Etnolog cu reale valențe de cercetător al tradițiilor populare, Menuț Maximinian ne invită într-o călătorie magică prin lumea satului românesc din Ținutul Bistriței și Năsăudului, rememorând obiceiuri și datini străvechi legate de sărbătoarea Paștelui.
Convins că multe tradiții își pierd treptat vigoarea de altădată și se retrag pe rafturile bibliotecilor și ale arhivelor, etnologul Menuț Maximinian se apleacă cu acribie asupra acestui fenomen sufocat de „procesele alerte ale mondializării culturale”. În semn de înaltă apreciere pentru curajosul său demers, autorul a primit binecuvântarea Părintelui Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, iar Cuvântul introductiv al cărții este semnat de academician Sabina Ispas, care spune că „volumul lui Menuț este un act cultural generos prin care sunt consemnate și publicate tradițiile românești din Ținutul Bistrița-Năsăud”.
Autorul se dovedește un cercetător iscusit, adună povești și informații despre tradițiile pascale direct de la sursă, stă de vorbă cu numeroși informatori, în general cu bătrânii vetrelor năsăudene, ne conduce la el acasă, pe Valea Țibleșului, cutreieră V. Someșului, a Sălăuței și a Șieului, poposind în 22 de sate, apoi selectează și sistematizează materialul primit, folosind metode specifice etnologiei și pune în tiparul gândirii sale semnificația fiecărui segment al evenimentului. Îmbracă în haina culorilor fotografice momentele importante ale evocării pascale.
Cartea are două părți bine așezate în structura ei ideatică: una religioasă cu referiri la sărbătoarea Paștelui în tradiția bisericii și, una folclorică, așa cum a conceput-o omul din popor, simplu, dar cu o mare încărcătură sufletească. Fin și delicat observator al detaliului, bazat pe o temeinică ținută științifică, Menuț Maximinian ne dezvăluie semnificația fiecărui element tradițional care definește sărbătoarea Paștelui.
Pe lângă cercetarea directă în teren, el valorifică textele biblice și documentele de specialitate așezându-le într-un tot unitar. Cel dintâi capitol al cărții, intitulat „Privind spre Cerul Bucuriei” este un minunat eseu despre zona etnografică și folclorică a Țării Năsăudului. Intrarea în calendarul specific al sărbătorii o face printr-o prezentare teologică a „Floriilor”, având ca îndreptar textele biblice, mărturisirile unor preoți și informatori din satele cercetate. De pildă, prof. dr. Remus Rus afirmă că: „Folosirea în cult a salciei nu este doar o simplă acomodare la mediu, ci își are bogăția ei, funcția ei simbolică în viața rituală a Bisericii creștine”.
Legat de Duminica Floriilor, sau Duminica Stâlpărilor, cum mai este cunoscută în popor, etnologul Menuț Maximinian culege obiceiuri specifice, practicate în diferite localități: la Posmuș, băieții și fetele adună în ajunul sărbătorii mâțișoare de salcie care vor fi sfințite de preot și duse apoi acasă, pentru a fi plantate în grădină, pe holdele semănate, pe morminte, în grajduri, sau puse după icoane. Scopul este de a feri locul respectiv de grindină, trăsnete, inundații; la Dumbrăvița, ramurile de salcie sfințite sunt utilizate și pentru vindecarea unor boli. Interesante obiceiuri legate de Paști sunt semnalate la Figa, Chiuza Reteag, Sângeorz-Băi, Târlișua și Sebiș.
Un capitol foarte bogat în informații ritualice este cel al „Săptămânii Patimilor”, care cuprinde un calendar exact, în care fiecare zi a acestei săptămâni își are menirea ei. În lumea satului, lunea și marțea sunt zile dedicate curățeniei în casă și în curte pentru a alunga „frigul și urâciunea” din orice cotlon. Miercurea este ultima zi când se poate munci la câmp, iar femeile nu au voie să toarcă. În Joia Mare sau Joia Patimilor are loc Denia, care recapitulează istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină și continuând cu prinderea lui Iisus în grădina Ghetsimani și condamnarea lui de către Sinedriu.
Din punct de vedere al pregătirilor pentru sărbătoare, joia se înroșesc ouăle, se fac pasca și cozonacul, care în ziua de Paști vor fi duse în fața altarului pentru a fi sfințite de către preot. În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă rememorăm aducerea la judecată, batjocorirea, schingiuirea, răstignirea, moartea și îngroparea lui Iisus. Sâmbăta Mare este ziua în care trupul Mântuitorului se odihnește în mormânt și la miezul nopții are loc Învierea. De obicei, în această zi se sacrifică mielul, care este simbolul lui Iisus în tradiția creștină. Duminica Paștelui este cea mai frumoasă și mai bogată zi în tradiții creștine și obiceiuri populare, „în care mirosul de tămâie se amestecă cu cel al aromelor și miresmelor cămărilor și caselor gătite de praznic”. Hristos moare și învie în fiecare an de Paști, răspândind lumină și bucurie în sufletele noastre.
Firul cursiv și atractiv al cărții continuă cu evocarea evenimentelor creștine care urmează marii sărbători: Săptămâna luminată, Izvorul Tămăduirii, Duminica Tomii, Paștele Blajinilor, Înălțarea Domnului (Ispasul).
Prin această carte, Menuț Maximinian se dovedește un etnolog experimentat, un cercetător angajat în misiunea de a reînvia tradițiile noastre aflate pe muchia unei permanente schimbări.
+ There are no comments
Add yours