte îngrămădite.

Eu nu mai aștept decât sunetele priveghiului

Puteți mușca sau puteți striga.

Aici surdul. Eu vă știu nereușita

Vechi vorbe putrede care nu mai schimbă nimic

Corpul înconjurat cu ziduri de liniște invit

Omul fără bucurie la sărbătoarea câinilor.

 

Aici orbul. Nu se mai zâmbește deloc

Și eu îl văd în spatele cortinei mele:

Totul este crăpat. Orbita războiului

Sângele îl varsă. Moartea nu mai e ipocrită

Ea există în omul înăbușit de cărți,

În scheletul său și în creierul său negru.

Aici orbul sau vizionarul unui rit

Pe care zeul nebun se-nverșunează să nu-l mai                vadă.

 

Aici scorpia, aici piciorul negru,

Aici părul strălucind în soare

Și șchiopul căutându-și prin istorie

Torționarii. Aici sângele roșu-nchis

Al gâtlejului pe care îl stropește oțetul

Cel ars de viu, cel fără brațe, cel fără țipăt,

Ghimpele deschizându-și roza în piele.

Un drum scump spre vechile visuri ofilite.

 

Aici își schimbă vocea poetul care alunecă

În pădurea cadavrelor respingătoare,

Ochii celor morți și tristele cireșe

Unde corbii își vor dona ciocul.

Aici dragostea de ea-însăși se ascunde

Pentru a urî mai bine toate cele patru iubiri.

Aici speranța destrămată de hiene

Și cine surâde totuși spre cămătarii săi.

 

Aici lepra, aici femeia cu barbă,

Femeia-ac, aici bărbatul-șarpe

Și omul-tulpină gravându-și inițialele

Pe propria-i scoarță. Aici Evreul Rătăcitor

Marele rănit al războaielor dintr-o altă vreme.

Aici preotul budist, aici soldatul negru,

Copilul țintuit, mâna care îl separă

De acest grumaz. Aici ultima seară.

 

Aici sângele care curge peste oraș,

Zilele înghețate, clipele alterate,

Gazele fatale, armele de distrugere,

Mandragora la picioarele celor spânzurați,

Și napalmul și barbituricele,

Aici Mâinele destrămat, medieval,

Monstrul greoi, acoperit de cicatrice

Și care se-nroșește ca un animal bătrân.

 

Aici floarea, aici pasărea, flacăra,

Aici nimic din ce nu vrea să aibă un sfârșit.

În deșert, aici vocea sufletului,

Aici floarea, aici floarea, aici…

În mijlocul morții, un întreg ultim miracol

Cântul vieții și al vorbelor necunoscute

Pe care un om îl așteaptă într-o liniște de arbore,

Aici cheia limbajului pierdut.

 

 

Poem extras din Les Châteaux des milions d’années, Poésie, Editions Albin Michel.

 

 

Traducere din limba franceză și note de

Viorel Gh. TĂUTAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.