Jodi Picoult este o autoare americană de bestsellere, scrisul ei însumând peste 25 de volume, iar Ce preț are un nume este cel mai recent, apărut la Bookzone, București, 2025, traducerea din limba engleză și notele aparținându-i Corneliei Marinescu. Cartea șochează prin subiectul abordat, care pune sub semnul îndoielii paternitatea creațiilor dramaturgului englez, William Shakespeare. Considerată inițial o lectură reconfortantă de vacanță, ea s-a transformat în revoltă, apoi suspiciune, dar dincolo de trăiri, lectorul trebuie să facă, din incipit, un pact cu ficțiunea pentru a putea digera nestingherit un scenariu narativ atât de îndrăzneț.
Naratoarea abordează o tematică sensibilă, chiar și în această perioadă a globalizării excesive, discriminarea, identitatea, exilul interior, diferențele culturale dintre două epoci diferite și, totuși, cel puțin prin ideologie, atât de apropiate. Scenariul este construit contrapunctic și redă condiția femeii din Londra secolului al XVI-lea și din New York-ul secolului XXI. Jodi Picoult îmbină observația antropologică cu sensibilitatea literară într-un roman dominat de o forță indestructibilă a vocii narative. Stilul este pe alocuri poetic, alteori fragmentar, deseori introspectiv, de o autentică intensitate a celor două femei care devin personaje-liant, Emilia Bassano și Melina Green. Cartea, cu evidente accente feministe, recompune un timp revolut, dar aduce în prim-plan o scriitoare destul de marginalizată, chiar uitată, din perioada elisabetană, Emilia Lanier (Bassano), 1569-1645, prima poetă publicată în Anglia și considerată a fi autoarea unor opere dramatice și poeme care apar sub semnătura lui William Shakespeare. Numele devine un etalon al identității culturale și personale, iar prețul plătit pentru a dăinui opera este anonimatul sau pseudonimul literar. Autoarea creează un complex tablou de epocă, iar epicul se hrănește din istoria secolului al XVI-lea, a epocii elisabetane. Viziunea este una de demitizare a istoriei, a realității și reia modelul livresc al lui Nabokov, scenariul epic pedalând în jurul unei relații erotice, avându-i ca protagoniști pe bărbatul matur, lordul Henry Hunsdon, căsătorit, și pe copila în vârstă de 13 ani, Emilia Bassano, vândută de vărul ei pentru a deveni curtezana lordului. Fetița va primi o educație de la Isabella, la rândul ei o curtezană dorită, care o va iniția în acest nou statut. Emilia este însă o fetiță cu o sensibilitate aparte pentru artă, cântă, este pasionată de teatru și de literatură, într-o perioadă când femeia era luată în derâdere ca practicantă a artelor. La celălalt capăt se află Melina Green, o tânără și ea pasionată de teatru, absolventă a Colegiului Bard, care speră că într-o zi piesele ei vor fi jucate pe marile scene americane. Dezamăgirea ei începe odată cu criticul de teatru, Jasper Tolle, care îi ridiculizează piesa și îi face o recenzie nefavorabilă, considerând-o mediocră. Peste ani, prietenul ei, Andre, trimite la un concurs, sub pseudonimul Mel Green, piesa Ce preț are un nume, al cărei personaj este Emilia Bassano, considerată de istoricul A.L. Rowse, „«doamna neagră» din sonetele lui Shakespeare – o evreică cu părul negru și virtute îndoielnică. Deși ideea a fost combătută, ea merită recunoașterea propriilor merite, ca prima poetă publicată în Anglia, într-o vreme când femeilor le era interzis să scrie pentru public»”. Crezută a fi scrisă de un bărbat, piesa ajunge în finala concursului și va fi jucată pe scenă.
De cealaltă parte, Emilia își alină prin scris condiția de femeie al cărei destin este controlat și hotărât de bărbați. Creația capătă valențe taumaturgice, scrisul devine un mod de manifestare a singurătății, apoi un mijloc de supraviețuire. Libertatea ia forma artei în viziunea Emiliei Bassano: „Oare șoimul era mulțumit doar cu permisiunea de a putea să vâneze? Pasărea stătuse oare atât de mult captivă, încât nu-și mai amintea cum se simte libertatea?”. Pe lordul șambelan, Emilia îl cucerește prin sensibilitatea ei artistică, dar și prin spiritul critic. Lumea ca teatru, prezentă în scrierile lui Calderón de la Barca, revine în romanul lui Jodi Picoult: „Lumea întreagă e-o scenă și toți bărbații și femeile nu sunt decât actori, își zise. Emilia știa că la finalul piesei actorii se dezbrăcau de pielea personajului interpretat și deveneau versiuni mai adevărate ale lor înșiși”. Pe lângă desfătările de ordin sexual, Emilia îi oferă lordului Hunsdon și desfătări intelectuale, ajutându-l cu corectarea unor texte dramatice: „După un timp, Hunsdon se obișnuise să revină acasă de la curte și s-o găsească pe Emilia la el în birou, adâncită în lectura câte unui exemplar fără corecturi a vreunei piese trimise pentru analiză. Ea îi făcea un rezumat și îi spunea care dintre ele erau scrise de mântuială și care aveau versuri ce îi tăiau respirația. Uneori îi spunea că intriga ar fi fost mai bine prezentată dacă o scenă era mutată din actul IV în actul II sau că un personaj anume nu era autentic. Spre surprinderea Emiliei, Hunsdon părea să țină cont de părerile ei și nu îl deranja dacă ea îi punea întrebări”. Ea însăși va scrie piese de teatru și trăind în cercul lordului, are ocazia să cunoască un actor mediocru, William Shakespeare. Știind că numele ei nu era suficient de credibil, face un pact cu acest actor și scriitor obscur de a-i vinde, pe sume modeste, piesele pe care le vrea reprezentate pe marile scene. Din acest moment începe o călătorie anevoioasă, cu urcușuri și coborâșuri, într-o lume exclusiv a bărbaților. Tot în această perioadă cunoaște și dragostea adevărată, dar interzisă, alături de lordul Southampton, o dragoste care o va inspira pe tot parcursul vieții: „Acesta e raiul nostru, murmură el, cu buzele lipite de umărul Emiliei. Eu sunt Adam și tu ești Eva mea”. Rămânând însă însărcinată, îi va fi aranjată o căsătorie cu Alphonso Lanier, un monstru alături de care va cunoaște infernul. Supraviețuirea îi este asigurată de piesele pe care i le furnizează pe ascuns lui Shakespeare, pentru care primește sume modeste, în ciuda faptului că autorul devine celebru și este adulat de spectatori: „Bărbații credeau că femeile sunt menite să existe la marginea vieții lor, și nu să fie personajele principale din propriile povești”.
Melina Green dă viață Emiliei Bassano și pune sub semnul îndoielii autenticitatea lui William Shakespeare în piesa ei: „Doar un nebun ar pune sub semnul întrebării condiția de autor a lui Shakespeare”. Când Emilia îi dă lucrarea lui Shakespeare, trăiește un profund sentiment de abandon: „Din tolba pe care o avea la ea, scoase exemplarul brut al piesei Arden din Faversham. I se păru oarecum nefiresc atunci când i-o întinse lui Shakespeare, ca și cum și-ar fi tăiat o bucată din propria carne. Se gândi la mama ei în ziua când Emilia fusese dată în tutela contesei. Mama o împinsese spre nobila doamnă și plecase fără să arunce măcar o privire înapoi. Lipsa de emoții a mamei o îndurerase – dar poate că mama ei doar se silise să fie stoică, așa cum era și ea acum”.
Ce preț are un nume impresionează prin forța scriiturii, prin personajele pe care le creează, personaje ce sfidează timpurile și dogmele. Cele două femei, Emilia și Melina, se revoltă împotriva unor ordini prestabilite, a unor ideologii și îndoctrinări, dând o altă direcție lumii în care trăiesc. Sunt două personaje pentru care obediența nu există.
Jodi Picoult este o autoare de stil și manieră, scrisul ei e menit a controversa, a disconforta lectorul convențional și conformist. Cele două povești care se succed și se întrepătrund contrastează prin diferențe stilistice, autoarea păstrează atmosfera specifică fiecărei perioade și alege o manieră originală de a aduce în prim-plan o scriitoare camuflată de cortina istoriei, Emilia Bassano, și a stârni controverse și îndoieli în ceea ce privește paternitatea operei shakespeariene. Cartea se distinge printr-o arhitectură organică și o conexiune om-timp-istorie. Scenariul narativ este construit atât în diacronie, cât se remarcă și o sincronicitate la nivel tematic: condiția femeii în două momente istorice aparent diferite: secolul XVI și secolul XXI. Stilul, deopotrivă personajele sunt puternice, realizate dintr-o perspectivă barocă, iar epicul este transpus în scenarii complexe, caracterizat prin abundența detaliilor decorative, accentuând expresivitatea și emoția, creând o senzație de dinamism, secondată de teatralitate. Autoarea folosește elemente care sporesc dramatismul, contrastând lumina cu întunericul, barocul cu Art Nouveau.
Ce preț are un nume este un roman de atmosferă, cu un subiect subtil și sensibil, care poate șoca sau disconforta, scris în urma unor cercetări acribioase ale autoarei, dar rămâne un roman care nu îți permite să îl abandonezi, care provoacă și acaparează.
