Bogdan Ilieș, Despre vechimea unor biserici de lemn din Sălaj

Datarea „construirii bisericilor vechi, și în special a celor de lemn, este extrem de anevoioasă”, iar trăsăturile lor stilistice „nu ne ajută la stabilirea vechimii” – acestea erau concluziile la care ajungea Leontin Ghergariu în anul 1976, în ultima variantă a manuscrisului său dedicat bisericilor de lemn din Sălaj. De la acel moment și până în prezent, metoda dendrocronologică¹ a devenit disponibilă și accesibilă și în România, fiind tot mai mult utilizată în documentarea edificiilor istorice din lemn, dar și a descoperirilor arheologice din același tip de material. Această metodă este considerată în prezent a fi cel mai exact procedeu de datare pentru structurile istorice din lemn.

Contextul realizării unor investigații dendrocronologice la biserici de lemn din Sălaj

Primele investigații dendrocronologice în județul Sălaj la clădiri istorice au avut loc în anul 2006 când, în cursul unui proiect ce a vizat și biserica romano-catolică din Șimleu Silvaniei, au fost confirmate informațiile păstrate într-o inscripție a bisericii, corzile vechii șarpante fiind datate în anul 1666². În anul 2012, tot cercetătorii Laboratorului „Anno Domini Dendrolab” au realizat prelevări de probe dendrocronologice din șarpanta „cu caracter gotic” a bisericii reformate din Crasna. Rezultatele obținute au permis tragerea concluziei că elementele șarpantei de deasupra corului au fost realizate din arbori tăiați în iarna anilor 1661-1662, iar cele de deasupra navei, din arbori tăiați în iarna anilor 1666-1667. Elemente de lemn din galeria turnului-clopotniță au fost realizate dintr-un stejar tăiat în iarna anilor 1728-1729³. Aceeași echipă a ajuns și în localitatea învecinată Crasnei, în Horoatu Crasnei, pentru a investiga dendrocronologic șarpanta bisericii reformate din localitate. Deși ipoteza de lucru inițială a fost, în cazul acestei șarpante, că ar putea fi medievală, rezultatele obținute au arătat că elementele șarpantei provin din stejari tăiați în anotimpul cald, între 1718-1720⁴.

Echipa „Anno Domini Dendrolab” a ajuns tot în anul 2012 și la o altă biserică reformată din Sălaj, la cea din Petrindu. În cazul acestei biserici, investigația dendrocronologică s-a focusat asupra scândurilor tavanului casetat, demontat la acel moment pentru restaurare. Analiza realizată la aceste scânduri a presupus realizarea și verificarea unei noi metode, noninvazivă, de măsurare a inelelor anuale de creștere cu ajutorul unui microscop digital. Potrivit analizei, scândurile de brad utilizate la realizarea tavanului casetat al bisericii din Petrindu provin din arbori tăiați în iarna anilor 1767-1768⁵.

În ceea ce privește bisericile de lemn din Sălaj, anterior anului 2018, au avut loc câteva investigații dendrocronologice preliminare la biserica de lemn din Racâș. Aceste investigații au fost inițiate de cercetătorul Alexandru Baboș, iar pentru prelevarea probelor au fost folosite acele elemente de lemn înlăturate în urma lucrărilor de restaurare desfășurate la această biserică între anii 2000-2002. Rezultatele obținute au indicat posibilitatea ca butea bisericii să fi fost ridicată inițial în anul 1558, în anii 1761 și 1772, aceasta fiind reparată și eventual supraînălțată⁶.

Începând cu anul 2018, atunci când a avut loc prima investigație dendrocronologică completă la o biserică de lemn din Sălaj, și până la începutul anului 2023, au fost prelevate probe în vederea stabilirii vechimii și a eventualelor etape constructive ulterioare de la zece edificii de cult din lemn aflate în cuprinsul județului Sălaj sau provenite din zona Sălajului, păstrate în prezent în alte locații decât cele originale. Astfel, primul lăcaș de cult din lemn ce a avut parte de o astfel de analiză a fost biserica de lemn din Brusturi, comuna Creaca. Prelevarea probelor de la această biserică a avut loc în contextul desfășurării unei intervenții de punere în siguranță a acestui monument, prin schimbarea învelitorii de șindrilă, în cadrul programului civic de salvgardare a patrimoniului construit „Ambulanța pentru Monumente”. Următoarele investigații au avut loc în anul următor (2019), la două biserici de lemn: cea aflată în localitatea Săliștea Nouă, provenită din localitatea Buzaș, și cea din Bulgari, un edificiu de cult particular din punct de vedere al arhitecturii – cu absida altarului decroșată, semicirculară, despre care se considera la acel moment că este una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Sălaj.

În anul 2021 a fost implementat proiectul cultural „Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi virtuale”, proiect derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, împreună cu mai mulți parteneri, și cu susținerea financiară a Administrației Fondului Cultural Național. În contextul acestui proiect cultural, prin intermediul Asociației ROST au fost investigate dendrocronologic șase biserici de lemn din Zona Codrului și a Subcodrului, printre care și bisericile din Ulciug și Noțig. Spre sfârșitul anului 2021 aveau să fie prelevate probe de la alte trei biserici de lemn, dar prelucrarea acestora a durat până în primele luni ale anului 2022. Contextul în care a avut loc documentarea dendrocronologică a celor trei edificii de cult a fost, în cazul bisericilor din Bozna și din Bocșița, realizarea sau iminenta realizare a unor lucrări de punere în siguranță prin refacerea învelitorii sau, cum a fost cazul bisericii de lemn din cadrul Ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea, mutată din Gălpâia, lucrări de consolidare și restaurare. Până la începutul anului 2023 aveau să fie investigate dendrocronologic și alte două biserici de lemn din Sălaj: cea din Doba și cea din Ileanda. Și în acest caz a fost urmărită stabilirea cât mai exactă a perioadei în care aceste edificii au fost ridicate și identificarea eventualelor etape constructive ulterioare.

Primele zece investigații dendrocronologice complete la biserici de lemn din zona Sălajului s-au concretizat prin următoarele rezultate:

Biserica de lemn din Brusturi – până la momentul realizării investigațiilor dendrocronologice din anul 2018, despre acest edificiu de cult se considera că datează din anul 1701, potrivit unei citiri a inscripției de ridicare a locașului, păstrată parțial după modificarea părții superioare a ancadramentului ușii de la intrare. Lista Monumentelor Istorice (LMI) 2015 reține ca datare, pentru această biserică, același an 1701. Au fost prelevate 30 de probe din diverse părți ale bisericii.

În urma prelucrării probelor prelevate de la biserica de lemn din Brusturi s-a putut constata că materialul lemnos utilizat la edificarea sa provine din două perioade distincte, anume că butea bisericii, inclusiv prispa aflată pe partea sa sudică au fost construite din stejari doborâți în iarna anilor 1716-1717, respectiv în vara anului 1717, în timp ce pentru boltă și elementele de șarpantă investigate au fost folosiți stejari tăiați în iarna anilor 1719-1720, respectiv în vara anului 1720. În urma acelorași investigații s-a stabilit că amplasarea turnului-clopotniță peste pronaos a apărut ulterior (cu aproape trei decenii mai târziu decât restul bisericii), acesta fiind realizat din copaci tăiați în iarna anilor 1746-1747 sau în ultimii ani ai deceniului VI al secolului al XVIII-lea. Astfel, s-a concluzionat că biserica din Brusturi a fost edificată în două etape, prima între anii 1717-1720, în care a fost ridicată butea bisericii, inclusiv prispa, cea de-a doua etapă fiind cea în care a fost realizat turnul-clopotniță de peste pronaos.

Biserica de lemn din Buzaș, mutată la Săliștea Nouă (CJ) – acest edificiu are pe unul dintre usciorii portalului de intrare de pe latura sudică înscris anul 1798 și, cele mai multe studii de specialitate/lucrări se raportează la acest an ca fiind cel al edificării bisericii. Cu toate acestea, Lista Monumentelor Istorice reține ca datare pentru această biserică anul 1750, iar alte surse, bazându-se pe tradiția locală și tehnica de construcție au plasat începuturile sale fie în anul 1556, anul 1798 reprezentând doar anul unei renovări⁷, fie în prima jumătate a secolului al XVIII-lea⁸. Încă de la o primă verificare vizuală a edificiului, echipa ce a realizat investigațiile dendrocronologice a putut constata faptul că există două tipuri diferite de bârne: cu și fără profilatură, deci două etape constructive diferite.

Analiza dendrocronologică a probelor prelevate a arătat că acele grinzi profilate, identificate vizual, reprezintă etapa cea mai veche a bisericii, și provin din copaci tăiați la cumpăna secolelor XVIII-XIX, foarte probabil în jurul anilor 1800-1804. Una dintre caracteristicile acestor grinzi profilate a fost lipsa aproape totală a alburnului, îndepărtat cu ocazia construcției, fapt ce a influențat negativ șansele unei datări anuale. Din aceeași perioadă provin și doi dintre stâlpii turnului. Piciorul turnului dinspre SE a fost realizat dintr-un arbore tăiat în iarna anilor 1803-1804. În acest context, cel mai probabil, anul 1798 înscris pe portalul sudic reprezintă anul începerii construirii edificiului, finalizat în decurs de aproximativ șase ani, posibil în 1804, prin amplasarea turnului-clopotniță peste pronaos.

O a doua etapă a fost identificată în perioada 1965-1967, etapă aferentă strămutării bisericii la Săliștea Nouă. Din cele 27 de probe prelevate, 16 provin din această perioadă. Acest fapt relevă și gradul mare de înlocuire a materialului istoric, probabil datorită stării avansate de degradare în care se afla biserica înainte de strămutare.

Biserica de lemn din Bulgari a fost considerată întotdeauna ca fiind una dintre cele mai vechi biserici din Sălaj, din 1547. Ioana Cristache-Panait considera că acest an fusese luat dintr-o posibilă inscripție a bisericii, dispărută ulterior. Se considera, potrivit acesteia, că tehnica de construcție poate fi pusă în concordanță cu anul datării reținut de tradiția locului⁹. Același an, 1547, este reținut ca datare și în Lista Monumentelor Istorice¹⁰.

Examinarea bisericii, anterior prelevării probelor pentru datare, a relevat faptul că o serie de elemente ale șarpantei (căpriorii și cleștii) poartă, în mod consecvent, urme de îmbinări goale, acestea lăsând impresia că la un moment dat șarpanta bisericii era mai înaltă și mai îngustă la bază. Astfel, ipoteza de lucru în cazul acestei biserici a fost că, cel mai probabil, baza șarpantei a fost mărită ulterior, odată cu adăugarea prispei pe latura de sud.

În mod surprinzător, după analizele de laborator, s-a putut trage concluzia că seriile de inele măsurate aparțin, în bună măsură, aceleiași perioade de timp. Astfel, rezultatele obținute au arătat că 25 din cele 27 de probe provin din copaci tăiați în aceeași perioadă. Copacii folosiți pentru ridicarea bisericii au fost tăiați în iarna anilor 1757-1758, vara anului 1758 și iarna anilor 1758-1759. Rezultatele obținute la acel moment au fost oarecum surprinzătoare deoarece, așa cum am precizat, părerea inițială era că, în cazul acestei biserici, observațiile indicau mai multe etape constructive. Datarea obținută în urma investigațiilor dendrocronologice realizate a relevat faptul că biserica de lemn din Bulgari a fost construită unitar, din stejari tăiați între anii 1758-1759 ori în anul 1759 sau la puțin timp după acest an. Aceste rezultate obținute, împreună cu inscripția ce poate fi citită pe latura de sud a bisericii „Când au șindrilitu 1783 Lazăru meșteru”, indică, probabil, momentul unei prime reacoperiri a bisericii.

Biserica de lemn din Ulciug se află în marginea nordică a Sălajului. Despre începuturile acestei biserici s-a considerat că, având icoanele împărătești datate în anul 1781, acestea trebuie să fi fost contemporane cu momentul realizării picturii, și implicit, să antedateze biserica. Date fiind trăsăturile sale stilistice s-a considerat că trebuie să fi fost ridicată în aceeași perioadă, probabil înlocuind o biserică mai veche, atestată în conscripția întocmită în perioada 1760-1762¹¹. Fie prin decorul său pictat, fie prin decorul său sculptat, această biserică a fost întotdeauna pusă în legătură cu alte două biserici aflate în apropiere, anume bisericile de lemn din Orțița și Bicaz, amândouă în județul Maramureș.

Rezultatele obținute indică faptul că biserica din Ulciug a fost cel mai probabil ridicată în anul 1798. Ne bazăm această afirmație pe rezultatele datării a cinci probe la care s-a putut surprinde inelul terminal de creștere al arborilor. Acest inel este datat în toate cele cinci cazuri în anul 1797. Inelul fiind complet format, se poate afirma că arborii au fost tăiați în intervalul octombrie 1797 – aprilie 1798, astfel putem presupune că, cel mai devreme, biserica a fost construită în anul imediat următor.

Trăsăturile și dimensiunile bisericii de lemn din Noțig arată ca moment al edificării sale secolul al XIX-lea. În favoarea unei astfel de afirmații vine și pisania picturii bisericii, care menționează data de 30 iulie 1842. Cu toate acestea, momentul exact al edificării bisericii nu se cunoștea cu exactitate, iar o tradiție locală reținea faptul că această biserică ar fi în fapt mai veche, fiind adusă aici din localitatea Fărcașa, județul Maramureș¹².

Un număr total de 28 carote au fost prelevate, din care au fost datate cu succes 23 de probe, dintre care 12 prezintă inele de alburn, iar în cazul unei probe a fost identificat și inelul terminal de creștere. Proba în cauză a fost extrasă dintr-un stâlp al turnului, având 79 de inele anuale, din care 13 inele de alburn și inelul terminal. Această probă a fost datată în 1830, iar datorită inelului său terminal, complet format, s-a putut forma o părere cu privire la intervalul octombrie 1830 – aprilie 1831, acesta reprezentând, cel mai probabil, perioada în care au fost tăiați arborii folosiți la construcția bisericii. În urma analizei probelor prelevate s-a constatat că din această etapă de construcție se păstrează elemente din corpul bisericii, elemente ale turnului, ale acoperișului, ale prispei din sud și două tălpi.

O întrebare care rămâne însă deschisă este datarea prispei vestice, unde singura probă pentru care am obținut un rezultat acceptabil provine din cosoroaba prispei și care datează din 1832 (cu trei inele de alburn). Acest fapt ar putea sugera că prispa vestică este adăugată după anul 1832, dar fără a putea preciza exact când.

Luând în considerare rezultatele obținute, se poate spune că această biserică a fost construită în preajma anului 1832, încadrându-se astfel în intervalul 1830-1835 indicat de mai multe surse documentare.

Biserica de lemn din Ileanda este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi biserici de lemn din județul Sălaj. Momentul construcției este necunoscut, tradiția locală reținând ca moment al edificării sale anul 1441¹³. Lista Monumentelor Istorice precizează, ca datare pentru acest edificiu, secolul al XVII-lea¹⁴.

Edificiul de cult de lemn din Ileanda este o construcție de mici dimensiuni. Numărul probelor prelevate a fost în concordanță cu acest aspect. În cazul acestei biserici se observă o preponderență a arborilor tineri. Din cele 30 de probe extrase au putut fi datate cu succes un număr de 22. Deoarece pe niciuna dintre probe nu se păstrează ultimul inel de creștere format de arbore, datarea, în cazul acestei biserici, nu a fost una absolută, ci reprezentată de un interval de câțiva ani.

Rezultatele studiului dendrocronologic arată că arborii din care a fost construită biserica de lemn din Ileanda nu au fost tăiați înainte de anul 1672 și încadrează momentul ridicării bisericii în intervalul 1672-1682. Atât tălpile, cât și pereții, turnul, bolta naosului și chiar portalurile bisericii datează toate din aceeași perioadă. Perioada cu probabilitatea cea mai mare din cadrul intervalului 1672-1682 se regăsește în prima parte a acestuia, chiar în primii 1-3 ani (1672-1674)¹⁵.

Biserica de lemn din Doba este, din perspectiva dimensiunilor sale, una dintre cele mai mici biserici de lemn din Sălaj și din Transilvania. Datorită trăsăturilor sale, dar și datorită unei presupuse pisanii în limba slavonă, care s-ar fi găsit, cândva, deasupra intrării, momentul edificării bisericii a fost considerat a fi secolul al XVII-lea. Lista Monumentelor Istorice reține, în cazul acestei biserici, sfârșitul secolului al XVI-lea drept perioadă de datare¹⁶. Conform tradiției, biserica a fost adusă aici din satul Chilioara, aflat la doar câțiva kilometri. Momentul aducerii bisericii spre a fi folosită de puținii credincioși români din Doba nu se cunoaște exact. Conform unei conscripții a localităților și a edificiilor de cult transilvănene din perioada 1829-1831, în această localitate nu figura nicio biserică românească. Șematismul din anul 1842 consemna existența unei biserici, fără a preciza materialul din care era făcută. Se poate presupune că momentul aducerii bisericii în Doba a avut loc cândva între 1831 și 1842. Șematismele ulterioare indică drept moment al edificării bisericii anul 1862¹⁷.

Plecând de la ipoteza de lucru menționată mai sus, au fost prelevate un număr de 21 de probe. Deoarece tălpile și partea superioară a bisericii (turn, acoperiș) au fost înlocuite în cadrul unei acțiuni recente de renovare, probele prelevate provin în general din grinzile pereților bisericii.

Rezultatele obținute în urma investigărilor realizate la biserica de lemn din Doba arată că arborii din care aceasta a fost construită nu au fost tăiați înainte de anul 1753. Lipsa de pe probele analizate a ultimului inel format de arbore nu a permis o datare anuală, momentul ridicării bisericii fiind încadrat într-un interval de 10 ani: 1753-1762, intervalul de timp cel mai probabil fiind anii: 1753-1755.

Biserica de lemn din Gălpâia este o altă biserică ce își are originea în zona Sălajului. Lăcașul de cult de la Gălpâia a ajuns să fie cunoscut publicului datorită familiei Goga. Această bisericuță a fost adusă de Veturia Goga pe domeniul de la Ciucea, în perioada interbelică, din localitatea Gălpâia, aflată la aproximativ 50 de kilometri spre nord-est, pentru a fi transformată în biserică de mănăstire. A fost așezată în apropierea conacului familiei Goga. Potrivit tradiției, biserica fusese construită în preajma anilor 1575-1597. Privitor la vechimea sa, se poate aduce în discuție anul 1768, an înscris pe o grindă a peretelui sudic. S-a considerat că această inscripție antedatează biserica¹⁸.

Din cele 31 de probe extrase au putut fi datate cu succes un număr de 29 de probe, pentru alte două probe datarea fiind nereușită, fie din cauza numărului mic de inele anuale, fie din cauza valorilor deosebit de reduse ale indicatorilor statistici de interdatare. Ca urmare, datarea nu a putut avea o precizie anuală, rezultatul obținut încadrând ridicarea edificiului de cult într-un interval temporal de câțiva ani: 1765-1772.

În cazul bisericii strămutate la Ciucea, studiul dendrocronologic oferă doar o datare mai largă, care încadrează anul edificării într-un interval de opt ani: 1765-1772. Datele obținute confirmă inscripția de pe exteriorul peretelui sudic al naosului – 1768. Rezultatele nu sugerează alte etape de construcție.

Referitor la biserica de lemn din Bocșița, un document parohial din anul 1974 reținea ca an al edificării bisericii anul 1532. Se mai reținea faptul că în anul 1925 biserica a fost prelungită cu aproximativ patru metri, reparații la acoperișul de șindrilă având loc în 1946 și mai apoi în 1967¹⁹. Leontin Ghergariu reținea ca moment al edificării bisericii anul 1625. Lista Monumentelor Istorice plasează începuturile acestei biserici cândva la începutul secolului al XVIII-lea²⁰.

Din cele 30 de probe prelevate au putut fi datate cu succes un număr de 24 de probe, pentru alte șase probe datarea fiind nereușită, în principal din cauza numărului mic de inele. Un număr de 13 probe analizate prezintă inele de alburn, iar pe una dintre acestea s-a putut identifica ultimul inel format de arbore. Această probă provine dintr-un element mobil, și anume masa altarului, motiv pentru care nu a fost inclusă în analiza de datare a construcției bisericii. Ca urmare, datarea bisericii este una mai amplă, încadrând momentul construcției în intervalul 1754-1765.

Din punct de vedere vizual, aspectul bisericii indică faptul că aceasta a fost prelungită pe latura vestică. De asemenea, nici turnul pare să nu facă parte din construcția inițială, acesta fiind construit ulterior. Probele extrase din elementele turnului și elementele care par a fi adăugate pe partea vestică a corpului bisericii nu au putut fi datate cu succes. Motivul principal este numărul foarte mic de inele anuale, care arată că la renovarea bisericii, atunci când a avut loc, au fost folosiți arbori tineri. Un indiciu pentru momentul construcției turnului ar putea fi rezultatul obținut în datarea unei probe care provine dintr-un căprior aflat pe latura sudică a bisericii. Acesta a fost datat pentru anul 1785 și conține 10 inele de alburn, ceea ce ar putea indica o etapă de reparații/reconstrucții undeva în jurul anului 1790. Avem totuși rezerve în ceea ce privește acest rezultat, dat fiind numărul de doar 28 de inele pe care le conține această probă.

Biserica de lemn din Bozna a trecut în anul 2021 printr-o intervenție de punere în siguranță, prin schimbarea învelitorii de șindrilă. Tradiția locală reține faptul că edificiul ar fi fost ridicat între sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. De altfel, Lista Monumentelor Istorice înregistrează pentru această biserică, ca datare, sfârșitul secolului al XVII-lea²¹. Leontin Ghergariu preciza că aceasta a fost construită în secolul al XVIII-lea, iar într-un istoric al parohiei a fost consemnat anul 1748 ca an al ridicării bisericii²².

Rezultatele obținute din datarea celor 26 de probe arată că arborii din care a fost construită biserica au fost tăiați cel mai probabil în intervalul 1692-1708. Ulterior, în anul 1818 sau 1819 a fost realizată o renovare a bisericii, care include construcția turnului. Există probabilitatea ca prispa de pe latura sudică să fi fost adăugată în aceeași etapă de renovare din anul 1818-1819, însă nu putem afirma acest lucru cu certitudine. Doi dintre stâlpi sunt datați în 1771, respectiv 1778, pe aceste probe însă nefiind păstrate inele de alburn, ca urmare, prispa este cu siguranță realizată după anul 1786.

Ținând cont de toate cele precizate mai sus, s-a concluzionat că momentul construcției bisericii de lemn din Bozna a fost cândva în intervalul 1692-1708, cu o probabilitate mai mare în primii trei ani ai intervalului. În plus, rezultatele obținute arată că în 1818-1819 biserica a fost dotată cu un turn, moment în care și acoperișul a fost reparat. De asemenea, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea sau chiar în momentul construirii turnului, în 1818-1819, pe latura sudică a bisericii a fost adăugată și prispa.

În loc de concluzii. La ce ajută datele obținute în urma acestor investigații

Rezultatele obținute reprezintă informații importante despre aceste monumente, completează și corectează ce se știa despre acestea, despre momentul edificării lor și despre eventualele etape constructive ulterioare. Acest demers, de datare a bisericilor de lemn, reprezintă un prim pas de strângere de informații și date noi ce ar permite o repunere în context a bisericuțelor de lemn din Sălaj. Totodată, datele obținute reprezintă surse deosebit de valoroase, atât pentru proprietari și pentru publicul larg, cât și pentru specialiști, restauratori sau instituții ale statului cu atribuții în domeniu (spre exemplu, pentru actualizarea Listei Monumentelor Istorice). Cu ajutorul acestor noi informații, dincolo de înțelegerea mai bună a edificiilor cercetate, se pot face strategii de protecție și promovare mai coerente, mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Totodată, noile informații obținute pot fi relevante și pentru comunități, în demersul lor de creionare a identității locale.

Bibliografie:

1. Arhiva Protopopiatului Ortodox Zalău, Istoricul bisericii ortodoxe române cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din filiala Bocșița, parohia Chilioara, comuna Hereclean, județul Sălaj.
2. Botár István, Grynaeus András, Tóth Boglárka: Hidden dates. Dendrochronological research on medieval churches in Transylvania, în Caiete ARA 6, 2015.
3. Patrick Chiroiu, Raport de cercetare dendrocronologică pentru bisericile din Noțig (2021), Ulciug (2021), Bozna (2022), Bocșița (2022), Ciucea (2023), Ileanda (2023), Doba (2023).
4. Leontin Ghergariu, Bisericile de lemn din Sălaj, ms., 1976, Serviciul Județean Sălaj al Arhivelor Naționale, Colecția personală Leontin Ghergariu.
5. Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978.
6. Bogdan Ilieș, Biserici și comunități din Sălaj. Construcții de edificii de cult românești (1848-1945), Editura Patrimonia, București, 2019.
7. Constantin Nechita, Olafur Eggertsson, Ovidiu Nicolae Badea, Ionel Popa, A 781-year oak tree-ring chronology for the Middle Ages archaeological dating in Maramureș (Eastern Europe), în „Dendrochronologia”, vol. 52, decembrie 2018.
8. Tóth Boglárka și Botár István, Raport de cercetare dendrocronologică pentru bisericile din Brusturi (2018), Săliștea Nouă (2019), Bulgari (2019).
9. Tóth Boglárka, Botár István, Grynaeus András, Analiza dendrocronologică a mobilierului bisericilor din Transilvania, în Ars Transsilvaniae XXIV, 2014.

Resurse electronice:

1. https://dendrolab.ro (data consultării: 12 februarie 2024).
2. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).

Note:

1. Metodă științifică de datare pe baza inelelor anuale de creștere ale arborilor, apărută și dezvoltată încă din prima jumătate a secolului al XX-lea.
2. Nepublicat, proiect OTKA (Ungaria) condus de dr. Grynaeus András.
3. https://dendrolab.ro/ro/page/Cercetari-18 (data consultării: 12 februarie 2024).
4. Ibidem. A se vedea și Botár István, Grynaeus András, Tóth Boglárka: Hidden dates. Dendrochronological research on medieval churches in Transylvania în Caiete ARA 6, 2015, p. 233-242.
5. Ibidem. A se vedea și Tóth Boglárka, Botár István, Grynaeus András: Analiza dendrocronologică a mobilierului bisericilor din Transilvania, în Ars Transsilvaniae XXIV (2014), p. 111-126.
6. Alexandru Baboș, comunicare personală.
7. Atanasie Popa reținea o tradiție locală din Buzaș, potrivit căreia, biserica de lemn fusese construită în anul 1556, iar în 1789 aceasta fiind renovată. Bogdan Ilieș, Biserici și comunități din Sălaj. Construcții de edificii de cult românești (1848-1945), Editura Patrimonia, București, 2019, p. 189.
8. Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978, p. 278.
9. Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 273.
10. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).
11.  Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 425.
12. Alte documente și publicații indică drept moment al edificării acestei biserici intervalul de timp 1830-1835. Bogdan Ilieș, op. cit., p. 199.
13. Bogdan Ilieș, op. cit., p. 196.
14. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).
15. Acest interval de timp propus se bazează pe distribuția log-normală a datelor de alburn din studiul Constantin Nechita, Olafur Eggertsson, Ovidiu Nicolae Badea, Ionel Popa, A 781-year oak tree-ring chronology for the Middle Ages archaeological dating in Maramureș (Eastern Europe), în „Dendrochronologia”, vol. 52, decembrie 2018 și pe analiza realizată pe un set de 100 de arbori vii din regiunea Maramureș-Sălaj (Cătălin Roibu, comunicare personală). În acest ultim caz, distribuția numărului de inele de alburn este cuprinsă între 8 și 22 de inele.
16. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).
17. Bogdan Ilieș, op. cit., p. 193.
18. Bogdan Ilieș, op. cit., p. 195.
19. Arhiva Protopopiatului Ortodox Zalău, Istoricul bisericii ortodoxe române cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena din filiala Bocșița, parohia Chilioara, comuna Hereclean, județul Sălaj, fila 1r, Bocșița 05.06.1974.
20. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).
21. http://www.cultura.ro/sites/default/files/inline-files/LMI-SJ.pdf (data consultării: 16 februarie 2024).
22. Bogdan Ilieș, op. cit., p. 188.