Poeme de Viorel Gh. Tăutan

Poeme reciclate și poezii

cu dedicație

Cortina

Mistuită de foc, în fiecare noapte,

jeanne dʼarc îmi citește frunzele

copacilor, niciodată la fel,

sub raza vreunei constelații,

nicicând aceeași,

                cortina de nisip se deschide,

                să ne împresoare pădurea…

Deslușesc hieroglife pe frunze

de laur, cum stau prinse

în hora cununii pe-al ei creștet,

nervurile – cărări urcând

spre tărâm olimpian, – doi câte doi, 

fluturi adulterini ne mângâie umerii,

                cortina de nisip se pierde

                printre agonice fântâni.

Reptilele nu-mi tulbură teama,

niciun animal să-și ascută sălbatic

privirea de vreun ecou al țipătului meu,

nevoiți, închidem pădurea

la jumătate de zbor

                cortina de nisip mi se lipește

                de pleoape – ceas de înviere

Atârnăm asfințitul de scripeții reci,

când fata pe rug mistuită

mâna-mi cuprinde între palmele ei

și

    sângerând

                traversăm un câmp cu spini,

câmpul cu spini…

* * *

Sabia amurgului

Împreună, insomniacii urbei,

așezați pe bănci ascunse

sub teii din scuarul central,

ca într-o confrerie masonică,

pot să vadă Pasărea de ceară

cum își croiește zboruri

printre vertebrele frunzelor,

în clipa când eu întind la uscat

nori pe-o rază de stea rătăcită

și-n unghiul mort al întrebării

îmi ascund frica de zei în agonie.

Sabia amurgului despică

dealuri în emisfere lirice,

se spune,

adevărul singur tace în piatra de

hotar dintre tărâmuri inegale.

Gerar pătimește pentru toți înaripații

întru pomenirea viitoarelor eclipse

care-vor-să-vină!

***          

Fructele înserării

Aș vrea

să-ți spun cât ești de frumoasă dimineața,

aș dori

să vezi cât de mult te admir de-a lungul zilei,

aș putea

să-ți mărturisesc, seara, cât de tare doresc

să te ascund între brațele mele nesățioase,

dar toate acestea le știi,

le-ai citit în privirea mea,

le-ai simțit în mângâierile pe care le pregătesc

clipă de clipă, când degetele mele îți sărută

catifeaua coapselor milimetru cu milimetru.

De aceea, o să le repet de fiecare dată

doar pentru urechile tale,

                       pentru ochii tăi,

                                  pentru mătasea umerilor,

dar celor printre care trăim o să le strig: O iubesc,

e Doina mea,

                  e femeia Femeie,

                                         e piticuța mea uriașă!

„iar tu ești iubitul meu drag”, o să-mi răspunzi

cu zâmbet despicând fructele înserării

în felii egale!