Articole

Ziua națională festivă a lecturii

Într-un fel, e amuzant-ironic să (le) scrii unor cititori (de revistă culturală) despre importanța lecturii, despre promovarea cititului. Sunt convins, totuși, că nu îi jignesc: ținta nu sunt ei, ci decidenții politici. Și nu numai ei: toți cei care pot stopa declinul educațional și cultural și, dacă nu e cu supărare, chiar dezvoltarea acestui sector esențial pentru sănătatea spirituală a „noului om nou”.

S-a scris deja despre „Legea nr. 21/2022 privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii”. Redau aici câteva pasaje din legea menționată: „Art. 2. Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor. Art. 3. (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. ll) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic bibliotecilor, muzeelor, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor neguvernamentale, editurilor, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile. (4) În săptămâna care include Ziua naţională a lecturii, în timpul desfăşurării activităţilor didactice, unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi de promovare şi încurajare a lecturii, pentru care dispun, în prealabil, următoarele măsuri: a) invitarea bibliotecilor locale, judeţene şi/sau metropolitane de a derula activităţi de prezentare a serviciilor de bibliotecă, de înregistrare la bibliotecă, de colectare de carte şi donaţie, inclusiv prin amenajarea de standuri proprii în incinta unităţilor de învăţământ; b) invitarea asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit şi asociaţiilor de creatori, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, de a susţine cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuţii libere şi dezbateri despre literatură şi cărţi sau alte programe similare; c) oferirea, cu titlu gratuit, editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, de spaţii pentru prezentare şi vânzare de carte cu caracter educativ şi/sau recreativ, adecvat vârstei elevilor. Art. 4. (2) În ziua de 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic, împreună cu elevii, poate desfăşura activităţi de promovare şi încurajare a lecturii”.

Poate aveam nevoie și de legea asta. Probabil. Dar cu o zi națională festivă a lecturii nu se va face primăvară pe autostrăzile (neasfaltate ale) culturii și educației. Statisticile privind „incultura” sunt tot mai îngrijorătoare. În ton cu legea, „putem” să spunem că suntem pe drumul cel bun?

 

***

 

Petre Barbu: „O lege care stabilește o zi națională a lecturii este absurdă. În celelalte zile ale anului nu trebuie să citim? Ce ar trebui să facem noi, românii, în această zi de 15 februarie: să deschidem o carte și să citim? O oră, zece minute, două ore, până ne apucă somnul sau până se face ora ca să apară Gâdea și Ciutacu la televizor?” (libertatea.ro)

 

Matei Martin: „Cam astea ar fi soluțiile și în România: încurajarea cititului în școli, acordarea unor bonuri sau tichete pentru achiziția de carte, finanțarea librăriilor, mai ales a celor vulnerabile, aflate în zonele defavorizate, consolidarea rolului bibliotecilor – inclusiv prin programe de achiziții de noi titluri – și programe care să sprijine prezența scriitorilor în școli sau la evenimente publice pentru a stârni interesul pentru carte și pentru lectură. (AFCN organizează, din 2016, în fiecare an, o sesiune de finanțare dedicată «promovării lecturii / susținerii culturii scrise»: zeci de proiecte pentru ateliere de lectură, recitaluri, micro-festivaluri au fost organizate cu sprijin din partea instituției – e un început, dar e prea puțin.) Cam de toate acestea ar fi nevoie în România, nu de o lege care spune ce «pot» face instituțiile (doar în ziua de 15 februarie!) «în limita bugetului»” (dilemaveche.ro).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.