Poeme de Voichița Lung

Obsesia trecerii

„Unde înfloresc florile, există speranță.”

Bună dimineața, tărâm divin!

Crește miraculos pe pajiște

Miros de rouă, iarbă și mălin;

Cerul e-atât de aproape și de vast

De povara frumuseții mă-nclin.

Bună dimineața, tărâm divin!

Bună ziua, vrăjită lumină!

Aerul devine dulce-amărui,

Invazie de crini în grădină,

Adieri de miere și rozmarin,

Întru belșug cupa se-nchină.

Bună ziua, vrăjită lumină!

Bună seara, suflet împovărat!

Umbre se țes misterioase,

În odaie tăcerea s-a lăsat;

La fereastră, în ulcica de lut,

Crizantema fruntea și-a plecat.

Noapte bună, suflet binecuvântat!

Memento

Amintește-ți!

Acesta e copacul!

Ar putea fi cânt de vioară,

Sau tăcere de cruce,

Iar asta n-ar schimba în mersul lumii nimic.

Dar el e copac,

Numai și numai fiindcă are rădăcini.

Nucul e la fel de nuc

Și în pământ, ca în văzduh.

– Vezi, tu – îți spuneam suspinând –

Toate lucrurile se repetă în afara noastră,

Niciodată altfel decât există în noi;

De aceea, să facem ordine mai întâi în noi

Și abia mai pe urmă, în afara noastră…

Amintește-ți!

Acesta e cerul!

Nu pentru că nu are margini,

Ci pentru că, fugind să-l cuprinzi,

Te-ntorci cu brațele goale,

Poate doar

Cu un mănunchi de păpădii

Spulberate de vânt.

– Vezi, tu – îți spuneam alergând –

Acesta e cerul,

Nu pentru că pare, ci pentru că e infinit;

Căci desăvârșit

Nu e ceea ce pare,

Ci doar ce întru adevăr este…

Amintește-ți!

Aceasta e marea!

Cu valuri care se joacă de-a înecul,

Redându-ne după zile și nopți, nisipului,

Îmbogățiți cu brățări de alge la glezne

Și pe gene cu o nostalgie în plus.

Vezi, tu – îmi spuneam surâzând –

Totul e năucitor de firesc,

Toate lucrurile știu care e clipa întoarcerii:

Se-ntorc mugurii,

Se-ntorc ploile,

Se-ntorc valurile,

Se-ntoarce fiul risipitor,

Toți și toate își aduc aminte…

Ilustrată din septembrie

Cer senin de septembrie –

Începe-o nouă zi… o fi bună?

Rămasă de azi-noapte pe boltă

Doar o felie albă de lună.

Cer senin de septembrie –

Frunze se-alintă încrezătoare

În lumina tăcută, sfioasă

A blândelor raze de soare.

Cer senin de septembrie –

O zbatere de aripă în zori,

Stoluri de păsări călătoare

Scriu litere tremurânde pe nori.

Cer senin de septembrie –

Cu privirea pierdută în zare

Brațele-aripi zvâcnesc înspre larg

Într-o ultimă îmbrățișare.

Poeme din volumul „Amăgind timpul”, aflat în lucru la Editura „Caiete Silvane” din Zalău.