Articole

Zalăul cultural, literar, artistic astăzi

În acest an, „Caiete Silvane” nu a realizat un întreg număr tematic dedicat Zalăului, urmând să facem acest lucru în 2023 când se vor împlini 550 de ani de la declararea actualului municipiu ca oraș-târg. Pentru numărul de față, am propus, totuși să avem o secțiune dedicată orașului nostru drag, sub forma unei anchete. Așadar, am întrebat:

1. Cum apreciați Zalăul cultural, literar, artistic astăzi? (față, de exemplu, în urmă cu 30 de ani sau înainte de Revoluție)

2. Care credeți că sunt „punctele tari” și care sunt „punctele slabe” ale Zalăului din perspectivă culturală, literară, artistică?

3. Pot cultura, arta, literatura să contribuie la dezvoltarea municipiului Zalău?

Iată răspunsurile primite. Răspunsuri care, poate, vor stârni reacții.

D. SĂUCA

„Depinde numai de iscusința celor care-l conduc”

Viorel MUREȘAN

Eu sunt aici, într-un fel, alogen și acest lucru îmi dă libertatea să privesc și să exprim desfășurarea evenimentelor mai deschis. Am devenit sălăjean prin înscrierea la liceu, în exact anul reînființării județului, 1968. După aceea am trepădat prin unități militare și facultate, iar la încheierea studiilor, m-am întors din nou și m-am așezat în acest loc definitiv. Trăind mult timp alături de sălăjeni, am observat că sunt foarte conservatori și, câteodată, exclusiviști. Mi se par chiar geloși pe valorile lor spirituale. Și au dat mult în plan istoric, etnografic, folcloric (atât literar, cât și muzical ori coregrafic). Însă cultura scrisă, aici, e de dată mai recentă, iar istoria presei sălăjene e una subțire. Încercărilor juvenile în ale poeziei din anii mei liceali li s-ar putea găsi urma în colecția ziarului județean „Năzuința” și am convingerea că nu mi-ar face cinste. Cei care m-au încurajat atunci și care scriau la gazetă nu cred că depășeau nivelul brigăzilor artistice de amatori din cadrul festivalului propagandistic permanent „Cântarea României”. Antologiile de creație din acei ani mi se par astăzi desuete și de tot modeste. Poate, culegerile de folclor să fi fost ceva mai răsărite. Dimensiunea muzeală, și doar ea, s-a situat – consider – tot timpul la cote ridicate. În deceniul 1980-1990, când am frecventat eu cenaclul „Silvania”, în afara unei atmosfere cât de cât respirabile, după care tânjeam, exigența critică, la fel ca și nivelul creațiilor, erau modice, venind dinspre oameni cu profesii, vârste și năravuri dintre cele mai pestrițe. Eu însă, nu mă mai aflam în febra descoperirii propriei personalități. Aveam în spate cenaclul și revista „Echinox”, o carte publicată prin concurs național de debut, care adunase 15-20 de cronici favorabile în cele mai importante publicații. Eram un scriitor. În planul mișcării literare extinse, sincronizarea cu valorile naționale începe și se produce lent și nu fără poticniri, abia odată cu maturizarea „Caietelor Silvane”, cuprinzând revistă, editură și manifestări literare anuale, de notorietate națională crescândă… Și, desigur, seria de conferințe, atunci când au avut loc.

Principalul „punct slab” este așezarea pe hartă. Fiind un oraș izolat, orice „voce” culturală de aici se aude mai stins la „centru” sau în restul țării. În literatură intervin și factori specifici. Lipsa unor reviste și cercuri de mare tradiție, cu reputație consolidată, se simte și la nivelul receptării individuale. Se știe că nu există literatură în afara unui context literar. Ori, tocmai această înscriere a celor trăitori aici într-un astfel de cadru se produce greu, atunci când se produce. N-aș trece nici peste carențe individuale care se resimt în unele dintre paginile revistei, ca, de altfel, în mare parte din presa noastră. În primul rând, necunoașterea temeinică a culturii române îl conduce întotdeauna spre o fundătură sau spre afirmații prăpăstioase pe cel care ține în mână pana cronicarului literar, a eseistului, a diaristului, a memorialistului sau a respondentului la o anchetă. Apoi, absența unor criterii axiologice se vede clar în fiecare gest al celui care scrie. Iar un enunț prost construit poate compromite chiar oameni de talent. Pe de altă parte – și lucrurile stau întocmai așa! – ecourile în presa din țară a unor pagini sau chiar numere din „Caiete Silvane” arată o receptare pozitivă a revistei zălăuane.

La „dezvoltarea” propriu-zisă, nu cred, dar la primenirea imaginii orașului cu vestigii neolitice, se poate. Depinde numai de iscusința celor care-l conduc.

D:DCIM100MEDIAIMG_0024.JPG

„Cultura și arta în general, pot și trebuie să fie catalizatoare eficiente și salutare la dezvoltarea municipiului Zalău, însă doar în tandem cu administrația de stat”                      

Viorel Gh. TĂUTAN

1 – 3: În urmă cu douăzeci de ani răspundeam la o anchetă asemănătoare lansată de redacția revistei ORIGINI/Caiete Silvane. Remarcam atunci cum centrul de interes cultural migrează, secvențial, de la un oraș la altul, fiind considerat uneori „capitală culturală”, de la București la Cluj-Napoca, la Oradea, Iași, Satu Mare, Timișoara, Brăila ș.a., pentru că în aceste locuri Dumnezeu a vrut să îngăduie apariția unor personalități care să le sfințească și să polarizeze atenția și interesul celorlalți. Prin urmare, centrul poate fi imaginat ca o alcătuire sferoidă rotindu-se în jurul unei axe – personalitatea culturală respectivă.

Zalăul a fost un „malaxor” administrativ și cultural, asemănător altor municipii reședințe de județe modeste, adică implicat în polarizarea de activități/acțiuni cultural-artistice și/sau științifice datorate mobilizării unor personalități locale, dar și „externi” de origine sălăjeană, punând în operă inițiative nu de puține ori remarcabile. Nu s-a vorbit/scris, după câte știu, despre Zalău cum despre Păltiniș, Rohia, Hobița, Ipotești etc., sfere rotindu-se în jurul unor axe puternice, cu viteză lentă și constantă. Reședința județului nostru a fost, se pare, una care s-a rotit prea rapid, pentru a mă situa în zona ludic absurdă, ceea ce a născut forța centrifugă determinând ejectarea personalităților culturale spre alte destinații. S-a întâmplat înainte de 1989. Orice inițiativă agreată de liderii politici era „confiscată”, pe urmă, „cosmetizată” doctrinar și asumată de către aceștia, valorificând în cele mai multe cazuri ideile și soluțiile de aplicare generate de către autori, pe care îi „protejau” fals-amical, ținându-i de fapt cu discreție în anonimat. Este un fenomen comun oricăror forme de Dictatură, caracteristic (nu doar) românilor, remarcat în ultimii două sute de ani de către importanți filosofi și oameni de cultură. Era agreată, la nivel doctrinar, colectivitatea, sau colectivismul, în detrimentul individualizării menite să proiecteze personalități. Dar nu trebuie să uităm bogata paletă a formelor de exprimare artistică mobilizând numeroși artiști „amatori” și profesioniști, care animau viața caselor de cultură urbane și a căminelor culturale sătești. Zalăul nu făcea excepție. Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa Municipală de Cultură, Clubul Tineretului, Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Creației Populare, toate în relații de parteneriat cu Inspectoratul pentru Cultură și Patrimoniu Național, erau „asaltate” de tineri și mai vârstnici care simțeau dorința de a-și valorifica plenar vocația și talentul. Nu uit că existau trei sau patru ansambluri folclorice, un teatru popular, două cinematografe, formații de muzică ușoară.

Creația literară gravita în jurul Cenaclului literar Silvania, unde se generau inițiative menite să-i plaseze pe membrii acestuia în panoplia vieții literare regionale și naționale. Întâlniri cu scriitori cunoscuți, invitați din marile centre culturale (Cluj, București, Timișoara, Iași), interviuri pentru postul de Radio România Cultural, parteneriat cu redacția revistei Tribuna din Cluj-Napoca, care publica periodic în structura ei un Supliment „Tribuna în Sălaj” (sau în Zalău, în Jibou, în Șimleu Silvaniei ș.a.). Exista și o revistă de cultură girată de Inspectoratul mai sus pomenit, Silvania, în paginile căreiaerau publicate creațiile literare ale condeierilor sălăjeni. Putem afirma că lucrurile erau în acest fel aranjate.

Decembrie 1989 și întregul an 1990 tulburaseră apele sub aspect politic în așa manieră încât, este binecunoscut, nu mai vedeam perspectiva schimbărilor eficiente. A trebuit să apară o nouă generație de intelectuali, care nu apucaseră să fie îndoctrinați politic, dar erau inițiați în marile centre universitare și deciși să schimbe ritmul, să destrame vălul amorfismului conformist și să insufle vigoare cvasi-epicureică vieții literare, actelor inovative de creație literară. Mai dificil decât se credea, Zalăul a ajuns să fie considerat și apreciat drept efervescent propagator cultural, cunoscut și pentru creația literară. De bun augur s-a dovedit înființarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (subordonându-și Școala Populară de Arte și Meserii, Centrul de Conservare și Valorificare a Creației Populare, noua revistă de cultură Caiete Silvane, dublată de editura cu aceeași denumire), precum și Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Cenaclul literar Județean „Silvania” etc.

În prezent, un segment cultural viguros care a debutat înainte de 1989 cu propulsarea Zalăului în mediul cultural european: Istoria antică și medievală, fiind vorba despre Muzeul de Istorie, implicând departamentul, ori secția, de Artă Plastică, se află cooptat printre partenerii eficienți ai Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Puncte slabe? De pildă, anemierea „ieșirilor” cu membri ai AS-SJ în centrele de comună din județ.

Puncte tari? Zilele „Caiete Silvane”; Festivalul internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza”, cu desanturi în Licee; Editura Caiete Silvane, în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană; Cenaclul literar Silvania își continuă salutar activitatea; Creșterea numărului de scriitori sălăjeni deveniți membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România.

Afirmam cu două paragrafe mai sus despre rolul personalității-axă în proiectarea culturii și artei, sub formele sale literare, plastice, coregrafice, muzicale, și aș dori să nu fiu interpretat eronat, însă acesta e necesar să fie girat administrativ în scopul reușitei, care să-și asume succesele și inexorabilele eșecuri, suficient de generos, încât să fie imparțial și recunoscător în acceptarea individualității și a personalității celor pe care îi solicită, tenace și neobosit. Municipiul Zalău, județul Sălaj, a generat un astfel de… lider, în persoana celui care este jurnalist, poet, eseist, manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Președinte al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, Redactor-șef al revistei „Caiete Silvane”.

Și, da, cultura și arta în general, recte literatura, pot și trebuie să fie catalizatoare eficiente și salutare la dezvoltarea municipiului Zalău, însă doar în tandem cu administrația de stat, cu latura economico-socială a programelor de guvernare.

„Cultura, arta, literatura sunt cele mai solide și fermecătoare căi de evoluție în bine a lumii în care trăim”

Voichița LUNG

Cunosc Zalăul din anii de liceu (1975-1979). Și în trecut se organizau evenimente culturale, artistice, literare, dar aveau un alt context și conotații propagandistice în mare măsură. În prezent, aceste evenimente sunt gândite și desfășurate într-o altă manieră și, în opinia mea, nu numai că s-au diversificat, dar au și o calitate net superioară, ceea ce dovedește pe de o parte, implicarea profesionistă a celor care oferă și invită la evenimente, iar pe de altă parte, generează o afluență de public spectator din ce în ce mai entuziast, dar și mai exigent.

Zalăul dispune de o zestre destul de bogată la nivel cultural-artistic și literar, care poate și este pusă în valoare prin contribuția unor oameni cu idei remarcabile, din instituțiile culturale ale municipiului și județului nostru. Apreciez activitățile organizate sub egida Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Muzeului de Istorie și Artă Zalău, Caselor de Cultură și Bibliotecii Județene „Ioniță Scipione Bădescu”. De remarcat este faptul că activitățile și manifestările cultural-artistice au în zilele noastre o adresabilitate nuanțată, atât ca vârstă, cât și ca gusturi, nivel de pregătire, satisfăcând astfel orizontul de așteptare al publicului spectator.

Carențele sunt legate de lipsa unor spații dedicate activităților frecventate în trecut de mulți dintre noi, cum ar fi de exemplu cinematograful, dar sperăm că acesta își va relua în cel mai scurt timp locul în viața urbei.

În această perioadă de calmare a pandemiei, dar de intensificare a grijilor legate de factori economici și politici, căutăm cu interes posibilități de relaxare, dar și de conectare cu semenii noștri, în cadrul unor manifestări care ne fac plăcere: de la călătorii și plimbări, la evenimente culturale diverse, întâlniri cu oameni de seamă din sfera științei și artei. Setea de evenimente memorabile, trăite cu empatie și sinceritate, pe care o resimțim, e ca o renaștere, ca o nouă șansă de restabilire a legăturilor autentice între locuitorii cetății.

Mai multe cărți tipărite, reuniunile Cenaclului literar, revista de prestigiu, „Caiete Silvane”, concursuri de creație, festivaluri, spectacole de folclor, concerte, expoziții, colocvii, emisiuni radio-tv etc. sunt tot atâtea căi de a educa, de a perpetua adevărul, binele, frumosul și de a da șanse noi de promovare a specificului local, peste zări și peste timp.

Da, un foarte hotărât „Da”! Cultura, arta, literatura sunt cele mai solide și fermecătoare căi de evoluție în bine a lumii în care trăim.

„Fără valori,

o comunitate nu poate supraviețui”

Ancuța MĂRIEȘ

1. Zalăul cultural este pentru mine o zonă dinamică, în care îmi găsesc un loc de manifestare artistică. Am participat cu plăcere la evenimentele organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, care mi-au evocat anii studenției. Am întâlnit oameni cu care am aceleași preocupări și am avut discuții pline de sens.

2. Puncte tari: Daniel Săuca ne unește, organizează evenimente, îi pasă de mișcarea literară, ne promovează. Mi-am format o echipă aici și nu aș schimba-o. A fost un proces îndelungat. Simt că avem potențial pentru alte producții artistice. Sunt oameni care vor să ni se alăture și sunt tineri.

Puncte slabe: Daniel Săuca este cam singur, are nevoie de mai mulți oameni implicați, care să pună umărul în timp real. În Zalău nu este un teatru, deși se poate deschide oricând (știu trei actori profesioniști care locuiesc în Zalău și ar putea lucra cu state de plată la Consiliul Județean).

3. Da, arta și cultura contribuie la dezvoltarea unei zone. Creează sens și motivație, creează viziune și proiecte pe termen lung, educă viitorii lideri ai comunității, cultivă valori. Fără valori, o comunitate nu poate supraviețui.

Concret: Festivalul de la Porolissum creează turism cultural. Un teatru ar atrage public și i-ar crește nivelul de educație. S-ar crea locuri de muncă pentru persoane deja profesioniste în domenii artistice.

„Punctele tari nu știu care ar putea să fie”

LÁSZLÓ László

1. Din punct de vedere cultural, literar, artistic există o anumită evoluție fluctuantă, cu unele perioade de vârf, urmate de căderi iminente. Dacă luăm din punct de vedere cantitativ, poate că „producția culturală” a crescut în ultimele decenii, au apărut mai multe cărți (titluri, că despre tiraje nu prea avem informații) de la mai mulți autori. Sunt printre ei autori consacrați, dar și autori noi, chiar foarte tineri. Dar nu știu, în ce măsură sunt și citite aceste cărți și opere literare. (Și un semn îngrijorător: scade numărul de librării!) Se mai publică literatură și în reviste culturale, reviste/publicații ocazionale, reviste școlare, dar impactul acestor publicații nu știu dacă poate fi simțit.

Celelalte specii și domenii artistice, de exemplu vizuale (pictură, sculptură, artă plastică, film, video etc.) sunt prezente, în special sub forma expozițiilor, taberelor de creații (unele devenite aproape tradiții), dar pandemia a frânt acest elan și revenirea este foarte lentă… O parte apare în mediul virtual, care a devenit mai atractiv.

2. Punctele tari nu știu care ar putea să fie (mai sus am enumerat unele aspecte pozitive), dar ca un punct slab aș putea numi modalitatea incertă/nesigură prin care „produsul cultural” ajunge la destinatar, la public. Și astfel creatorul nu prea primește un feedback în timp real sau uneori niciodată. Apoi mai este un anumit aspect de luat în seamă: provincialismul. (Unii consideră Zalăul nostru un Cluj mai mic. Dacă luăm de bună afirmația, atunci Zalăul nu este un Cluj mic, ci unul foarte mic – dar să nu uităm, că tot al nostru este.)

3. a) Răspuns scurt: Ar putea.

b) Răspuns mai detaliat: Dacă odată cu creșterea nivelului de trai (și de venituri – aici mă refer la trecutul foarte apropiat de dinaintea pandemiei, crizei și anterior războiul din vecinătate), deci dacă atunci pe vremuri mai bune am fi ridicat ștacheta (exigența) față de autori (creatorii de produse culturale) și autorii față de public, atunci toată lumea ar fi avut de câștigat. Cumva și publicul – chiar dacă nu este foarte numeros – trebuie identificat, educat și format.

Și în fine: cultura înseamnă educație. Un om mai bine educat (de regulă) este progresist, deci creșterea numărului (sau ponderii) elementelor progresiste înseamnă implicit dezvoltare.

P.S.: Cultura nu se face pentru bani, dar cultura totuși costă!

„Urăm tuturor oamenilor de aici mulţi ani cu sănătate şi să rămână mereu aproape de cultură, artă şi literatură”

Menuţ MAXIMINIAN

Zalăul şi judeţul Sălaj s-au remarcat cultural mai ales în ultimii ani prin intermediul revistei „Caiete Silvane”. Puţini dintre noi cunoşteau istoria, literatura, reperele acestor ţinuturi înainte de editarea revistei Centrului de Cultură şi Artă al Județului Sălaj. Prin intermediul publicaţiei apreciată la nivel naţional, fiind sub sigla Uniunii Scriitorilor din România, am aflat date concrete despre primele încercări de a aduna comorile zonei într-un muzeu, începând cu anul 1880, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă numărând azi peste 200.000 bunuri de patrimoniu. Festivalul Internaţional „Primăvara Poeziei”, proiectele editoriale care aduc în faţă scriitorii sălăjeni, studiile istorice şi etnologice, monografiile au prins în ultimii ani contur prin publicarea unor volume de către Editura Caiete Silvane. Amintim: „Istoria Sălajului în Caiete Silvane” vol. I și II, „Sălaj – frumuseţe, tradiţie, poveste”, dar şi cercetările adunate de Camelia Burghele în 15 volume ce vorbesc despre povestea satelor sălăjene.

Managerul Centrului de Cultură şi Artă al Județului Sălaj s-a dovedit a fi un bun promotor al culturii de aici pentru că, prin intermediul proiectelor sale, am aflat multe lucruri despre personalităţile sălăjene, începând cu Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băseşti, Gheorghe Şincai, Corneliu Coposu şi lista poate continua. Nu pot omite echipa de critică literară formată în jurul revistei „Caiete Silvane”, coordonată de Daniel Săuca, din care fac parte: Viorel Mureşan, Carmen Ardelean, Imelda Chinţa şi mulţi alţii. Graiurile din Sălaj, muzica vocală tradiţională, chiuiturile sunt aşezate în cărţi, dar şi puse în scenă de Ansamblul folcloric „Meseşul”. Printre punctele tari ale acestei zone menţionăm „Traseul caselor tradiţionale”, proiect aparte care aduce în prim plan frumuseţea arhitecturală păstrată în unele sate din Ţara Silvaniei.

Am menţionat toate aceste aspecte, deşi ele sunt deja cunoscute, tocmai pentru a oglindi preocupările din ultimii ani asupra promovării istoriei Zalăului, dar şi a conceperii unor proiecte culturale deosebite, neuitând aici aducerea în faţa publicului din Zalău, în evenimente realizate în şcoli sau în sala de spectacol, a unor personalităţi ale locului plecate în lume sau a unor nume de prim rang ale culturii româneşti.

Şi pentru că ne apropiem de 550 de ani de atestare documentară a Zalăului, urăm tuturor oamenilor de aici mulţi ani cu sănătate şi să rămână mereu aproape de cultură, artă şi literatură, după mine cei mai importanţi promotori ai municipiului Zalău. Da, prin cultură putem arăta că avem lucruri minunate cu care putem sta cu fruntea sus în faţa publicului de acasă, dar şi a celor de oriunde din lume.

Cultura,

ca serviciu public

Silvia BODEA SĂLĂJAN

Am simțit și simt un sentiment de patriotism local când nu o dată mi s-a întâmplat să spun că sunt din Zalău și să aud replica exclamativă: „A, Caiete Silvane!”

Ca să răspund la provocarea de a face o comparație cu ceea ce a fost, din punctul de vedere al culturii în Sălaj, și implicit în Zalău, în urmă cu treizeci de ani, îmi revine în minte o anume stare de letargie, pentru că, făcând excepție câteva acțiuni dirijate de la nivel național și despre activitatea Cenaclului literar „Silvania”, în Zalău nu se putea vorbi despre o emulație culturală notabilă și coerentă.

Nu vreau să-mi amintesc de această perioadă, așa că solicit permisiunea de a trăi în prezent. Ceea ce trebuie apreciat este că s-a reușit elaborarea unei strategii pentru cultură pe termen lung, pe un orizont de timp care vizează o evoluție ce promovează o cultură a libertății. Niciun domeniu al artei nu este pus în umbră sau neglijat, și astfel s-a reușit structurarea unui sistem de acțiuni, care să asigure participarea unui număr cât mai mare de oameni la actul de cultură. Am senzația că acest act se ridică pe temelia începută de Dacia literară și continuată de Junimea sau de alte mișcări literare notabile din istoria culturii noastre naționale.

Toată lauda pentru managerul Daniel Săuca și pentru echipa condusă de dânsul, pentru că a reușit să-i atragă pe toți decidenții locali, indiferent de orientarea politică, să susțină actele de cultură propuse. A reușit să asigure un raport între instituția de cultură și cei care creează cadrul favorabil dezvoltării acesteia, între autori și masa de cititori, de iubitori de frumos.

În puține locuri din țară există o asemenea efervescență creatoare ce asigură satisfacerea nevoilor și aspirațiilor culturale ale cetățenilor și, mai ales, ce dezvoltă sentimentul de identitate.

Despre revista „Caiete Silvane” pot spune doar că promovează opere și nu nume de scriitori, că pune accent pe calitatea actului literar, pe stimularea capacității de inovare și de competitivitate, și astfel, deschide oportunități pentru toți cei interesați. Colaborez cu această revistă și sunt onorată să-mi apară numele alături de personalități cu rezonanță în cultura și literatura națională.

Zalăul – orașul primului meu eșec

Ioan F. POP

1. Orice comparație cu trecutul mai îndepărtat are valențele ei pedagogice, mai ales în zona culturii, domeniu unde s-au produs modificări și evoluții semnificative. Asta pentru că mediul cultural a recuperat repede cel mai adînc fundament uman – libertatea. Libertate care ne-a modificat, la nivel individual și social, în funcție de cît am înțeles din ea. Lăsînd la o parte meandrele trecutului, din prezentul Zalăului mă pot referi doar la activitatea meritorie a revistei Caiete Silvane, care a animat cel mai mult acest spațiu în ultimul timp. De fapt, strict literar, cînd spui Zalău spui revista Caiete Silvane. Revistă la care, cu limitele și ne-limitele mele textuale, încerc să-mi aduc și eu contribuția.

2. Locuim mai întîi în imaginarul nostru cultural, abia apoi în datele concrete ale unei realităţi habitudinale. Context în care memoria culturală poate reţine chiar şi ceea ce istoria uită să ne înveţe. Perspectivă din care punctele tari ale Zalăului ar putea sta chiar în slăbiciunile lui, dacă e să-l parafrazez pe apostolul Pavel. Cum fenomenul cultural nu ține de aria geografică, de formele de relief, se pot naște și la Zalău valori distincte, care să îi pună în evidență dimensiunea creativă. Acest fapt s-a mai întîmplat, dacă e să mă refer la un singur exemplu, e vorba de filosoful Alexandru Dragomir, care s-a născut aici, și care a fost doctorandul celui mai mare filosof al secolului XX, Martin Heidegger. Ca atare, pentru a reuși cultural, Zalăul trebuie să-și transforme punctele slabe în puncte tari.               

3. Fenomenul cultural, în toate datele lui, rămîne atributul fundamental al oricărei așezări umane, indiferent de amplasamentul acesteia. Din punct de vedere spiritual, marginalitatea poate deveni axis mundi, poate valorifica chiar și neajunsurile unui topos. Cultura, pe lîngă celelalte activități definitorii, poate da Zalăului nu doar un nume, ci chiar și un renume. Evident, cu condiția ca acest deziderat să fie dorit cu ardoare de cineva, de la individualități la instituții. Din cîte observ, literatura este pe mîini bune. Ca sălăjean exilat în bihorenime, mă bucură orice faptă culturală și literară de valoare născută la Zalău. Fapt care mă face să revin aici din cînd în cînd încărcat de regrete și nostalgii. Asta cu atît mai mult cu cît Zalăul este orașul primului meu eșec în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.