■ Am primit la redacție cartea lui Ioan Nistor, „Dariu Pop, un spirit heliadesc în nord-vestul ardelean” (Școala Ardeleană, 2025), cu o prefață de Ion Buzași și cu o postfață a regretatului George Achim. „Bine documentată și expresiv scrisă, cu un condei de poet, care știe însă să-și tempereze entuziasmul liric, când este vorba, ca aici, de o pagină de istorie literară, monografia alcătuită de Ioan Nistor este o restituire obiectivă a unui cărturar polivalent care, cu modestie și tenacitate de ardelean, cum spunea Lucian Blaga, a realizat pe plan cultural lucruri remarcabile pentru epoca sa” (Ion Buzași). „Pe Dariu Pop îl revendică mai multe județe, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj, în care a activat, dar și-a asigurat în același timp un loc în istoria culturii naționale” (Ioan Nistor). Am primit și o nouă carte de poeme semnată de Liviu Ioan Stoiciu, „Mersul lucrurilor” (Limes, 2025). Un exemplu din cartea menționată (Noi oboseli): „Iarba aia crescută pe acoperișul casei cu turn îți / arată locul unde a lăsat o urmă / vizibilă moartea, îi spune copilului. Dar nu e casă, e / biserică, nu? Acolo moartea s-a odihnit / cine știe când. Dar cămila aceea? De unde a apărut / cămila aceea cu o cocoașă și de ce nu știe / să urce în barca noastră? Care / cămilă? / Barca // e numai în închipuirea noastră și cămila / nu o vede. Dar cu barca noastră / nu putem să o trecem peste Siret? Care cămilă, / puișor? Aceea nu e cămilă, ci / o nouă oboseală. Că s-au acumulat atât de multe noi // oboseli… Îmi / e milă de barcă, mamă” (p. 17). Să nu uităm chestiunile importante. De ce scriem? Cine ne citește? Gabriel Chifu: „Așa cum am afirmat în mod repetat, nu sunt încredințat că există un public care să asigure un mediu favorizant pentru literatura de calitate. În România zilelor noastre, se citește tot mai puțin și tot mai îndoielnic. O arată statisticile: numărul celor care nu citesc nici măcar o carte pe parcursul unui an întreg este îngrijorător de mare. Și este alarmant numărul analfabeților funcțional din rândul elevilor. Sunt tot mai mulți cei care, după ce trec prin școală, nu sunt în stare să înțeleagă un enunț oarecare. Cum să mai sperăm că vor prinde sensurile unui poem de Arghezi sau de Ion Barbu? Capacitatea de concentrare a generațiilor recente este în cădere liberă, timpul cât contemporanii noștri pot urmări efectiv un mesaj (nu neapărat cu un grad ridicat de dificultate) s-a diminuat dureros” (romanialiterara.com). De acord. Din păcate. În ton, poate, cu rândurile de mai sus: „Piesa de teatru «Proorocul Ilie», pusă în scenă la Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București, a provocat un val de reacții virulente pe rețelele de socializare. Spectatorii s-au arătat extrem de revoltați, considerând spectacolul o «blasfemie» și o «rușine adusă credinței», iar unii au mers chiar până la a cere boicotarea Teatrului Național și demiterea conducerii instituției, scrie News.ro” (libertatea.ro). Voi ce credeți?
(D.S.)
■ Punctăm apariția volumului de versuri Peștele de sticlă, de Ion Cristofor, Editura Napoca Star, 2024. Placheta conține 77 de poeme scrise în puține cuvinte, tăind direct la esență. „Marea ce vine / în urma tălpilor tale, / iubito, / ți le sărută / sau își învață / copiii / micile valuri, / să umble / cum umblu și eu în urma ta / orbit de dragoste.” (Orbit de dragoste)
■ Descindere în neliniști de taină. Dialoguri literare, de Olimpiu Nușfelean, Editura Charmides, 2024. Olimpiu Nușfelean – Ce ar mai fi de făcut pentru poezie, azi? (Las întrebarea într-o formulare voit generală.) Adrian Popescu – Să o respectăm ca pe o vocație, să nu uităm că ea ne-a scos din multe rele, iar acum 50 de ani, ne-am salvat de uitarea eului nostru adânc, prin puterea sa, prin versurile lui Eminescu sau Coșbuc. Poezia a alternat cu, de multe ori, rugăciunea fierbinte, acolo unde poporul român, elitele sale, sau țăranii simpli, dar cinstiți, erau umiliți de gardieni, batjocoriți de torționari, care urau poezia, ca idealistă, reacționară, demobilizatoare. Acum, dacă am dat de bine, vorba vine, consumism, permisivitate, relativism, ea ar putea să ne adune iar, destrămați cum suntem și învrăjbiți. Dacă am vrea…
■ Testamentul din strada Nisipuri, de Șerban Codrin, Editura Ideea Europeană, București, 2024. „M-am întrebat de ce stilul epopeic l-a atras pe Șerban Codrin și cum se pot explica, de asemenea, miile de pagini de poezie scrise de el în toate formele fixe și libere, pe toate registrele, în toate mijloacele lirice posibile în Baladierul, Rodierul, Pendulierul, Casandrierul, Marea tăcere, Țiganiada. Șerban Codrin este un poet care scrie cu virtuozitate impresionantă în toate stilurile posibile – trubadurești, clasice, moderne, premoderne, postmoderne. Inventivitatea lui este fabuloasă. Gânditor profund dotat cu o gândire enciclopedică, în el trăiește și se manifestă vie forța aluvionară a poetului adevărat. Uluitor este că, deși pare prea mult, nimic nu e de prisos în Testament…, metaforele sunt curate, inedite, se mențin în ele însele cu splendoare.” (Mirela Roznoveanu)
■ Debut editorial Ca o pictură în cuvinte, de Mirela Crișan, Editura Limes, 2025. „La vârsta de 17 ani frecventam cenaclul literar «Excelsior» condus de regretatul eseist și filozof Ioan Viorel Bădică. Unul dintre colegi m-a criticat, susținând că poeziile mele sunt doar o înșiruire de cuvinte, mai precis, că în poeziile mele nu se întâmplă nimic, pentru că nu folosesc verbe. Au trecut mai bine de patruzeci de ani, dar și acum, după atâta timp, mai cred că toate aceste înlănțuiri de cuvinte, de trăiri, emoții, stări sufletești și imagini au puterea de a da viață unor «picturi în cuvinte», cu pomi zâmbăreți, primăveri ruginite, anotimpuri veștede sau veri fierbinți la țară, fără a fi necesar ca ele să se materializeze în fraze. Spre marea mea bucurie, asta a fost și părerea celorlalți, astfel încât am fost acceptată în cenaclu, iar de atunci nu m-am oprit niciodată din scris poezii.” (Mirela Crișan)
■ Numărul de primăvară 1 (111) / 2025 al revistei „Poezia” are ca temă poezia și limba. „Poezia este arta cuvintelor unei limbi. Ea nu poate exista decât în cuprinsul acelei limbi, deoarece cuvintele sunt unicele instrumente de lucru ale unui poet. Între acesta și limba în care scrie se creează o conexiune puternică al cărei fundament îl reprezintă cunoașterea în profunzime a bogăției lexicale, a rafinamentului, a subtilităților și a puterii acelei limbi de a exprima idei, sentimente, mesaje, concepte, sensuri sau simbolistici nuanțate, stilizate, inedite sau reinterpretate”, scrie Daniela Andronache în „Despre limbă, patria poeziei și a poeților”. Alți autori, poeți în majoritatea lor, cuprinși în acest număr al revistei sunt: Cassian Maria Spiridon, Coman Șova, Echim Vancea, Nicolae Mareș, Radu Scarlat, Mihaela Albu, Nicolae Silade, Cristina Rusu, Ion Pachia Tatomirescu, Mihaela Cristescu, Adara Blaga, Oana Mioara Arhip, Bogdan Pascal, Dragoș Andrei Drăghici, Marius Chelaru și o serie de poeți străini, traduși în limba română. Cronici și recenzii semnează: Marius Chelaru, Radu Șerban, Diana Dobrița Bîlea, Marius Manta, Daniel Corbu, Lucian Alexiu, Vasile Baghiu, Mircea M. Pop, Ion Codrescu, Raluca Faraon, Marina Cușa, Vasile Leonte, Toma Grigorie, Anastasia Dumitru.
(C.Ș.C.)
■ Pornind de la exacerbarea în ultimii ani a conflictelor dintre ideologii, revista „Scriptor” (numărul 123-124/martie-aprilie 2025) publică un dosar consistent, având ca temă dihotomia conservatorism – progresism. „Revista «Scriptor» își propune ca prin intermediul dosarului de față, «Conservatorism versus progresism. Puncte de conjuncție, puncte de disjuncție», să contribuie, pe de o parte, la o clarificare conceptuală – utilă oricărui demers de acest gen – și, pe de altă parte, la radiografierea acestui spectru tematic, acela al ideologiilor care ne influențează felul de a acționa și de a analiza realitățile din jur. Am contactat scriitori, critici literari, eseiști, cunoscuți în general pentru felul echilibrat de a pune lucrurile în perspectivă. De asemenea, ne-am manifestat interesul pentru felul în care progresiștii și conservatorii se privesc unii pe alții și ne-am întrebat dacă ceea ce determină segregarea ține de unele concepții solide și argumentate exprimate în spațiul public sau e vorba doar de niște etichete puse cu prea multă ușurință”, a precizat poetul Șerban Axinte, coordonatorul dosarului. Au răspuns anchetei revistei ieșene: Nicu Gavriluță, Adrian Mureșan, Senida Poenariu, Robert Șerban, Simona Modreanu, Alexandru Călinescu, Alexandru Matei, Bogdan O. Popescu, Tudor Crețu, Vasile Ernu și Radu Cucuteanu. Profesorul universitar doctor Nicu Gavriluță, sociolog și antropolog, a făcut referiri la câteva dintre diferențele majore dintre cele două ideologii: „Conservatorii continuă și astăzi să fie convinși de faptul că spiritul limbii naționale este constitutiv mentalului social al oamenilor care vorbesc nativ acea limbă. El funcționează asemenea unei «structuri care structurează». Este un fel de «dat prealabil», o «structură apriorică» de tip kantian. În acest sens, conservatorii susțin că limba română este limba în care visăm, acel spațiu intim al geografiei sacre. Pentru un progresist, limba națională este doar un simplu mijloc de comunicare cu valoare limitată (nefiind una universală). Reprezentarea progresistului asupra limbii este golită de orice conținut metafizic. Apoi, conservatorii mizează pe ideea lui Mircea Eliade privind faptul că religia este un element consubstanțial condiției umane. Homo religiosus (supra)viețuiește în fiecare dintre noi. Dimpotrivă, progresiștii exilează trăirea religioasă într-un registru al intimității personale. Pentru ei, religia este cel mult o «afacere privată». Atunci când își exhibă public crucea, de exemplu, liderii progresiști o fac în scop (exclusiv) electoral”.
■ Am primit la redacție volumul semnat de Gheorghe Marcu: „Amintirile unui polițist. Minți criminale”, apărut la Editura Axis Libri din Galați. Autorul și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, timp de peste trei decenii, și a publicat peste 25 de cărți, majoritatea având caracter memorialistic. „Subiectele acestor povestiri sunt inspirate din cazuri reale, soluționate de mine, împreună cu colegii mei cu care am lucrat când eram polițist în activitate, în aceste localități. Datorită încrederii pe care o aveam în rândul locuitorilor, în comunele unde mi-am desfășurat activitatea ca șef de post, am reușit să previn comiterea unor fapte foarte grave. În această carte prezint autorii unor asemenea fapte, deosebit de grave”, a precizat Gheorghe Marcu în cuvântul-înainte al volumului „Amintirile unui polițist. Minți criminale”.
■ În cadrul Zilelor revistei „Caiete Silvane”, ediția a XVII-a, profesorul universitar doctor Gheorghe Glodeanu și-a lansat volumul „Prolegomene la o istorie a diarismului românesc”, apărut la Editura Eikon din București. „Situată sub zodia lui Narcis, lucrarea de față mizează pe împletirea sugestiilor oferite de teoria literaturii cu cele venite din sfera istoriei literare. Drept consecință, ea conține două secțiuni distincte, inegale ca întindere. Prima parte circumscrie poetica jurnalului intim prin trecerea în revistă a mai multor lucrări de referință aparținând domeniului cercetat. Odată fixate principalele coordonate teoretice ale diarismului, partea a doua a investigației – mult mai amplă – reconstituie metamorfozele autoficțiunii în literatura română. Pe parcursul mai multor sute de pagini au fost comentate principalele ipostaze pe care le-a cunoscut jurnalul intim românesc de-a lungul timpului, de la Titu Maiorescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, până la Mircea Cărtărescu și Radu Vancu. Operele au fost analizate în ordine cronologică, o cronologie a începerii redactării însemnărilor și nu a datei publicării lor. În cazul egoficțiunilor ce străbat mai multe etape istorice distincte, s-a ținut cont de perioada reprezentativă reflectată de către autori. Fără să aspire la exhaustivitate, dar abordând lucrările de referință din domeniul cercetat, studiul de față constituie o amplă panoramă a diarismului românesc”, a precizat criticul și istoricul literar Gheorghe Glodeanu.
■ Profesorul universitar doctor Ioan N. Roșca, poet și jurnalist, prezintă în numărul 265/martie 2025 din revista „Cafeneaua literară” cel mai recent volum semnat de Mihaela Albu: „În labirintul cărților. Studii, eseuri și cronici literare”. Publicată la Editura Eikon, cartea profesoarei de la Universitatea din Craiova cuprinde studii și eseuri referitoare la literatura exilului, respectiv cronici și recenzii ale unor volume de poezie, romane, nuvele, povestiri, memorialistică, interviuri, istorie și critică literară. „Întregul volum reconfirmă faptul că poeta, prozatoarea și cercetătoarea Mihaela Albu urmează imperativul filosofului Francis Bacon din zorii epocii moderne, potrivit căruia cercetătorul trebuie să procedeze ca albina care culege nectarul din flori și îl preface în miere. De aceea, prezenta carte despre alte cărți invită și incită la lecturarea acestora prin analizele și aprecierile consistente, la obiect, prin care se recomandă și pe sine, inclusiv printr-o expunere atractivă”, a apreciat Ioan N. Roșca.
(A.-B.K.)
+ There are no comments
Add yours