Iulia Ghidiu, Despre căutare și salvare în poezia Cătălinei Soare-Hüll

În fiecare dintre noi există, fără îndoială, o libertate interioară salvatoare. Poeta Cătălina Soare-Hüll ne reamintește empatic că putem vedea în mod real ceea ce ne înconjoară doar cu inima sau cu ochiul minții și nu, așa cum de multe ori am fi tentați să credem, cu ochii fizici, care înregistrează, indiscutabil, nenumărate instantanee de-a lungul vieții. Este mesajul pe care vulpea îl transmite micului prinț în opera omonimă a lui Antoine de Saint-Exupéry.

Membră a Cercului Literar de la Cluj din anul 2020, de formație psiholog clinician și psihoterapeut, specializat în hipnoza clinică și psihoterapie ericksoniană, totodată cu un background artistic care își spune cuvântul (studiul viorii timp de 12 ani) și pe care îl alimentează cu bucurie ori de câte ori se ivește ocazia, Cătălina Soare-Hüll pășește încrezător pe tărâmul literar cu volumul de debut „În transă” (Ed. Colorama, Cluj-Napoca, 2023), începutul timid în intimitatea camerei de scris fiind ghidat în mediul cenaclului prin feedback colegial și cooptarea în Antologia de Poezie a Cercului.

Rațiunea și sentimentul ajung să coabiteze, curajul cunoașterii de sine și al acceptării (propriului trecut) pavează un teren fertil deschiderii întru iubire [„Nimic din ce poate mintea ta nu-ți mai e străin / ești pregătit să te învelești în culoarea iubirii” – „În transă” (2)].

Singurătatea este vizuina teribilă din care fugim marea majoritate dintre noi – o confirmă hotărât vocea poetei. Deși îmbrăcată în aparenta-i fragilitate de mătase, în vâltoarea luptei cu demonii contemporani, iubirea este și va rămâne cea mai puternică forță din univers, o forță regeneratoare, forma cea mai sublimă în care sinele, dar și cuplul adamic rezonează și se contopesc cu miracolul exterior al Naturii („Îmbrățișările / au forma valurilor în care m-arunci / cu forța înotătorului de performanță” – „Ipostază”).

Cătălina Soare-Hüll ne convinge de ce anume este în stare pentru iubire: schimbarea rutinei, o ieșire din zona de confort, asemenea unui crescendo pe note muzicale. După războiul purtat între credință și tăgadă, propriul efort de acomodare cu sine aduce drept răsplată liniștea, serenitatea locuirii în noi înșine. Emoțiile sunt trăite visceral, prin toți porii, experiențele dure sunt impregnate de nădejdea salvării, a tămăduirii, care, firesc, nu se lasă la nesfârșit așteptată.

Poezia Cătălinei Soare-Hüll este una de notație și profund confesivă. De la starea de confidență, discursul tinde spre generalizare, un soi de dialog cordial cu infirmitățile celorlalți (sau ale propriilor alter egouri) care devin o persoana a doua singular unitară.

Reținem motivele zborului, al dansului, al vieții ca vis, al păsării, al ochiului, al umbrei, al valurilor, al sinelui călător, al copilului, al identității, al viorii. Ar fi multe și valoroase metafore, expresii de evidențiat, dar mă rezum la câteva: „ambasada inimii”, „cuminecarea cuvintelor”, „umbrele crengilor de migdal”, „o libertate egală cu zborul”, „geamandura pleoapelor tale închise”, „lichidul amniotic al lumii”. Poeta explorează teme consacrate, dintr-o perspectivă originală: cosmogonia, timpul, iubirea, copilăria, cunoașterea, moartea, redempțiunea.

Dincolo de incursiunea temerară în abisul lăuntric, Cătălina Soare-Hüll mânuiește la fel de bine pictura tablourilor exterioare, conturând spații de o reală valență poetică, fie că vorbim de universul citadin care adesea sufocă sau de cadrul lejer al mării („Între vis și realitate / orologiul orașului / mișcă leneș orele nopții / În întuneric, la taifas / pe pereții turnului / umbrele șoptesc între ele” – „Insomnie”).

Magia cu care Cătălina Soare-Hüll – preocupată de starea poeziei și a poetului – atrage se sprijină pe mai multe repere: unul e chiar sinestezia elementelor frecvent concentrate în același text, pregătit cu migală și delicatețe artizanală („Singurătate”), o amplă capsulă lirică reverberând sonorități virulente, respectiv tăcere, în amestec cu note olfactive îmbietoare și semnale luminoase dătătoare de speranță.

Din paginile volumului de debut răzbat, așadar, deopotrivă luciditatea și sensibilitatea, adicția față de joc și elanul adolescentin. Într-o aventură a cunoașterii de sine, între dezamăgiri și reveniri, trecând totul prin filtrul memoriei afective care ne leagă de cei dragi și de frumosul eliberator, un dram de optimism rămâne mereu acolo, la locul lui.

Succes în zborul de mâine al poeziei!