Ana Blandiana, Premiul revistei „Caiete Silvane” pe anul 2025

Estimated read time 2 min read

În cadrul celei de-a XVII-a ediții a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, la filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România va avea loc, în 27 martie 2025, de la ora 12.30, o întâlnire cu Doamna Ana Blandiana. Cu această ocazie, scriitoarea va primi Premiul revistei pe anul 2025, în semn de prețuire pentru întreaga sa operă literară și civică, dar și pentru relațiile speciale pe care le are cu Sălajul. În același loc, la Galeria „Steaua”, în aceeași zi, de la ora 12, se va desfășura vernisajul expoziției „Căsuțele” a artistului vizual Flavius Lucăcel, așa cum se știe, născut în județul nostru și colaborator al publicației noastre. Zilele revistei „Caiete Silvane” 2025 vor continua în 28 martie la Zalău, unde vom organiza desanturi scriitoricești în licee și două întâlniri ale scriitorilor prezenți la festival, din județ și din țară, cu iubitorii de literatură, în Sala „Porolissum” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Zilele revistei „Caiete Silvane” sunt organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Consiliului Județean Sălaj și Primăriei Municipiului Zalău, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj și Reprezentanța Zalău a filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

(D.S.)

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours