Pacientul de sâmbătă seara, Beatrice Seres
Subintitulat thriller psihologic, romanul Pacientul de sâmbătă seara, publicat la Literpress, în 2024, de tânăra prozatoare Beatrice Seres, demonstrează, o dată în plus, după Sindromul Yarmilla, că pulsul profesiei nu poate ocoli, adesea, produsul literar, ba, dimpotrivă, poate deveni un material extrem de ofertant pentru acesta. Că pregătirea psihologică a autoarei e un fundament solid, o matriță și pentru acest roman transpare încă din primele pagini ale cărții care, în cele 18 capitole, urmărește, cronologic, o scurtă perioadă din viața protagonistei Lisa Dumitrache, asezonată cu ample, consistente rememorări. Ca în anteriorul roman, autoarea preferă inserția unor lungi pasaje retrospective, care să întregească portretul personajelor și să permită cititorului să deslușească meandrele biografice ale acestora. Pentru lectorul atent, acestea devin chei, discrete sugestii pentru evoluția ulterioară a personajelor, pentru bruștele dispariții sau bizarele apariții ale unor eroi.
Psiholog și psihiatru, cu specializare în prevenția traumei și a sinuciderii, Lisa Dumitrescu devine, inițial, prin natura profesiei, un personaj interesant. Odată cu fixarea luminilor scenei pe biroul acesteia, spațiul în care se desfășoară cele mai multe dintre acțiunile ce conturează zona cronologică a romanului, interesul pentru protagonistă e potențat odată cu fiecare paragraf. Cadrul nocturn recurent, ce trădează pasiunea, preocuparea, dedicarea aproape completă meseriei, apoi „greutatea responsabilității” profesionale, riscurile, eșecurile tragice, dar și episodul biografic care a impulsionat-o să-și aleagă profesia devin, treptat, garanții ale unor ingrediente de calitate pentru un roman de factura menționată în subtitlu. În plus, cele două personaje care par dominante, obsesii ale existenței sale, un anume Victor și tatăl, doctorul Răzvan Dumitrache, sunt deja absente din viața Lisei, ceea ce pare să amplifice frământările interioare și să alimenteze o fragilizare constantă, incurabilă a protagonistei.
Dacă asupra morții lui Victor, a cărui biografie e construită interesant, din două perspective diferite, a tatălui-medicului și a protagonistei, nu pare să planeze nicio îndoială, ci doar dezamăgirea dată de imposibilitatea împiedicării gestului suicidal, asupra morții tatălui planează un dublu mister: stingerea rapidă, la scurt timp după aflarea diagnosticului relativ sever și posibila valabilitate a unei teorii stranii a tatălui. Catalogată de Lisa drept „tulburare paranoidă”, teoria tatălui o obsedează peste măsură, mai cu seamă că unul dintre ceasurile din cabinetul ei pare să susțină această teorie. Ideea că fiecare pacient care se sinucide, act similar cu o bătălie pierdută, reduce cu un an durata vieții medicului curant capătă sens și valoare în contextul morții subite a tatălui, deși, sub aspect medical, datele ar fi indicat altceva. În plus, temerea că umbra neagră a acestei teorii s-a abătut și asupra ei o bântuie.
În block start, chiar din primul capitol, se află și alte cazuri interesante ale Lisei: Vlad, un fost combatant din Ucraina sau Irina, o pacientă incomodă, cu personalitate, dintre cele douăzeci și cinci ale Lisei.
Odată cu al doilea capitol, încep să se întrepătrundă mai vizibil firul scurt al prezentului și episoadele de anamneză ale personajelor. Dacă pentru personajele episodice, ședințele de terapie sunt contexte perfecte pentru a devoala traume sau episoade semnificative pentru problemele personale, pentru Lisa, personaj analitic, reflexiv prin natura meseriei, orice gest, orice reacție personală sau a celor din jur e o madeleină care declanșează rememorări mai mult sau mai puțin consistente, aproape toate avându-l în centru pe misteriosul Victor.
Copilăria marcată de obsesia salvării lui Victor pare să cântărească mai greu în economia romanului, dar și a vieții personajului, decât relația cu Alex, un bărbat care o divinizează, dar pe care îl ignoră, adesea, deliberat, în ciuda dorinței acestuia de a duce relația la un alt nivel. Păstrând tehnica portretului vizibilă și la celelalte personaje, dar adăugând, doar în acest caz, o omnisciență care ne permite să cunoaștem frământările și intențiile lui Alex, autoarea demonstrează o versatilitate dublată de o interesantă dozare a suspansului, mai cu seamă că detaliile semnificative ale biografiei lui Alex vor apărea doar la final, printr-un personaj colportor. (…)
Destinul acestuia capătă o turnură neașteptată, mai cu seamă că dispariția lui pentru o perioadă coincide cu decizia Lisei de a păstra distanța față de el.
Ca în celălalt roman-thriller, poate o confirmare a unei tehnici ce o individualizează pe autoare, destinele celor doi bărbați se vor intersecta în mod neașteptat și dramatic. De altfel, cadoul de ziua ei, găsit la ușă (căci romanul începe în seara ce o desparte de aniversarea personală), e un element care e, intenționat, minimalizat, dar care devine, alături de titlu, un prolog anticipativ al punctului culminant. Finalul romanului o pune față în față cu una dintre obsesiile majore ale existenței sale, cea care o motivase în alegerea profesiei, iar episodul confesiv, mărturia sinceră devin revelatorii, reconfigurând întreaga desfășurare a acțiunii. Confirmarea supozițiilor tatălui, cu privire la personajul-cheie Victor, e realizată de personajul însuși care va recunoaște nu doar strategia perfidă, malefică de a acapara definitiv atenția Lisei, în copilărie, ci și cauza crimei oribile înfăptuite de el și pe care Lisa ajunsese să o tăinuiască.
Poate doar diferența de substanță dintre episoadele cu ședințele de terapie și cele de anamneză personală, alături de lipsa unui dinamism autentic al romanului, de teatralitatea uneori prea evidentă, mai cu seamă în deciziile hazardate ale personajului central (parțial explicabile prin profilul psihologic) și de micile inserții de realism magic nefructificate suficient sau convingător pot fi considerate zone de fragilitate, aspecte perfectibile.
Valoroasă prin twisturile narative care plac tocmai prin felul ingenios în care sunt construite, dar și prin tensiunea narativă pe care o creează, cartea demonstrează, o dată în plus, vocația narativă a autoarei.
