Ce să-i faci nu e o întrebare, cum ar părea la prima vedere, sau la prima citire, ca să fiu mai riguros, ci o constatare a celui care intră în casă, un fel de a spune ceva celor deja ajunși la fața locului, nu poți deschide ușa unei încăperi înțesate de oameni triști, cel puțin în aparență, fără să zici câteva vorbe, nu multe, suficiente pentru a-ți anunța prezența și a saluta cumva mulțimea, să dai bună seara am putea spune că e strigător la cer, cum să fie bună când mortul stă întins pe masă, îmbrăcat în cele mai arătoase haine ale sale, purtate, când era viu, desigur, în zilele de sărbătoare, acum numai sărbătoare nu este, deși, după cum se va vedea mai încolo, poate căpăta accente sărbătorești, haine arătoase doar dacă urmașii n-au vrut să le păstreze ca vie amintire, până le vor găsi alt purtător, și numai dacă au dat curs dorinței lăsate cu limbă de moarte de răposat, această lăsare cu limbă de moarte este încălcată uneori, mai ales când e vorba de bijuterii scumpe sau de obiecte vestimentare prețioase, sper să nu mă înșel în supoziția mea, cine cunoaște astfel de situații să ni le împărtășească, așa că nu saluți nicicum, nici la venire, nici la plecare, să urezi noapte bună e strigător tot până la cer, spui Dumnezeu să-l ierte, că îl va ierta ori nu, nu te mai privește, tu te-ai conformat regulilor de conduită și obiceiurilor locului, iertarea e mai mult decât necesară, căci toți avem păcate, unul chiar dinainte de a ne naște, așadar, intri cu fața smerită, ar da bine să ai și câteva lacrimi pe obraz sau măcar ochii umezi, lacrimile fac impresie mereu, înmoaie și inimile împietrite, mai puțin a mortului, se înțelege, cauți acele cuvinte care nu supără, ba, din contră, alină supărarea și durerea, dacă există, punem asta sub semnul îndoielii, întrucât unii își arată îndurerarea doar de ochii lumii, ca să nu intre în gura ei, îndeosebi când decedatul, viu fiind, uită să dea ortul popii și supără cu existența sa agasantă și obositoare pe cei apropiați, să nu ne ferim a preciza că bucuriile, în astfel de situații și momente, trebuie să stea ascunse, altfel ar atrage oprobriul celor evlavioși și bârfele babelor nehotărâte să lase lumea asta să-și vadă de-ale ei în absența lor definitivă, să ne întoarcem, e un mod de a intra în vorbă cu cei vii, cine vorbește, Doamne apără-ne, cu morții ori e dus cu pluta, ori se dedă la înșelătorii, creduli sunt mulți, însă și disperați care și-ar da și ultimul bănuț numai să mai audă o dată vorbele persoanei dragi, trecute în rândul celor drepți, de ce sunt cei plecați drepți să caute răspuns cei interesați, Ce să-i faci, cum spuneam la început, e mai mult o constatare, rostită cu smerenie, cu amărăciune și mai ales cu compătimire, nu pentru cel dus, ci pentru cei rămași, cine pleacă pe ultimul drum e bun plecat și nu se mai întoarce să fie compătimit, așadar, cu tristețea afișată pe chip, cu glas întristat și milostiv rostești să te audă măcar cei din apropiere, Ce să-i faci.
Apoi, n-ai ce-i face, nu întârzie răspunsul celor de lângă ușă, care fie nu și-au găsit încă un partener de dialog, în priveghi, de nu faci conversație, te apucă urâtul, gândurile negre, melancolia sau, mai rău, depresia dacă știi că te găsești și tu în apropierea unui astfel de eveniment, fie au alte preocupări care să-i distragă de la cele auzite în jur, spun o rugăciune în gând, bat o carte, de bărbați e vorba, și femeile bat, dar din gură, bine ar fi să te audă stăpâna casei, stăpânul nu are cum, perindă o sticlă cu țuică fiartă și un păhărel pe la toți bărbații din priveghi, tineri sau bătrâni, e preferabil să fie mai mulți tineri și cam de aceeași înălțime, sicriul se poartă spre groapă pe umăr, e nevoie de umeri puternici, nu doar sicriul e greu, ci și praporii, trebuie brațe vânjoase ca să-i ducă până la cimitir și înapoi la sfântul locaș unde le este locul, cu atât mai mult dacă cimitirul se află, cum adesea întâlnim, pe un deal din marginea așezării, bătrâni ajung patru să poarte sfeșnicele de o parte și de alta a sicriului, două la căpătâi, două la picioare, nu vă impacientați, se acceptă și doi vârstnici, la sfeșnicele de la capul mortului, ne ținem după stăpân care nu mai prididește cu servirea băuturii, nu vă gândiți că păhărelul e mic și țuica e fiartă, băută în repetate rânduri, pahar după pahar, cum adesea se întâmplă, tăria până la urmă își face efectul, după o vreme îl și vedem, unii, cu ochii încețoșați și nostalgici, fac glume, necuviincioase ori ba, după cât de legată le e limba și judecata, uită unde se găsesc și povestesc întâmplări deocheate cu defunctul, din armată, de la muncă, de la petreceri, la început se râde pe ascuns, cu fereală, mai apoi, fără nicio reținere, cum să nu râzi dacă și feciorul răposatului, om în etate, se veselește și el, ba se veselesc și muierile, mai ales cele tinere, să stea supărate babele, au de ce, noi încă mai avem multe zile de trăit, ne e gândul nu la moarte, ci la viață, femeile servesc mai mult prăjituri și suc, hai, câteva gustă și un păhărel, două de vinars, chiar și trei, diluată cu suc horinca nu ți se urcă la cap, mai spre miezul nopții, efectul băuturii spirtoase naște imagini hilare, regret acest cuvânt nepotrivit pentru împrejurarea de față, dar e adecvat, câte unul doarme cu fruntea rezemată de sicriu, ai crede că se roagă sau suferă în tăcere dacă nu l-ar da de gol sforăiturile, altul, cum o parte dintre oameni au plecat și au eliberat marginea patului, se întinde de-a lungul și se lasă în voia somnului fără jenă, se va jena când îl va trezi stăpânul ca să-l trimită acasă și acasă, a doua zi, când se va trezi din beție, de-o fi ajuns la casa lui. Continuăm cu stăpâna, căci și ea continuă cu servirea prăjiturilor și a paharelor pline ochi cu suc de toate culorile, trece de la o femeie la alta, a încercat să-i îndulcească și pe bărbați, fără succes însă, când și când își mai încearcă norocul cu cei tineri, le întinde zâmbitoare platoul, ei refuză prăjiturile, nu însă și zâmbetul, i-l întorc cu aceeași bunăvoință, stăpâna e între două vârste, dar mai apropiată de prima, au venit în priveghi fete, neveste și, bineînțeles, bătrâne, în graiul locului, babe, acestea din urmă nu pot lipsi de la un eveniment așa de trist, nu pentru că e trist, ci pentru că e eveniment, de ce nu pot lipsi babele, ne întrebăm, ar fi mai multe explicații, le reținem doar pe primele trei, una, numai ele mai cunosc bocete și jelanii, fără bocete mortul nu e mort, a doua, să vadă câtă lume a venit în priveghi, fiind om de vază în sat, a venit tot satul, pe mine, săraca, oare câți mă vor cerca în priveghi, și să vadă de se cântă, aici cu înțeles de a plânge, fata și nurorile după cel trecut în lumea de apoi, și a treia explicație, să mai știricească una, alta, loc mai bun, iar un termen neadecvat situației, de bârfă nici că se poate, babele apar întâi, câte una, câte două dacă-s mai fricoase, și tot primele o iau din loc, le răpune repede oboseala, de la prăjituri, de la stat prea mult pe scaun, de la prea multă cleveteală, intră una, Ce să-i faci, i se răspunde, Apoi, n-ai ce-i face, cum are loc de trecut spre sicriu, se apropie de căpătâiul decedatului și începe, Vaai, vaai, cum te-ai dus și nu mai vii, Taci, lele, bine că nu mai vine, ne-ar băga în toate boalele, nu zicem noi, ci persoanele sperioase de la priveghi, Vaai, vaai, cât te-ai ostenit o viață, și te duci făr-un capăt de ață, vaai, vaai, ce ți-e omul, îi ca pomul, toată viața el rodește, pân-la urmă veștejește, vaai, vaai, ar mai fi jelit, căci mai avea multe versuri în cap pregătite, dar i s-a veștejit vocea, mai păstrează glas și pentru bârfele cu cele de etatea ei, și se duce să ocupe un loc liber, vine alta, văietăturile reîncep, Vaai, vaai, unde mergi tu, nu cântă nici cucu, și nici vântul nu mai bate, toate-s reci și toate-s moarte, e doar moarte și pustiu, fain era când erai viu, vaai, vaai, stăpâna, după ce face câteva ture cu tava de prăjituri, de care mai târziu va uita, și mâine seară e nevoie de dulce, se duce la sicriu și plânge, se vaită și ea, tare, să fie auzită din tindă și din cealaltă încăpere, satul trebuie să-i cunoască suferința, altfel ajunge de vorbă-n sat, după ce și-a arătat durerea, își șterge fața înlăcrimată cu o batistă ținută în buzunarul de la șorț și, afișând o față mâhnită, se așază lângă o nevastă trasă cu scaunul lângă sobă, Vai, săraca de mine, a murit bietul tata, am rămas orfană, Amu lasă, bine că ai bărbat, eu, mai tânără ca tine, sunt și orfană, și văduvă, No, ce te superi, am zis și eu așa, ca să intru cu tine în vorbă, uite despre ce e vorba, m-am pus lângă tine să te întreb dacă ai uitat că-mi ești datoare cu trei zile de muncă la fân, Cum trei, poate două, că mi-ai dat de Crăciun numai un picior de porc, doi metri de cârnaț și două table de slănină, Drept îi, dar oare ai uitat de ouăle de la Paști și de berbincioara cu lapte de oi, Păi ouăle nu-s o zi de lucru, iar laptele ai zis că mi-l dai în numele Domnului, să-l ai pe cealaltă lume, Pe lumea ailaltă voi avea când ți-oi mai da, am vreme până la moarte, berbincioara asta rămâne de plată, și pleacă în treburile ei, are multe de împlinit, de grăit cu bucătăreasa despre masa de pomană și câte altele, ca la mort.
Să ne grăbim un pic, căci, așa cum v-am anunțat, pleacă femeile bătrâne, e păcat să nu le ascultăm bârfele șușotite, de regulă stau grupate, așa cum stau și pe lavița de la drum în zi de sărbătoare, dar și în zilele de lucru, dacă nu plouă, e cald și soare din abundență care să le încălzească oasele, au lucrat și ele la vremea lor, acum nu mai sunt în stare, le dor toate, mai puțin limba, le-a rămas tot vioaie, bârfele, ca și bocetele, sunt după mort, soacră, tată, soț, ne dăm mai aproape de ele, le ascultăm, Auzi la ea, se vaită ca-n gură de șarpe, parcă nu știm noi cum a cătat-o și s-a îngrijit de ea, De cine, Apoi de moartă, tu ai uitat unde te afli, Aha, amu zi mai departe, Cum să nu zic, era vai și amar de capul ei, Al cui, Al moartei, iar te pierzi cu mintea, Aha, credeam că al nurorii, no, zi mai departe, Sigur că zic, așa-i cu nurorile și cu soacrele, o ținea ca pe palme, se purta cu ea ca și cu un ou roșu, Păi ziceai că nu o fost îngrijită, Nu moarta, stai și tu cu urechea și cu judecata mai aproape, moarta, adică soacra s-a purtat frumos cu nora, ca să nu mai zic câtă avere lasă după ea, sărăntoacă o venit și bogătană-i amu, nu te uita așa la mine, de noră grăiesc, am fost prietenă bună cu ea, Cu cine, Doară nu cu nora, multe mi-o mai povestit; Auzi-o cum jelește, apoi, sărmanul de el, bine că l-o strâns Cel de Sus, n-o mai încăput în casă și l-o scos în bucătăria din ocol, când și-o băgat sobă cu calorifere, unde să pună ditamai soba, în căsuța moșneagului, abia mai încăpea bietul om de grămezile de lemne dinăuntru, Nu l-o pus nimeni să le lase averea cu iscălitură, Cui i-a lăsat-o, Păi lor, la noră și la fecior, că nu mie, N-am auzit să fi făcut una ca asta, N-ai auzit tu, noi, astelalte, știm de mult; O auzi cum se dăolește prefăcuta, Vai, vai, bărbate, că te-ai dus și m-ai lăsat, Amu taci, că te-o lăsat în bună rânduială, o lucrat ca prostul să te țină ca-n puf, Vai, vai, bărbate, te duci și cui mă lași, Știi tu mai bine ca noi cui te lasă, Vai, cum să nu vărs lacrimi după tine, Apoi n-ai cum să nu lăcrimezi, că ți-ai ascuns în batistă o coajă de ceapă. Am mai trage cu urechea la cleveteală, dar ne cheamă stăpânul în odaia din spate, s-a golit și vrea să noteze, în liniște, pe hârtie bărbații din priveghi, să se consulte cu feciorul și să stabilească cine ce rol va avea în cortegiul funerar, adică la înmormântare, căci în sat puțină lume folosește această expresie, avem noroc, au venit mulți oameni, neașteptat de mulți, în ultima vreme, puțini merg în priveghi, ba au fost și morți privegheați de doi, trei moșnegi și de câteva babe, ce să faci cu ei și mai ales cu ele, a fost musai să caute bărbați la drumul mare, pe drum mulți stau de-a lela, la taclale, pe o laviță ori pe terasele mici scoase pe trotuar în fața unor cafenele, nu le poți reproșa, e mai plăcut în aer liber decât la mort, în miros de lumânări arse, până vor muri ei poate se va reveni la normal, adică așa cum era odată, dacă nu, neduși la groapă n-or rămâne, nimeni nu are lipsă de un cadavru în casă timp îndelungat, mai nou se transportă cu carul mortuar, însă tot e nevoie de bărbați la sicriu, mașina nu intră în biserică și nici nu lasă sicriul în groapă dacă ajunge, din cauza troienelor, până sus, în cimitir, dar dacă dați două sute de lei de căciulă, pentru câteva ceasuri lăsăm terasa și lavița, venim, cam atâta costă un bărbat la dus, cine vrea poate face un calcul, crucea, steagul, opt, zece prapori, doar șase au cei sărăntoci, opt la sicriu, doi la sfeșnice, coroane, de s-au strâns, le mai cară gratis copiii ori femeile, prin urmare e ceva cheltuială, de data aceasta, e de bine, adică e bine că a venit multă lume, au căsașii de unde alege, pot folosi chiar doisprezece prapori, numai că pentru asta e necesar să coboare doi din podul bisericii, nu-i o problemă, te urci, îi iei și cobori, însă sunt dintre cei vechi, fac notă discordantă cu praporii noi, rămânem, așadar, la zece, să nu credeți că la trecerea convoiului nu numără nimeni praporii și bărbații de la sicriu, unele femei stau de-a lungul drumului doar cu acest scop, la sicriu doi tineri vor fi de rezervă, dacă doi nu pot pleca de la serviciu, unul e polițist, celălalt e pompier, șeful e înțelegător, însă poate au o intervenție undeva, nu vezi câte accidente se produc, câte furturi și spargeri, câte case și acareturi iau foc, la cruce punem un nepot de-al decedatului, are destui, doar că pui pe unul, se supără altul, copiii ca și copiii, îi mai împaci, însă ce te faci cu părinții, și al meu era în stare să ducă o biată cruce de lemn, supărarea ține și de orgoliu, și de ștergarul legat de cruce, va fi al celui care o poartă, singura soluție e să o ducă toți nepoții pe rând, avem atâtea ștergare, că trebuie câte unul la fiecare bărbat pus la dus, sunt, stăpâna a țesut ștergare de moarte la toți viii din familie, cam asta ar fi, în ultima seară de priveghi, fiecare va fi încunoștințat cu misiunea avută la îngropăciune.
Stăpâna nu pierde vremea, adună lucrurile împrăștiate, face o curățenie sumară, se va osteni mai mult mâine, toate acestea nu înainte de a stabili cu bucătăreasa ce feluri de mâncare va găti pentru masa de pomană, pot face multe, că multe alimente s-au strâns la mort, vin vecinele și neamurile cu daruri, fiecare aduce câte ceva, o găină, de regulă care nu se mai ouă ori e bătrână, e numai potrivită, cu toții știm că găina bătrână face zeama bună, un litru de ulei, un pachet de margarină, untul e scump, unul de făină de grâu, orez, zahăr, slănină, se pune în sarmale, picioare de porc afumate, pentru răcitură, dacă gazda se îndură să renunțe la ele, ouă, acestea din urmă se adună cele mai multe, nu e înmormântare la care să nu prisosească ouăle, omletă nu se servește de pomană, sunt necesare pentru cozonaci și prăjituri, cu toate acestea multe rămân, te scapi de ele numai dacă în scurtă vreme au loc câteva înmormântări și nunți la care ai obligații, așadar, se umple cămara cu de toate, bucătăreasa, căreia sătenii îi spun socăciță, are din ce prepara mâncăruri gustoase și variate, ce variate, tot supă de găină cu tăiței și sărmăluțe cu friptură se vor găti, câte două, trei sărmăluțe de persoană, nu e puțin, o sărmăluță e mare, după cât e frunza de varză, poate din acest motiv se numește gălușcă, dacă întrebi o babă întoarsă de la pomană au fost bune sarmalele, îți va răspunde, nu știu, maică, de astea nu ne-or dat, dar găluștele, cam unsuroase, ori cam uscate, însă n-or fost chiar rele, e greu să intri în voia tuturor, mai ales a unor babe acrite de viață. Până la ziuă mai sunt puține ceasuri de somn.
Ce să-i faci, Apoi n-ai ce-i face. Rămâne întrebarea, oare scurtul dialog face referire la mortul de pe masă ori la moșneagul care, amețit de băutură, clipocește cu fruntea lipită de sicriu.
