Continuăm serialul nostru dedicat preoților sălăjeni care au avut de suferit din cauza prigoanei instaurate de regimul totalitar comunist cu preotul-martir Ilie Borz, condamnat pe nedrept la închisoare și care a sfârșit în mod tragic în temnița de la Aiud, la vârsta de numai 42 de ani.
Ilie Borz s-a născut la 1 august 1912 în cătunul Ratovei, satul Marin, județul Sălaj, din părinții Florian și Maria, născută Cheregi, care erau țărani săraci și se ocupau cu agricultura1. A urmat școala primară în satul Marin, iar liceul la Beiuș, la „Samuil Vulcan”, pe care l-a absolvit în anul 1935. Studiile superioare le-a urmat la Academia Teologică din Oradea, pe care le-a absolvit în anul 1940, fiind hirotonit de către episcopul Valeriu Traian Frențiu ca preot celibatar, la 29 iunie 19402.
În urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, protopopul Valentin Coposu, care păstorea de 31 de ani în parohia Bobota, a fost nevoit să se refugieze la Blaj, fiind trecut pe „lista neagră” a autorităților horthyste, ca semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. În acest context, tânărul preot Ilie Borz și-a început cariera preoțească în parohia Bobota3, dar după șase luni cedează parohia preotului Virgil Trufașiu, care era căsătorit și avea copii, preluând parohia Drighiu și filia Aleuș.
Până în anul 1948, vrednicul preot Ilie Borz reușește să construiască o biserică nouă, de zid, în parohia Drighiu, situată în apropierea vechii biserici de lemn, având sprijinul necondiționat al credincioșilor greco-catolici pe care îi păstorea. Piatra de temelie a noii biserici de zid a fost sfințită în anul 1945, iar până în anul 1948 s-a reușit ridicarea în roșu, tencuirea și crucea pusă pe turla noii biserici. De asemenea, reușește construirea unei biserici noi și în filia Aleuș4.
A venit însă fatidicul an 1948, când sovieticii impun regimului comunist de la București să desființeze cultul greco-catolic din România, după ce făcuseră același lucru în Galiția (Ucraina), prin decretul 358 din 1 decembrie 1948, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale.
Preotul Ilie Borz nu acceptă să treacă forțat la cultul ortodox, crezând că noul regim va respecta Constituția țării, care garanta libertatea conștiinței. Acest drept fundamental era prevăzut chiar și în Constituția Republicii Populare Române, la articolul 13, iar art. 38 din Legea Cultelor prevedea că „trecerile de la un cult la altul sunt libere”, după cum explica și preotul Ilie Borz autorităților comuniste în declarația pe care o anexăm la prezentul articol.
În acest context, autoritățile comuniste îi interzic preotului Ilie Borz să mai oficieze în biserică, până în momentul în care va accepta să treacă la Ortodoxie. Însă, preotul Ilie Borz nu renunță la credința și misiunea sa, oficiind în continuare slujbele religioase în ritul greco-catolic, în curtea bisericii.
În data de 19 decembrie 1948, în parohia Drighiu se deplasează protopopul ortodox Ploscaru, cu misiunea de a realiza „unificarea cultelor”. Însă, în timp ce protopopul Ploscaru oficia slujba în ritul ortodox, „în biserică populația a început să vocifereze și să strige că lor nu le trebuie preot ortodox și la acestea au ieșit din biserică”. Acest incident este pus tot pe seama preotului Ilie Borz, despre care se spune că în ziua precedentă „a făcut propagandă în comună ca lumea să aibă grijă că mâine vine un preot ortodox și care vrea să le cumpere sufletul”. Aceasta reiese din declarația pe care învățătorul din Drighiu, Teodor Cadar, absolvent al Școlii Normale din Iași, „tovarăș de drum” al comuniștilor, o dă Biroului Securității din Șimleu, la 13 ianuarie 1949. Tot din această declarație aflăm că „unificarea” era prevăzută a avea loc în data de 19 decembrie, iar învățătorul Cadar a primit misiunea, din partea autorităților comuniste, „de a prelucra această revenire cu populația din Aleuș”, în noaptea precedentă. Tot în acea noapte, preotul Ilie Borz i-a trimis pe curatorul și cântărețul bisericii din Aleuș să strângă „iscălituri de la populația din acea comună, prin care protestează contra unificării”, care au fost trimise apoi la Oradea. „Agenții” trimiși de preotul Ilie Borz „au făcut propagandă de la om la om”, transmițând mesajul preotului, care „a spus că dacă ei vor trece la cultul ortodox, își vând sufletul diavolului și că aceasta este începutul acțiunei guvernamentale de a distruge religia”. În dimineața zilei de 19 decembrie 1948, când preotul Ilie Borz a auzit că preotul Ploscaru a venit la Drighiu, s-a deplasat și a oficiat slujba religioasă în Aleuș, „unde în timpul predicii a agitat masele să aibă grijă că vrea să vie un preot ortodox care vrea să cumpere sufletul pentru diavol”. Primarul interimar pro-comunist din Drighiu, Vasile Cozma, i-ar fi atras atenția preotului Ilie Borz că nu are dreptul să mai oficieze slujba în biserică, „deoarece biserica deja aparținea parohiei ortodoxe, iar el nu a revenit la ortodoxie”, dar acesta nu renunță. Mai mult, și-a luat veșmintele preoțești și antimisul din biserică și a continuat să oficieze slujba în spatele bisericii noi din Drighiu, mai ales că se apropiau sărbătorile de Crăciun. În acest context, preotul ortodox Cornel Haiduc din Halmășd a fost delegat să țină slujba în a doua zi de Crăciun în parohia Drighiu, dar nu a reușit, fiind invocată lipsa veșmintelor bisericești și a antimisului, luate din biserică de către preotul Ilie Borz5. În realitate, credincioșii greco-catolici din Drighiu nu au intrat în biserică și au participat la slujba oficiată afară de către preotul Ilie Borz.
A treia zi de Crăciun, preotul Ilie Borz a început oficierea slujbei religioase în spatele bisericii din Drighiu, dar a fost întrerupt de către jandarmii trimiși de la Plopiș. I-au „atras atenția preotului Borz Ilie că el nu are dreptul să facă slujba”, însă acesta „nu a luat în considerare” cele spuse de către sergentul major de jandarmi „și a continuat mai departe slujba”. Pe acest fundal foarte tensionat, o parte din credincioși „au început să vocifereze cu jandarmul, iar femeile au înconjurat pe preotul Borz Ilie, și care prin acest fapt a putut scăpa de a fi tras la răspundere pentru neexecutarea ordinelor primite”6.
Tot din declarația amintită mai sus reiese că preotul Ilie Borz nu a mai fost văzut în Drighiu, doar în filia Aleuș, unde sfințește apa de Bobotează, după care, la 10 ianuarie 1949, așa cum afirmă și din declarația dată Biroului de Securitate din Șimleu Silvaniei, pe care o atașăm prezentului articol, s-a refugiat în localitatea Bobota, unde locuia fratele său, Grigore.
După două luni, fiind legitimat de către organele de Miliție din Bobota, fiindu-i frică să nu fie arestat, se refugiază la părinții săi, în cătunul Ratovei. Ascuns prin păduri și pe la casele oamenilor, continuă să oficieze în clandestinitate, în localitățile de pe Valea Barcăului, amintite de preotul Ilie Borz în declarația anexată.
A doua zi, după încercarea nereușită de a-l aresta pe preotul Ilie Borz, la 28 decembrie 1948, plutonierul-major Ioan Luca raporta Biroului de Securitate din Șimleu Silvaniei despre evenimentele care s-au petrecut la Drighiu în zilele de 26 și 27 decembrie, a doua și a treia zi de Crăciun. Ajungând în fața școlii din Drighiu, el afirmă că a văzut în jurul casei parohiale aproape 600 de persoane, de la vârsta de cinci ani în sus, care participau la slujba religioasă oficiată de către preotul Ilie Borz și descrie cum s-au derulat evenimentele din ziua respectivă7.
La 29 decembrie 1948, Serviciul Județean al Securității din Zalău raportează cele petrecute în parohia Drighiu Direcției Regionale a Securității din Oradea8, iar acesta mai departe Direcției Generale a Securității din București, la 4 ianuarie 1949, concluzionând că preotul Ilie Borz „face propagandă deschisă și îndeamnă populația să nu treacă la ortodoxism, spunând că, cultul greco-catolic în frunte cu Papa este cel mai puternic din lume”. De asemenea, informează că a dispus organelor din subordine să ia măsuri „pentru adunarea de date și material suficient, pentru ca numitul Borz Ilie să fie deferit Justiției”9.
Biroul de Securitate din Șimleu Silvaniei, condus de către locotenentul Emeric Bihari, se conformează ordinului primit și la 13 ianuarie 1949 ia declarații de la trei „tovarăși de drum” din Drighiu: primarul interimar numit de către comuniști, Vasile Cozma, secretarul organizației Partidului Muncitoresc Român, Traian Coțea și învățătorul Teodor Cadar. Lista de acuzații la adresa preotului Ilie Borz începe din anul 1945, când ar fi întârziat cu trei luni de zile înființarea organizației locale a Frontului Plugarilor și astfel s-ar fi opus reformei agrare legiferată de guvernul pro-comunist condus de Petru Groza, apoi că este „manist” și a susținut Partidul Național Țărănesc în perioada alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 și, desigur, că se opune trecerii la cultul ortodox, fiind catalogat ca un adversar periculos pentru regimul totalitar comunist10.
Din procesul verbal întocmit de Biroul Securității Poporului din Șimleu Silvaniei, la 19 ianuarie 1949, reiese modul în care au fost luate cele trei declarații, „cari declarații vizate de noi spre neschimbare”11 au fost anexate dosarului trimis superiorilor din Zalău, iar aceștia, la rândul lor, Direcției Regionale a Securității din Oradea.
Spre surprinderea organelor Securității din Sălaj, la 27 ianuarie 1949 primesc o adresă din partea Direcției Regionale din Oradea, care consideră că probele adunate nu erau suficiente pentru ca preotul Ilie Borz să fie arestat și trimis în judecată, cerându-le următoarele: „Luați măsuri pentru a aduna probe concrete suficiente și de actualitate împotriva susnumitului (Ilie Borz – n.n.), în vederea trimiterii sale în fața Justiției.
Probele din dosarul înaintat de dvs. cu raportul nr. de mai sus, nu sunt de actualitate și nu sunt suficiente pentru ca un individ să fie trimis în fața Justiției. În consecință, procedați la adunarea probelor ordonate mai sus”12.
După cum se poate observa, Securitatea trebuia să mai caute „probe incriminatorii” pentru a-l aresta pe Ilie Borz. Ocazia se ivește odată cu arestarea membrilor grupului de rezistență anticomunistă, cu caracter național-țărănist, condus de către Alexandru Țicuș din Drighiu, cu care preotul Ilie Borz s-a întâlnit de câteva ori pe când erau împreună „fugari” din fața autorităților comuniste. Astfel, a fost introdus și el în cadrul acestui „lot”13. Auzind că are legături cu „grupul Țicuș”, a fost încadrat cu delatori, informații care au fost adunate apoi ca probe la dosarul de trimitere în judecată. Din aceste note reiese și scopul pentru care preotul Ilie Borz stătea ascuns: „Informatorul nostru a declarat că el vrea să stea până atunci ascuns până când se va schimba regimul actual și va veni un regim nou când el va putea ca să meargă înapoi la credincioșii lui, în comuna Drighiu și atunci își va face socoteala cu cei din regimul actual”14.
La 18 august 1949, din localitatea Valcău de Jos, Ilie Borz trimite o declarație Biroului Securității din Șimleu Silvaniei, în care demontează, punct cu punct, toate acuzațiile care îi erau aduse, după cum se poate observa din Anexa nr. 1.
La 20 august 1950, Biroul de Securitate din Șimleu Silvaniei raporta că în noaptea de 19 august l-a prins și arestat pe „fugarul” Ilie Borz, dar după cum reiese din propria sa declarație, s-a prezentat de bunăvoie la Securitate, după ce a fost asigurat că va fi „tratat omenește și în scurt timp voiu fi pus în libertate”. La Biroul Securității din Șimleu Silvaniei a fost pus să dea o serie de declarații, după care a fost transferat Serviciului de Securitate din Zalău, la 22 august, iar de aici va ajunge la Oradea, unde a fost inclus în „lotul Țicuș”15.
Condamnat pe nedrept la patru ani de închisoare de Tribunalul Militar din Cluj, prin sentința nr. 761 din 13 septembrie 1951, preotul Ilie Borz a decedat în temnița comunistă de la Aiud, la 7 mai 195416, la vârsta de numai 42 de ani, cu câteva luni înainte de a-i expira pedeapsa17. Era încă una din nenumăratele victime ale regimului totalitar comunist din România, instaurat de sovietici după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Anexe
Anexa nr. 1
Declarație
Subsemnatul Borz Ilie, fost preot greco-catolic în Drighiu, fiind acuzat în mod nedrept că aș fi fascist, reacționar, fugar și terorist, declar următoarele:
1). Nu-i adevărat că aș fi fascist, deoarece sunt proletar și fiu de muncitor. N-am pământ și n-am nici casă. De mic copil am cunoscut exploatarea boierilor, căci tatăl meu Borz Ilie din Valcăul de Jos a fost mulți ani slugă la boierul Ketteli din Boghiș. Am muncit din greu la câmp. La 14 ani am fost la sapă – prășit – iar la 16 ani am cosit. Când am fost la munci agricole în Nușfalău, Marghita, Săcuieni, Diosig, noaptea dormeam în piață pe pietriș. La 16 ani m-am înscris la liceu particular, iar la 28 ani am terminat Academia teologică din Oradea. Niciodată n-am făcut politică și totdeauna am avut ură pe fasciști. În prezent sunt înscris în Frontul Plugarilor, și cu simpatie față de Partid care apără pe muncitori.
2). Nu sunt reacționar. Mi-au fost și îmi sunt dragi și scumpe Legile Statului și m-am silit și mă silesc să le respect și să mă supun lor. „Vina” pentru care sunt numit „reacționar” este că n-am aderat la ortodoxie. Această „vină” nu-i bazată pe nimic. Când n-am semnat adeziunea la Biserica Ortodoxă m-am folosit de libertățile acordate de Constituția Republicii care prin art. 13 zice „statul garantează libertatea conștiinței” și de Legea Cultelor care în art. 38 spune: „Trecerile de la un cult la altul sunt libere”. Pentru această „vină” mi-am luat pedeapsa: am fost dat afară din serviciu, scos din casa parohială și alungat din comuna Drighiu în 10 Ianuarie 1949. Am luat drumul pribegiei, am plecat „în lume” pe la rude și cunoscuți. Am plecat la casa tatălui meu și am început muncile agricole. E dureros că după 16 ani de studii: 4 cl. Primare, 8 cl. Liceu și 4 ani de Universitate să fiu avizat la ajutorul bietului tatăl meu bătrân de 65 ani.
Se pare că sunt fugar, dar nu sunt. E adevărat că n-am domiciliul stabil și recunosc că merg dintr-un loc în altul unde primesc lucru. Domiciliul meu legal este comuna Halmășd, satul Drighiu, de unde am fost alungat fără lege și împotriva legii cultelor. Eu sunt adevărat comunist creștin fără casă, fără avere, fără domiciliu stabil. Mă doare faptul că n-am serviciu la Stat unde aș putea munci mai mult pentru Republică și pentru clasa muncitoare!
Voiu încerca să intru în serviciul Statului și sprijinesc acțiunile Partidului și ale Guvernului.
3). Nu sunt terorist și nici nu vreau să fiu. Sunt de 38 ani, încep a slăbi și a încărunți și n-am poftă de aventuri copilărești. Sunt fricos și am groază de bătăi. Când văd militari mă înfior, iar când aud pușcând tremur. Cine spune că sunt terorist are minte bolnavă. N-am avut și n-am armă. Am și cârjă nenorocită cu care îmi proptesc slăbiciunile trupului operat.
Minciunile că sunt terorist și șef de bandă și că stau pe păduri cred că le-au inventat tov. Mihalan Teodor și învățătorul Șerban din Ban. Cu cine stau pe păduri? Ce fac? Pe cine am atacat? Toate aceste sunt minciuni nerușinate. On. Securitate a crezut aceste minciuni și m-a pus în urmărire.
Aceasta este declarația liberă și sinceră pe care o dau cu scopul de a fi scos de sub urmărire și pe care o semnez cu mâna proprie.
Valcăul de Jos, 18 August 1950
Borz Ilie
fost preot gr. cat. în Drighiu
Cota: Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Penal, dosar P 5607, vol. 6, f. 40.
Anexa nr. 2
Declarație
Subsemnatul Borz Ilie, fost preot în Drighiu, declar următoarele:
În ziua de 10 Ianuarie 1949 am plecat din Drighiu la Pop Gavril (la Bobota – n.n.), socrul lui fratele meu Borz Grigore. Acolo am stat până la 12 Februarie 1949. N-am umblat prin comună, ci am stat în casă, ajutând la tăiat de lemne. Am fost odată la Cooperativă care era în localul lui Rusu Vasile și a venit Șeful Miliției. M-am prezentat și i-am spus că am venit la rude. La câteva zile a venit Șeful Miliției la casa unde stam, m-a legitimat și mi-a luat datele personale ca să mă treacă în registrul flotanților. Aceasta s-a întâmplat cam prin 30 Ianuarie 1949. Temându-mă că voiu fi arestat pentru faptul că nu m-am scris la ortodocși, pentru care fapt am fost dat afară din serviciu, am plecat din Bobota în 12 Februarie 1949 la casa părintească a tatălui meu Borz Flore situată în hotarul comunei Valcăul de Jos. Casa tatălui meu muncitor sărac este situată la 5 km de comuna Valcăul de Jos și la 1 km de comuna Marin. Eu m-am născut în Marin la 1 august 1912.
M-am gândit că dacă am fost dat (afară) din serviciu și n-am casă nici avere, și un alt serviciu se poate cu greu ocupa, va fi bine să stau la casa părintească și să ajut la treburile gospodărești. Am și început să lucrez la tăiat lemne, curățirea și hrănirea vitelor și la arat.
Recunosc că în Dumineci și sărbători am făcut liturghie acasă.
Văzând că nu mă urmărește nimeni și crezând că este permis și nu calc nicio lege, în ziua de 29 Aprilie 1949 m-am dus la biserică la Marin în satul meu natal. Era ziua de Paști. Părintele din Marin, Biluca Miron, știind că sunt preot mai bătrân ca dânsul și ca oaspe și preot băștinaș mi-a dat voie ca să fac liturghie.
Ulterior am înțeles că autoritățile s-au sesizat în sensul că n-aș fi în drept să fac slujbă în biserică, de aceea de atunci n-am mai făcut liturghie în biserică.
După Paști, începându-se muncile agricole am muncit și eu după putință. Am fost la sapă la vie, la strânsul fânului, la seceratul grâului, la portatul paielor de la arie.
În intervalul dintre muncile agricole mai îngrijam de câteva oițe pe care le-a adunat cumnatul Lupo Iosif din Peceiu pentru lapte. Erau tunse oile când le-a adunat – 4 oi.
Era prin luna Iunie 1949 mi se pare, asta nu știu precis, tovarășul Bott, secretarul Partidului din Șimleu a fost la ședință sau la propagandă, mai precis să lămurească poporul referitor la colectarea cerealelor. Cineva, nu știu cine, m-ar fi reclamat că fac slujbă și să mă aresteze. Tovarășul Bott ar fi spus că asta nu-i o crimă pentru care să fiu deținut. Dacă voiu face ceva rău contra poporului, poporul se va sesiza, mă va reclama la Securitate și atunci voiu fi arestat.
Altădată, Partidul sau Securitatea, nu mai știu precis care, ar fi întrebat pe tovarășul Păușan care lucra la Primăria din Fizeș – asta a fost prin Iunie sau Iulie – că unde aș fi eu, ce fac? Tovarășul Păușan ar fi spus: „E pe la Valcău, face slujbă la o casă”. Mai apoi a fost întrebat: Dar politică face? Tovarășul Păușan ar fi spus: „Nu știu să facă politică”.
Așadar, eu știind că Partidul și Securitatea știu că unde sunt și că fac și liturghie în casă și crezând că prin faptul că făcând liturghie în case particulare nu contravin nici unei legi, am făcut liturghie la Șandor Ion a Gafii din Marin Nr. 150 în ziua de 18 Iunie 1949, căci era grav bolnav de ulcer stomacal și este și astăzi și m-a rugat să-i fac o slujbă. Și-a făcut el și cu Preotul din Marin, dar a voit să-și facă și cu mine.
Crezând că nu fac niciun rău la nime, m-am gândit să mă duc să-mi văd foștii mei credincioși din Drighiu și Aleuș.
În luna August sau Septembrie 1949 am fost în Drighiu la Venter Sofron și i-am botezat o fetiță.
În luna Octombrie 1949 am fost la un bolnav Cuc Dumitru care a murit. Acolo am făcut slujbă l-am spovedit și cuminecat.
Prin luna Decembrie 1949 am fost la Venter Teodor a Flori de pe Vale care este bătrân șchiop și fiind bolnav am făcut slujbă, l-am spovedit și cuminecat.
Sărbătorile Crăciunului 1949 le-am petrecut la casa părintească.
La 1 Ianuarie 1950 am făcut slujbă la Buboiu Dumitru din Ratovei, vecin cu tatăl meu, care este departe de biserică și are 10 copii și m-a rugat să fac și la el o rugăciune.
În lunile Ianuarie, Februarie și Martie 1950 am stat acasă la casa tatălui meu Borz Flore.
Între 2 și 8 Aprilie 1950 m-am dus la Drighiu și Aleuș.
În acest interval am făcut slujbă în Drighiu: la Neaga Petru a Moldovanului, la Venter Teodor a Flori – bătrânul bolnav – iar în Aleuș la văduva lui Nicorici Flore și Biriș Petru Rantău.
Vreau să mai spun că prin 20 Martie 1950 am fost chemat la o bolnavă numită Floare și poreclită Țiloai – domiciliată în Plopiș care a și murit în 23 Martie 1950. A avut ceva neînțelegeri cu preotul local și n-a voit să se spovedească la el. Preotul era mereu beat.
Mai declar că în luna Iulie 1950 am fost în Drighiu la Pop Flore a cărei femeie bătrână era bolnavă de oftică: am făcut slujbă, am mărturisit-o și cuminecat-o unde m-am întâlnit cu fostul Preot Dejeu din Cosniciul de Jos și m-am spovedit la el.
Parohia Drighiu și Aleuș e administrată de Preotul Miron Victor din Nușfalău care mai trebue să meargă și în Bozieș și Boghiș. M-am gândit că atunci când plec la bolnavii din Drighiu îl ajut pe tov. Preot Miron Victor din Nușfalău, dar auzind că nu-i convine și gândindu-mă că nu-i tovărășește să-i fac supărare m-am hotărât să nu mai umblu pe drumuri de colo colo, ci să ocup un serviciu la Stat, să intru în câmpul muncii ca să pot fi de folos Republicii Populare Române.
Faptele declarate mai sus le-am făcut din 3 motive: a) ca să vin în ajutorul sufletesc al bolnavilor, b) neavând serviciu și fiind sărac am fost avizat la întreținerea foștilor mei credincioși și c) m-am gândit că nu contravin nici unei legi în vigoare.
M-am gândit de multe ori să mă prezint singur la Securitate ca să fiu scos de sub orice urmărire, să fiu pus în libertate și fiindcă sunt proletar, sau să ocup un serviciu la Stat, dar am avut mare frică, crezând că voi fi snopit în bătăi ca să fac declarații contrarii cu faptele mele.
Ca să pregătesc terenul prezentării mele la Securitate și să înlătur eventualele reclamații false, am trimis în ziua de 18 August 1950 o cerere și o declarație provizorie ca să fiu scos de sub orice urmărire.
În ziua de 19 August crt. delegatul Securității Tov. Făgăraș a venit la Marin și prin Preotul Biluca Miron m-a asigurat că la Securitate voiu fi tratat omenește și în scurt timp voiu fi pus în libertate; de aceea de bunăvoie m-am prezentat ca să fiu dus la sediul Securității, ca să fiu lămurit asupra sarcinilor ce am de îndeplinit ca cetățean al Republicii Populare Române, să-mi iau angajamentul de a mă integra total în regimul democrației populare și de a sprijini sincer toate acțiunile Partidului și a Guvernului pentru binele poporului.
Declar liber și sincer, că sunt gata să-mi iau angajamentul de a sprijini toate acțiunile Partidului și a Guvernului.
Mai declar că în viitor mă voiu abține de la orice activitate preoțească publică sau în case particulare.
Mai declar că îmi pare rău că nu m-am prezentat mai demult la Securitate; mă rog să fiu iertat de greșelile mele, pe care le-am făcut din lipsă de lămurire.
Sunt fiu de muncitor sărac și iubesc clasa muncitoare din care fac parte și îmi iau angajamentul ca în viitor să sprijinesc mai mult această clasă.
N-am casă, n-am avere, dar am în mine o forță și voință de a munci pentru binele poporului muncitor, pentru construirea socialismului în scumpa mea Patrie Republica Populară Română.
Dacă declarația mea ar fi incompletă sau mi-a scăpat ceva nedeclarat nu din rea voință, ci din uitare, sunt gata să o completez.
Aceasta îmi este declarația pe care o dau liber și sincer și pe care o semnez cu mâna proprie.
Șimleu, la 20 August 1950
Borz Ilie
fost preot gr. cat. în Drighiu
Cota: Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Penal, dosar P 5607, vol. 6, f. 34-37.
Note:
1. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (în continuare ACNSAS), fond Penal, dosar P 5607, vol. 5, f. 7; vol. 6, f. 3.
2. Florin Mărincean, „Părintele martir Ilie Borz”, în Acta Mvsei Porolissensis, XXXIV, Zalău, 2012, p. 198.
3. Femeile mai în vârstă din Bobota își mai aduceau aminte de tânărul preot greco-catolic Ilie Borz, care era foarte sfios și „nici nu îndrăznea să ridice privirea către femei” (interviu cu Cornelia Danciu, realizat în anul 2012).
4. Florin Mărincean, op. cit., p. 199; Informații obținute și de la Nicolae Manciu din Drighiu, n. 1930, interviu realizat în anul 2021.
5. ACNSAS, fond Penal, dosar P 5607, vol. 6, f. 89.
6. Ibidem, f. 89-90; episodul salvării preotului Ilie Borz de la arestare de către femei a rămas profund impregnat în mentalul colectiv și ne-a fost povestit de mai mulți locuitori din Drighiu, pe care i-am intervievat în cadrul proiectului de cercetare științifică, realizat pe Valea Barcăului.
7. ACNSAS, fond Penal, dosar P 5607, vol. 6, f. 126.
8. Ibidem, f. 108.
9. Ibidem, f. 11.
10. Ibidem, f. 89-95.
11. Ibidem, f. 117.
12. Ibidem, f. 73.
13. Vezi, pe larg, Marin Pop, „Grupuri de rezistență anticomunistă în județul Sălaj (1947-1958)”, în Acta Mvsei Porolissensis, XXXIX, Zalău, 2017, p. 273-298.
14. ACNSAS, fond Penal, dosar P 5607, vol. 6, f. 52.
15. Ibidem, f. 32-33.
16. Ibidem, vol. 5, f. 1.
17. Ibidem, vol. 1, f. 471.
