Articole

Doină de ianuarie

De ceva vreme, 15 ianuarie, ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, marchează pentru noi Ziua Culturii Naţionale. Până când întreaga lună ianuarie va fi dedicată construcţiei culturale pentru întregul an, putem cinsti această zi recitindu-l pe Eminescu. De această dată m-am oprit la câte ceva din Eminescu jurnalistul.

„Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.”

„Nivelul culturii generale a naţiei nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul şi munca umplu neajunsurile.”

„Arta de a guverna e în România sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”

„În ţara noastră este de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului şi a muncii; e destul atâta, şi numai pentru asta se cere reorganizare socială.”

Între o ţară şi poporul ei, cel mai important punct de convergenţă e chiar naţiunea, oamenii ce duc spiritul ei mai departe. Una din cele mai citate afirmaţii, de care ne amintim doar de 15 ianuarie îi aparţine lui Immanuel Kant: „Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc cultură. Un popor fără cultură este un popor foarte ușor de manipulat”. Să punem în ecuaţie şi ceea ce spunea Albert Camus, „Fără cultură și libertatea relativă pe care aceasta o implică, societatea, chiar dacă este perfectă, nu este decât o junglă. Acesta este motivul pentru care orice creație autentică este un dar pentru viitor”. Iată de ce îndrăznesc să spun că 15 ianuarie ar putea fi chiar ziua poporului român, din mijlocul căruia s-a născut Mihai Eminescu, cel care a pus cultura noastră pe un alt nivel, iar afirmaţia lui Mahatma Gandhi mă încurajează: „Cultura unei națiuni rezidă în inimile și în sufletul poporului său.” Cu gândul la toţi cei ce contribuie la amplificarea constructului cultural naţional, creatori, promotori, dascăli, spun La mulţi ani culturii române!

 

Mărit să fii, popor român!

Poporul român n-a fost niciodată singur. Nici neamurile din care s-a plămădit nu au avut parte de solitudine pacifistă. Le-a însoţit pe drumul istoriei lupta înverşunată pentru apărare, trădarea, înfrângerea, însă mai păguboasă decât acestea din urmă s-a dovedit a fi, în timp, muşcătura veninoasă a resemnării că se putea şi mai rău. Şi totuşi, ai avut momentele tale de glorie, când vitejia a întrecut logica firii, aşa că spun, Mărit să fii, popor român că ai ştiut să te ridici din noroiul sclaviei şi luându-ţi alături durerea, cea care nu lăsa uitarea prea aproape, ai ştiut mereu să ridici flamura speranţei. Istoria s-a clădit deopotrivă din victorioasa vitejie şi din ruşinoasa fugă. Vârtejul luptelor şi anilor de pace alterna planurile între patrioţi şi trădători, iar istoriografii au avut mereu grijă să tulbure limpezimea adevărului, jucându-se primejdios cu băţul ideologiilor prin gardul fragil al graniţelor acestor meleaguri. Aşa ne-am ales cu şulfe aureolate, eroi stigmatizaţi, cu ucigaşi purtând laurii pacifismului. Mărit să fii, aşadar, popor român, că atunci când ţi-a ajuns cuţitul la os, ai ştiut să-ţi trezeşti fiii cei buni, care nu şi-au vândut conştiinţa răspunderii istorice.

Vai vouă, celor ce-aţi guvernat România stârnind discordie în popor după demonstraţia de onoare şi demnitate din Decembrie 1989. Vai vouă, care aţi dezbinat cu ştiinţă şi cu neştiinţă, care i-aţi alungat cu nepăsarea, cu sărăcia, cu umilirea pe cei tineri. Vai vouă, care aţi ridicat trădători, mincinoşi, hoţi în demnităţi înalte, abandonându-i la senectute pe cei ce-au clădit ţara, uitând de ei şi condamnându-i la boală, singurătate, uitare şi moarte. Vinovaţi sunteţi că n-aţi ştiut niciunii de interesul acestui neam şi l-aţi vândut, făcând sluj în faţa oricui flutura o sinecură, fermecaţi de mirajul unei prade ca o mâţă ce se lasă ademenită de-un ghemotoc legat cu aţă. Vinovaţi că n-aţi vegheat, că v-aţi făcut idoli din paiaţe, că aţi aruncat la canal, la fiare vechi, cenuşă de eroi şi sânge, dimpreună cu tot ce avea ţara asta mai bun, că aţi făcut preş din locurile acestea pentru oricine-a râvnit la ele.

Cum tot hoţul se teme de furat, trebuia să am musai, în viziunea unora, o intenţie ascunsă pentru a scrie despre felul în care văd eu lucrurile, ca şi cum nu e dreptul oricărui român de-a deschide ochii, a vedea nedreptatea şi a rosti adevărul. Dar cum să tac? M-ar pedepsi chiar sângele ce-mi curge-n vine, căci e al lor, al strămoşilor care-au apărat fiinţa românismului în Transilvania, le-au fost avocaţi memorandiştilor, au făcut Unirea, au educat generaţii, le-au făurit unelte pentru muncă, le-au botezat pruncii şi le-au binecuvântat morţii întru veşnică pomenire.

Când spun Mărit să fii, popor român, mă gândesc întâi la cei din neamul meu, căci n-am ştiinţă de trădători în el. Când spun Mărit să fii, popor român, mă gândesc la cei ce nu s-au lăsat ademeniţi de spiritul mereu schimbător al continentului, mereu împotriva noastră. Când spun Mărit să fii, popor român, mă gândesc la voi toţi, cei ce nu abandonaţi puterea judecăţii, la voi, cei care mai credeţi în adevăr, în dreptate, în libertate. Mă gândesc la forţa voastră de-a înţelege şi de-a vă întoarce, chiar în ultima clipă, din căile ignoranţei. La voi, cei care vă amintiţi că atâtea generaţii de strămoşi au sângerat, atât amar de sacrificii şi atâta durere a însoţit poporul acesta pe calea întortocheată a istoriei, încât nu ne mai putem lăsa ispitiţi, dezbinaţi, împărţiţi în tabere. Şi la voi mă gândesc, cei cărora nu vă mai pasă de trecut, care sunteţi gata să aruncaţi ce-a mai rămas din ţară ca pe-un pumn de seminţe sterpe, doar de dragul profeţilor mincinoşi ce vă ademenesc cu o tarabă de zaharicale otrăvite, cu mirajul călătoriilor exotice, al tehnologiei în braţele căreia v-aţi abandonat identitatea, libertatea, conştiinţa. Chiar şi în voi am încredere, în înţelepciunea cu care, mai devreme sau mai târziu, veţi înţelege, veţi renunţa la compromisul călduţ. În voi am încredere, în ţăranii anonimi din care ne-am născut, din înţelepciunea cărora am fost sădiţi, în moralitatea şi conştiinţa cu care ne-au hrănit ei. În voi am încredere, în oamenii instruiţi şi educaţi pe care i-am avut în familii şi în jurul nostru, în puterea exemplului lor în noi toţi. De aceea mai spun încă o dată Mărit să fii, popor român! Nu te lăsa păcălit de cei ce nu se gândesc la ţară ca la trupul din care s-au ivit. Nu te lăsa înşelat de cei ce văd iubirea de ţară ca pe un defect al trecutului, căci la ce eforturi de deznaţionalizare se fac, numai această iubire ne va ţine unul de altul, încât să le lăsăm copiilor o ţară, nu o regiune în sud-estul continentului, un popor, nu o gloată cu ifose şi fără identitate, un viitor, nu o disoluţie fără miză. Se vor auzi din nou voci care îmi vor reproşa că fac jocul unora, că păşesc pe cărări bătute de prea multe ori, că încăpăţânarea cu care afirm redundant că patriotismul e ca o vioară ce trebuie cântată zilnic pentru ca sunetul ei să atingă sublimul, este una programatică. Recunosc, mi-ar plăcea ca vorbele mele să trezească inimi amorţite, să ştiu că am contribuit cu ceva. De aceea îmi cer iertare de la cei pe care îndemnurile mele i-au lezat, dar, cu conştiinţa împăcată, voi spune încă o dată: Mărit să fii, popor român! A ta să fie puterea, înţelepciunea şi biruinţa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *