Satul meu
Mi-e dor de tine, satul meu
Mi-e dorul greu ca o povară
Când mă gândesc la satul meu
Și-n rugăciunea mea de seară
Când mă întâlnesc cu Dumnezeu
Îl pun ca jertfă pe altar
Și-L rog cu lacrimi iar și iar
Să-l țină-n pacea Lui mereu.
Din bucuria de-altă dată
Păstrez doar umbră de cuvânt
Că doru-n zariștea lui toată
Nu poate-n vreme să străbată
Iubirea veșnic neuitată
Și-n amintirea mea curată
E Raiul meu de pe Pământ
Când dorul
În nopți de dor și de singurătate
Îmi amintesc mai mult decât aș vrea
Și-n liniștea tăcerii mele poate
E licăr răzvrătit din umbra ta
E neodihna gândului prea rece
Peste un timp care se vrea uitare
Dar stol de necuvinte vin să sece
Ultimul strop din raza lor de soare
Și cum să sting o flacără ce nu-i
Decât o urmă din apus de vreme
Când drumul șterge toate-n calea lui
Și aripi se deschid ca să te cheme
Și mult mi-e dor în nopți de neodihnă
Dar din apus tu îmi trimiți lumină
Aripa îngerului
Uneori simt în interiorul ființei mele un sentiment dureros
pe care aș vrea să-l fac aură
să-i înconjoare ocrotitor o lume
Poate că este aici un suflet al sufletului
și sunt sigură că este așa
pentru că simt durerea atât de profund
încât trece dincolo de primul înveliș
până la aripa îngerului meu
Atunci aș vrea
să fiu cerul de după furtună
ce limpezește drumul spre casa rătăcitelor gânduri
în care plâng adesea mamele
ce-și cheamă copiii
de unde timpul nu are timp
Aș putea să fiu steaua polară
la zoritul zilelor
la capătul nopților
să adun epavele celor ce
nu mai pot să meargă mai departe
să le așez
în neliniștea cuvântului nerostit
și să fac din ele
liman pentru adormirea sirenelor
ce-i cheamă pe cei ancorați în furtuni
Și astfel
sentimentul acela dureros
ar risipi norul
în ploi torențiale de lumină
și sufletul ar fi acoperișul lumii
ce rodește iubire
peste adamica trădata grădină
Doar eu
În noapte când visul mă cheamă
Pe căi îngropate-n uitare
O geană se-nchide pe rana
Ce încă-i deschisă și doare
Sunt singură și-n amintiri
Sunt porțile toate închise
Și lacăte-atârnă-n iubiri
Și-n doruri și-n daruri promise
Un vis ca o dulce părere
E-o notă de cânt fără glas
Pe drumul ce naște himere
Din care nimic n-a rămas
Și zid înapoi și-nainte
Mi-e frica secată-n cuvinte
