Dosar de receptare critică – Teofil Răchițeanu – 80

Un important eveniment editorial îl constituie apariția volumului „Dosar de receptare critică” a poetului Teofil Răchițeanu, un frumos omagiu adus poetului din Munții Apuseni la împlinirea vârstei de 80 de ani. Realizat într-o frumoasă ținută grafică și o organizare ireproșabilă de cunoscutul critic și istoric literar Marin Iancu, acesta cuprinde aproape 600 de pagini și este editat de Nicolae Mocanu la Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2022. Volumul impresionează prin bogăția și varietatea numelor care arată interesul extraordinar din partea criticii actuale pentru creația artistică a lui Teofil Răchițeanu, dovedind astfel existența unui poet valoros, prețuit și iubit. Materialul publicat, pentru realizarea căruia Marin Iancu a desfășurat o muncă extraordinară cu pasiune și dăruire, facilitează totodată o cunoaștere mai bună a vieții poetului.

Lucrarea începe cu un Studiu introductiv, unde autorul remarcă faptul că „Teofil Răchițeanu s-a păstrat cu fervoare în limitele unui etos specific, ajungând să impună prin limbaj și artă combinatorie ingenioasă de cuvinte existența unui gen unic de poezie” [….], „lirica lui Teofil Răchițeanu stă elocvent sub semnul meditației în marginea misterului, într-o bună descendență blagiană […], fiind absorbit într-un chip particular de această problematică” (Marin Iancu, Studiu introductiv, p. IX). Indiferent la curentele post moderniste, Teofil Răchițeanu „își continuă parcursul de seducător poet al lumii, menit să vorbească semenilor despre condiția sa existențială, aflat sub semnul tragicului, și despre esențele lumii, la care numai inițiații au acces” (Adrian Țion, citat de Marin Iancu în Studiul introductiv, p. IX).

Poetul provine din generația „echinoxist㔂 contemporan fiind cu Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Gheorghe Pituț, Adrian Popescu, Horia Bădescu, Petru Poantă, Eugen Uricaru, generație care a stat sub semnul poeziei lui Eminescu și Blaga, titani pe care Teofil Răchițeanu i-a asimilat într-un mod unic, original. Nu se pune problema unui mimetism, „ci de o redimensionare a modului de a comunica stilistic al poeziei eminesciene, dovedind în fond bogăția și polisemia textuală a operei însușite din interior, care atestă, iată, la distanță de un secol că poetul nostru național și-a găsit un afin de o asemenea statură lirică și sensibilitate rafinată” (Mircea Popa, „Făclia de Cluj”, 5 ianuarie 2023). În acest sens, ideile exprimate de criticul literar Z. Cârlugea în revista „Luceafărul” din 1987, la 17 octombrie, p. 3, sub titlul „Eminescianitatea substanțială” sunt valabile și azi. Nu lipsește nici filonul istoric al Ardealului în volumul „Patimile după Iancu” (Clusium, 2008), la apariția căruia C. Cubleșan scria: „Modernă în esență, tradițională în rostire, poezia lui Teofil Răchițeanu vine, parcă din adâncuri geologice de ființare, să lege într-o veritabilă salbă de mărgăritare, fiorul emoțional din jelania anonimilor creatori – țărani, dintotdeauna, din meditația filozofică eminesciană, din chiotul de revoltă cotrușian și răbufnirea împătimită a bardului… de la Ciucea, până la sine, ca într-un ritualic descântec, de-o solemnă simplitate la memoria neștearsă a Iancului” (C. Cubleșan, în Cuvânt-înainte la volumul „Patimile după Iancu”, Clusium, 2008, p. 7).

În valorosul Studiu introductiv, Marin Iancu scoate în evidență cele mai importante etape din creația marelui poet. Astfel, o primă etapă ar fi cea a debutului editorial cu volumul „Elegii sub stele” (1969), în care poetul descrie un topos original, unde elementele de bază sunt muntele, pădurea, codrul și râurile, care se împletesc cu istoria locală („oamenii aceia/ Cu durerile îngropate în lemnul ciubarelor”). Previziunile emise de Ioanichie Olteanu, Geo Bogza și Horia Bădescu încă de la început, potrivit cărora Teofil Răchițeanu va fi un mare poet, s-au adeverit din plin.

Volumele care au urmat „Somn de voevod” (1980, reeditat în 2015), „Planete de melancolie” (1986), „Tărâmul de rouă” (2002), „Alizeul de dor” (2006), „Lebăda neagră” (2011), „Elegii pentru restriștea voevodului” (2018) ș.a. reprezintă etapa matură a creației sale și sunt axate pe temele majore ale acesteia: dragostea, moartea, singurătatea, tragicul, cosmosul, „plânsul arheic” (Th. Codreanu) etc. Recentele volume „Lebăda, când moare, cântă” și volumul „Adaina”, apărute aproape concomitent în 2022, la Editura Scriptor din Cluj-Napoca, exprimă starea de singurătate, în univers, a ființei umane, deșertăciunea vieții, sentimentul amenințării morții și a neantului.

O armată întreagă de comentatori, care au scris despre cele 39 de volume publicate la data apariției lor, i-a fost aproape poetului. Amintim aici doar câțiva: Mircea Popa, Radu Vida, Iosif-Cristian Pașcalău, Constantin Cubleșan, Marin Iancu, Rodica Lăzărescu, Ion Buzași, Gavril Moldovan, Iuliu Pârvu, Monica Grosu, Theodor Codreanu, Vasile Fanache, Mircea Borcilă, Ion Cristofor, Aurel Sasu, Dorin Serghie, Zenovie Cârlugea etc. …

Au adeverit intuiția din 1964 a lui Ioanichie Olteanu și au depus mărturie în intervalul 1969-1989 despre talentatul poet singuratic din Munții Apusului: Horia Bădescu, Teodor Tihan, Victor Rusu (1969), Gavril Moldovan, Gheorghe Nistor, Maria Negru Vedinaș, Tudor Daneș (1980), Traian Vedinaș (1981), Irina Petraș, Mircea Vaida, Zaharia Sângiorzan, Ion Cristofor, Artur Silvestri.

Textele introduse în acest volum cuprind studii, articole, eseuri, comentarii, recenzii, evocări și note de lectură care conturează personalitatea literară a lui Teofil Răchițeanu și formează o perspectivă asupra creației sale, ca rezultat al marilor teme prezente în toată opera sa pe o durată de o jumătate de secol [de la „Elegii sub stele” (1969) până la „Lebăda, când moare, cântă” și „Adaina”, amândouă apărute aproape simultan, în 2022, la Editura Scriptor din Cluj-Napoca]. Ne aflăm, astfel, în fața unui destin literar împlinit, recunoscut ca „Orfeu al Munților Apuseni”. Mircea Popa creionează foarte bine contururile acestei poezii în contextul poeziei române și universale: „poezia sa are o constantă cathartică fundamentală, o propunere de reîntoarcere la înțelepciune și la izvoarele mereu vii și substanțiale ale omenescului, ale comorilor de spiritualitate și sensibilitate care au stat la baza culturii universale” [Mircea Popa, prefață la volumul „Efulgurații (Sentimente cu poeți)”, Scriptor, Cluj-Napoca, 2022)].

Volumul cuprinde și o prezentare a poetului în dicționare („Dicționar de poeți, Clujul contemporan”, 1999, „Dicționarul scriitorilor Români” R-Z, Ed. Albatros, 2002, „Dicționarul general al literaturii române”, Vol. IV, P-R, 2006, ed. a II-a, 2021, „Istoria literaturii române de azi pe mâine”, 2009), conform unor prezentări făcute de Petru Poantă (1999), Ion Cristofor (2022), Constantin Cubleșan (2006, 2021), Mircea Popa (2009).

O listă de Repere bibliografice cuprinde numele autorilor de texte, denumirea și locul apariției textelor respective în periodice.

Sunt prezente, de asemenea, interviurile acordate de poet unor confrați (Ion Cristofor, Dan Brudașcu, Dafina Suciu, Radu Vida și Marin Iancu, pp. 459-502) și autografe de la scriitori și prieteni din generații și medii diferite (pp. 527-574).

Notele explicative și trimiterile minimale au importanța lor în clarificarea unor aspecte privind relația poetului cu autorii respectivi. În finalul lucrării se găsește un indice alfabetic al autorilor prezenți în volum, în dreptul cărora este trecut numărul de ordine al textului/textelor semnat/e de aceștia.

Toate acestea reprezintă o oglindă vie a valorii poetice de azi și de viitor a operei lui Teofil Răchițeanu și întregesc portretul autorului, al cărui destin este așezat „sub semnul luminos al deschiderii spre lume în ciuda solitudinii mai mult sau mai puțin asumate, care așteaptă o viitoare monografie pe care o merită din plin” (Z. Cârlugea, Tg. Jiu, 24-26 decembrie 2022).

Teofil Răchițeanu s-a străduit să lase posterității o imagine cât mai apropiată a biografiei sale, fără de care opera, dar mai ales Omul, nu pot fi înțelese la adevărata lor valoare. Pentru viitorul monografist, nu sunt lipsite de interes câteva lucrări reprezentând așa-zisa „literatură de frontier㔂 cum ar fi dosarul social „Cazul Șușman în judecata răchițenilor” (2006), cartea de dialoguri „Amintiri în zigzag” (2016) realizată de Marin Iancu, și recent epistolarul îngrijit de Ilie Rad „Scrisori către Teofil Răchițeanu” (2021), la care se adaugă și cartea subsemnatului (Ioan Bunta), intitulată „Scrisori de la Teofil Răchițeanu” (Scriptor, Cluj-Napoca, 2022). Să nu uităm și monografia dedicată satului natal – Teofil Răchițeanu, „Improvizații” (Addenda), Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2021, o monografie ilustrată a răchițenilor (Z. Cârlugea).

În concluzie, volumul este un dar prețios adus „unui poet plin de har a cărui creație va rămâne mereu în fondul de aur al literaturii române” [Ion Cristofor, prefață la volumul „Efulgurații (Sentimente cu poeți)”, Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2022].