Viorel Gh. Tăutan, La Festivalul Național al Romanței „Crizantema de Aur”

Așa e că Viața (cum ne-am obișnuit să-I zicem adesea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Viață) ne oferă frecvent oportunități surprinzătoare, și pe care nu le cuantificăm decât rațional, după ce am trecut de pragul emoțional?! Iată, ne propusesem (cu Doina, soția mea, firește), în urmă cu aproximativ un deceniu, să „colindăm” prin cât mai numeroase locuri, zone, areale geografice etc. ale țării noastre. Urmele pașilor noștri s-au amestecat cu ale altora prin Copoul Iașilor, pe la „Bojdeuca” genialului povestitor, pe la Casa copilăriei sale din Humulești, prin Vaslui, orașul Festivalului de Umor „Constantin Tănase”, al cărui trofeu de aur a fost adus, în cadrul uneia dintre ediții, de componenții colectivului de satiră și umor de la Casa Orășenească de Cultură Jibou, din care făceam parte în triplă calitate: textier, instructor și interpret, Bârlad (localitatea de obârșie a lui Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Philippide, Elena Farago, George Tutoveanu ș.a), Huși (sau „Orașul dintre vii”, al celebrului Liceu Agroindustrial „Dimitrie Cantemir”), Bacău (locul de obârșie al lui Bacovia, poetul tristeții și al nostalgiei), Târgu Neamț, Piatra Neamț, Buzău, Câmpina, Ploiești, Slobozia, Urziceni, Tulcea, Târgu Jiu, Craiova, Reșița, Timișoara, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighișoara, Blaj, Târgu Mureș, Deva, Hunedoara, Sibiu, Brașov etc. Uf, le-am pomenit doar cele mari!… Ba, am mai „evadat” nițel prin Italia, Budapesta, Viena, Paris, New York, Niagara, Phoenix-Arizona, Marele Canion, Florida, Caraibe, pe litoralul bulgar ș.a.m.d.

În acest an, ne-am propus să ne bucurăm de peisajul arhitectural și frumusețea originală a municipiului de pe malurile Dâmboviței, devenit prin ani capitala mondială a Romanței românești, Târgoviște, reper cultural inconfundabil. Doinei îi fusese acceptată compoziția muzicală inspirată de versurile uneia dintre poeziile pe care i le dedicasem în perioada imediat următoare primei noastre întâlniri, și care apăruse în cartea noastră, „Speranță renăscută”, la Editura Eikon, în 2011. Îi puseserăm titlul Romanța noastră, de comun acord. Piesa muzicală primise avizul favorabil al juriului de preselecție și nominalizare, coordonat de Alina Mavrodin-Vasiliu, celebrul director artistic al Festivalului.

Lansarea compoziției avusese loc la sfârșitul lunii aprilie 2018, în Sala de festivități a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu ocazia Festivalului Internațional „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza”, având sprijinul confratern al poetului Daniel Săuca, manager al acestei instituții, dar și generozitatea amical-colegială a excelentei soprane Rodica Pop Seling, căreia nu vom înceta să-i exprimăm onesta gratitudine pentru acceptul de-a lansa această compoziție, atunci acompaniată la pian de maestrul Dorel Ciobanu, precum și pentru ajutorul moral acordat în decizia de a trimite piesa la concursul de creație din cadrul Festivalului Național „Crizantema de Aur”, ediția a 57-a, Târgoviște, 17-19 octombrie 2024.

Și iată-ne invitați la Festivalul Național de Romanțe. Mi se împlinea un vis. Datorez Televiziunii Române bucuria participării, în postura de cinefil și telespectator, la toate edițiile acestuia, încă de la prima ediție. Această nobilă specie muzicală făcea parte din „repertoriul” artistic al familiei noastre. Părinții mei cântau romanțe în timpul vizitelor reciproce între familii prietene și rudenii, cărora le transmiseseră (îi contaminaseră) microbul. Ascultau muzica răspândită de Radio București prin intermediul stației de radioficare din localitate; când se transmiteau romanțe, trebuia să se facă liniște în casă. Cunoscutul cântăreț de muzică populară Emil Gavriș, unul dintre cei mai autentici interpreți de romanțe, ne era oaspete de fiecare dată când ajungea cu spectacole în Jibou sau în împrejurimi; fiind prieten cu preotul Octavian Merlaș din Chilința, satul său natal. Preotul se înrudea cu bunicul meu matern.

***

Atunci când am văzut prima dată celebrul oraș, îmi satisfăceam serviciul militar obligatoriu, eram adică militar în termen, în timpul unei așa-numite „aplicații pe roți”. Se întâmpla pe la sfârșitul lunii mai, 1963. Fuseserăm instalați cu toată tehnica de transmisiuni, pentru două zile, într-un crâng de prin împrejurimi. Am traversat urbea în zori, cu destinația Târgu Jiu. Reușeam să percepem în timpul deplasării supraviețuirea Evului Mijlociu, dar și prezența începutului perioadei moderne din Muntenia post-pașoptistă, atât sub aspectul arhitecturii urbane în evoluție, cât și în monumentele istorice importante prin semnificația istorico-social-culturală, implicit religioasă, așa cum erau consemnate în manualele școlare, dar și în scrierile unora dintre cărturarii secolelor anterioare.

Îl voi fi văzut și înainte de această întâmplare, și după aceea, prin intermediul jurnalelor de actualități proiectate pe ecranele cinematografelor în „preambulul” filmelor artistice, iar după răspândirea rețelelor de televiziune – pe micul ecran, în furibunda propagandă comunistă din acele vremuri.

După exact douăzeci și cinci de ani (1988), reveneam acolo, împreună cu alți mai tineri sau mai „copți” prieteni componenți ai Colectivului de Satiră de la Casa Orășenească de Cultură Jibou, precum Elena Costea, Liviu Petriș, Marcel Mureșan, Tiberiu Moș, Valentin Păcurar, pentru a participa la Festivalul de Umor. Atunci am avut bucuria de-a ne plimba pe sub castanii celebrei străzi.

În 2013, aflați în drum spre București cu mașina, ne-am abătut prin Târgoviște pentru a-i face o surpriză cunoscutului scriitor Ștefan Doru Dăncuș, la florăria soției sale. Eram, firește, împreună cu Doina Ira, impecabilă companioană. Nu i-am găsit acasă, dar nici n-am avut răgaz să vizităm orașul, așa cum ne aflam, în trecere.                           

***

GPS-ul ne-a ghidat de la ieșirea din București până la Casa Romanței, bine-cunoscutul Muzeu târgoviștean, național, universal. Aici, am fost întâmpinați cu îndatoritoare căldură sufletească, real-aristocratică simplitate și îmbrățișări afectuos-confraterne de către familia Vasiliu, prof. Alina Mavrodin, cântăreață, director artistic al Festivalului, Teodor, cunoscut jurnalist, doctor în istorie, ctitorul și custodele Muzeului, și Andrei, fiul lor, idem: doctor în istorie, muzeograf, custode adjunct.

Instantaneu, am avut straniul sentiment că m-am întors în timp. Eram la repetiție pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj, cu orchestra condusă de maeștrii Liviu Borlan, sau Bițu Mărgărint, sau Mitru Fărcaș, sau la cercul de teatru sub baghetele fermecate ale doamnelor Olimpia Arghir, sau Melania Ursu, sau a maestrului Octavian Cosmuța. Doar că, acum și aici, de tot ceea ce se întâmpla: repetiții cu orchestra secțiunii de creație a festivalului-concurs, primirea și distribuirea concurenților, a soliștilor, a membrilor juriilor, se ocupa o singură persoană… Alina Mavrodin-Vasiliu. Un miracol susținut de puterea credinței creștine. Memorie prodigioasă este puțin spus (titlurile aproximativ tuturor romanțelor din repertoriul național, cu numele compozitorilor și ale textierilor), talent oratoric desăvârșit, voce adaptabilă genurilor și speciilor muzicale abordate spontan, de la Fado-ul portughezo-brazilian, la șansoneta franceză, la muzica ușoară tradițională… Vivat! Crescat! Floreat!