■ Spre sfârșitul anului trecut, am primit la redacție și un pachet în care am găsit, surprinzător, două cărți semnate de Mircea Daneliuc: „Covorul roșu” (Alexandria, 2023) și „Coma hindusă” (Alexandria, 2023). Le-am citit pe amândouă. Aproape de acord cu cei care au lăudat cărțile. Am citit cu atenție și multe dintre studiile, articolele cuprinse în volumul „Avram Iancu – un om între oameni. Lucrările Conferinței Internaționale Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca. Deva, 9-10 mai 2024” (Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2024). De la Ioan-Aurel Pop („Avram Iancu a trăit printre străini, dar a trăit pentru români. De aceea, el rămâne pentru români și pentru europeni un model de om de acțiune îndreptată spre emancipare, spre libertate, unitate și frăție”) până la Melinda Mitu și Sorin Mitu [„Poate că ar trebui să facem și noi, istoricii, ceva mai mult (…) ca să triumfe adevărul în fața minciunii și moderația în fața excesului. Adevărul și moderația, doi parteneri care merg unul alături de celălalt, cam așa au mers și Avram Iancu, și frații lui maghiari (…)”]. Am citit cu interes și interviul cu Martin Puchner realizat de Cristian Pătrășconiu în „România literară” (nr. 1-2/2025): „Discursul teologic poate induce mult în eroare, poate clătina credințele oamenilor, dându-le sentimentul că sunt neajutorați, blestemați. Am ajuns să fiu foarte sceptic legat de acest discurs, mai ales în cele două domenii atât de actuale: schimbările climatice și AI. E interesant că, la ora actuală, dacă aruncăm o privire într-un ziar oarecare, acestea sunt cele două domenii în care discursurile apocaliptice sunt cele mai puternic înrădăcinate atât în imaginația publicului, în felul în care scriu ziariștii despre ele, cât și în percepția publicului larg, în rândurile căruia mă includ și pe mine. Eu însumi sunt foarte reticent la discursul apocaliptic despre cultură. Am devenit foarte sceptic în privința lui. De altfel, acesta este unul dintre rolurile pe care trebuie să le îndeplinească istoricii culturii: să arate, istoric, de unde provine imaginația apocaliptică, precum și modul cum funcționează, pentru a putea face un pas înapoi” (romanialiterara.com). Rămâne, totuși, de văzut și de polemizat despre viitorul (de aur?) al culturii.
(D.S.)
■ În numărul dublu 3-4 (91-92)/2024 al revistei de literatură, artă și cultură „Mișcarea literară” este aniversat Olimpiu Nușfelean, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Despre directorul revistei „Mișcarea literară”, poetul, prozatorul și eseistul din județul Bistrița-Năsăud au scris: George Vulturescu, Emma Mihăescu, Victor Constantin Măruțoiu, Laura Corina Roșca, Sabo Noemi, Teodora Uilean, Marieta Abrudean, Elisabeta Scurtu, Patricia Bozbici, Doina Macarie, Menuț Maximinian, Victor Știr, Claudia Feldrihan și Cornel Teulea, iar mesaje aniversare au fost transmise de: Ana Blandiana, Adrian Popescu, Vasile Igna, Irina Petraș, Leo Butnaru, Viorel Mureșan, Gelu Vlașin, Gheorghe Glodeanu, Gheorghe Pârja, Delia Muntean, Victor Constantin Măruțoiu, Cleopatra Lorințiu, Eugenia Zegrean, Ileana Urcan, Menuț Maximinian, Iacob Naroș, Virgil Rațiu, Alexandru Câțcăuan, Ioana Nectaria Bălan și Icu Crăciun. Profesoară la Facultatea de Jurnalism a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Elena Abrudan a publicat un interviu cu scriitorul omagiat. Chestionat despre un top al revistelor de cultură din țară, Olimpiu Nușfelean a răspuns: „Un top 5 al revistelor de cultură din țară e greu de făcut, de mine, pentru că, de exemplu, eu citesc un număr mult mai larg de reviste, poate față de unele aș avea anumite reticențe, dar nu atât de mari încât să le exclud necesitatea prezenței pe masa de lectură. Ar fi revistele Uniunii (Scriitorilor din România – n.r.), în frunte cu «România literară», cu reprezentarea fenomenului literar la nivel național, dar și aducerea unui specific regional în contextul maximal. Există revistele clujene, «Steaua», «Tribuna», «Apostrof», «Neuma», dar și reviste din anumite «geografii» literare, precum «Poesis», «Nord Literar», «Caiete Silvane», «Cronograf», din Nordul nostru, dar lista e mult mai generoasă. Nu putem ocoli «Arca», «Discobolul», «Observator cultural», iar în privința funcției culturale puternice nu putem uita «Dilema», sau chiar «Formula As», prin interviurile și reportajele culturale ale acesteia. Deprovincializarea vieții literare a inspirat apariția a numeroase publicații literare, unele afectate de veleitarism, dar poate că și acesta e un rău necesar, nu extind comentariul acum. Fără una sau alta, sau mai multe, peisajul cultural ar fi mult mai sărac. Ele hrănesc un flux care înviorează viața noastră culturală, devenirea literaturii”.
■ Numărul 3 (54)/septembrie-decembrie 2024 al revistei de cultură, informație și atitudine, editată de Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, „SpectActor”, este dedicat evenimentului „Săptămâna Purcărete”, ce a avut loc între 7 și 13 octombrie 2024 și care a celebrat 50 de ani de carieră a regizorului Silviu Purcărete. Despre spectacolele de teatru regizate de Purcărete au scris Nicolae Coande, Marius Dobrin, Ana Andrei și Mihai Ene, iar Marina Constantinescu, Sebastian-Vlad Popa și Octavian Saiu au publicat fragmente din discuțiile cu colaboratorii și prietenii lui Silviu Purcărete, desfășurate în foaierul Teatrului Național Craiova. „Organizarea unei «Săptămâni Purcărete» îmi pare a fi o idee reper, precum ediția «Hamlet» exclusiv a Festivalului Internațional «Shakespeare». Mai întâi pentru că am avut o secțiune prin creația la zi a unui regizor, lucru inedit și extrem de benefic iubitorului de teatru, distanțele fiind un obstacol decisiv. Dar, mai mult, acest adevărat festival are valoarea unui simbol. Este, lucru rar, o recunoaștere antumă a valorii unui artist. Iar Silviu Purcărete, cu umorul său blând, cu autoironie, spre a împăca și stânjeneala de a fi supus unor repetate laude, a amintit obiceiul oltenesc prin care un om își face pomană de viu, având în jur pe cei dragi, auzind cuvintele lor, bucurându-se cu ei, atâta doar că acum au plătit alții – comutând pe ton serios despre admirația deciziei conducerii Naționalului craiovean: a angrenat alte patru teatre, a deplasat decoruri, a asigurat infrastructură scenică. Focalizarea asupra unuia dintre regizorii care au marcat teatrul românesc, în special după 1990, impune recursul la arhive, impune (re)lectură și (re)vizionare – atât cât este posibil, teatrul cu greu lăsându-se convins că trebuie să lase o copie pentru posteritate – spre a scrie cărțile care să documenteze amprenta, care să analizeze universul purcăretian”, a apreciat cronicarul teatral Marius Dobrin. Dramaturg român, distins cu Premiul Criticii Mondiale, Silviu Purcărete (n. 1950, București) este primul creator al scenei românești despre care s-a vorbit în întreaga lume după 1989. Regizorul a fost prezent la cele mai importante festivaluri de teatru: Edinburgh, Viena, Londra, Paris, Amsterdam, Tokyo, Melbourne și Montreal.
(A.-B.K.)
■ „România literară” intră în noul an printr-un număr dublu, 1-2, având un cuprins, în egală măsură, generos și divers. Directorul executiv al hebdomadarului, Gabriel Chifu, semnează un editorial cu intarsii pamfletare. El vorbește despre un subiect arzător, „eșecul nostru colectiv, manifestat în alegeri”. După ce arată cu degetul debilitățile clasei politice care „au netezit calea extremismului”, editorialistul face și un expresiv portret al „candidatului manciurian”, proiectându-l ca pe „un golem al epocii virtuale”. Tot pe seama autismului clasei politice pune și Mircea Mihăieș în „contrafort”-ul său, opțiunea românilor „pentru neant”. Profesorul Al. Călinescu ne familiarizează, ca de obicei, cu câte un eveniment din viața literară franceză. Seria comentariilor critice din actualitate – unul dintre punctele forte ale revistei – cuprinde semnături prestigioase, de la Vasile Spiridon și Răzvan Voncu, la Angelo Mitchievici, Ioan Holban, Ovidiu Pecican, Gheorghe Glodeanu, ori Paul Aretzu. Pagina de poezie din acest număr a fost încredințată – cum altfel – primului dintr-un catalog imaginar al poeților: Adrian Alui Gheorghe. Sub genericul „Dosarul artelor”, nu mai puțin de opt intervenții disecă – probabil, filmul românesc al anului 2024 – Anul Nou care n-a fost, al regizorului Bogdan Mureșanu. Amestecul de grotesc și umor trist al peliculei ar putea fi un „antidot antinostalgic pentru mulți care au trăit sau n-au trăit epoca”, e concluzia unuia dintre intervenienți. Revista ne mai răsfață cu două interviuri de colecție. Primul, al lui Cristian Pătrășconiu, cu Martin Puchner, profesor la Harvard University și autor al unei cărți, Cultura. Surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații, proaspăt apărută și în limba română. Cartea și autorul ei încearcă să răspundă la întrebări precum: „Ce este cultura?”, „Cum funcționează ea?” sau „Cum este cultura păstrată și transmisă?” Al doilea este un dialog inițiat de Marcel Vișa cu poetul echinoxist Aurel Pantea. În răspunsuri de o densitate eseistică, poetul intervievat dezvoltă excepționale reflecții despre imaginarul poetic. Apoi, face o acută radiografie a poeziei contemporane. La întrebarea: „Cum vedeți relația dintre poezie și politică”, Aurel Pantea răspunde: „Angajamentul social al poeziei nu poate fi evitat”. Și exemplifică prin toată marea poezie latină din primul secol dinainte de Christos. Multe alte materiale valoroase stau la îndemâna cititorului cu un profil mai nuanțat decât cel strict literar.
(V.M.)
+ There are no comments
Add yours