Dacă mă întrebi pe mine
În sfârșit
culorile s-au limpezit
în culcușul șarpelui
ochii n-au pleoape
dacă mă întrebi pe mine
aici toți oamenii visează cu ochii deschiși
precum stăpânul casei
nimeni nu aude
nici dezmierdările cele mai dulci
nici oștile nenumărate ale cuvintelor
despărțind binele de mai bine și mai răul de rău
și nimeni nu vede vreo stea
în ochiul albastru ce-l mai are
Dar tu nu te tulbura
eu mult mai clar aud aici și chiar văd
respirația fierbinte a pustiei
nu mi-a atins niciun fir de păr
dacă mă întrebi pe mine
întoarcere nu mai e
dinspre inima noastră
bătrânul profet va flutura peste vipie șarpele de aramă
o singură dată
când
nimeni nu știe
dar bănuiesc să fie clipa-n care
nici tu nici eu
nu vom mai crede în cuvânt
Mâine Poetul
Mâine Poetul o să vă arate palmele
„iată viața promisă” vă va zice
un miel abia înțărcat amușinând
o linie șerpuită și albă
se va scurge din palmele lui
„râul dulce al laptelui
acoperitu-l-am cu toți munții”
va mai susține
că imponderabila parte a sângelui
gândul
nu i s-a supus și nu i-a servit niciodată
străin de atingere
ci doar ea
care până nu de mult schimba cu totul lucrurile
(și despre care
strigat-a în gura mare
că l-a orbit
prăvălindu-i toată sarea mărilor în cristalin)
mai rămas-a cu el
pe așternutul lăptos al hârtiei
să înăbușe scâncetul de foame al pruncului
Dar voi să nu-l credeți
Azi-noapte l-am văzut sub lună
cum se-nfrupta
dintr-o coastă de stea
și nu sângera
deloc
Dincolo de ochiul purpuriu al cuvintelor
Cu purpuriul ochi al cuvintelor
în mărul de aur
vegheam
umplerea miezului cu strălucire
umărul mi-l făcea tot mai pătrat
jumătatea de veac mirosind a camfor s-a scurs
în rădăcină
pieptul risipitorului umple-se cu al tatălui
aur țărâna se-nvolbură-n fruct
dincolo de ochiul purpuriu al cuvintelor
face-se în taina tăcerii
umărul iarăși rotund
