Deși poezie la patru mâini s-a mai scris, experimentul poetic pe care ni-l propun două tinere scriitoare clujene, Cătălina Batincu și Iulia-Anamaria Ghidiu, este o premieră pentru Editura Neuma, care a ales să publice în 2024 acest volum de poezie, Poem în tandem, și care a mizat pe originalitatea abordării. Alcătuirea editorială a cărții, de la coperte, la interiorul volumului, până la semnul de carte care acompaniază volumul este una, fără doar și poate, atrăgătoare.
Poem în tandem, o carte care provoacă și surprinde în același timp. Nimic nu pare a fi fost lăsat la voia întâmplării. Elementele exterioare descrise mai sus te conduc, ca printr-un tunel al timpului, printr-o subtilă alchimie, înspre universul Poemului însuși, unde cele două autoare transcriu, fiecare în manieră proprie, coordonatele acestuia, când în tușe ludice, vesele, când în tușe grave, reflexive. De altfel, avem în permanență senzația unei pendulări, când în stânga, când în dreapta, dar și de-a dreptul, pe muchia, uneori sângerândă, a Poemului, în ritmuri alerte, vii, frenetice ori molcome, grave, silențioase, reverberând când sclipiri ale apolinicului, când fulgurații ale dionisiacului.
Imaginea de pe copertă, Two Ladies, de Winslow Homer (1880), dar și aceea care precedă primul poem, siluetele a două tinere din zilele noastre, trimit la o șuetă, o (con)vorbire plăcută, relaxată, dar nu lipsită de mister ori gravitate, când feminin-jucăușă, când solemn-sibilinică. Poetele ne invită la o deschidere amplă spre poezie, căci ni se cere să primim nici mai mult nici mai puțin decât o perfuzie lirică. Lectorul acceptă această provocare care presupune atât efluvii fulgurante din sfera ludicului, cât și valuri contemplative, cu accente mai grave. Cele două poete realizează un pandant care se află într-un permanent balans, o curgere dinspre una spre cealaltă, care lasă să se întrevadă deopotrivă empatie și altruism, curiozitate și curaj.
Imaginarul fiecărei poete conține elemente comune: figura mamei, de pildă, animă multe dintre poeme. Iubirea, curgerea timpului sunt teme predilecte ale amândurora. Viața, în toate culorile ei, este cartografiată liric. Asistăm la expuneri contrapunctice ale aceleiași idei: când în linii groase, palpabile, când abia ghicite, fără trup, doar un abur fin ce vine în siajul versului. Avem parte de rimă albă, dar și de versuri cu rimă, suntem martori la ingenuități lingvistice comic-ludice cum este poemul Excursie non-valizară, pe care îl cităm integral (în varianta fiecărei autoare): „Pălăria și-o chitară / Așteaptă-n peron de gară / Trenul verii personal / Să le plimbe an de an / De la Cluj la Timișoara / Iar apoi în toată țara / Până ajung într-un final / În spațiul ambiental / Dintre mare și nisip / Creând un stereotip / Între tinerii rockiști / Și unii mai fanteziști.” (C.B.) – „excursie non-valizară / stelară intracelulară / de cu zi pe sub seară / fără dopuri de ceară / făr’ ca nimeni s-o ceară / cu o minte glaciară? / nu. caniculară? / pot. chiar legendară / și mult hilară / zău? și chiar cizmară / cât pentru-o bilunară / și rezistentă la scară / din cale-afară.” (I.G.)
Rolul scrisului și destinul creatorului sunt și ele atinse, cititorul descoperind, în cazul ambelor poete, sui-generis arte poetice. Ne întâmpină o poezie cu accente tonice, luminoase, care poartă cititorul prin interioritatea proprie fiecărei poete și care se regăsește ușor în ipostazele oferite. Viața, în curgerea ei, este o poveste în nuanțe și tonuri inefabil explicitate, pe care cartea ne-o dezvăluie în ritmuri cadențate de anumite vârste, vise, rememorări. Pe retina curioasă și avidă, poetele ne prezintă un diafilm învechit, dar care prinde culori dintre cele mai felurite atunci când este lăsat la încolțit în mintea poeților. Cititorul poate admira în voie goblenuri de vorbe în care se caută, dar se și poate pierde în voie. Este, pe rând, copilul care se bucură de compania cărților din bibliotecă, în vacanța de vară petrecută la bunici, ori cel care, purtând costumul marinăresc, se bucură de vederea mării și a cărții cu ilustrații. În același timp, poate fi martorul unor vârste revolute, în care încăperi medievale, cu vitralii pictate manual, împodobite de draperii prăfuite, răsună de zgomotul domestic al servitorilor care pregăteau cina. Să fie el însuși stăpânul acestui tablou încremenit în timp? Ori poate fi un creator ludic, stăpânit de o forță jucăușă și colorată, care te conduce, cu ajutorul cuvintelor-trepte, spre însuși infinitul oval, în preambulul unor dimineți de opal. Abisul alb al hârtiei absoarbe, deopotrivă, creator și cititor, înspre o lume concretă de forme și senzații palpabile, în care sinesteziile coexistă. Poemele sunt adevărate povești, un joc neîntrerupt al fiecărui anotimp, scară spre cer, amintiri din neștiut, „cărțile vechi ale Omului / îmbobocind în mesteceni-lumină.” (amintiri din neștiut, I.G., p. 73).
Martore ale spectacolului planetar pe care încearcă să îl prindă în tușe multicolore, în afara lui alb și negru, în mirarea unei zile ce pare fără sfârșit, cele două poete poartă pe aripile lor speranța, culoarea și cântecul, deschizându-ne universului mirabilului, visului și sublimului. Ducându-și existența printre poeme stelare, nu este de mirare că au dobândit un fel de înțelegere înaltă a miracolului ce se numește Viață, pe care doresc să ni-l descopere și nouă. Enigmatice, cu zâmbetul pe buze, Cătălina Batincu și Iulia-Anamaria Ghidiu ne deschid fereastra și ne invită să privim cu curiozitate înspre chiar tărâmul fără margini al Poemului. O invitație și un joc ale cărui consecințe merită asumate în întregime.
