Creaţia folclorică în versuri Mioriţa cunoaşte două versiuni: versiunea baladă caracteristică teritoriului extracarpatic al României şi versiunea colindă specifică părţii intracarpatice a teritoriului nostru naţional. Versiunea colindă la rândul ei are două cicluri de creaţii care se deosebesc între ele după criteriul lungimii versurilor: ciclul I cuprinde creaţii în versuri de șapte-opt silabe şi ciclul II are creaţii în versuri de cinci-șase silabe.
Ciclul II de colinde mioritice, în care conflictul dintre păcurari pare a fi de natură erotică, este cunoscut sub numele de Fata de maior. Colinda Fata de maior este o expresie a gândiriimagico-mitologice şi vine din timpuri imemoriale. Un armonios sistem de componente structurale o ridică la rangul de frumuseţe desăvârşită:
a) versuri perfecte ca tăiate în piatră, pentasilabice de origine arhaică, prin care, adesea, se comunică adevăruri cu valoare de sentinţă;
b) limbaj adecvat revelării realităţii în puternice imagini de origine etnografică;
c) scoaterea în faţă a celui ales, al treilea păcurar, Făt-Frumos, proiectează ansamblul imaginii în lumea ideală a basmului popular românesc;
d) bizara apariţie feminină, întâlnită urcând spre luminoasa lume a muntelui, generează un conflict original şi conferă noi înţelesuri acestei categorii de colinde, săltând-o şi individualizând-o în raport cu celelalte structuri ale modelului ritualistic al Mioriţei;
e) absenţa aproape totală a cuvintelor de origine slavă arată că era închegată la venirea slavilor prin secolul al VII-lea.
Cele 200 de variante ale colindei, identificate de noi, sunt risipite în vreo 30 de tipărituri apărute în ultima sută de ani. Despre câteva ştim că se găsesc la Arhiva de Folclor a Academiei Române din Cluj-Napoca şi multe altele ştiute şi neştiute de nimeni vor fi zăcând prin diferite arhive, prin culegeri publicate la nivelul fostelor regiuni administrative şi la nivelul actualelor judeţe, dar insuficient difuzate bibliotecilor, de asemenea se vor fi aflând destule prin colecţii particulare inedite. Nu ne facem iluzia că vreodată le vom avea pe toate sub ochii noştri. Valoarea deosebită a colindei Fata de maior, ponderea ei însemnată în ansamblul textelor mioritice şi situaţia concretă în care acestea se află ne-au îndemnat să ne încercăm puterea şi răbdarea, ţintind să realizăm o carte care să conţină un studiu introductiv, urmat de un corpus de texte care să cuprindă toate variantele accesibile nouă.
După ce, vreme de peste 150 de ani, personalităţi deosebite ale culturii române au cercetat şi au scris peste 3.000 de monografii, studii şi articole diverse referitoare la problematica Mioriţei, gândul de a încerca şi eu, un pensionar vârstnic, fost profesor în orăşelul Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, parcă mă sperie din cauza emoţiei şi a răspunderii ce îmi apasă conştiinţa. De aceea precizăm că scopul nostru principal este să adunăm într-o carte cât mai multe din variantele acestei superbe colinde, deoarece numai scoase, din mulţimea textelor printre care sunt împrăştiate, şi aşezate una lângă alta, se va putea realiza o cercetare veritabilă.
Istoria scrisă şi cunoscută a colindei Fata de maior aînceput în urmă cu 137 de ani, la 24 decembrie 1885, odată cu publicarea în Gazeta Transilvaniei a primei variante, care provine din satul Ciubanca, judeţul Cluj, localitate situată la nordul municipiului Dej, în apropierea hotarului cu judeţul Sălaj de azi. Fiind prima culeasă, publicată şi cunoscută, textul acestei variante merită să fie dat aici:
Trei păcurărei,
Hoi lerui, Doamne, Cei doi cuvânta:
La o turmă de oi, – Tu de-o vei lua,
Le mâna la munte, Noi te-om săgeta,
La cele mai multe. Şi te-om îngropa
Nainte le iasă În staur de oi,
Mândră şi frumosă În jocul de miei.
Fată de maior, Fluierul cel drag
Cu guler galbin. Ţi l-om pune steag,
Unul cuvânta: Fluierul cel dulce
– Asta oi lua. Ţi l-om pune cruce.
E necesar să facem aici observaţia că cel tânăr este ameninţat să fie ucis prin săgetare şi nu prin împuşcare ca în majoritatea celorlalte variante. Uciderea prin săgetare ne transmite informaţia că varianta din Ciubanca este una de mare vechime.
În următorii 35 de ani (1885-1920) s-au publicat doar încă două variante: una din Sălaj, în 1890, şi una din Şomoşcheş, judeţul Arad, în 1891. Credem că nu e lipsit de interes a reda aici şi primul text din Sălaj, satul Nadiş, Cehu Silvaniei:
Tri păcurărei,
Tri turme ghe uăi (oi)
S-o suit la munte
Se-şi vadă mai multe:
Fată ghe maior
Cu galben baior.
– Da, fraţi, se o luăm!
– Voi ghe îţi lua…
*Acest fragment a apărut în Material jargon de dialect sălăgean de Vasile Vaida,în Tribuna, Sibiu, an 7 (1890), nr. 85, p. 337.
În cei 85 de ani scurşi între 1921 şi 2006, publicarea textelor acestei colinde reflectă sporirea interesului pentru creaţia noastră populară, fapt determinat de o serie de factori şi împrejurări favorabile de după realizarea Marii Uniri în 1918. Dinamica culegerii şi publicării se reflectă în datele ce urmează: 1921-1940 – 39 de texte noi, 1941-1960 – 32 de texte, 1961-1980 – 96 de texte şi 1981-2006 – 29 texte. În fiecare din cele cinci etape înşirate mai sus, aproximativ o treime din variante provin din Sălaj.
Privitor la activitatea noastră, notăm că am reuşit să scriem o monografie a acestei colinde. Iată datele cărţii: Augustin Mocanu, Colinda „Fata de maior”.Studiu introductiv, bibliografie, corpus de texte şi glosar. Ediţia a II-a revăzută şi adăugată, Bucureşti –Slobozia, 2007, 404 pagini. Menţionăm aici că prima ediţie a apărut la Editura Caiete Silvane din Zalău în 2006. Nu am fost mulţumit de nivelul ei şi, ca urmare, am scos ediţia a II-a.
Cred că am furnizat câteva informaţii necesare pentru a citi cu plăcere şi a înţelege creaţiile de colindat care se cântă în seara şi noaptea de Crăciun. Precizăm că Fata de maior face parte din categoria colindelor profesionale, fiind vorba de ocupaţiile străvechi ale neamului, pe care le notăm în ordine alfabetică: păstoritul, pescuitul, plugăritul şi vânătoarea.
Colindele, ca orice alte creaţii, sunt supuse curgerii timpului, se tocesc, se uită, sunt părăsite şi înlocuite cu altceva. Profesorul, respectiv folcloristul şi scriitorul Grigorie M. Croitoru, în articolul Tri păcurărei (în revista Caiete Silvane, Serie nouă, Anul I, nr. 2, martie 2005, p. 8) susţine că în urmă cu 40-50 de ani, deci prin 1950-1960, în satul Aluniş din Sălaj, această piesă: „Era corinda preferată şi era cântată de către mulţi colindători. Astăzi (în 2005) nu se mai cântă deloc.” Acest fenomen s-a extins şi se va extinde mereu în zilele de azi şi în cele care vin. Eu sunt unul care mă tem de uitarea trecutului cu toate ale lui: neam, istorie, tradiţii, obiceiuri etc. În prezent lumea cea sărită de pe fix împrumută mereu de la alţii şi pe ale noastre le dă uitării. Chiar azi – sâmbătă, 29 octombrie 2022 – televiziunile noastre sunt supraîncărcate cu imagini teribile pentru ochii mei cei româneşti, date de o sărbătoare nu ştiu de unde importată. Iată ce nume curios are ea: Halloween.
Ca urmare am să încerc a aduce în prezent una dintre marile valori ale culturii noastre tradiţionale şi propun revistelor Caiete Silvane, Zalău, şi Helis,Ialomiţapublicarea acestui material care, în continuare, va conţine un număr de variante ale colindei mioritice, Fata de maior,extrase din monografia noastră apărută în 2007.Păcat că destinul nu m-a înzestrat cu o bună ureche muzicală ca să dau aici textele cu melodiile lor.
Textul 103
Tri păcurărei
Tri păcurărei (bis)
Dai corinde
Şi-o turmă de oi
Suie pă cel munte
Să-şi vadă mai multe.
Cel mai mic văzură
Fată de maior
Cu păr gălbior.
Cei mari zâsără:
– Tu de i-i lua,
Noi te-om împuşca!
– Voi, de mi-ţi puşca,
Voi să mă îngropaţi
În staur de uăi,
În jocuţ de miei.
Bota mé cé luce
Mi-o puneţi de cruce,
Fluieru cel drag
Mi-l puneţi de steag.
Oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrămi de sânge.
Oile cornute
M-or plânge la munte,
Oile bălăi
M-or plânge pe văi.
– Originea: Aluniş, jud. Sălaj
– Informator: Clara Năprădean, 38 ani
– Culegător: Grigorie M. Croitoru, 1970
Informatoarea a adăugat 14 versuri din varianta lui Vasile Alecsandri a baladei Mioriţa.
Iar la cea măicuţă
Să nu-i spui, drăguţă,
Că m-aţi împuşcat
Şi m-aţi îngropat.
Să-i spuneţi curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai
Pe-o gură de rai,
Iar la nunta mea
A căzut o stea,
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa,
Brazi şi păltinaşi,
Iei mi-o fost nuntaşi.
Textul 114
Trei păcurărei
Trei păcurărei
La o turmă de oi.
Nainte le iese
Fată de maior
Cu guler galben.
Ii o întrebat-o:
– Care ţi-i mai drag?
– Cel mai mititel
Că-i mai tinerel
Şi-i mai frumuşel.
– Tu de i-i lua
Noi te-om împuşca
Şi te-om îngropa
În staur de oi
Şi-n turiş de miei.
– De mi-ţ împuşca
Şi mi-ţ îngropa,
Bota mea cea luce
Mi-o puneţ de cruce,
Fluieru cel dragu
Mi-l puneţ de steagu.
Oile bălăi
M-or cânta pe văi,
Oile cornute
M-or cânta pe munte,
Oile seine
M-or cânta pe mine.
– Originea: Gârbou, jud. Sălaj
– Informator: Maria Morariu, 65 ani
– Culegător: Gavril Borz, 1955
Textul 69
Tri păcurărei
Tri păcurărei,
Tri turme de oi
Să suie la munte
Unde-s oi mai multe.
Unul ce văzură?
Fată de maior
Cu galbân baior.
– Io, fraţi, oi lua!
– Tu de i-i lua
Noi te-om împuşca!
– Voi de mi-ţi puşca
Să mă îngropaţi
În staur de oi
Unde-i joc de miei.
Oile-or zbera,
Mândru m-or cânta;
Mieii-or beheli,
Mândru m-or jeli;
Lancea mea cea luce
Mi-o puneţi de cruce;
Fluieru cel drag
Mi-l puneţi de steag.
Când vântu-a sufla,
Lancea m-a cânta,
Mândru m-a jeli
Şi mieii-or sări;
Lancea s-a clăti,
Oile-or vini –
Tăte m-or jeli.
– Originea: Asuaju de Jos, jud. Maramureş, Ţara Codrului
– Informator: Elena Achim, 65 ani
– Culegători: Viorica şi Adela Naghi, 1989
Textul 65
Tri păcurărei,
Tri turme de oi,
Hai, lăru-i, Doamne!
Le-o suit la munte,
Să-şi facă mai multe.
Da ii ce-şi văzură?
Fată de maioru’,
C-on galbân baieru’.
– Da’ staţ’ şi-o luăm!
– Tu de i-i lua,
Noi te-om împuşca-lu.
– Pă mine mă-ngropaţ’,
În staol de oi,
Şi-n ţărcuţ de miei.
Lancea mé cé dulce,
Mi-o puneţi de cruce,
Fluieru, cel dragu,
Mi-l puneţ de steagu.
Vântu’ le-a sufla-le,
Oile m-or cânta-le,
Mieii m-or jeli-le.
– Originea: Băiţa de sub Codru, jud. Maramureş, Ţara Codrului
– Informator: Ana Dumuţă, 52 ani
– Culegător: Pamfil Bilţiu, 1971
Textul 62
Tri păcurărei
Tri păcurărei
La o turmă de uăi
S-o suit la munte
Şi-şi vadă mai multe.
Văzură-şi, văzură
Fată de maior
Cu galben baior.
– Daţi, fraţi, şi-o luăm!
– Tu de i-i lua,
Noi te-om împuşca!
– Voi de mi-ţi puşca,
Voi mi-ţi şi-ngropa
În staur de uăi
Unde-i joc de miei.
Lancea mea cea dulce
Mi-o puneți de cruce!
Fluieru cel drag
Mi-l puneţi la cap!
Când fluieru-a zice,
Uăile s-or strânge,
Lance-a trăgăna,
Uăile-o zdera,
Mândru m-or cânta.
Voi acasă-ţi mere,
Maica v-a-ntreba:
– „Unde-i celalalt,
Cel mai mititel
Şi mai frumuşel?”
– „O rămas napoi
– Şchioape de-aduind,
Brânza-n toc bătând.”
– Originea: Băseşti, Maramureş, Ţara Codrului
– Informator: Maria Gros, 58 ani
– Culegător: Augustin Mocanu, 1968
Textul 154
Trei păcurărei
Trei păcurărei,
Trei turme de oi
S-au suit la munte
S-adune mai multe.
Unu dintre ei
El zicea aşa:
Că el s-a-nsura.
Ce fată-a lua?
Fată de-mpărat
Cu păr retezat.
– Tu de te-nsura
Noi te-om împuşca.
– Voi de mi-ţi puşca,
Voi mi-ţi îngropa.
Fluierul cel drag
Mi-l puneţi de steag,
Bota mea cea luce
Mi-o puneţi de cruce..
Iar oile mele
M-or cânta şi ele
Şi-a veni la groapă
Şi oaia cea şchioapă.
– Originea: Finciu, jud. Cluj
– Informator: Floarea Ghiţă, 60 ani
– Culegător: Vlade Visarion, 1955
Textul 161
Tri păcurărei
Tri păcurărei
La munte suié
Şi-acolo era
O fată fecioară.
Cel mai mic zâcé:
– Eu m-aş însura.
Ceialalţi zâcé:
– Noi te-om împuşca.
– Voi, de mi-ţi puşca,
Să-mi săpaţi groapa
În staur de miei
Printre berbecei;
În staur de oi
Să fiu tot cu voi.
Bota mea cea luce
Mi-o puneţi de cruce;
Fluierul cel drag
Mi-l puneţi la cap,
Vântul când a bate
Prin el a străbate,
Albele s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge.
– Originea: Salva, jud. Bistriţa-Năsăud
– Informator: Maria Peter-Onu, 51 ani
– Culegător: Virgil Medan, 1976
Textul 179
Colindă
Pe picior de munte
Merg oile-n frunte.
De multe nu-s multe,
Numai nouă sute.
Da naintea lor
Cine mi-ş era-ré?
Doi păcurărei
Doi frăţiorei.
Grăi cel mai mare
Cătră cel mai mic:
– Rămâi, frate,-aici
Că eu mă mai duc,
Că eu mi-am iubit
Sora Soarelui
Ş-a Pământului.
Grăi cel mai mic:
– Rămâi, frate,-aici
Că eu mă mai duc,
Că eu mi-am iubit
Tot naintea ta
Sora Soarelui
Ş-a Pământului.
De nu-i rămânea
Noi ne-om d-omorî.
– De mi-i d-omorî,
Pe min să mă-ngropi
În târla oilor,
În jocu mieilor.
Şi la cap să-mi pui
O cruce de brad,
În vârful crucii
Dalba fluierice.
Vântu-mi d-abura-re,
Oile-mi porne-re;
Cele lăi
Pè văi,
Cele mai cornute
Pe vârfuri de munte,
Cele ochişele
Pe cel’ măgurele
Cântându-mi de jele
Pe urmele mele.
– Originea: Uric, jud.Hunedoara, Ţara Haţegului
– Informator: Ilie Făgaş, 29 ani, şi Vasile Făgaş, 27 ani
– Culegător: Il. Cocişiu, 1933
Textul 177 b
Balada Mioriţa
Pe picior de munte,
Merg oile-n frunte,
De multe nu-s multe,
Numai nouă sute.
Dinaintea lor,
Cine era oare?
Doi păcurărei,
Doi frăţiorei.
Grăi cel mai mare
Către cel mai mic:
– Rămâi, frate,-aici,
Că eu mă mai duc
Că eu am iubit
Sora Soarelui
Ş-a Pământului.
Grăi cel mai mic:
– Rămâi, frate,-aici.
Tot în urma ta
De voi rămânea
Noi ne-om omorî.
De m-oi omorî
Pe mine să mă-ngropi
În târla oilor,
În jurul oilor
Şi la cap să-mi pui
O cruce de brad,
Iar în vârful crucii,
Dalba fluierice.
Vântu-mi de-o bătea,
Oile-mi pornească:
Cele lăi pe văi,
Cele mai cornute
Pe vârfuri de munte,
Cele ocheşele,
Pe cele măgurele,
Cântându-şi de jele
Pe urmele mele.
– Originea: Sudiţi, jud. Ialomiţa
– Informator: Mircea Iordache, f.v.
– Culegător, data: date absente
– Apărut în Cântece de pe Ialomiţa, 1971, pp. 87-88
– Observaţii: Acest text nu este specific zonei de sud-est a României. A ajuns în Bărăgan de undeva din
jud. Hunedoara, Ţara Haţegului, unde aparţinea de genul colindei. Este asemenea textelor: 177, 179 şi 185, unde l-am şi încadrat, dându-i nr. 177 b, deşi i se zice Balada Mioriţa, acest text nu este o baladă, ci o colindă.
Textul 188
Pe munţii cei mari
Merg trei păcurari
La Gyula cu oi…
Ei pe drum mergând,
Ei se voroveau
Unde-or hodini:
La fântâna lină
C-acolo-i apa bună.
Că-i apă la oi
Şi umbră la noi.
După apă vine
Fată de maior
Cu păr gălbior.
Ei din grai grăiau:
– „Tu, fată, ţi-alege
După care-i merge
Dintre noi din trei.”
– „Da io-mi alesei
Pe cel mititel
Că-i mai docişel.”
Ei pe drum mergând,
Ei se voroveau
Pe cel mai mic s-omoare.
El înţelegea
Şi din grai grăia:
– „De mi-ţi omorî
Voi să mă-ngropaţi
Sub fagu cel mare,
Alături de cale.
La maica să-i spuneţi
C-am rămas, rămas,
C-am rămas napoi,
Tot vânzând pe oi,
Numărând pe bani
La lumina lunii,
Pe aripa şubii.
C-am rămas, rămas,
C-am rămas la Beci,
Vânzând la berbeci,
Numărând pe bani
La lumina lunii,
Pe aripa şubii.
Şi mie să-mi puneţi
Fluiera la cap,
Lancea la picioare.
Când vântuţu-o bate
Fluiera mi-o zice,
Oile s-or strânge
Pe mormânt m-or plânge
Cu lacrimi de sânge.
Când vântu-o bumni
Lacea-o zârăi,
Oile-or fugi
Prin pădurea deasă
Cu inima arsă,
Prin pădurea rară
Cu inima-amară.
– Originea: Tisa, jud. Arad, Ţara Zarandului
– Informator: Gheorghe Dărău (Horescu), 68 ani
– Culegător, data: neprecizat, 1959
Ediţia I, Zalău, 2006 Ediţia a II-a, Slobozia, 2007
Bibliografie
1. Adrian Fochi, Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte, cu un studiu introductiv de Pavel Apostol, Editura Academiei RPR, Bucureşti, 1964.
2. Augustin Mocanu, Pe cel deal cu dorurile – folclor poetic din judeţele Maramureş şi Sălaj, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2001, 296 pag. + 14 poze.
3. Augustin Mocanu, Colinda „Fata de maior”, Editura Dacoromână, Bucureşti – Slobozia, 2007, 404 pag.
4. Augustin Mocanu, Colinde româneşti, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2011, 289 pag.
5. Augustin Mocanu, Colindatul, colindele şi urările de Crăciun. Articole şi studii, Editura Star Tipp, Slobozia, 2017, 287 pag.
Note:
1. Următoarele nouă variante (103, 114, 69, 65, 62, 154, 161, 179 şi 188) sunt extrase din monografia noastră: Colinda „Fata de maior”, ediţia a II-a, iar textul 177 b a fost descoperit după apariţia cărţii şi l-am introdus aici, a fost cules din Sudiţi, jud. Ialomiţa, dar provine din Hunedoara.
2. Sensul unor cuvinte din colinde:
baier, s.n. – baieră, brâu, cingătoare
baior, s.n. – vezi baier
Beci, s.pr. – Viena
docişel, adj. – ochişel
Gyula, s.pr. – oraş din sud-estul Ungariei
ii, pron. pers. – ei
io, pron. pers. – eu
maier, s.m. – în textele colindei este sinonim cu maior
maior, s.m. – mai mare peste păcurari
păcurar, s.m. – cioban
şi, conj. – să: S-o suit la munte/ Şi-şi vadă mai multe
Tisa, s.pr. – sat în comuna Hălmagiu, jud. Arad
turiş, s.n. – duriş, loc de odihnă a animalelor la păşunat
.
+ There are no comments
Add yours