Vine Crăciunul! Pe marginea colindei mioritice „Fata de maior”

Estimated read time 17 min read

Creaţia folclorică în versuri Mioriţa cunoaşte două versiuni: versiunea baladă caracteristică teritoriului extracarpatic al României şi versiunea colindă specifică părţii intracarpatice a teritoriului nostru naţional. Versiunea colindă la rândul ei are două cicluri de creaţii care se deosebesc între ele după criteriul lungimii versurilor: ciclul I cuprinde creaţii în versuri de șapte-opt silabe şi ciclul II are creaţii în versuri de cinci-șase silabe.

Ciclul II de colinde mioritice, în care conflictul dintre păcurari pare a fi de natură erotică, este cunoscut sub numele de Fata de maior. Colinda Fata de maior este o expresie a gândiriimagico-mitologice şi vine din timpuri imemoriale. Un armonios sistem de componente structurale o ridică la rangul de frumuseţe desăvârşită:

a) versuri perfecte ca tăiate în piatră, pentasilabice de origine arhaică, prin care, adesea, se comunică adevăruri cu valoare de sentinţă;

b) limbaj adecvat revelării realităţii în puternice imagini de origine etnografică;

c) scoaterea în faţă a celui ales, al treilea păcurar, Făt-Frumos, proiectează ansamblul imaginii în lumea ideală a basmului popular românesc;

d) bizara apariţie feminină, întâlnită urcând spre luminoasa lume a muntelui, generează un conflict original şi conferă noi înţelesuri acestei categorii de colinde, săltând-o şi individualizând-o în raport cu celelalte structuri ale modelului ritualistic al Mioriţei;

e) absenţa aproape totală a cuvintelor de origine slavă arată că era închegată la venirea slavilor prin secolul al VII-lea.

Cele 200 de variante ale colindei, identificate de noi, sunt risipite în vreo 30 de tipărituri apărute în ultima sută de ani. Despre câteva ştim că se găsesc la Arhiva de Folclor a Academiei Române din Cluj-Napoca şi multe altele ştiute şi neştiute de nimeni vor fi zăcând prin diferite arhive, prin culegeri publicate la nivelul fostelor regiuni administrative şi la nivelul actualelor judeţe, dar insuficient difuzate bibliotecilor, de asemenea se vor fi aflând destule prin colecţii particulare inedite. Nu ne facem iluzia că vreodată le vom avea pe toate sub ochii noştri. Valoarea deosebită a colindei Fata de maior, ponderea ei însemnată în ansamblul textelor mioritice şi situaţia concretă în care acestea se află ne-au îndemnat să ne încercăm puterea şi răbdarea, ţintind să realizăm o carte care să conţină un studiu introductiv, urmat de un corpus de texte care să cuprindă toate variantele accesibile nouă.

După ce, vreme de peste 150 de ani, personalităţi deosebite ale culturii române au cercetat şi au scris peste 3.000 de monografii, studii şi articole diverse referitoare la problematica Mioriţei, gândul de a încerca şi eu, un pensionar vârstnic, fost profesor în orăşelul Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, parcă mă sperie din cauza emoţiei şi a răspunderii ce îmi apasă conştiinţa. De aceea precizăm că scopul nostru principal este să adunăm într-o carte cât mai multe din variantele acestei superbe colinde, deoarece numai scoase, din mulţimea textelor printre care sunt împrăştiate, şi aşezate una lângă alta, se va putea realiza o cercetare veritabilă.

Istoria scrisă şi cunoscută a colindei Fata de maior aînceput în urmă cu 137 de ani, la 24 decembrie 1885, odată cu publicarea în Gazeta Transilvaniei a primei variante, care provine din satul Ciubanca, judeţul Cluj, localitate situată la nordul municipiului Dej, în apropierea hotarului cu judeţul Sălaj de azi. Fiind prima culeasă, publicată şi cunoscută, textul acestei variante merită să fie dat aici:

Trei păcurărei,

Hoi lerui, Doamne,      Cei doi cuvânta:

La o turmă de oi,        – Tu de-o vei lua,

Le mâna la munte,    Noi te-om săgeta,

La cele mai multe.     Şi te-om îngropa

Nainte le iasă              În staur de oi,

Mândră şi frumosă   În jocul de miei.

Fată de maior,            Fluierul cel drag

Cu guler galbin.          Ţi l-om pune steag,

Unul cuvânta:             Fluierul cel dulce

– Asta oi lua.                 Ţi l-om pune cruce.

E necesar să facem aici observaţia că cel tânăr este ameninţat să fie ucis prin săgetare şi nu prin împuşcare ca în majoritatea celorlalte variante. Uciderea prin săgetare ne transmite informaţia că varianta din Ciubanca este una de mare vechime.

În următorii 35 de ani (1885-1920) s-au publicat doar încă două variante: una din Sălaj, în 1890, şi una din Şomoşcheş, judeţul Arad, în 1891. Credem că nu e lipsit de interes a reda aici şi primul text din Sălaj, satul Nadiş, Cehu Silvaniei:

Tri păcurărei,

Tri turme ghe uăi (oi)

S-o suit la munte

Se-şi vadă mai multe:

Fată ghe maior

Cu galben baior.

– Da, fraţi, se o luăm!

– Voi ghe îţi lua…

*Acest fragment a apărut în Material jargon de dialect sălăgean de Vasile Vaida,în Tribuna, Sibiu, an 7 (1890), nr. 85, p. 337.

În cei 85 de ani scurşi între 1921 şi 2006, publicarea textelor acestei colinde reflectă sporirea interesului pentru creaţia noastră populară, fapt determinat de o serie de factori şi împrejurări favorabile de după realizarea Marii Uniri în 1918. Dinamica culegerii şi publicării se reflectă în datele ce urmează: 1921-1940 – 39 de texte noi, 1941-1960 – 32 de texte, 1961-1980 – 96 de texte şi 1981-2006 – 29 texte. În fiecare din cele cinci etape înşirate mai sus, aproximativ o treime din variante provin din Sălaj.

Privitor la activitatea noastră, notăm că am reuşit să scriem o monografie a acestei colinde. Iată datele cărţii: Augustin Mocanu, Colinda „Fata de maior”.Studiu introductiv, bibliografie, corpus de texte şi glosar. Ediţia a II-a revăzută şi adăugată, Bucureşti –Slobozia, 2007, 404 pagini. Menţionăm aici că prima ediţie a apărut la Editura Caiete Silvane din Zalău în 2006. Nu am fost mulţumit de nivelul ei şi, ca urmare, am scos ediţia a II-a.

Cred că am furnizat câteva informaţii necesare pentru a citi cu plăcere şi a înţelege creaţiile de colindat care se cântă în seara şi noaptea de Crăciun. Precizăm că Fata de maior face parte din categoria colindelor profesionale, fiind vorba de ocupaţiile străvechi ale neamului, pe care le notăm în ordine alfabetică: păstoritul, pescuitul, plugăritul şi vânătoarea.

Colindele, ca orice alte creaţii, sunt supuse curgerii timpului, se tocesc, se uită, sunt părăsite şi înlocuite cu altceva. Profesorul, respectiv folcloristul şi scriitorul Grigorie M. Croitoru, în articolul Tri păcurărei (în revista Caiete Silvane, Serie nouă, Anul I, nr. 2, martie 2005, p. 8) susţine că în urmă cu 40-50 de ani, deci prin 1950-1960, în satul Aluniş din Sălaj, această piesă: „Era corinda preferată şi era cântată de către mulţi colindători. Astăzi (în 2005) nu se mai cântă deloc.” Acest fenomen s-a extins şi se va extinde mereu în zilele de azi şi în cele care vin. Eu sunt unul care mă tem de uitarea trecutului cu toate ale lui: neam, istorie, tradiţii, obiceiuri etc. În prezent lumea cea sărită de pe fix împrumută mereu de la alţii şi pe ale noastre le dă uitării. Chiar azi – sâmbătă, 29 octombrie 2022 – televiziunile noastre sunt supraîncărcate cu imagini teribile pentru ochii mei cei româneşti, date de o sărbătoare nu ştiu de unde importată. Iată ce nume curios are ea: Halloween.

Ca urmare am să încerc a aduce în prezent una dintre marile valori ale culturii noastre tradiţionale şi propun revistelor Caiete Silvane, Zalău, şi Helis,Ialomiţapublicarea acestui material care, în continuare, va conţine un număr de variante ale colindei mioritice, Fata de maior,extrase din monografia noastră apărută în 2007.Păcat că destinul nu m-a înzestrat cu o bună ureche muzicală ca să dau aici textele cu melodiile lor.

Textul 103

Tri păcurărei

Tri păcurărei (bis)

Dai corinde

Şi-o turmă de oi

Suie pă cel munte

Să-şi vadă mai multe.

Cel mai mic văzură

Fată de maior

Cu păr gălbior.

Cei mari zâsără:

– Tu de i-i lua,

Noi te-om împuşca!

– Voi, de mi-ţi puşca,

Voi să mă îngropaţi

În staur de uăi,

În jocuţ de miei.

Bota mé cé luce

Mi-o puneţi de cruce,

Fluieru cel drag

Mi-l puneţi de steag.

Oile s-or strânge,

Pe mine m-or plânge

Cu lacrămi de sânge.

Oile cornute

M-or plânge la munte,

Oile bălăi

M-or plânge pe văi.

– Originea: Aluniş, jud. Sălaj

– Informator: Clara Năprădean, 38 ani

– Culegător: Grigorie M. Croitoru, 1970

Informatoarea a adăugat 14 versuri din varianta lui Vasile Alecsandri a baladei Mioriţa.

Iar la cea măicuţă

Să nu-i spui, drăguţă,

Că m-aţi împuşcat

Şi m-aţi îngropat.

Să-i spuneţi curat

Că m-am însurat

C-o fată de crai

Pe-o gură de rai,

Iar la nunta mea

A căzut o stea,

Soarele şi luna

Mi-au ţinut cununa,

Brazi şi păltinaşi,

Iei mi-o fost nuntaşi.

Textul 114

Trei păcurărei

Trei păcurărei

La o turmă de oi.

Nainte le iese

Fată de maior

Cu guler galben.

Ii o întrebat-o:

– Care ţi-i mai drag?

– Cel mai mititel

Că-i mai tinerel

Şi-i mai frumuşel.

– Tu de i-i lua

Noi te-om împuşca

Şi te-om îngropa

În staur de oi

Şi-n turiş de miei.

– De mi-ţ împuşca

Şi mi-ţ îngropa,

Bota mea cea luce

Mi-o puneţ de cruce,

Fluieru cel dragu

Mi-l puneţ de steagu.

Oile bălăi

M-or cânta pe văi,

Oile cornute

M-or cânta pe munte,

Oile seine

M-or cânta pe mine.

– Originea: Gârbou, jud. Sălaj

– Informator: Maria Morariu, 65 ani

– Culegător: Gavril Borz, 1955

Textul 69

Tri păcurărei

Tri păcurărei,

Tri turme de oi

Să suie la munte

Unde-s oi mai multe.

Unul ce văzură?

Fată de maior

Cu galbân baior.

– Io, fraţi, oi lua!

– Tu de i-i lua

Noi te-om împuşca!

– Voi de mi-ţi puşca

Să mă îngropaţi

În staur de oi

Unde-i joc de miei.

Oile-or zbera,

Mândru m-or cânta;

Mieii-or beheli,

Mândru m-or jeli;

Lancea mea cea luce

Mi-o puneţi de cruce;

Fluieru cel drag

Mi-l puneţi de steag.

Când vântu-a sufla,

Lancea m-a cânta,

Mândru m-a jeli

Şi mieii-or sări;

Lancea s-a clăti,

Oile-or vini –

Tăte m-or jeli.

– Originea: Asuaju de Jos, jud. Maramureş, Ţara Codrului

– Informator: Elena Achim, 65 ani

– Culegători: Viorica şi Adela Naghi, 1989

Textul 65

Tri păcurărei,

Tri turme de oi,

Hai, lăru-i, Doamne!

Le-o suit la munte,

Să-şi facă mai multe.

Da ii ce-şi văzură?

Fată de maioru’,

C-on galbân baieru’.

– Da’ staţ’ şi-o luăm!

– Tu de i-i lua,

Noi te-om împuşca-lu.

– Pă mine mă-ngropaţ’,

În staol de oi,

Şi-n ţărcuţ de miei.

Lancea mé cé dulce,

Mi-o puneţi de cruce,

Fluieru, cel dragu,

Mi-l puneţ de steagu.

Vântu’ le-a sufla-le,

Oile m-or cânta-le,

Mieii m-or jeli-le.

– Originea: Băiţa de sub Codru, jud. Maramureş, Ţara Codrului

– Informator: Ana Dumuţă, 52 ani

– Culegător: Pamfil Bilţiu, 1971

Textul 62

Tri păcurărei

Tri păcurărei

La o turmă de uăi

S-o suit la munte

Şi-şi vadă mai multe.

Văzură-şi, văzură

Fată de maior

Cu galben baior.

– Daţi, fraţi, şi-o luăm!

– Tu de i-i lua,

Noi te-om împuşca!

– Voi de mi-ţi puşca,

Voi mi-ţi şi-ngropa

În staur de uăi

Unde-i joc de miei.

Lancea mea cea dulce

Mi-o puneți de cruce!

Fluieru cel drag

Mi-l puneţi la cap!

Când fluieru-a zice,

Uăile s-or strânge,

Lance-a trăgăna,

Uăile-o zdera,

Mândru m-or cânta.

Voi acasă-ţi mere,

Maica v-a-ntreba:

– „Unde-i celalalt,

Cel mai mititel

Şi mai frumuşel?”

– „O rămas napoi

– Şchioape de-aduind,

Brânza-n toc bătând.”

– Originea: Băseşti, Maramureş, Ţara Codrului

– Informator: Maria Gros, 58 ani

– Culegător: Augustin Mocanu, 1968

Textul 154

Trei păcurărei

Trei păcurărei,

Trei turme de oi

S-au suit la munte

S-adune mai multe.

Unu dintre ei

El zicea aşa:

Că el s-a-nsura.

Ce fată-a lua?

Fată de-mpărat

Cu păr retezat.

– Tu de te-nsura

Noi te-om împuşca.

– Voi de mi-ţi puşca,

Voi mi-ţi îngropa.

Fluierul cel drag

Mi-l puneţi de steag,

Bota mea cea luce

Mi-o puneţi de cruce..

Iar oile mele

M-or cânta şi ele

Şi-a veni la groapă

Şi oaia cea şchioapă.

– Originea: Finciu, jud. Cluj

Informator: Floarea Ghiţă, 60 ani

– Culegător: Vlade Visarion, 1955

Textul 161

Tri păcurărei

Tri păcurărei

La munte suié

Şi-acolo era

O fată fecioară.

Cel mai mic zâcé:

 – Eu m-aş însura.

Ceialalţi zâcé:

– Noi te-om împuşca.

– Voi, de mi-ţi puşca,

Să-mi săpaţi groapa

În staur de miei

Printre berbecei;

În staur de oi

Să fiu tot cu voi.

Bota mea cea luce

Mi-o puneţi de cruce;

Fluierul cel drag

Mi-l puneţi la cap,

Vântul când a bate

Prin el a străbate,

Albele s-or strânge,

Pe mine m-or plânge

Cu lacrimi de sânge.

– Originea: Salva, jud. Bistriţa-Năsăud

Informator: Maria Peter-Onu, 51 ani

Culegător: Virgil Medan, 1976

Textul 179

Colindă

Pe picior de munte

Merg oile-n frunte.

De multe nu-s multe,

Numai nouă sute.

Da naintea lor

Cine mi-ş era-ré?

Doi păcurărei

Doi frăţiorei.

Grăi cel mai mare

Cătră cel mai mic:

– Rămâi, frate,-aici

Că eu mă mai duc,

Că eu mi-am iubit

Sora Soarelui

Ş-a Pământului.

Grăi cel mai mic:

– Rămâi, frate,-aici

Că eu mă mai duc,

Că eu mi-am iubit

Tot naintea ta

Sora Soarelui

Ş-a Pământului.

De nu-i rămânea

Noi ne-om d-omorî.

– De mi-i d-omorî,

Pe min să mă-ngropi

În târla oilor,

În jocu mieilor.

Şi la cap să-mi pui

O cruce de brad,

În vârful crucii

Dalba fluierice.

Vântu-mi d-abura-re,

Oile-mi porne-re;

Cele lăi

Pè văi,

Cele mai cornute

Pe vârfuri de munte,

Cele ochişele

Pe cel’ măgurele

Cântându-mi de jele

Pe urmele mele.

– Originea: Uric, jud.Hunedoara, Ţara Haţegului

– Informator: Ilie Făgaş, 29 ani, şi Vasile Făgaş, 27 ani

Culegător: Il. Cocişiu, 1933

Textul 177 b

Balada Mioriţa

Pe picior de munte,

Merg oile-n frunte,

De multe nu-s multe,

Numai nouă sute.

Dinaintea lor,

Cine era oare?

Doi păcurărei,

Doi frăţiorei.

Grăi cel mai mare

Către cel mai mic:

– Rămâi, frate,-aici,

Că eu mă mai duc

Că eu am iubit

Sora Soarelui

Ş-a Pământului.

Grăi cel mai mic:

– Rămâi, frate,-aici.

Tot în urma ta

De voi rămânea

Noi ne-om omorî.

De m-oi omorî

Pe mine să mă-ngropi

În târla oilor,

În jurul oilor

Şi la cap să-mi pui

O cruce de brad,

Iar în vârful crucii,

Dalba fluierice.

Vântu-mi de-o bătea,

Oile-mi pornească:

Cele lăi pe văi,

Cele mai cornute

Pe vârfuri de munte,

Cele ocheşele,

Pe cele măgurele,

Cântându-şi de jele

Pe urmele mele.

– Originea: Sudiţi, jud. Ialomiţa

Informator: Mircea Iordache, f.v.

– Culegător, data: date absente

– Apărut în Cântece de pe Ialomiţa, 1971, pp. 87-88

– Observaţii: Acest text nu este specific zonei de sud-est a României. A ajuns în Bărăgan de undeva din

jud. Hunedoara, Ţara Haţegului, unde aparţinea de genul colindei. Este asemenea textelor: 177, 179 şi 185, unde l-am şi încadrat, dându-i nr. 177 b, deşi i se zice Balada Mioriţa, acest text nu este o baladă, ci o colindă.

Textul 188

Pe munţii cei mari

Merg trei păcurari

La Gyula cu oi…

Ei pe drum mergând,

Ei se voroveau

Unde-or hodini:

La fântâna lină

C-acolo-i apa bună.

Că-i apă la oi

Şi umbră la noi.

După apă vine

Fată de maior

Cu păr gălbior.

Ei din grai grăiau:

– „Tu, fată, ţi-alege

După care-i merge

Dintre noi din trei.”

– „Da io-mi alesei

Pe cel mititel

Că-i mai docişel.”

Ei pe drum mergând,

Ei se voroveau

Pe cel mai mic s-omoare.

El înţelegea

Şi din grai grăia:

– „De mi-ţi omorî

Voi să mă-ngropaţi

Sub fagu cel mare,

Alături de cale.

La maica să-i spuneţi

C-am rămas, rămas,

C-am rămas napoi,

Tot vânzând pe oi,

Numărând pe bani

La lumina lunii,

Pe aripa şubii.

C-am rămas, rămas,

C-am rămas la Beci,

Vânzând la berbeci,

Numărând pe bani

La lumina lunii,

Pe aripa şubii.

Şi mie să-mi puneţi

Fluiera la cap,

Lancea la picioare.

Când vântuţu-o bate

Fluiera mi-o zice,

Oile s-or strânge

Pe mormânt m-or plânge

Cu lacrimi de sânge. 

Când vântu-o bumni

Lacea-o zârăi,

Oile-or fugi

Prin pădurea deasă

Cu inima arsă,

Prin pădurea rară

Cu inima-amară.

– Originea: Tisa, jud. Arad, Ţara Zarandului

Informator: Gheorghe Dărău (Horescu), 68 ani

– Culegător, data: neprecizat, 1959

          Ediţia I, Zalău, 2006                                  Ediţia a II-a, Slobozia, 2007

Bibliografie

1. Adrian Fochi, Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte, cu un studiu introductiv de Pavel Apostol, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964.

2. Augustin Mocanu, Pe cel deal cu dorurile – folclor poetic din judeţele Maramureş şi Sălaj, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2001, 296 pag. + 14 poze.

3. Augustin Mocanu, Colinda „Fata de maior”, Editura Dacoromână, Bucureşti – Slobozia, 2007, 404 pag.

4. Augustin Mocanu, Colinde româneşti, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011, 289 pag.

5. Augustin Mocanu, Colindatul, colindele şi urările de Crăciun. Articole şi studii, Editura Star Tipp, Slobozia, 2017, 287 pag.

Note:

1. Următoarele nouă variante (103, 114, 69, 65, 62, 154, 161, 179 şi 188) sunt extrase din monografia noastră: Colinda „Fata de maior”, ediţia a II-a, iar textul 177 b a fost descoperit după apariţia cărţii şi l-am introdus aici, a fost cules din Sudiţi, jud. Ialomiţa, dar provine din Hunedoara.  

2. Sensul unor cuvinte din colinde:

baier, s.n. – baieră, brâu, cingătoare

baior, s.n. – vezi baier

Beci, s.pr. – Viena

docişel, adj. – ochişel

Gyula, s.pr. – oraş din sud-estul Ungariei

ii, pron. pers. – ei

io, pron. pers. – eu

maier, s.m. – în textele colindei este sinonim cu maior

maior, s.m. – mai mare peste păcurari

păcurar, s.m. – cioban

şi, conj. – să: S-o suit la munte/ Şi-şi vadă mai multe

Tisa, s.pr. – sat în comuna Hălmagiu, jud. Arad

turiş, s.n. – duriş, loc de odihnă a animalelor la păşunat

.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours