Vă propun o succintă și, în ultimă instanță, ilustrativă „panoplie” cu dovezi ale începuturilor, aspirații și realizări, având la bază bogata tradiție a literaturii populare*.
Tulburătoare prin excelență este istoria publicațiilor periodice tipărite și îngrijite de către „intelighenția” creativă în „românești cuvinte” (Mihai Eminescu).
Vă amintiți?
Începând cu Ion Heliade-Rădulescu (Curierul Românesc, 1829), în Țara Românească, Gheorghe Asachi (Albina românească, 1829), în Moldova, și George Bariț(iu) (Gazeta de Transilvania, 1838), pentru Transilvania și Ardeal. Principalul motiv (evaziv) al apariției acestora era de sorginte social-politică, antifeudală. Fiecare dintre fondatori a constatat nevoia imperioasă de a face publică activitatea artistică prioritar literară în rândul populației din arealele geografice determinate istoric în care erau distribuite respectivele publicații.
De aceea, G. Bariț, împreună cu Andrei Mureșanu, fac să apară (iunie, 1835) suplimentul, în fond revista, Foaie pentru minte, inimă și literatură; aceasta a dus o cutezătoare campanie împotriva despotismului, în numele ideilor generoase ale Revoluției Franceze, și a salutat cu entuziasm Revoluția de la 1848. Au publicat în ea personalități din toate provinciile locuite de români: Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Ion Ionescu de la Brad, Andrei și Iacob Mureșanu, Iancu Văcărescu, Anton Pann, Constantin A. Rosetti, Alesandru Papiu Ilarian, Aron Pumnul, Vincențiu Babeș, I.G. Sbiera, Mircea V. Stănescu ș.a.
Heliade scoate de sub tipar Curierul de ambe sexe (1836/37). Orientarea revistei se întemeiază pe diferitele accente ale articolelor publicate: culturale și tehnice pentru cititori, literatură de consum, articole de economie domestică pentru cititoare. Colaboratori: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, S. Marcovici, Barbu Paris Mumuleanu, Iancu Văcărescu, Constantin Aristia.
Gh. Asachi edita suplimentul Alăuta românească (martie, 1837), în paginile căreia vor publica Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Alecu Donici, Manolache Drăghici, Alexandru Hrisoverghi, Ionică Tăutu, sau Manolache Manu. Aici, Kogălniceanu a susținut teza afirmată de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldavie (1716), conform căreia în spațiul românesc s-ar fi scris cu litere latine până la Conciliul de la Florența (1439).
A fost începutul, modelul, semnalul!
De-a lungul celor trei secole următoare, au fost editate sute de publicații (anuare, semestriale, trimestriale, lunare, săptămânale, cotidiane ș.a.m.d.), câteva cu viață îndelungată, cunoscute, devenite celebre, sau mai numeroase cu existență efemeră, sucombând uneori jenant, alteori eroic, în tiraje aleatorii, determinate de impactul asupra publicului, de anemierea finanțărilor, dar și de numărul cititorilor de limbă română scrisă cu litere latinești, la începuturi, apoi chirilice/slavone, și iar latinești.
Cât privește revistele de cultură, unde sunt incluse, pe lângă literatura beletristică, studiile de popularizare a științei, îmi pare necesar să menționez câteva dintre cele cu impact public de la nivelul mediu în sus, amintesc publicația etalon a începuturilor:
Dacia literară, apărută la Iași, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Este prima revistă cu program cultural redacțional, exprimat clar, stimulator, așa cum este stipulat în Introducție, valabil și astăzi… Periodicul a apărut la 19 martie 1840 și a fost interzis la 23 august, același an, din porunca domnitorului Mihail Sturdza. După primele trei numere, revista este suspendată, și va mai apărea abia după 1859, în ediția a doua. Nu a fost „reabilitată” decât în 1990, la 150 de ani de la… dispariție!
România literară (Iași, 1 ianuarie 1855), sub directoratul lui Vasile Alecsandri, apare săptămânal până în decembrie al aceluiași an, când a fost interzisă. Era un „magazin” literar, care a reunit în paginile sale scriitorii de valoare din toate provinciile românești. O scurtă enumerare a listei colaboratorilor cuprinde, pe lângă Vasile Alecsandri însuși, nume ca: Mihail Kogălniceanu, Constantin Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Donici, Alexandru Odobescu, Alecu Russo, Radu Ionescu, George Sion. A fost revigorată și editată de Liviu Rebreanu, între februarie 1932 și ianuarie 1934, onorată de colaborarea scriitorilor G. Călinescu, Mihail Sebastian, Anton Holban, Camil Petrescu, Camil Baltazar, Emilian Bucuța, Șerban Cioculescu, Eugen Jebeleanu, Petru Comarnescu. În climat politic tulbure și instabil, România literară apare între 1939-1940, tot la București, sub conducerea lui Cezar Petrescu, a cărui înclinare înspre senzațional și-a pus amprenta și asupra publicației. În plină epocă de război, când o parte dintre scriitori și filosofi doreau să alinieze literatura la corul propagandei, revista lui Cezar Petrescu a pus accentul pe modernitate și pe literatură: o alegere căreia îi rămâne fidelă revista și în 1968, când, renăscută, înlocuind sovieto-fila denumire „Gazeta literară”, devine ceea ce este și azi: publicația centrală, de înaltă competență prin atitudine și substanță.
Convorbiri literare, organul de presă al Societății literare Junimea (Iași, 1 martie 1867). După 1886, până în 1944, apare la București, avându-l ca redactor principal pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foști elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinți, Petre P. Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru. Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, cu primele trei părți din „Amintiri” și o serie de povești; Ion Luca Caragiale își publică majoritatea comediilor; Ioan Slavici – nuvele și povești; Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Duiliu Zamfirescu, Ion Alexandru Brătescu-Voinești și alți scriitori reprezentativi ai vremii.
Revista Română pentru Științe, Litere și Arte apare lunar la București între aprilie 1861 și noiembrie 1863, prin strădania lui Alexandru Odobescu. Sunt publicate în paginile revistei scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, economie, medicină, drept, geologie. Printre colaboratori sunt remarcați: Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon, Grigore Cobălcescu, Emanoil Bacaloglu, Grigore Ștefănescu, Petre Sebeșanu Aurelian.
Revista contimporană (martie 1873 – iunie 1876) a fost o replică polemică la Convorbiri literare, căreia îi reproșează idealismul. Fuziunea dintre R.C. și Revista literară și științifică duce la perpetuarea celor două sub denumirea de Revista contimporană literară și științifică, avându-i printre colaboratori pe George Sion, Ștefan C. Michăilescu, Petru Grădișteanu, Vasile Alexandrescu-Urechia, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski ș.a.
Revista nouă, fondată de Bogdan Petriceicu Hasdeu, apare între 1 decembrie 1887 și septembrie 1895, publicând literatură beletristică, studii de filologie, istorie, sociologie, cronici de arte plastice și dramatice. Colaboratori: Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Theodor D. Speranția, Ion Bianu, Alexandru Vlahuță, G.I. Ionescu-Gion.
Revista Viața Românească a apărut în martie 1906, la Iași, avându-i ca directori pe Constantin Stere și Paul Bujor, acesta din urmă pentru partea științifică. Din 1907, Paul Bujor se retrage. În fapt, personalitatea centrală a revistei este Garabet Ibrăileanu, critic literar și scriitor. În anii ’30, revista se mută la București. În iunie 1948, Viața Românească reapare, după o întrerupere de doi ani, cu mențiunea „Revistă a Societății Scriitorilor din România” (din decembrie: R.P.R.).
Revista Fundațiilor Regale, publicație lunară apărută la București între 1 ianuarie 1934 și 31 decembrie 1947, având succesiv în calitate de redactori-șefi pe Paul Zarifopol, Camil Petrescu și Dumitru Caracostea. De la 1 septembrie 1945, director al noii serii a fost numit Alexandru Rosetti și colaboratori – elita scriitorimii din acei ani tulburi, precum: Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Mirea Eliade, Ion Pillat, Eugen Lovinescu, Geo Bogza, Magda Isanos, George Lesnea, Eugen Jebeleanu, Al. Philippide, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, George Oprescu, Miron Radu Paraschivescu, Vladimir Streinu, Petre Comarnescu, Șerban Cioculescu, George Mihăescu, Geo Dumitrescu, Ion Caraion ș.a.
Revista Scriitorilor Români, apărută anual la München între 1962-1988, sub îngrijirea colaboratorilor permanenți Virgil Ierunca, Ștefan Baciu, Vintilă Horia, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, Alexandru Gregorian, poate fi socotită o certă dovadă că spiritul tutelar, de sorginte intelectuală, al culturii unui popor – conglomerat genetic este transmis din generație în generație, manifestându-se ades surprinzător chiar și (ori mai ales) în condiții istorice vitrege.
Reviste culturale ale unor grupări, ale unor direcții estetice, reviste individual-personale, reviste de științe, ideologic-doctrinare, dogmatice ș.a.m.d. invadează în anumite perioade viața societății, cu tendințe nedisimulate de a crea emulații, adepți, revolte. Foarte puține rezistă decenii la rând pe scena rotativă a istoriei unei comunități. O demonstrează în parte și rândurile-gândurile de până aici.
* Notă: Sursă bibliografică auxiliară: Dicționar Enciclopedic, vol. VI, R-Ș, Editura Enciclopedică, București, 2006, p. 118.
+ There are no comments
Add yours