Autor al mai multor volume de poeme, nuvele și romane de tendință antinaturalistă. Nis Peterson cultivă, în perimetrul literaturii daneze moderne, o poezie trubadurică și de inspirație populară, bazată pe improvizație, după modelul poetului american Vachel Lindsay. Stilul său, cu o puternică marcă orală, e prezent nu doar în poezie, ci și în romanul din care-i derivă celebritatea, Strada săndălarilor.
Cotoiul fără coadă
Dis-de-dimineață, când ziua tocmai
își azvârlea cele zece mii de sulițe
în pieptul nopții, iubita mea se sculă
și se duse la porumbar. De acolo își luă
reputația, cel mai alb porumbel,
îl sărută și surâse cu
nevinovăție, cum surâd copiii, apoi
îl slobozi, să plutească în scânteietoarea
lumină a soarelui, afară din vechea grădină
unde ard trandafirii de aur.
Târziu, către capătul zilei, l-am găsit
pe când mă plimbam. Aripile îi erau rupte
și mânjite cu sânge. Capul gingaș îi căzuse
patetic peste biata lui inimă
care zvâcnea. Pe treptele vechii
biserici din sat sta bătrânul cotoi
fără coadă, clevetitorul cu puf alb
în colțurile gurii și cu o smerită privire
în singuru-i ochi galben-verde.
Am luat porumbelul cel alb, l-am curățat
cu untdelemn și l-am dus acasă-n porumbar,
și după aceasta m-am dus către casa
iubitei – și ea mi-a zâmbit, cum zâmbește-un copil,
fericit și nevinovat.
Și, când noaptea se furișa pe sub
Poalele Dealului Lăcrămioarei, ea puse
Lapte proaspăt pentru bieții cotoi fără casă,
și cu un înfricoșător râs scurt
alergă îndărăt și-și ascunse
la pieptu-mi căpșoru-i bălai.
(În românește de Tașcu Gheorghiu, în Poezia nordică modernă, I, Editura pentru Literatură, seria „Biblioteca pentru toți”, București, 1968)
+ There are no comments
Add yours