Alexandru Jurcan, Aproape totul despre Bistrița

Pentru mine e atât de plăcut să găsesc în cutia poștală o carte – semn că lumea își respectă traiectoriile valorii. Recent mi-a parvenit o elegantă antologie gândită de neobositul Menuț Maximinian: Poveștile Bistriței la Editura Charmides, cu ilustrații de Vasile Tolan, prezentat de Oliv Mircea, care apreciază spectaculoasele iconografii, în care poetica gestului are o importanță imensă. Gavril Țărmure știe că Bistrița „trebuie povestită și repovestită”. Demersul continuă, deoarece antologia de față e volumul doi și presimt că încă nu s-a spus totul despre istoria și memoria orașului.

Despre Andrei Mureșanu scrie Ion Buzași. În 1987 a fost restaurată Casa memorială, în curtea căreia se află bustul realizat de Alexandru Gavrilaș. Excelente paginile Adei Milea despre „vremea școlii” ei la Bistrița. În clasa I i se inoculase ideea că toți mititeii de vârsta ei înseamnă „viitorul luminos”. Când tatăl era pe cale să-i aplice o palmă, ea l-a înfruntat astfel: „Știi în cine dai? Dai în viitorul luminos al țării!!!”. Iosif Avni e convins că „la plecare în Israel mi-am lăsat anii copilăriei la Bistrița”. Scriitorul Dan Coman oferă un poem de patru pagini, despre …bucătăria lui Parfene… „pâine prăjită și ceai la începutul iernii”, prăjiturile de la cofetăria Cristina, covrigeii cu sare, cafea la ibric, fumatul cu „grija ardelenească de a îndrepta fiecare bucățică de fum ieșită dezordonat din plămâni”. În multe pagini e prezentată Cetatea Bistriței de Corneliu Gaiu, cu reprezentări în planuri și vedute, rezultate în urma analizei istorico-arheologice. Menuț Maximinian își prezintă câțiva „îngeri în Cetate”. Un înger-bibelou stă pe raftul cu cărți „vorbind cu năsăudenii mei Rebreanu și Coșbuc despre pământul sfânt și martirii bistrițeni”. Elena Darabont scrie despre Bistrița „la interferența culturilor”, iar Hans Georg Franchy despre apele Bistriței. Poetul Ioan Pintea știe că „nu există un loc mai bun” decât aici. Sufletul îi „contrazice frica și îngrijorarea” și îi demonstrează mereu cu „argumente vizibile că nu există altundeva un loc mai bun”.

Antologia reprezintă o sărbătoare spirituală și estetică, o carte de vizită „prin ochii celor care ne prezintă istoria, cultura, arhitectura” (Menuț M.).