Ziua Macaveilor
Luna lui august începe cu Ziua Macaveilor, numită și Ziua Macoveilor sau Ziua Crucii de vară, serbându-se de fapt închinarea sau Scoaterea Sfintei Cruci. Se crede că acest Macavei are șapte capete iscusite, dar că păgânii, cu toată înțelepciunea lui, l-au ars în cuptor, de viu. Se face agheasmă în grădini, pentru insectele și viermii vătămători pomilor și legumelor. Se crede că în această zi nu-i este nimănui îngăduit să culeagă cânepă. De Macoveiul stupilor este datina de a se reteza, de a se tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnă1.
Ciceu-Giurgeşti (județul Bistrița-Năsăud), sec. XVIII
Pe 1 august cade Lăsatul Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Tot în această zi, exista credința într-un străvechi mod de a prognoza vremea: se spunea că trebuie găsite, în pădure, mușuroaie de furnici; dacă acestea sunt mai înalte decât de obicei, înseamnă fie că iarna care urmează va fi grea, fie că va ploua în curând. În același timp, căldura mare în această zi este un semn bun, de an mănos. Cu o zi înainte este Lăsata Secului. În acest post se citesc în bisericile mănăstirești cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut în popor și ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei. Dacă în apropierea zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna va fi lungă.
În perioada postului Sfintei Marii, fetele își cos costume speciale, lucrate numai în alb, pentru pelerinajul din zilele de 14-15 august la mănăstirile care poartă hramul Sfânta Maria. Dacă Ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august) cade miercuri sau vineri, nu mâncăm de dulce, ci se dezleagă numai la pește. Cu privire la perioada postului, unii credincioși nu mănâncă nici untdelemn, iar dezlegarea la pește e doar într-o singură zi – Pobrejenia (Schimbarea la Față) –, căci Postul Sântă-Măriei este rupt din Păresimi. La început, Postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și prea sărăcăcios, încât oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micșorat acest post cu două săptămâni și s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi.
La Dumbrăvița, unde este mare hram de Sfânta Maria Mare, se cântă, în fiecare seară, în fața bisericii:
Marie, Sfântă Fecioară,
Gânduʼ meu la tine zboară,
Ruga mea la tine pleacă
Să fii îndurerată Maică,
Cererile să primești,
Tu dulce să mă-ngrijești.
În toată clipa cea grea,
Tu să fii lumina mea.
Când oi fi în zile grele,
Tu să mă ferești de rele.
Când oi fi-n călătorie,
Marie să-mi fii soție.
Și-n această a mea viață,
Tu să-mi dai mie povață.
Păzește-mă zi și noapte,
De la pagubă mă scoate.
Nu lăsa ca pașii mei
Să-ntâlnească oameni răi.
Păzește-mă de dușmani,
Că tu ești al meu liman.
De boală necugetată,
De moarte neașteptată,
De primejdii stricătoare,
De gând rău și de-nchisoare,
Și de orice supărare,
Și de rău în astă lume.
Marie, lăudat nume,
Ascultă a mea rugare,
Cere la toți iertare,
De la Hristos, Fiul tău,
Și Preasfântuʼ Dumnezeu,
Sănătate să ne dea,
Scârba de la noi s-o ia2.
După terminarea Paraclisului de la biserică, la plecarea spre casă, femeile tinere și bătrâne se adunau în grupuri și cântau din mers, pe toate ulițele satului:
Noi mergem pe drum în jos
De la Maica lui Hristos,
Noi mergem pe drum în sus
De la Maica lui Iisus.
Noi venim pe drum de piatră
De la Maica Preacurată
O, Mărie, Maică Sfântă
Toată lumea Ție-ți cântă
O, Mărie, o, Fecioară
Gândul meu la tine zboară3.
Pricesnele se cântau ieșind pe poarta bisericii și apucând cele două drumuri principale din sat – în sus și în jos.
„Ștefan cu fumu”
Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenită în calendarul creștin ortodox la 2 august. Moaștele Sfântului Ștefan au fost descoperite în timpul lui Constantin cel Mare, la multă vreme după mucenicia îndurată pentru Hristos, când a fost ucis cu pietre de către iudei, în primii ani ai Bisericii creștine.
La Târlișua, Molișet, Șendroaia, Oarzina, Lunca Sătească, Cireași, Răcăteșu și Borleasa, cei care nu cinsteau și această zi, pedepsele erau asemănătoare cu cele menționate la sărbătorile de la sfârșitul lunii iulie. „Popa din Breaza o adus paie în zua de Ștefan cu fumu și oamenii l-o întrebat că di ce nu o țâne. El s-o răstit și o râs și o zis: – Ștefan cu fumu, care mătură drumu. Nu i-o mai rămas pă car nimic. Odată o venit un vânt și i-o suflat paiele pă tăt drumul șî o măturat drumul cu ele”4.
La Spermezeu, Hălmăsău și Sita, nu se lucra de frica focului care „mistuia casele și fânațele” la cei care nu respectau această zi. „La Anica lui Emil de la Moară, din jos de sat, era gata să-i ardă casa că n-o avut bai și o lucrat la Ștefan cu fumu. Numa o afumat-o, o țâră, că i s-o aprins un coteț, într-o zi fierbinte de vară. Da o sărit oamenii și o stins focu. N-o ținut nimica în coteț, da bag seama o stat o țigancă în casa aia veche, în partea a doua de casă, care n-o fost a lui Anica, și aia o lăsat în coteț tăt felu, și pene de perină, și când o fost într-o vară, i s-o aprins. Mă tem că în august, după Ștefan cu fumu”5.
La Leșu se spune că, dacă în Postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarna care va veni va fi una plină de ninsori.
Probojenia – Schimbarea la Față
La Schimbarea la Față, pe Muntele Tabor, Iisus devine strălucitor, vorbește cu Moise și Ilie și este numit Fiul lui Dumnezeu. Este una din minunile lui Iisus menționate în Evanghelii. Toma de Aquino a considerat Schimbarea la Față cel mai mare miracol ce completează Botezul și ne arată perfecțiunea vieții în Rai. Pe Muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleșiți de somn, tresar deodată la o priveliște nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de vorbă cu Iisus despre patima și moartea Sa, în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie. Semnificația tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu și transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viața aceasta.
Cei care au sărbătorit Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obișnuit. Norul apare o singură dată pe an, întotdeauna în același loc, în direcția Nazaretului, și la aceeași vreme, până noaptea târziu. În județul Bistrița-Năsăud, e mare pelerinaj la Mănăstirea Ilva Mare, care are hramul Schimbarea la Față.
Probojenia sau Probojeniile (6 august), așezată în Postul Sfintei Marii Mari, cu dată fixă, delimita hotarul dintre vară și toamnă. Se credea că, începând cu „Probojenia”, toate „se probozesc”. De la Probojenii înainte, nu-i slobod să te mai scalzi în râu; apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor. De Schimbarea la Față își bagă ursul coada în apă și apa se răcește. Nu se spală în această zi, deoarece o să fiți năpădiți de ploșnițe și păduchi; femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naștere ușoară și de copii sănătoși; este bine de evitat călătoriile, deoarece se spune că vă veți rătăci; pentru spor și sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfințesc și se împart în memoria rudelor decedate. Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.
Se spune că aceia care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecați. Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Față, să se facă dezlegare la pește pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul Postului Sfintei Marii. În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. De acum înainte, iarba nu mai crește, păsările se pregătesc să plece spre țările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Față vremea este însorită și plăcută, toamna va fi una roditoare și îmbelșugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește nici iarba.
La Dumbrăvița, până la această dată, țăranii termină de cosit și de adunat fânul. „De amu încolo iarba și florile doar îmbătrânesc, nu mai îs crude, numa cotoare. Amu se culeg și ultimele plante de leac”6.
În această zi începe și gustatul boabelor de struguri. Deși încă nu sunt coapte și ți se sterpezește gura de la ele, tradiția le atribuie un rol vindecător și se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile. Cine are o suferință trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor. Așa cum pleacă berzele, tot așa va pleca și suferința sa. Berzele se pregătesc să plece spre țări mai calde, insectele și șerpii se ascund sub pământ. Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranță, purtându-le în spate7.
La Spermezeu era obiceiul ca la acest praznic, oamenii certați în cursul anului să se împace. Se schimbă și culoarea codrului și omul trebuia să se schimbe, din rău în bun, mai cu seamă cerându-și iertare de la cei pe care i-a supărat și „țineau mânie”. „Dacă te-o probozit (certat) în această zi părinții sau vreun om străin, în toată perioada anului vei fi probozit și supărat. Nu mai ai tihnă tăt anu. Tăți te ciufulesc șî nu ai spor la nimic”8.
La Târlișua, amenințarea nucilor cu securea, practică pe care am întâlnit-o în celelalte sate în Vinerea Mare, se aplica și la această prăznuire a Schimbării la Față: „În zua asta să merge la nuc cu săcurea șî zici: – Să faci nuci că te tai”9.
La Tăure se crede că mălaiul care a încicat10 până la Probojenii va rodi, celălalt va rămâne sterp. La Prundu Bârgăului se spune că de acum nu mai tună și nu mai pică gheață. Nu trebuie sfădite nici animalele în această zi. Acum se deschide cerul.
Sântămăria Mare – Adormirea Maicii Domnului
Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, Sântămăria sau Uspenia, comemorează moartea, învierea și slăvirea Maicii Mântuitorului. În conformitate cu Sfânta Tradiție, Maica Domnului a murit ca orice ființă omenească, „adormind”, așa cum indică și numele sărbătorii. Apostolii au fost aduși în mod miraculos la acest eveniment și au fost cu toții prezenți, cu excepția Sfântului Apostol Toma, care a ajuns câteva zile mai târziu; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalți să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. Potrivit tradiției bisericii, Sfânta Fecioară Maria a fost înștiințată printr-un înger de trecerea Ei la cele veșnice. În timp, în cuvântările părinților Bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credința că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos și luată cu trupul în Împărăția Cerurilor.
În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Maicii Sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ținut în brațe pe Dumnezeu, acum odihnește în brațele Fiului și Stăpânului Ei. În dimineața zilei de Sfânta Maria, femeile împărțeau la biserică struguri, prune, faguri de miere și mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai îndrăgite sărbători pentru credincioșii ortodocși români, mai ales datorită evlaviei deosebite a românilor față de Născătoarea de Dumnezeu. Un foarte mare număr de biserici și de mănăstiri poartă acest hram. În multe locuri, cu această ocazie se organizează pelerinaje la mănăstirile care își sărbătoresc astfel ocrotitoarea. Sate și comunități întregi vin împreună în aceste pelerinaje.
Țăranii care aveau vii mari obișnuiau, acum, să tocmească paznici. Tot acum, bărbații schimbau pălăria cu căciula. Cei care mai erau văzuți cu pălărie după 15 august erau ironizați. Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb. De pe 15 august se deschidea, în satul tradițional, un important sezon al nunților, ce ținea până la intrarea în Postul Crăciunului. Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă. Tot pe 15 august este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. În această zi erau adunate ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie și se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Conform unei superstiții vechi, în ziua de Sfânta Maria Mare, credincioșii ar trebui să evite tunderea părului și aruncarea lui la gunoi. Nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristețea Maicii Domnului, nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala și ghinionul.
Ca și Iisus Hristos, Maica Domnului îi iubește atât de mult pe oameni, încât L-a convins pe Dumnezeu să transforme fuioarele, care se dau de Iordan, într-un mare năvod. Tot din tradiție aflăm că, înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el și astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămași fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
Prin unele zone ale țării, în ajunul sărbătorii – 14 august – numită „Ziua cercurilor Sfintei Mării”, oamenii se adună și povestesc despre bunătatea și minunile Maicii Domnului. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului încheie un ciclu, redeschis de cea a Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie). Dintr-o sămânță aparent moartă, se va naște un nou spic de grâu, plin cu boabe, pentru a adeveri că din moarte va fi înviere. O altă datină spune că ușa trebuie ținută deschisă, pentru ca Maica Domnului să poată intra în casă ca să aducă binecuvântare.
Diuganii11 cred că Maica Domnului se găsește acum la picioarele tronului de aur al lui Dumnezeu și se roagă necontenit pentru păcatele și fărădelegile oamenilor. Ea știe toate câte se întâmplă în lumea asta, pentru că toate rugăciunile pe care le fac oamenii pe pământ la Ea se ridică. Ea toate le ascultă și, apoi, pe toate câte le socotește Ea drepte, le spune lui Dumnezeu. Pentru toate femeile năcăjite, pentru toate văduvele sărăcite și năpăstuite, pentru toți oamenii nevoiași, care o cheamă în ceasurile lor de deznădejde, Ea are un cuvânt bun de mângâiere, pe care-l trimite în somn. Tot așa apare în visurile acelora care se gândesc să facă o faptă bună și nu au curajul s-o facă, acelora care vor să ridice biserici și chiar celor care sunt gata să păcătuiască, pentru ca să-i oprească pe marginea păcatului.
Note:
1 Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Ed. Saeculum IO, București, 2006, p. 144.
2 Paraschiva Cotuțiu, n. 1924, Maximinian, Dumbrăvița, com. Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, interv. în 2014.
3 Susana Lazăr, n. 1933, Coroianu, Dumbrăvița, com. Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, interv. în 2014.
4 Eugenia Man, n. 1944, com. Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, în Marius Dan Drăgoi (2014), Istorie, cultură și spiritualitate în zona Văilor Țibleșului, teză de doctorat, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Institutul de Studii Doctorale, Facultatea de Istorie, Școala Doctorală Istorie. Civilizație. Cultură, coordonator prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, 2014, p. 220.
5 Ileana Oprea, n. 1927, com. Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, în M.D. Drăgoi, op. cit., p. 220.
6 Susana Lazăr, n. 1933, Coroianu, Dumbrăvița, com. Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, interv. în 2014.
7 Alexander Reinhardt, Povețele maicii Sofronia, o incursiune în fascinanta lume a obiceiurilor românești de odinioară, Ed. LVB, București, 1998, p. 240.
8 Marina Mureșan, n. 1914, com. Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, în M.D. Drăgoi, op. cit., p. 221.
9 Simion Rus, n. 1930, com. Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, în M.D. Drăgoi, op. cit., p. 221.
10 A încicat – s-a făcut mătasea porumbului situată între cucuruz şi pănuşa ce îl acoperă.
11 Diuganii – locuitorii satului Dumbrăvița, după numele vechi al satului Diug.
