„Între semenii mei timizi și cei prea îndrăzneți, îi prefer pe cei dintâi. De fapt, doar dacă nu sunt excesiv de tăcuți, ori dimpotrivă, prea vorbăreți!” Îmi răsună armonios în memorie vocea uneia dintre rudeniile mamei mele, Ștefan Merlaș, jurist în Clujul deceniului al șaselea, din secolul XX, firește! Soția sa era învățătoare. Locuiau într-o căsuță, nu mai știu dacă erau proprietari ori chiriași, amplasată în spatele unei clădiri nițel mai impunătoare, pe strada Masaryk (azi, str. Ploiești), pornind de la actuala Piață „Mihai Viteazu” și oprindu-se în strada Paris, în dreptul cinematografului „Steaua Roșie” (azi, aici, fiind sediul unui Club de Jazz). În perioada studiilor superioare, îmi pregăteam acolo unele examene din sesiunile de vară, de preferință în chioșcul din spațioasa grădină aparținătoare. Pe aceeași stradă era situată și una dintre casele mari, aristocratice (boierești), aparținând eminenței cenușii a politicii anilor cincizeci din istoria frumoasei noastre țări, dr. Petru Groza. „Dar ce mă privește pe mine acest amănunt din biografia autorului?”, vă veți fi întrebând, probabil pe bună dreptate, unii dintre domniile voastre, cititorii. Mă amăgesc să cred că, poate, cine știe?, detaliile istorice să prindă bine câtorva pasionați.
Iată unde te duce adesea dorința (pentru unii – slăbiciune) de-a intra într-un subiect prin așa-numita „introducere” (introducțiune), sau „cuvânt-înainte”, doar pentru că așa te-ai obișnuit, ori există întotdeauna motive și argumente să-ți justifici maniera.
În ceea ce privește ralierea la o atitudine sau alta justificând principii existențiale, dă-mi voie să-ți dezvălui motivul incipitului, rememorarea inflexiunilor vocii acelui Om care mi-a marcat hotărâtor întreaga viață, influențându-mi atitudinea și soluțiile abordate în relație cu anturajele, așa încât să pot afirma convingător: N-am fost și nu sunt un adept al extremelor. De câte ori am renunțat la acest crez, am eșuat. Sunt un partizan al echilibrului etic și estetic. Mă simt ceea ce știu că sunt: ramură a unui arbore genealogic stufos și pașnic. Fericit atunci când întâlnesc grupuri sau colective de oameni care, indiferent de vârstă, gândesc și se comportă asemeni mie, îmi accentuez convingerea că îmi ating idealul. La această confesiune m-a purtat un Eveniment recent, consecință a înscrierii pe orbita favorabilă dezambiguizării, necesară în realizarea echilibrului opțional.
*
Am acceptat, împreună cu Doina mea de dor etern, să facem parte dintr-un colectiv de confrați pământeni extrovertiți cu moderație prin intermediul creației literare. Desigur, „Est modus in rebus, sunt certi denique fines”, scria poetul Horatius în „Satirae” I, adică, în românește: „Există o măsură în toate, și mai ales anumite limite.” Reprezentam, astfel, în manieră neprotocolară Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj (AS-SJ), printre ai cărei membri fondatori știm că suntem, dar și revista Caiete Silvane.
Este momentul de grație, credem noi, una dintre întâlnirile decisiv-benefice prin intermediul cărora Providența îți împlinește Speranțele. Am aderat la gruparea fundamental culturală „Cercul literar de la Cluj”, Cenaclu literar (nu doar) online, generat de inițiativa scriitoarei Emilia Poenaru Moldovan, sub egida Editurii „Colorama”, manifestându-se în parteneriat benefic, de bună seamă, cu Cenaclul Universității „Babeș-Bolyai” prezidat de cunoscutul poet Ion Mureșan, precum și redacția revistei „Steaua”, aflată în prezent sub direcția scriitorului – prof. univ. dr. Ovidiu Pecican.
Am ajuns în Ocna Mureș pe la orele 11, iar gipiesul (sic!) ne-a oprit în parcarea de lângă pensiunea „Casa Bella”, unde urma să fim găzduiți până a doua zi.
Venisem, de fapt, pentru Tabăra literară Uioara felix, ediția I.
Aveam să-mi recunosc, oarecum jenat, carența; am străbătut cu autoturismul aproape întreaga Transilvanie, însă am ezitat fără vreun motiv serios să deviez spre stânga de pe ruta către Alba Iulia, urmând astfel invitația indicatorului rutier amplasat în localitatea Unirea.
Prin urmare, iată-ne în 25 mai 2024, orele 12.
Casa Orășenească de Cultură Ocna Mureș este situată pe strada Nicolae Iorga. Singurul reper care îmi deranjează strania senzație că ne găsim în altă țară. Ori în altă perioadă de timp. Evidente, construcțiile urbane (blocurile de locuințe) distribuite oarecum haotic (poate mă înșel!) ne teleportează îndărăt, în anii copilăriei și, cel mult, ai adolescenței. Treptele de la intrare în lăcașul de cultură îmi par masive, prea înalte, nepotrivite arhitectural acestuia. Le urcăm, Doina – ceva mai sprinten. Pătrundem în hol. Și iar senzația retro-viziunii. Interiorul pare a fi copia intrării în Căminul Cultural dintr-un Jibou al anilor șaizeci, devenit cinematograf (actualmente – Centru comercial), după construirea clădirii noi, metamorfozată, la rându-i, din 1968 (soluție cvasi-ingenioasă) în Casă… orășenească de Cultură.
Intrăm.
Prima încăpere. Lângă intrare, în stânga, ne întâmpină cărți ale autorilor prezenți la Eveniment. Multe. Aproape toate, editate la Casa de Editură „Colorama”. Majoritatea – poeme! Impresionant! Nu văd etichete sau vreun tabel al prețurilor. Nume și titluri. Unele îmi sunt cunoscute. Notez: Emilia Poenaru Moldovan (din Cluj-Napoca), Cheia închisorilor mele; Cineva ca mine; Acompaniament de peniță; Uioara felix; Mihaela Meravei (din Constanța), Prezumția de fericire (un titlu interesant), Ed. Clubul Mitteleuropa, Oravița; Ildiko Șerban (din Arad), Cuibul din păsări (proză); Ramona Müler (din Ploiești), Cealaltă ființă a mea, Ed. Tracus Arte, București; Cătălina Soare-Hüll (din Cluj-Napoca), În transă; Mihai Victor Afilom (din Hunedoara), My dear Babylon (totuși, poemele sunt scrise în limba română n.n.); Iulia Anamaria Ghidiu (din Cluj-Napoca), Anotimpul de mijloc; Mirela Orban (din Bistrița), Dezbracă-te, Poezie!; Marin Mârza (din Tecuci), Cicatrici pe umbra mea. Îi rog pe autorii care absentează întâmplător din această listă, să-mi accepte scuzele. Doar Cronos este vinovat!…
În continuare trecem atenți și dezinhibați pe la fiecare șevalet unde sunt expuse lucrări de arte plastice și decorative. Plăcută asociere. Ne vin instantaneu în memorie „Zilele Revistei Caiete Silvane” și Festivalul internațional „Primăvara Poeziei”, sărbători tradiționale de literatură și arte vizuale în Sălajul nostru.
Trecem în a doua încăpere. Poeți, prozatori, eseiști, de vârste diferite. Unele fizionomii – cunoscute, altele pare că le știu de undeva, de prin presa de cultură, via internet, de pe Facebook. Salutăm frumos, zâmbim și ne prezentăm. Suntem scriitori din Sălaj, de la Caiete Silvane, domiciliem în Jibou. Suntem recunoscuți, la rândul nostru, în aceeași manieră.
Sosesc invitații de onoare, scriitoarea Amalia Lumei și scriitorul Ovidiu Pecican, însoțiți de organizatoarea Întâmplării faste din acest final de săptămână, scriitoarea Emilia Poenaru Moldovan. Salutări cordiale, cu zâmbete și priviri amicale, familiale, simbolice îmbrățișări.
Scurte alocuțiuni protocolare și prietenești. Domnul primar al orașului urează bun venit oaspeților, mulțumindu-le pentru inițiativă și accentuând asupra nevoii de cultură ca factor esențial al existenței și al perenității poporului în spațiul pe care îl valorifică prin tradiții, facilitând decantarea valorilor autentice.
Se enunță tema dezbaterii, menționată pe afișul/anunțul difuzat prin căile electronice cunoscute: „Cuvintele și poezia pot schimba lumea?” Sentimentul libertății opiniilor, de pe poziții egale, sau cel al echității confraterne, al prieteniei nedisimulate, al respectului reciproc domină atmosfera și stimulează emoțional participanții. Mai scurte sau mai stăruitoare discursuri sunt intercalate cu lecturi din scrierile acestora, amintindu-mi de seminarele din timpul studenției. Accentuez asupra unui aspect care mi se pare esențial: N-am perceput folosirea superlativelor discriminatorii „foarte” și „cel mai” atunci când venea vorba despre unul sau altul dintre artiștii clasici și, mai cu seamă, contemporani; evaluări efemere!
Ziua s-a încheiat cu o după-amiază la umbra unui păr harnic, în curtea casei distinsei noastre gazde și prietene, Emilia Poenaru Moldovan, unde invitații veniți din Arad, Constanța, Tecuci, Ploiești, Bistrița, Cluj, Jibou au fost tratați cu mâncăruri și băuturi certificate BIO, cum, de asemenea, a fost și atmosfera prietenească. S-a conversat despre cultură, s-a râs de bancuri bune, s-au spus glume, s-a cântat și s-a dansat.
Sperăm să fie pace între oameni și să perpetuăm acest gen de întâlniri, de la care să plecăm mai bogați spiritual și intelectual. Vivat!
+ There are no comments
Add yours