Coada tigrului

Mă pregătesc să văd filmul maghiar Toxikoma (2021), regizat de Gábor Herendi, cu Aron Molnár în rolul principal. Rulează la câteva cinematografe. Un fel de memento, din moment ce colții adicției amenință. Filmul se bazează pe romanul autobiografic scris de actorul Győző Szabó.

Ia să recitesc pagini din William S. Burroughs, mai ales din romanul Junky, tradus la noi de Sorin Gherguț (Polirom, 2005). Se spune că de la „iarbă” o iei razna. Că îți perturbă simțul timpului, al raporturilor în spațiu. Dependentul privește în oglindă și nu se mai recunoaște. Viața se focalizează pe marfă. Spaime, poliție, anchete, baruri dubioase… Trecem la filmul Requiem for a Dream de Aronofsky, mereu citat în cazul de față. Când personajele se droghează, imaginile se succed vertiginos, predominând ochiul în prim-plan, însoțit de zgomotul scabros al pilulelor. Viziunile personajelor sunt cauzate de stările de tragică hipnoză. Cufundarea în infernul drogurilor se face într-un ritm tot mai dezlănțuit. Maleficul și maladivul țes o dezumanizare forțată și periculoasă.

Și în filmul Toxikoma asistăm la viziuni înecate în muzici psihedelice. Győző se îndepărtează de profesie (urcă drogat pe scenă) și de familie. Va ajunge la psihiatrul Imre Csernus, iar de aici înainte filmul se detașează de orice clișee. Urmărim relația minată dintre pacient și doctor – două personalități accentuate, într-o luptă acerbă, dar benefică. Győző sfidează cu aplomb metodele terapeutice ale lui Imre, care trece peste regulile impuse de instituție, nerenunțând la ideile sale de vindecare (îl obligă pe Győző să îngrijească o bolnavă dezumanizată). Se petrec multe evenimente memorabile acolo în spitalul psihiatric. Grupul bolnavilor se întrunește zilnic, sub ochiul cinic al lui Győző. Am remarcat parabola lui Imre: bolnavul/drogatul stă în cușca unui tigru. Are impulsul să-l calce pe coadă… încetișor. Încă o dată… că nu se va întâmpla nimic. Dar, oare, nu va veni momentul când tigrul se va repezi asupra lui? A se juca dezinvolt cu focul. Cu drogurile. Cu propria viață. Să revenim… Imre va fi concediat. Iată-l în biroul său, adunându-și lucrurile, gata de plecare. Privește pe geam: acolo jos e o siluetă, adică tocmai recalcitrantul Győző. Ce face? Exact piruetele terapeutice pe care le-a tot refuzat. În jurul său se adună și ceilalți din grup, executând mișcările învățate de la Imre. Un omagiu mai emoționant adus profesionalismului nici că se putea. Recunoaștere tardivă, dar puternică. Fața lui Imre dincolo de sticlă. Lumina tainică din ochi.