Dănuț Pop, Între „libertatea conștiinței” și regimul comunist ateu. Câteva aspecte privind cultele neoprotestante din Sălaj

– Câteva aspecte privind cultele neoprotestante din Sălaj –

„Caiete Silvane”, atât de apreciata revistă de cultură a județului Sălaj, a găzduit în paginile sale multe studii referitoare la cultele religioase din această parte de țară. Între ele, cel datorat lui Alexandru-Bogdan Kürti, publicat în patru numere consecutive ale revistei (iunie-septembrie 2020), sub titlul „Deservenții de culte în vizorul Securității”, se distinge nu doar prin exprimarea clară și sintetică, ci și prin tematica abordată. Folosindu-se de documente ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, autorul surprinde mijloacele și metodele folosite de Securitate în supravegherea și oprimarea personalului tuturor cultelor, permise sau interzise, din Sălaj, în perioada 1948-1989.

Securitatea nu era însă singura instituție (deși era cea mai temută!) care avea ca sarcină controlul activității desfășurate de cultele religioase. În documentele păstrate la Arhivele Naționale Sălaj sunt cuprinse, în diferite fonduri și colecții, alte importante informații referitoare la activitatea cultelor ce își desfășurau activitatea aici. În studiul de față, așadar, poate și ca o posibilă completare a celui mai sus amintit, vom încerca să surprindem relația statului, reprezentat de această dată prin „împuternicitul de culte pentru județul Sălaj”, cu cultele neoprotestante, considerate ostile comuniștilor, în primii ani după reînființarea județului Sălaj, relație văzută și din perspectiva bisericii ortodoxe.

După cum se știe, în februarie 1968 reapar pe harta țării județele. Se revenea, astfel, la tradiționalul sistem administrativ românesc. Fostele raioane și regiuni, create în 1950 după model sovietic, au predat „împuternicitului de culte” al fiecărui județ documentele referitoare la cultele religioase.

Ce era, însă, acest „împuternicit” și ce sarcini avea de îndeplinit? Să spunem, pentru început, că încă din 1945 Ministerul Cultelor avea în componență un corp de „inspectori”, având ca atribuție principală supravegherea și controlul cultelor și asociațiilor religioase. Un decret din 1948 transfera aceste atribuții unor „delegați speciali”, iar un altul, din 1956, crea o direcție numită „Împuterniciți-Corp Împuterniciți”. Apoi, în 1968, „corpul de împuterniciți”, acum din cadrul Departamentului Cultelor (departament înființat în 1957, în subordinea directă a Consiliului de Miniștri), a primit, și el, la fel ca țara, o nouă organizare.

Acești „împuterniciți” au o autoritate extinsă asupra cultelor. Ei reprezintă statul și impun politica acestuia în domeniu. Primesc în audiență conducători ai cultelor și simpli credincioși, propun pedepse pentru „abateri”, fac controale, amenință, inspiră frică.

Sunt schimbați des, mutați dintr-un județ în altul, pentru a nu-și crea multe relații într-un loc. Astfel, împuternicitul pentru județul Sălaj este, în 1968, Iosif Albușan. Apoi, la începutul anului 1969 apare Tudor Stan ca „împuternicit principal județean”, iar în septembrie 1970 este numit Gheorghe David în această funcție.

Activitatea unui împuternicit se desfășura în baza unui plan de muncă anual, împărțit, apoi, pe luni și zile. În cel puțin două duminici din lună trebuia să se deplaseze la unități de cult din județ, iar două duminici erau „destinate supravegherii slujbelor religioase ale cultelor din orașul de reședință al județului”². Ținerea evidenței complete a tuturor cultelor, precum și întocmirea fișelor personale ale „deservenților și a personalului respectiv de culte”, erau tot în sarcina lui³.

Cum arăta un astfel de plan? De exemplu, în luna februarie 1970, împuternicitul Tudor Stan își stabilea ca obiective: întocmirea unui număr de patru informări despre pastorii baptiști din Sălaj; depistarea comunităților neoprotestante care desfășoară activitate prozelită, fac botezuri clandestine sau deplasări în alte localități; supravegherea manifestărilor religioase la toate cultele, în special la neoprotestanți ș.a.m.d.

Toate constatările făcute în urma controalelor efectuate trebuiau transmise Departamentului Cultelor, cu mențiunea că aceste informații puteau fi date și altor instituții ale Statului, ca Miliția, Tribunalul, Procuratura ș.a., doar cu aprobarea amintitului departament. Iată o parte din raportul întocmit:

„10 februarie 1970, în localitatea Ip: …biserica baptistă din localitate ține adunări și duminica după masa. Aceștia țin în fiecare seară adunări cu tineretul unde în special /cu instrumente muzicale/ fac repetiții în scopul atragerii tineretului. În scopul înlăturării acestei abateri pentru viitor am stat de vorbă cu responsabilul local căruia i-am atras atenția că acest program nu intră în reglementare și să-l elimine din program; în biserica ortodoxă totul este Greco-catolic, de la icoane, la evanghelie, cărți de strană etc. Preotul este un element tânăr, 28 de ani, dar nu a făcut nimic pentru a crea cât de cât o atmosferă de ortodoxie. Am stat de vorbă cu protopopul Andreescu Mircea căruia i-am atras atenția asupra acestui lucru și am cerut să ia măsuri pentru a îndrepta lucrurile.

În comuna Plopiș, jud. Sălaj, medicul uman de circă nu lucrează sâmbăta fiind Adventist de ziua a VII-a. Organele locale au luat măsuri împotriva sa, dar el a declarat că este în stare să se sinucidă că nu este lăsat să-și serbeze ziua de sărbătoare a cultului. Am stat de vorbă cu responsabilul cultului – un bătrân bolnav – care făcea medicamente din buruieni pentru reumatism. A spus că face numai pentru el, dar nu l-am crezut și am atras atenția autorităților să-l urmărească”.

Și încă un exemplu, din același raport: „în data de 14 februarie am revenit în Zalău unde în după-masa zilei am supravegheat slujbele religioase la cultele neoprotestante care cuprind cultul Penticostal, Baptist și Adventist. Am participat la toate cultele, dar nu am constatat nimic deosebit. Deși nu sunt cunoscut în oraș, acestea nu au făcut abuzuri în afară de slujbele obișnuite”⁴.

După prezentarea activităților din fiecare zi, încheia cu câteva concluzii: „Spre deosebire de județul Cluj unde relicvele /icoane, cruci, busturi/ s-au subțiat, în județul Sălaj ele persistă tot așa cum a fost pe timpul existenței cultului Greco-catolic… Cultele neoprotestante desfășoară în mod intens activitate prozelită. Este necesară o intervenție energică pentru frânarea acestui elan dăunător”⁵.

Într-adevăr, multe parohii sălăjene nu s-au împăcat cu trecerea forțată la ortodoxie. Preoții nu făceau „totul” pentru înlocuirea „relicvelor greco-catolice”, cum repetat li se cere, pentru că, spun ei, „credincioșii se opun”. Iată, spre exemplificare, un fragment din raportul de activitate pe semestrul al II-lea din 1969 al împuternicitului de culte: „preoții nu au nici un interes să facă acest lucru, mai ales că în majoritate sunt foști gr.cat. Scoaterea din biserici a icoanelor fostului cult gr.cat., a relicvelor, cruci cu sfinți, dar mai ales a tablourilor Sf. Anton și a Mariei Tereza, atrage nemulțumirea credincioșilor acestui fost cult, care în multe cazuri în această situație refuză să mai finanțeze completarea salariului pentru preot”⁶.

Uneori prin simple adrese, alteori prin „note de sarcini”, „împuternicitului de Sălaj” i se cere să culeagă date și să întocmească informări care să cuprindă „forme noi de manifestare a prozelitismului la cultele neoprotestante”. Iată ce scria el, despre această sarcină, în același raport de activitate: „Dar munca cea mai grea ce mi-a revenit în acest timp a constituit-o activitatea cultelor și în special a cultelor neoprotestante care în majoritatea lor sfidează orice îndrumări date pentru respectarea reglementării religioase și a încetării activității de prozelitism… Aceștia constituie un pericol și dintr-un alt punct de vedere. Majoritatea familiilor neoprotestante au peste 5 copii, pe când cele ale cultelor istorice – cu toate măsurile restrictive de întrerupere a avorturilor – nu depășesc 2-3 copii. Peste câteva generații aceste culte vor deveni majoritare în țara noastră”⁷.

Preoților ortodocși, direct interesați în combaterea prozelitismului neoprotestanților, li se solicită, în cadrul unor „ședințe administrative”, să transmită date în legătură cu toate cultele neoprotestante existente în parohie, inclusiv despre cum se face prozelitism de către acestea⁸.

Situațiile referitoare la această problemă, întocmite de preoții ortodocși, s-au păstrat pentru aproape toate localitățile județului. Unele informări poartă denumirea de „raport”, altele de „situație” sau „referat”. Sunt situații nominale în unele cazuri, de sinteză în altele și sunt datate, aproape toate, martie 1969.

Vom aduce în fața cititorului doar câteva exemple, nu înainte de a spune că sunt sate fără nici un credincios aparținând cultelor neoprotestante, legale sau nu, ca Aluniș, Ceaca, Cuciulat, Glod, Vălișoara etc., dar și altele în care sunt mulți neoprotestanți, ca, de exemplu, în Brebi, unde, „din 350 familii, 170 sunt neoprotestante: 136 familii baptiști, 30 familii spiritiști și 4 familii martorii lui Iehova”⁹ sau Jac, unde baptiștii sunt 45 de familii cu 173 suflete, iar penticostalii 40 de familii cu 140 suflete.

Iată cum sunt văzuți și caracterizați baptiștii și ce metode de prozelitism foloseau. În parohia Căpâlna exista doar acest cult, recunoscut legal în România încă din perioada interbelică. Raporta preotul: „Din acest cult fac parte un număr de 21 familii, cu 78 de membri. Locul lor de adunare este biserica baptistă, unde se adună Duminica între orele 8-14 și după-masa între orele 18 și 20. Au ca predicator pe un tov. din Ileanda. În timpul săptămânii se adună în unele după-mese, când fac exerciții cu instrumentele ce formează fanfara, ca mandoline, viori, acordeon etc. … Agitația și mobilizarea la biserică o fac unii dintre ei, care merg din casă în casă chemând pe oamenii noștri la biserica lor, întrucât au fanfare și predicator străin. Aceste acțiuni se repetă de mai multe ori pe an. De mai multe ori invită cetățeni din alte sate și sunt și ei invitați în alte sate”.

În Marca, cultul baptist, tot singurul din comună, număra 46 de familii, cu 195 de suflete. Baptiștii aveau propria lor „Casă de adunare”, autorizată. Faptul că pe frontispiciu era scris „Biserica baptistă”, crede preotul, era un „mijloc de atragere”. Fanfara lor, folosită în interior iarna și pe timp nefavorabil, iar vara în curtea bisericii, era „mijlocul favorabil pentru atragerea parohienilor noștri la adunările lor… Pentru prozelitism, mai folosesc citate din biblie, răstălmăcite în favorul lor…”.

În Agrij, aproape la fel: „În Agrij nu avem alte culte decât cultul Baptist cu un număr de familii 13, iar suflete 28… Metoda cea mai frecventă e că umblă pe la casele credincioșilor invitându-i insistent să meargă la adunările lor că vine frate x, y. De jenă unii credincioși au mers și poate merg, cei ce au mers o dată și merg, nu-i mai lasă – întruna îi bat la cap până omul nu mai știe ce să mai creadă – că zic ei la noi e și cald, nu frig ca la biserică… Se deplasează din sat în sat la anumite adunări…”.

Iată acum și cultul penticostal. În parohia Meseșenii de Sus, cultul penticostal cuprindea 49 de suflete. Aceștia, scrie preotul, fac propagandă, încearcă atragerea altor credincioși la cultul lor. Cum o fac? „Ei, deși trăiesc pe acest pământ, sunt mântuiți, au darul prorociei, și toți care vor să îi imite trebuie să se debaraseze întâi de tot ceea ce este pământesc și apoi vor putea primi alte daruri, de ex., vorbirea în limbi”. Au magnetofon, iar copiii lor nu participă la activități școlare sau programe artistice în duminici și sărbători, „orice ar fi”. „Prozelitismul lor se manifestă ori de câte ori vin în contact cu credincioși ortodocși. Ba încearcă a-i ademeni la cultul lor și pe unii membri din conducerea C.A.P.-ului, însă fără rezultat până la această dată…. Ceea ce-i face pe mulți să-i asculte și să-i urmeze e curiozitatea și mai ales masca sub care se ascund. Pretind că cei ce fac parte din cultul lor după un anumit timp au darul vorbirii în limbi și sunt plăcuții – aleșii – lui Dumnezeu, fiind mântuiți încă în viață fiind”.

Preotul din parohia Fodora, cu filiile Dobrocina și Chizeni, insistă și el în raportul său asupra metodelor de atragere folosite de penticostali. Numărul lor era destul de mare, mai ales în Fodora, unde erau 35 de familii cu 201 suflete. Se adaugă Dobrocina cu două familii și 10 suflete și Chizeni cu trei familii și nouă suflete.

Care erau aceste metode? Prima era „aceia că se apropie de cei bolnavi spunându-le să se integreze în cultul lor, iar ei prin rugăciunile lor o să-i facă sănătoși… rugăciunile lor s-au dovedit a fi fără putere de vindecare… O altă metodă este că ei spun că numai ei se vor mântui, iar noi vom arde ca miriștea. Deci ei cheamă pe toți să se pocăiască și prin aceasta înțeleg să treacă la cultul lor, că numai așa se vor mântui… Altă metodă este promisiunea că vor fi ajutați să-și facă casă, grajd etc. numai să treacă la ei. Tineretul este influențat în sensul în care fetelor li se spune să meargă la ei că le va da câte un fecior, iar băieților le spune să vină că au fete frumoase. Influența lor este și prin fanfara lor care este compusă din acordeoane și chitare. Melodiile lor sunt asemănătoare, iar uneori identice cu melodii populare, muzică ușoară, tangouri, valsuri, cărora le dau un text religios pe care îl cântă cu toții tropotind din picioare. În plus, faptul că prezbiterul lor principal este morar, că pe la moară trec aproape toți sătenii, poate sta cu cine vrea de vorbă în sens propagandistic. Luptă împotriva unor învățături ale B.O.R. ca Sf. Cruce, icoane etc. făcând propaganda că toate sunt idoli. Nu folosesc radioul, nici televizorul, însă știu că s-au interesat mult să-și poată procura un magnetofon… sunt bine informați cu tot ce se întâmplă în lume, cu toate evenimentele. Profitând de unele evenimente de încordare internațională le folosesc în scop de propagandă… Conducătorii cultului penticostal împreună cu credincioșii lor sunt potrivnici tuturor activităților culturale care au loc la cămin. De aceea tineretul lor este influențat să nu participe la nici o activitate culturală, de fapt nici nu participă. Sunt împotriva cinematografului indiferent ce film educativ ar rula, ei nu participă la nici una deoarece toate acestea sunt lucruri lumești, iar ei nu sunt din această lume…”.

În Cozla erau 54 de penticostali în total. Aici sunt integrați în comunitate, lucrând împreună cu toți ceilalți, copiii lor frecventau școala, „și nu se feresc de la nici un program intern al școlii”. Nu se sustrag de la votări, nu foloseau magnetofonul sau filme în programul lor de rugăciune. Au îmbrăcăminte asemănătoare cu a celorlalți credincioși, copiii lor se îmbracă în costume naționale. „După părerea mea, până în prezent, sunt foarte pașnici, neavând încă conflicte cu ei, ci din contra, participă la anumite înmormântări pe care le am în parohie și ca preot sunt foarte respectat de ei”.

Câteva cuvinte și despre adventiști. În filia Cliț, din parohia Băbeni, erau două familii, cu 10 suflete. Metodele lor de atragere? Iată-le, așa cum sunt prezentate de preotul ortodox: „Pe orice cale arată credincioșilor că legea lor este adevărată; nu mănâncă nici un fel de carne zicând că este spurcată, nici nu beau nimic, iar sâmbăta nu pun mâna pe nimic… se adună la casa de rugăciune spunând că credința lor este adevărată, pe ceilalți care nu sunt de legea lor îi consideră spurcați… copiii lor sâmbăta nu merg la școală și nici nu scriu”. În Brâglez existau două familii de adventiști, „cu 10 suflete în total. Nu s-au sustras de la vot, copiii lor nu iau parte la activități culturale, nu combat buna stare, ci sunt cei mai eleganți și luxoși din parohia mea”.

Între cultele interzise, cu activitate în județ, amintim, mai întâi, „Oastea Domnului”. În Buciumi „Oastea Domnului” avea, în 1969, 29 de membri. „Șeful cel mai înalt în grad al ostașilor se spune că ar fi un oarecare Dorj (Dorz – n.r.) Traian”, scria preotul, nominalizând toți membrii din sat. „Ostașii se adună, nu într-un loc anume stabilit, ci pe la casele lor, pe rând și cât mai variat. De ex., Duminica după masa țin două ședințe, dar în două case diferite… învață și folosesc cântări absolut străine de cele ale Bisericii ortodoxe, dar asemănătoare cu cântările celorlalte secte. Textul cântărilor este axat pe învățătura lor greșită despre bucuriile lumii. Din acest motiv textul și melodiile sunt triste și îndeamnă la renunțare și melancolie. Până în prezent Oastea nu administrează taine, deci sacramente. Ei își botează copiii la biserica ortodoxă, se cunună tot acolo, și-și înmormântează pe cei repausați după ritul ortodox… Ostașii de aici sunt vizitați de frați din alte sate, din Bozna, Ugruțiu, Răstolț, iar cei de aici merg până în Șoimeni (jud. Cluj), Ugruțiu, Răstolț ș.a. … Părerea mea este că ostașii sunt organizați, căci altfel n-ar fi atât de disciplinați în participarea la adunări, plecarea lor în misiune până departe (Șoimeni, jud. Cluj) nu poate fi întâmplătoare, căci acolo îi așteaptă altă adunare bine pusă la punct și avizată din timp. Faptul că acești sectari au material de propagandă (broșuri, magnetofon etc.) este un indiciu că undeva au o autoritate care-i conduce și îndrumează toată activitatea lor”. Amintește preotul și că în Bodia erau „11 ostași, care colaborează bine cu cei din Buciumi”.

În Poiana Blenchii „în trecut, Oastea Domnului avea vreo 50 de membri, dar în anul 1959 șeful lor din sat… a fost arestat pentru aceasta și condamnat la patru ani de închisoare. De atunci n-au mai făcut adunări și în general se comportă ca buni credincioși ai bisericii ortodoxe”. Pomenește și de câțiva „străini” de sat, care i-au vizitat pe ostașii Domnului în trecut, dar care, i-au îndemnat să meargă la biserică, „să fie buni credincioși ai bisericii ortodoxe, căci Traian Dorz – pe care îl consideră șef – nu vrea să se rupă de biserica ortodoxă”.

Martorii lui Iehova, alt cult interzis, are și el adepți în județ. Astfel, în Peceiu, unde sunt nouă familii de martori, erau folosite astfel de metode de atragere: „merg pe la case și chiar pe cale, întâmplător, încep să vorbească de semnele vremilor, profețind sfârșitul lumii, mergând până acolo încât au fixat data precisă: 1970… Locul exact unde se adună nu am, pe la casele lor sau merg răzleți pe la case de credincioși… Toți fac pe șefii, predicând fiecare și tălmăcind… au radio doar doi, trei. Nu am putut afla dacă-l folosesc pentru a asculta posturi străine pentru a folosi informații ca propagandă… Umblă destul de bine îmbrăcați și poartă podoabe”.

În Sâg erau „42 de suflete” de iehoviști. Desfășoară, scrie preotul, „activitate antistatală. Acești sectari, precum se constată, și-au luat avânt și ei trebuie stăviliți cu toate mijloacele cuvenite și eficace. Și noi vom da și înainte tot concursul necesar pe teren spiritual, moral și social întru respectarea Statului și Patriei noastre scumpe”.

În parohia Românași, conform preotului ortodox, „cele nouă persoane din acest cult se duc de la o casă la alta, atacă preoțimea, biserica și orânduirea de stat”, în timp ce preotul din Benesat caracteriza „secta martorilor” ca „periculoasă… cea mai mare dușmană a Statului și bisericii… pentru ei toți trebuie să piară numai ei să trăiască… au răspândit broșuri trimise cu vagoanele din America”.

Directoarea școlii din Bogdana, membră a PCR, fiica unei familii de martori, împărtășea, după părerea preotului, ideile acestora, consemnând cuvintele adresate de aceasta mamei unui copil ce dorea să urmeze Seminarul teologic: „Băiatul dumneatale vrea să se facă preot, să trăiască prin înșelăciuni? Preoții sunt niște șarlatani, mincinoși și înșelători. Trăiesc din munca altora. Mai bine să-și aleagă o meserie, să trăiască după munca lui, nu pe spinarea altora. În societatea noastră peste câțiva ani nu vor mai exista preoți. Biserica va dispărea și atunci să nu-i pară rău că s-a făcut preot. Oamenii vor ajunge să înțeleagă odată că a fi un bun credincios nu înseamnă a crede în preoți și a asculta de ei. Credincios poți să fii și fără preoți și fără biserică”.

Erau și alte culte interzise. În Sânpetru Almașului, preotul, după ce nominalizează cei 15 „studenți în biblie” din sat, îi caracterizează, pe unii, astfel: „cetățeni nesupuși, dezechilibrați, cu moravuri ușoare”, „femeie guralivă și nervoasă”, „are tulburări mintale, este schizofrenic”, „nepăsătoare și bolnavă de nervi”, „femeie obraznică, adulteră, se ceartă cu vecinii și cu toți care o învață de bine… Aceștia nu au conducător bine stabilit. Țin adunările de capul lor… Se adună Sâmbăta seara, Duminica pe la orele 18-20. Unii merg și prin satele vecine, la înmormântări… Ei n-au mare influență asupra credincioșilor ortodocși, cu toate că folosesc cuvinte jignitoare și ironice împotriva preoților. De exemplu: Nu te mântuie preotul, nici prescura, nici crucea, nici icoanele. Sunt chipuri cioplite (idoli). Susțin că sfârșitul lumii este aproape. Acești sectari nu sunt sinceri și dacă sunt întrebați de autorități, ei mint zicând că nu aparțin nici unui cult, adică vor să spună că ei sunt atei. În realitate, ei activează contra Bisericii ortodoxe și contra legilor statului nostru”²⁵.

În Meseșenii de Sus erau 16 suflete de „nazarineni”. „Și aceștia urăsc petrecerile și orice manifestări culturale… se adună de obicei în duminici și sărbători în Stârciu – jud. Sălaj – unde sunt mai numeroși, dar își schimbă mereu locul de adunare. Și nu precupețesc nici oboseală, nici riscul spre a se putea întruni. În cuvântările lor nu încetează de a-i avertiza pe oameni – când au ocazie – că sfârșitul lumii e aproape… Referitor la cultele neoprotestante mai sus amintite, vreau să relatez că venind în contact cu ele, aducând vorba că odată ce au curent electric ar fi bine să-și cumpere și radio, afirmă, cel puțin față de mine, că nu-l leagă pe Satana în casă”.

În Dolu (comuna Zimbor) nu erau culte neoprotestante recunoscute legal. Câțiva săteni făceau însă parte din „secta Mileniștilor”. Preotul scria: „Credincioșii cultului milenist se adună câteodată în săptămână în ascuns la câte-o casă pe care o stabilesc înainte unde își desfășoară cultul lor, dar când prind de veste că este cineva străin în comună se împrăștie”. Mai scrie despre ei că nu sunt membri de partid, că nu fac propagandă pentru atragerea de noi membri, nu fac separatism, nici deplasări în alte localități, nu au fanfare și nu organizează manifestări publice”²⁶.

Situația cultelor neoprotestante în primii ani de după reapariția județului pe harta țării, după cum am putut vedea din aceste foarte puține exemple, este aproape aceeași peste tot. Toate au fost considerate, indiferent de statutul lor legal, o amenințare la adresa regimului ce dorea impunerea „ateismului științific”. Atitudinea lor de nesupunere, anticomunistă, relațiile cu străinătatea în unele cazuri, au dus la permanenta lor urmărire, la presiuni asupra lor din partea aparatului de partid și de stat. Au rezistat și chiar sporit numeric, în ciuda tuturor obstacolelor, pentru că vorbele pastorului baptist Thomas Helwys, scrise regelui Angliei, Iacob I, în 1612, rămân valabile oricând, sub orice regim politic: „Regele este un om muritor, și nu Dumnezeu; de aceea nu are nici o putere asupra sufletelor nemuritoare ale supușilor săi… Religia este o problemă între om și Dumnezeu”²⁷.

Note

1. Vezi: Constituția din 1965, art. 30: „Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România. Oricine este liber să împărtășească sau nu o credință religioasă. Libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează și funcționează liber”.
2. Arhivele Naționale, Serviciul Județean Sălaj, fond: Departamentul Cultelor Sălaj, dosar 4, f. 17 (în continuare ANSJ Sălaj).
3. Idem, dosar 1, f. 15.
4. Idem, dosar 5, f. 30-31.
5. Ibidem, f. 33.
6. Ibidem, f. 40.
7. Idem, dosar 5, f. 40-41.
8. Idem, dosar 3, f. 92.
9. Ibidem, f. 191
10. Ibidem, f. 197.
11. Baptismul s-a răspândit, în secolul al XIX-lea, în Europa, inclusiv în România. Ei admit doar Scriptura, nu și tradiția, și pun accent pe botezul oficiat la majoratul religios, comportând imersiunea, vezi: Dicționar enciclopedic, vol. I, A-C, ed. Enciclopedică, București, 1993.
12. ANSJ Sălaj, fond cit., dosar 3, f. 112-113.
13. Ibidem, f. 242.
14. Biserica Penticostală este o biserică neoprotestantă, apărută către anul 1900. În România este atestată documentar în perioada interbelică, când a fost trecută în rândul sectelor sau asociațiilor religioase interzise; va fi recunoscută legal în 1948; vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultul_Creștin_Penticostal_din_România, accesat în februarie-martie 2025.
15. ANSJ Sălaj, fond. cit., dosar 3, f. 118-119.
16. Idem, f. 218.
17. „Oastea Domnului” este o mișcare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului ardelean Iosif Trifa. După 1948, mișcarea a fost declarată ilegală de regimul comunist. În 1990, „Oastea Domnului” a fost reabilitată de statul român și de Sinodul Bisericii Ortodoxe, care a ridicat caterisirea lui Iosif Trifa, vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Oastea_Domnului, accesat în februarie-martie 2025.
18. ANSJ Sălaj, fond. cit., dosar 3, f. 176-177.
19. Ibidem, f. 183-184.
20. Ibidem, f. 266.
21. Ibidem, f. 269.
22. Ibidem, f. 49.
23. Ibidem, f. 215.
24. Ibidem, f. 170.
25. Ibidem, f. 85.
26. Ibidem, f. 19.
27. https://www.resitabaptista.ro/statutul cultului creștin baptist, accesat în februarie-martie 2025.